PSALMUL 88
O învăţătură a lui Etam Ezrahitul.
1. Milele Tale, Doamne, în veac le voi cânta.
2. Din neam în neam voi vesti adevărul Tău cu gura mea,
3. Că ai zis: "În veac mila se va zidi, în ceruri se va întări
adevărul Tău.
4. Făcut-am legământ cu aleşii Mei, juratu-M-am lui David, robul
Meu:
5. Până în veac voi întări seminţia ta şi voi zidi din neam
în neam scaunul tău".
6. Lăuda-vor cerurile minunile Tale, Doamne şi adevărul
Tău, în adunarea sfinţilor.
7. Că cine va fi asemenea Domnului în nori şi cine se va asemăna
cu Domnul între fiii lui Dumnezeu?
8. Dumnezeul Cel Preamărit în sfatul sfinţilor, mare şi
înfricoşător este peste cei dimprejurul Lui.
9. Doamne, Dumnezeul puterilor, cine este asemenea ţie? Tare eşti,
Doamne, şi adevărul Tău împrejurul Tău.
10. Tu stăpâneşti puterea mării şi mişcarea valurilor
ei Tu o potoleşti.
11. Tu ai smerit ca pe un rănit pe cel mândru; cu braţul puterii Tale
ai risipit pe vrăjmaşii Tăi.
12. Ale Tale sunt cerurile şi al Tău este pământul; lumea
şi plinirea ei Tu le-ai întemeiat.
13. Miazănoapte şi miazăzi Tu ai zidit; Taborul şi Ermonul
în numele Tău se vor bucura. Braţul Tău este cu putere.
14. Să se întărească mâna Ta, să se înalţe dreapta Ta.
Dreptatea şi judecata sunt temelia scaunului Tău.
15. Mila şi adevărul vor merge înaintea feţei Tale. Fericit este
poporul care cunoaşte strigăt de bucurie;
16. Doamne, în lumina feţei Tale vor merge şi în numele Tău se
vor bucura toată ziua şi intru dreptatea Ta se vor
înălţa.
17. Că lauda puterii lor Tu eşti şi întru bună vrerea Ta se
va înălţa puterea noastră.
18. Că al Domnului este sprijinul şi al Sfântului lui Israel,
Împăratului nostru.
19. Atunci ai grăit în vedenii cuvioşilor Tăi şi ai zis:
Dat-am ajutor celui puternic, înălţat-am pe cel ales din poporul
Meu.
20. Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns pe
el;
21. Pentru că mâna Mea îl va ajuta şi braţul Meu îl va
întări.
22. Nici un vrăjmaş nu va izbuti împotriva lui şi fiul
fărădelegii nu-i va mai face rău.
23. Şi voi tăia pe vrăjmaşii săi de la faţa lui
şi pe cei ce-l urăsc pe el îi voi înfrânge.
24. Şi adevărul Meu şi mila Mea cu el vor fi şi în numele
Meu se va înălţa puterea lui.
25. Şi voi pune peste mare mâna lui şi peste râuri dreapta lui;
26. Acesta Mă va chema: Tatăl meu eşti Tu, Dumnezeul meu şi
sprijinitorul mântuirii mele.
27. Şi îl voi face pe el întâi-născut, mai înalt decât
împăraţii pământului;
28. În veac îi voi păstra mila Mea şi legământul Meu credincios
îi va fi.
29. Şi voi pune în veacul veacului seminţia lui şi scaunul lui
ca zilele cerului;
30. De vor părăsi fiii lui legea Mea şi după rânduielile
Mele nu vor umbla,
31. De vor nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu vor
păzi,
32. Cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor şi cu bătăi
păcatele lor.
33. Iar mila Mea nu o voi depărta de la el, nici nu voi face
strâmbătate întru adevărul Meu,
34. Nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu
le voi schimba.
35. O dată m-am jurat pe sfinţenia Mea: Oare, voi minţi pe
David? Seminţia lui în veac va rămâne
36. Şi scaunul lui ca soarele înaintea Mea şi ca luna întocmită
în veac şi martor credincios în cer.
37. Dar Tu ai lepădat, ai defăimat şi ai aruncat pe unsul
Tău.
38. Stricat-ai legământul robului Tău, batjocorit-ai pe pământ
sfinţenia lui.
39. Doborât-ai toate gardurile lui, făcut-ai întăriturile lui
ruină.
40. Jefuitu-l-au pe el toţi cei ce treceau pe cale, ajuns-a ocară
vecinilor săi.
41. Înălţat-ai dreapta vrăjmaşilor lui, veselit-ai pe
toţi duşmanii lui.
42. Luat-ai puterea sabiei lui şi nu l-ai ajutat în vreme de
război.
43. Nimicit-ai curăţenia lui şi scaunul lui la pământ l-ai
doborât.
44. Micşorat-ai zilele vieţii lui, umplutu-l-ai de ruşine.
45. Până când, Doamne, Te vei întoarce? Până când se va aprinde ca
focul mânia Ta?
46. Adu-Ţi aminte de mine; oare, în deşert ai zidit pe toţi fiii
oamenilor?
47. Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă
moartea şi să-şi izbăvească sufletul său din mâna
iadului?
48. Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne, pe care le-ai jurat lui
David, întru adevărul Tău?
49. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port în
sânul lneu, de la multe neamuri.
50. Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara cu care m-au ocărât
vrăjmaşii Tăi, cu care au ocărât paşii unsului
Tău.
51. Binecuvântat este Domnul în veci. Amin. Amin.
|