1. Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu.
2. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac, nici
să râdă de mine vrăjmaşii mei.
3. Pentru că toţi cei ce Te aşteaptă pe Tine nu se vor
ruşina; să se ruşineze toţi cei ce fac fărădelegi
în deşert.
4. Căile Tale, Doamne, arată-mi, şi cărările Tale
mă învaţă.
5. Îndreptează-mă spre adevărul Tău şi mă
învaţă, că Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe
Tine Te-am aşteptat toată ziua.
6. Adu-ţi aminte de îndurările şi milele Tale, Doamne, că
din veac sunt.
7. Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu
le pomeni.
8. După mila Ta pomeneşte-mă Tu, pentru bunătatea Ta,
Doamne.
9. Bun şi drept este Domnul, pentru aceasta lege va pune celor ce
greşesc în cale.
10. Îndrepta-va pe cei blânzi la judecată, învăţa-va pe cei
blânzi căile Sale.
11. Toate căile Domnului sunt milă şi adevăr pentru cei ce
caută aşezământul Lui şi mărturiile Lui.
12. Pentru numele Tău, Doamne, curăţeşte păcatul meu
că mult este.
13. Cine este omul cel ce se teme de Domnul? Lege va pune lui în calea pe care
a ales-o.
14. Sufletul lui întru bunătăţi se va sălăşlui
şi seminţia lui va moşteni pământul.
15. Domnul este întărirea celor ce se tem de El, aşezământul Lui
îl va arăta lor.
16. Ochii mei sunt pururea spre Domnul că El va scoate din laţ
picioarele mele.
17. Caută spre mine şi mă miluieşte, că
părăsit şi sărac sunt eu.
18. Necazurile inimii mele s-au înmulţit; din nevoile mele
scoate-mă.
19. Vezi smerenia mea şi osteneala mea şi-mi iartă toate
păcatele mele.
20. Vezi pe vrăjmaşii mei că s-au înmulţit şi cu
ură nedreaptă m-au urât.
21. Păzeşte sufletul meu şi mă izbăveşte, ca
să nu mă ruşinez că am nădăjduit în Tine.
22. Cei fără răutate şi cei drepţi s-au lipit de mine,
că Te-am aşteptat, Doamne.
23. Izbăveşte, Dumnezeule, pe Israel din toate necazurile lui.