Cele mai importante sarbatori ale anului bisericesc sunt precedate de perioade de post mai lungi sau mai scurte. Marele praznic al Invierii Domnului este precedat de Postul Sfintelor Pasti, ce se intinde pe durata a sapte saptamani, din lunea ce urmeaza Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai, pana in noaptea Invierii.
Pentru ca acest post ne pregateste anume pentru faptul cel mare si dumnezeiesc al mantuirii noastre prin moartea si jertfa lui Hristos pe cruce, ne intrebam cum ne-am putea apropia de zilele Sfintelor Patimi dumnezeiesti? Cum am putea sta in fata crucii pe care moare rastignit pentru pacatele noastre Iisus Hristos? Desigur, numai smeriti si pocaiti, simtind si marturisind durerea pentru ceea ce a pacatuit si pacatuieste neamul omenesc, pentru ceea ce am pacatuit si pacatuim noi toti, fata de Iisus Hristos, Mantuitorul.
Cum am putea sta nesimtind si nerecunoscand durerea, batjocura si moartea suferita de El, pentru pacatele noastre, pentru mantuirea noastra? Sa ne pregatim, deci, cum se cuvine pacatosilor ce se pocaiesc pentru primirea mantuirii lor. Sa ne pregatim cum se cuvine credinciosilor pentru Mantuitorul lor. Sa ne pregatim pentru a simti si durerea cea mare si sfanta a mortii lui Hristos pe cruce si bucuria cea mare si sfanta a Invierii Lui din morti.
Aceasta pregatire nu este lucru neinsemnat, de trecut cu vederea si de nesocotit in viata noastra, ci dimpotriva, aceasta este datoria noastra crestina cea mai mare, datoria de a-L primi si a-L cinsti pe Hristos, si rastignit, si inviat din dragoste pentru noi, pentru binele nostru, pentru mantuirea noastra. Sunt totusi crestini care privesc cu nepasare, cu lipsa de gand si de grija pentru ceea ce avem de facut si, mai ales, postind. Sunt unii carora li se pare greu de tinut postul si sunt unii, sau aceiasi, care cred poate ca nu este de folos acesta.
Este si greseala si pacat a gandi asa, pentru ca postul este si o porunca bisericeasca insemnata, si o mare datorie crestina, si un folos sufletesc mare pentru cel care il intelege si-l tine. Este gresit a vedea in post un fel de sila, de constrangere, de ingradire si de stramtorare a vietii noastre, un chin sau o pedeapsa, pentru ca ni se cere a reduce mancarea, bautura si petrecerile si a ne struni poftele noastre omenesti.
Este gresit a socoti smerenia si cainta ce ni se cer postind, si rugaciunile, si metaniile, si marturisirea pacatelor, ca imputinand si intristand viata noastra, ca lipsin-du-ne de placerea de a trai, ca ceva ce apasa, ce chinuieste. Postul este si trebuie sa fie umilinta si infranare, cumpatare si pocainta, imputinare de multe placeri si nevoi trupesti. Dar, cu toate acestea, nu este nici suferinta, nici lipsa de cele trebuitoare, nici cazna, nici greutate ce nu poate fi purtata, nici sarcina ce nu poate fi indeplinita.
Cantarile si rugaciunile Postului Mare vorbesc, intr-adevar, de lacrimi neincetate, de rugaciune, de pacatele noastre cele multe, de frangerea inimii si de mustrarea cugetului. Ele ne amintesc intruna de ratacirea si de intoarcerea fiului risipitor, de pocainta femeii pacatoase, a talharului rastignit, de vamesul ce s-a rugat smerit, de alti pacatosi care s-au indreptat.
