PSALMUL 41
Al fiilor lui Core.
1. În ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte
sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.
2. Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi mă
voi arăta feţei lui Dumnezeu?
3. Făcutu-mi-s-au lacrimile mele pâine ziua şi noaptea, când mi se
zicea mie în toate zilele: "Unde este Dumnezeul tău?"
4. De acestea mi-am adus aminte cu revărsare de inimă, când treceam
cu mulţime mare spre casa lui Dumnezeu,
5. În glas de bucurie şi de laudă şi în sunet de
sărbătoare.
6. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă
tulburi?
7. Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El;
mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.
8. În mine sufletul meu s-a tulburat; pentru aceasta îmi voi aduce aminte de
Tine, din pământul Iordanului şi al Ermonului, din muntele cel
mic.
9. Adânc pe adânc cheamă în glasul căderilor apelor Tale.
10. Toate talazurile şi valurile Tale peste mine au trecut.
11. Ziua va porunci Domnul milei Sale, iar noaptea cântare Lui de la
mine.
12. Rugăciunea Dumnezeului vieţii mele, spune-voi lui Dumnezeu:
"Sprijinitorul meu eşti Tu, pentru ce m-ai uitat?"
13. Pentru ce umblu mâhnit când mă necăjeşte vrăjmaşul
meu?
14. Când se sfărâmau oasele mele mă ocărau asupritorii
mei.
15. Când îmi ziceau mie în toate zilele: "Unde este Dumnezeul
tău?"
16. Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce mă
tulburi?
17. Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El;
mântuirea feţei mele este Dumnezeul meu.
|