Friday, 2024-11-22, 2:51 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Psalmii Lui David

PSALMUL 105

PSALMUL 105 
Aliluia. 

1. Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui. 
2. Cine va grăi puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui? 
3. Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea. 
4. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, întru bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău; cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta, 
5. Ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta. 
6. Păcătuit-am ca şi părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate. 
7. Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie. 
8. Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui. 
9. El a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin  adâncul mării ca prin pustiu; 
10. El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a izbăvit pe ei din mâna vrăjmaşului; 
11. Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas. 
12. Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui; 
13. Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui; 
14. Ci au fost cuprinşi de mare poftă, în pustiu, şi au ispitit pe Dumnezeu, în loc fără de apă. 
15. Şi le-a împlinit cererea lor şi a săturat sufletele lor. 
16. Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului. 
17. S-a deschis pământul şi a înghiţit pe Datan şi a acoperit adunarea lui Abiron. 
18. Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi. 
19. Şi au făcut viţei în Horeb şi s-au închinat idolului. 
20. Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă. 
21. Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt, 
22. Lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie. 
23. Atunci a zis să-i piardă pe dânşii, şi i-ar fi pierdut, dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă. 
24. Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui, 
25. Ci au cârtit în corturile lor şi n-au ascultat glasul Domnului. 
26. Atunci El a ridicat mâna Sa asupra lor, ca să-i doboare pe ei în pustiu 
27. Şi să doboare sămânţa lor întru neamuri şi să-i risipească pe ei în toate părţile. 
28. Au jertfit lui Baal-Peor şi au mâncat jertfele morţilor 
29. Şi L-au întărâtat pe El cu faptele lor şi au murit mulţi dintre ei. 
30. Dar a stat Finees şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia 
31. Şi i s-a socotit lui întru dreptate, din neam în neam până în veac. 
32. Apoi L-au mâniat pe El la apa certării şi Moise a suferit pentru ei, 
33. Că au amărât duhul lui şi a grăit nesocotit cu buzele lui. 
34. N-au nimicit neamurile de care le-a pomenit Domnul; 
35. Ci s-au amestecat cu neamurile şi au deprins lucrurile lor 
36. Şi au slujit idolilor lor şi s-au smintit. 
37. Şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor, 
38. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge. 
39. S-au pângărit de lucrurile lor şi s-au desfrânat cu faptele lor. 
40. Atunci S-a aprins de mânie Domnul împotriva poporului Său şi a urât moştenirea Sa 
41. Şi i-a dat pe ei în mâinile neamurilor şi i-au stăpânit pe ei cei ce-i urau pe ei. 
42. Vrăjmaşii lor i-au asuprit pe ei şi au fost nefericiţi sub mâinile lor. 
43. De multe ori Domnul i-a izbăvit pe ei, dar ei L-au amărât pe El cu sfatul lor şi i-a umilit pentru fărădelegile lor. 
44. Dar Domnul i-a văzut când se necăjeau ei, a auzit rugăciunea lor, 
45. Şi şi-a adus aminte de legământul Lui şi S-a căit după mulţimea milei Sale; 
46. Şi le-a dat să găsească milă înaintea celor ce i-au robit pe ei. 
47. Izbăveşte-ne, Doamne Dumnezeul nostru, şi ne adună din neamuri, ca să lăudăm numele cel sfânt al Tău şi să ne fălim cu lauda Ta. 
48. Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, din veac şi până în veac. Tot poporul să zică: Amin. Amin. 
Category: Psalmii Lui David | Added by: PortalOrtodox (2010-08-25)
Views: 533 | Tags: psalmi audio, psalmi mp3, psalmul 50, Psaltirea - Psalmii lui David, psaltirea maicii domnului, psaltirea | Rating: 5.0/1
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2024