Ierusalimul locul sacru si centru a trei religii monoteiste
Descoperirea sau proiectarea unui punct fix - Centru - echivaleaza cu Crearea Lumii pentru ca manifestarea sacrului fondeaza, ontologic, Lumea. In intinderea omogena si nesfarsita in care nici un punct de reper nu este posibil iar orientarea nici macar nu se poate efectua, hierofania dezvaluie acel punct fix absolut, ca Centru. De aceea locul sacru este punct de intalnire intre cer si pamant, intre oameni si Dumnezeu.
Aceasta traditie a locului sacra ca centru o gasim si la poporul evreu. Ierusalimul este considerat ca centru de unde a inceput creatia. O alta traditie evreiasca, mentionata in Talmud, considera Templul din Ierusalim ca punct central de unde a inceput creatia si in care prima raza din lumina primordiala a stralucit asupra intregii lumi.
Mantuitorul Iisus Hristos isi alege altarul de jertfa pentru rascumpararea omenirii pe locul cel mai inalt - Golgota.
Aceste locuri sacre, ale inaltimilor, fac legatura intre cer si pamant, intre om si Dumnezeu.
In Vechiul Testament Ierusalimul cu Templul sau era comparat de catre Baruh, ucenicul proorocului Ieremia, cu Ierusalimul ceresc. Aceeasi idee, a unui microcosmos pamantean apartinand realitatii ceresti, se gaseste si in locurile sacre, cand acestea sunt concepute pe scara mai larga a orasului sau a societatii intregi.
Ierusalim, orasul sfant, este construit dupa prototipul ceresc si va fi inlocuit de Noul Ierusalim asa cum i se descopera Sfantului Ioan Evanghelistul in insula Patmos. Asa cum zidurile orasului au fost privite ca niste granite ce protejeaza zona sacra, tot asa intregul oras este un sanctuar, construit sub indrumarea divina si cu ritualurile lui specifice.
Dupa cucerirea Ierusalimului si stabilirea sa ca Noua Capitala a poporului lui Israel, construirea Templului pe muntele Sion a fost urmatorul pas care a afirmat fondul divin al statului si autoritatea sacra a dinastiei davidice. Se poate spune in acest caz ca Templul lui Solomon a mostenit un loc de o veche sfintenie. Viata Ierusalimului s-a desfasurat in jurul Templului cu functiile sale specific religioase: centru de rugaciune si sacrificiu, in mod special pentru sarbatorile anotimpurilor.
In jurul Ierusalimului si al Templului sau s-a concentrat intreaga politica statala. Ca centru pentru rugaciune si ritual, el a servit drept academie de muzica nationala. Ca centru administrativ, a fost implicat in strangerea impozitelor, iar ca centru juridic era considerat curtea suprema ce pastra, interpreta si transmitea legile.
Dupa parerea profetilor si a psalmistului, Ierusalimul era mai inalt decat restul lumii, iar Templul statea pe varful celui mai inalt munte (Sion), la fel cum era intrarea in cer. O data cu sporirea diasporei, evreii credinciosi veneau in pelerinaj aici, urcand "sus la Ierusalim", strabatand drumul anevoios al Golgotei pana la Templul unde Dumnezeu coboara sa-si intalneasca poporul.
Dar Ierusalimul este Cetatea Sfanta nu doar a evreilor, ci si a crestinilor si musulmanilor. Daca pentru evrei ea reprezinta sinteza tuturor gloriilor trecutului lor si a tuturor sperantelor de viitor, pentru musulmani este a treia capitala sfanta dupa Mecca si Medina prin importanta sanctuarelor de pe Muntele Moria: Domul Stancii si Moscheea El-Aqsa. Iar pentru crestini Ierusalimul este Cetatea Sfanta prin excelenta pentru ca pamantul lui a primit Jertfa de sange a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
In inima unui loc sfant se afla credinta intr-o rugaciune cucernica, ce transforma locul intr-o efigie, fara a ingradi credinciosul intr-un mic spatiu, ci proiectandu-l catre timpul care continua infaptuirea istoriei. Aceasta metamorfozare dincolo de hotarele istoriei ne poate aduce in lumina speranta Ierusalimului prezentei hristice.
Fata de Ierusalimul istoric nu te poti apropia oricum, ca de alte cetati, ci trebuie sa te apropii cu credinta in suflet, cu rugaciune pe buze si cu Hristos in inima. Aceasta devotiune este comuna oricarui pelerin ce are privilegiul de a pasi in cetatea, Ierusalimului.
El nu este un oras oarecare, ci guverneaza centrul gandirii a trei mari religii ale lumii. Vechile harti au reprezentat lumea cu Ierusalimul ca centru si cu Europa, Asia si Africa drept raze, potrivit cuvintelor proorocului Iezechiel: "Asa graieste Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul pe care Eu l-am pus in mijlocul neamurilor si al tarilor dimprejur".
In Revelatia scripturistica, Ierusalimul apare drept Cetatea Iui Dumnezeu. El insusi zice, prin glasul proorocului Isaia: "Iata, intemeiez Ierusalimul pentru bucuria Mea, si poporul lui pentru desfatarea Mea". Iar Domnul Hristos confirma adevarul ca Ierusalimul este "cetatea Marelui imparat", si de aceea, cum nu trebuie sa te juri pe cer, care este "tronul lui Dumnezeu", tot asa nu-ti este permis sa te juri pe Ierusalim.