Postul ne cheama intr-adevar la o lupta si orice lupta are greutatea ei; la lupta cu patimile, cu deprinderile rele, cu gandurile urate, cu toate acele indemnuri si ispite pe care cartea bisericeasca le numeste uneori "fiare”. Postul este marturisire si, in parte, ispasirea de pacate; este strigare impotriva pacatelor noastre si cerere fierbinte de ajutor si de iertare. Dar toate acestea trebuie privite prin scopul lor duhovnicesc, prin folosul lor sufletesc, prin nevoia si castigul de mila, de indrumare dumnezeiasca si de iertare ce le avem postind, pentru trebuinta noastra de mantuire, care este cel mai mare bun si scop al vietii crestinului. Cu acest gand si cu aceasta dorinta se cade sa cugetam, sa simtim, sa primim si sa savarsim vremea sfantului post. Nu ca pe o osanda sau ca pe o pedeapsa, nu ca pe o jignire adusa demnitatii sau cinstei omenesti, nu ca pe o imputinare a vietii, a sanatatii si a mantuirii noastre, ci ca pe un bun si potrivit prilej de a ne pocai, indrepta si impaca cu noi insine si cu Dumnezeu, smerindu-ne in adevar si caindu-ne, simtind durerea de a fi pacatuit, marturisindu-ne Bunului nostru Mantuitor, Care a trebuit sa sufere moarte pe cruce pentru mantuirea noastra, sa sufere El osanda si ispasirea pacatelor noastre. Cu ce drept si cuvant omenesc am putea sa nu simtim durerea pe care a suferit-o Hristos spre mantuirea noastra?
Asa inteles, Postul cel Mare nu este o apasare, o micsorare sau o slabire a vietii, o calcare a dreptului vietii, si, in nici un caz o neplacere a crestinului, ci este un bine facut, este un folos al sufletului si chiar al trupului, este un spor de viata, pentru ca este vreme si fel de indreptare, de curatenie, de usurare de pacate si o imbunatatire a fiintei noastre omenesti. Postul este o dobandire a dreptului sufletului, o dobandire a vietii, in intelesul ei cel sfant de la Iisus Hristos, Caruia ne marturisim credinciosi si ascultatori. Drept aceasta, vazand Biserica trebuinta postului in viata crestinului, ea a inteles prea bine si rostul umilintei, al infranarii, al infrangerii inimii, al caintei, a ceea ce postul pare a fi greu si apasator asupra noastra, dar a inteles si castigul cel mare pe care il aduce postul sufletului si mantuirii noastre. Invatatura si pregatirea Bisericii cu privire la post numara cuvinte intelepte si adevarate, si, mai ales privitor la cele doua fete ale lui, care nu sunt altele decat greutatea nevointelor lui si bucuria necesitatii lui.
Despre amandoua aceste aspecte citim cuvinte foarte intelepte si bine chibzuite in Triod, una dintre principalele carti ortodoxe de slujba. De aici se vede, in dreapta si sfanta talmacire bisericeasca, ca postul nu este nici sila, nici suferinta, nici imputinare sau nesocotire de drepturi omenesti ale vietii, nici desertaciune, ci este usurare folositoare, este castig si bucurie duhovniceasca. Pentru infranarea unor pofte si pentru imputinarea unor placeri trupesti trecatoare, postul aduce imbunatatirea si desfatarea sufleteasca netrecatoare.
Sunt multe, intr-adevar, si aspre mustrarile ce trebuie sa si le aduca cel care posteste, pocaindu-se, pentru ca sunt multe si pacatele lui. Iar asprimea cu care se judeca pe sine cel ce se pocaieste este indreptatita, pentru calcarea poruncilor lui Dumnezeu si pentru risipirea bogatiei ce am primit-o prin Botez, cum zice o cantare bisericeasca. Totusi, peste toate acestea se ridica nadejdea si multumirea iertarii si a mantuirii sufletului, increderea in bunatatea si indurarea lui Dumnezeu, bucuria de a sti ca El primeste pocainta si iubeste pe cel care se pocaieste. Nu postul in sine este greu de tinut sau fara folos, ci il face greu lipsa de smerenie, de cainta, de obisnuinta, de intelegere si nerecunoasterea pacatelor noastre, trufia si putinatatea duhovniceasca a celui care nu se marturiseste ca pacatos si vinovat inaintea lui Dumnezeu, dator cu umilinta si cu indreptare.
