PSALMUL 87
Al fiilor lui Core.
1. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea
înaintea Ta.
2. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta
spre ruga mea, Doamne,
3. Că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a
apropiat.
4. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; ajuns-am ca un om
neajutorat, între cei morii slobod.
5. Ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu
ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi de la mina
Ta.
6. Pusu-m-au în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra
morţii.
7. Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai
adus spre mine.
8. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune
lor.
9. Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de
suferinţă.
10. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către
Tine mâinile mele.
11. Oare, morţilor vei face minuni? Sau cei morii se vor scula şi Te
vor lăuda pe Tine?
12. Oare, va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în
locul pierzării?
13. Oare, se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea
Ta în pământ uitat?
14. Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa
rugăciunea mea Te va întâmpina.
15. Pentru ce Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la
mine?
16. Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţile mele,
înălţat am fost, dar m-am smerit şi m-am mâhnit.
17. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au
tulburat.
18. Înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins
deodată.
19. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe
cunoscuţii mei de ticăloşia mea.
|