Dumnezeu si-a ales Ierusalimul drept "capitala" a Sa, un loc in care El sa fie imparat si Stapan si in care El vrea sa primeasca pe adevaratii credinciosi, pe cei ce-L iubesc "din toata inima, din tot sufletul, din toata puterea si tot cugetul lor", pe oaspetii Sai prea iubiti. Acesta este adevaratul temei al venerarii Ierusalimului, iar motivatia spirituala a pelerinajului este cea de a-L vizita pe Dumnezeu in casa Sa.
Prima mentiune despre Cetatea Sfanta ne-o face Sfanta Scriptura in cartea Facerea la capitolul al XIV-lea, cand Melchisedec, regele Salemului si preot al Dumnezeului celui Preainalt, il binecuvinteaza pe Avraam, prin anul 2000 i.d, Hr.
Un rege si un preot care nu vedea altfel rostul slujirii sale decat ca marturisire a prezentei si stapanirii adevaratului imparat al cetatii, adica a lui Dumnezeu.
Melchisedec cel intru totul credincios anunta acea malkutha Iahve, stapanirea sau Imparatia lui Dumnezeu, si il preinchipuia astfel pe Hristos cel prin care aceasta imparatie avea sa devina o realitate prezenta in viata lumii. De aceea, pe vremea lui Melchisedec, si numele orasului era simplu Salem (Salom, Pace), adica numele insusi al lui Dumnezeu, Iahve Salom, adica "Domn al Pacii".
Rabinii explica schimbarea numelui orasului cu mult inainte de nasterea lui Avraam. Seim, fiul lui Noe, daduse deja cetatii denumirea de Salem, poate deoarece acest cuvant insemna "Mantuire". Dar patriarhul a voit sa-l numeasca Ieru sau Iireh. Atunci Domnul, pentru a face placere amandurora a zis: "Ii voi da amandoua aceste denumiri".
Originea orasului este greu de stabilit cu exactitate. Dupa stilul si factura ceramicii descoperite pe vatra sa, arheologii au putut stabili ca prima fundatie urca pana la inceputul celui de-al treilea mileniu i.d. Hr, avand o varsta de cinci mii de ani, ceea ce il situeaza printre cele mai vechi orase ale lumii.
Ierusalimul biblic a fost intemeiat, dupa cum am precizat, cu circa doua milenii inainte de Hristos. El este mentionat si pe tablitele de lut de la Tel-El-Amarna sub numele de Urusalim.
El este asezat in muntii Iuda intre muntii Beth-El la nord si Hebron la sud. Pozitia geografica a Ierusalimului este asemanatoare cu structura muntilor Iudeii: o suprafata solida, calcaroasa, inalta de 800 m peste nivelul Mediteranei, inconjurata de trei parti de vai adanci. La est avem vaile Cedron si Iosafat, la sud si vest valea Hinon, iar in nord-vest sta in legatura cu muntii Iuda.
El reprezinta pentru pelerini un spatiu paradoxal de pace si razboi, de sfintenie si uraciune, de liniste si moarte, de abundenta si saracie sau de pustiu si oase. Nici o pagina a literaturii universale nu cuprinde, macar sugestiv, imbinarea aceasta de periculos si fermecator.
Caracterul de sfintenie pe care acest pamant il intruchipeaza in mod total, te face sa privesti cu alti ochi lucrurile legate de el. Fiecare pelerin aplica, voit sau nevoit, o hermeneutica speciala. Fiecare simte ca este in mijlocul unor intalniri fundamentale: intre concret si simbolic, istorie si eternitate, geografie si sfintenie. Drumurile prin pustiul acestei tari se transforma in adevarate intalniri initiatice, in hagealac (pelerinaj), in care a vedea e sinonim cu a cinsti, a venera.
Din perspectiva istorica Ierusalimul traieste un real paradox: "este un pamant fara stapan care adaposteste popoare fara tara". Foarte concentrat, aceasta este cauza permanentei confruntari dintre palestinieni si evrei.
Vazut din acest unghi, independent de aceea ce noi numim in mod omenesc politica, Ierusalimul este gazda unei vadite pedagogii divine. Dumnezeu isi face simtita prezenta de unic Stapan, pentru ca Ierusalimul nu este pe masura nici unui popor. De aceea, in fruntariile sale isi dau intalnire toate neamurile pamantului, fiind pana la a doua venire a lui Hristos, "tara locuita de pelerini".
Prin el se arata umanitatii dimensiunea eshatologica a istoriei. Nicaieri in Tara Sfanta geografia spirituala nu se impune cu atata maretie ca in Ierusalim, iar in acest duh de sfintenie ii da un caracter central.
Istoria Tarii Sfinte se confunda si se contopeste cu cea a Ierusalimului, dand prilej pelerinilor la o intalnire personala cu istoricitatea geografica a locurilor strabatute de pasii Mantuitorului Hristos.
In Ierusalim, ca de altfel in orice colt al Tarii Sfinte, Hristos Se lasa descoperit pelerinului in masura dorintei sale sincere, a experientei duhovnicesti personale, facand din locurile strabatute, de la curiozitate pana la cinstire, o regasire a istoricului in geografic.
Tocmai aceasta regasire aduce o noua dimensiune de o valenta ce depaseste istoricul sau geograficul adancind duhovnicescul.
