l. Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea şi
scăparea mea şi izbăvitorul meu,
2. Dumnezeul meu, ajutorul meu şi voi nădăjdui spre
Dânsul,
3. Apărătorul meu şi puterea mântuirii mele şi
sprijinitorul meu.
4. Lăudând voi chema pe Domnul şi de vrăjmaşii mei mă
voi izbăvi.
5. Cuprinsu-m-au durerile morţii şi râurile fărădelegii
m-au tulburat.
6. Durerile iadului m-au înconjurat; întâmpinatu-m-au laţurile
morţii.
7. Şi când mă necăjeau am chemat pe Domnul şi către
Dumnezeul meu am strigat.
8. Auzit-a din locaşul Lui cel sfânt glasul meu şi strigarea mea,
înaintea Lui, va intra în urechile Lui.
9. şi s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul şi
temeliile munţilor s-au tulburat şi s-au clătinat că S-a
mâniat pe ele Dumnezeu.
10. Întru mânia Lui fum s-a ridicat şi pară de foc de la faţa
Lui, cărbuni aprinşi de la El.
11. Şi a plecat cerurile şi S-a coborât şi negură era sub
picioarele Lui.
12. Şi S-a suit pe heruvimi şi a zburat; zburat-a pe aripile
vântului.
13. Şi şi-a pus întunericul acoperământ, împrejurul Lui cortul
Lui, apă întunecoasă în norii văzduhului.
14. De strălucirea feţei Lui norii au fugit, glasul Lui prin
grindină şi cărbuni de foc.
15. Şi a tunat din cer Domnul şi Cel Preaînalt a dat glasul
Său.
16. Trimis-a săgeţi şi i-a risipit pe ei, şi fulgere a
înmulţit şi i-a tulburat pe ei.
17. Şi s-au arătat izvoarele apelor şi s-au descoperit temeliile
lumii,
18. De certarea Ta, Doamne, de suflarea Duhului mâniei Tale.
19. Trimis-a din înălţime şi m-a luat, ridicatu-m-a din ape
multe.
20. Izbăveşte-mă de vrăjmaşii mei cei tari şi de
cei ce mă urăsc pe mine, că s-au întărit mai mult decât
mine.
21. Întâmpinatu-m-au ei în ziua necazului meu, dar Domnul a fost întărirea
mea
22. Şi m-a scos la loc larg, m-a izbăvit, că m-a voit.
23. Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea,
şi după curăţia mâinilor mele îmi va răsplăti
mie,
24. Că am păzit căile Domnului şi n-am fost necredincios
Dumnezeului meu.
25. Că toate judecăţile Lui sunt înaintea mea, şi
îndreptările Lui nu s-au depărtat de la mine.
26. Şi voi fi fără prihană cu Dânsul, şi mă voi
păzi de fărădelegea mea.
27. Şi îmi va răsplăti mie Domnul după dreptatea mea,
şi după curăţia mâinilor mele înaintea ochilor Lui.
28. Cu cel cuvios, cuvios vei fi; şi cu omul nevinovat, nevinovat vei
fi.
29. Şi cu cel ales, ales vei fi; şi cu cel îndărătnic Te
vei îndărătnici.
30. Că Tu pe poporul cel smerit îl vei mântui, şi ochii mândrilor îi
vei smeri.
31. Că Tu vei aprinde făclia mea, Doamne; Dumnezeul meu, vei lumina
întunericul meu.
32. Căci cu Tine mă voi izbăvi de ispită, şi cu
Dumnezeul meu voi trece zidul.
33. Dumnezeul meu, fără prihană este calea Lui, cuvintele
Domnului în foc lămurite; scut este tuturor celor ce nădăjduiesc
în El.
34. Că cine este Dumnezeu afară de Domnul? Şi cine este Dumnezeu
afară de Dumnezeul nostru?
35. Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere, şi a pus fără
prihană calea mea.
36. Cel ce face picioarele mele ca ale cerbului şi peste cele înalte
mă pune.
37. Cel ce întăreşti mâinile mele în vreme de război, şi ai
pus arc de aramă în braţele mele.
38. Şi mi-ai dat mie scutul mântuirii mele şi dreapta Ta m-a
sprijinit.
39. Şi certarea Ta m-a îndreptat până în sfârşit, şi
certarea Ta însăşi mă va învăţa.
40. Lărgit-ai paşii mei sub mine, şi n-au slăbit picioarele
mele.
41. Urmări-voi pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde pe
dânşii şi nu mă voi întoarce până ce se vor
sfârşi.
42. Îi voi zdrobi pe ei şi nu vor putea să stea, cădea-vor sub
picioarele mele.
43. Şi m-ai încins cu putere spre război şi ai împiedicat pe
toţi cei ce se sculau împotriva mea.
44. Şi pe vrăjmaşii mei i-ai făcut să fugă, iar
pe cei ce mă urăsc pe mine i-ai nimicit.
45. Strigat-au către Domnul, şi nu era cel ce mântuieşte;
şi nu i-a auzit pe ei.
46. Şi-i voi sfărâma pe ei ca praful în faţa vântului, ca tina
uliţelor îi voi zdrobi pe ei.
47. Izbăveşte-mă de răzvrătirile poporului; pusu-m-ai
căpetenie neamurilor.
48. Poporul pe care nu l-am cunoscut mi-a slujit mie. Cu auzul urechii m-a
auzit.
49. Fiii străini m-au minţit pe mine. Fiii străini au
îmbătrânit şi au şchiopătat din cărările
lor.
50. Viu este Domnul şi binecuvântat este Dumnezeul meu, şi să se
înalţe Dumnezeul mântuirii mele.
51. Dumnezeule, Cel ce mi-ai dat izbânda şi mi-ai supus popoarele;
Izbăvitorul meu de vrăjmaşii ceâ furioşi,
52. De la cei ce se ridică împotriva mea, înalţă-mă, de
omul nedrept izbăveşte-mă.
53. Pentru aceasta Te voi lăuda între neamuri, Doamne, şi numele
Tău îl voi cânta.
54. Cel ce măreşti mântuirea împăratului Tău şi faci
milă unsului Tău, lui David şi seminţiei lui până în
veac.