Este un pacat a nesocoti postul, defaimandu-l, si a-l tine de forma, nerespectandu-l si nefolosindu-l pentru adevarata pocainta si indreptare sufleteasca. Postul este, cum am spus, o fapta de adanca smerenie si pocainta, de nevointa trupeasca si sufleteasca. Postul uneste cumpatarea cu dreapta cercetare si mustrare de cuget pentru pacatele noastre si cu dorinta si cu legamantul de a nu le mai face. Postul nu este numai imputinare de mancare si de placeri trupesti, ci este si imbogatirea sufleteasca prin lepadare de pacate, patimi, si imbogatire cu virtuti. Postul este traire in ganduri inalte, sfinte si curate, este scoala si calea cea buna a mantuirii.
A posti doar de mancare si a savarsi pacate este o stricare a postului si o vatamare a sufletului. Daca postul nu ne face mai buni, mai curati, mai drepti, mai evlaviosi, mai apropiati de Dumnezeu si mai ascultatori Lui, nu l-am inteles si nu-l folosim spre mantuire. Asa cum orice lucru insemnat are timpul, grija si osteneala lui, asa si postul, cum cultivi pamantul ca sa rodeasca roada si ingrijesti trupul ca sa fie sanatos, tot astfel cultivi si ingrijesti la vremea sa si sufletul pentru buna lui stare.
Postul este vremea ingrijirii sufletului, pentru cautarea roadelor duhului si ale mantuirii. Ce folos de post, daca nu te impotrivesti ispitelor, daca nu alungi gandurile rele, daca nu-ti recunosti si marturisesti pacatele, daca urasti, barfesti, daca ai dorinte de pacat, daca nu-ti recunosti si marturisesti pacatele, daca nu faci bine si daca nu te faci mai bun!
Postul este un tratament pentru ingrijirea, insanatosirea si intarirea sufletului. El are regula si doctoriile lui, are reteta si legea lui. Acestea toate se cade sa le cunoastem si sa le tinem, deoarece, fara ele, postul nu da roadele sale, iar un post fara roade duhovnicesti este pierdut cu spor de pacate, in loc de a fi folosit cu spor de indreptare. De aceea postul cere cunoasterea si pregatirea sufletesca, cere viata si purtare potrivita gandului si regulii Bisericii. Postul cere deplina ascultare si urmare cu mare luare aminte a sfintelor invataturi si porunci dumnezeiesti si bisericesti, pentru o viata duhovniceasca mai buna. Postul trebuie sa aduca roadele caintei si ale indreptarii.
Postul trebuie asteptat, primit si petrecut cu ravna si cu bucuria de a indestula sufletul cu cele de trebuinta si de cuviinta mantuirii lui. Postul trebuie facut hrana, invatatura si bucurie sufleteasca, spor de ganduri si de fapte bune. Postul trebuie sa ne pregateasca a-L primi cu inima curata pe Mantuitorul, jertfindu-Se pentru noi, in patimi si moarte pe cruce.
Postul este vremea vorbirii noastre mai dese si mai apropiate cu Dumnezeu. Este vremea de incercare a credintei noastre, a evlaviei noastre, a bunatatii noastre, a grijii noastre pentru suflet, a cunostintei noastre si a simtirii noastre pentru cele sfinte. Postul este raspunsul nostru inaintea Mantuitorului rastignit; este cuvantul nostru la bunatatea cu care Hristos ne-a iertat pe cruce.
Postul este, am zis, grija si datoria noastra de a gandi si a lucra la mantuirea noastra, intarindu-ne in credinta, luminandu-ne cugetul, cu-ratindu-ne inima, inaltandu-ne gandul si dorintele spre cele duhovnicesti si sfinte, biruind patimile si pornirile cele spre pacate. Postul este invatatura si nevointa bunei purtari si trairi crestine. Postul este " jertfa placuta lui Dumnezeu”, adica "inima infranta si smerita ", pe care, cum zice Psalmistul, "Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 18). Cu aceste ganduri sa savarsim vremea si calea postului, cea suitoare pe crucea Domnului, crucea mantuirii noastre. Amin.
