PSALMUL 89
Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
l. Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în
neam.
2. Mai înainte de ce s-au făcut munţii şi s-a zidit
pământul şi lumea, din veac şi până în veac eşti
Tu.
3. Nu întoarce pe om întru smerenie, Tu, care ai zis:
"Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor",
4. Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri, care a
trecut şi ca straja nopţii.
5. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece.
6. Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va
întări şi se va usca.
7. Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am
tulburat.
8. Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre
ascunse, la lumina feţei Tale.
9. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am
stins.
10. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor
noştri sunt şaptezeci de ani;
11. Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât
aceştia osteneală şi durere;
12. Că trece viaţa noastră şi ne vom duce.
13. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia
Ta, după temerea de Tine?
14. Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne
îndreptăm inimile spre înţelepciune.
15. Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii
Tăi!
16. Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am
veselit în toate zilele vieţii noastre.
17. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am
văzut rele.
18. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi
îndreptează pe fiii lor.
19. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi
lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
|