1. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut
dis-de-dimineaţă.
2. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu,
3. În pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă.
Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd
puterea Ta şi slava Ta.
4. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor
lăuda.
5. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi
ridica mâinile mele.
6. Ca de seu şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu
buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
7. De mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am
cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu
8. Şi întru acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta.
9. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de
jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, părţi vulpilor
vor fi.
10. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se
jură întru El, că s-a astupat gura celor ce grăiesc
nedreptăţi.