Vecinatatea pentru mine nu este cea de astazi. In prezent, a avea un vecin inseamna a avea o usa langa tine, care nu ti se deschide si pe care nu o deschizi. Vecinatatea la care fac referire, este cea de la tara. Din nefericire, o vecinatate pe cale de disparitie. Ea este exprimata printr-o poarta care desparte o casa de alta. Nu stii a cui este, dar cunosti spre cine duce. Astfel, ca sa ajungi la vecin, nu e nevoie sa iesi din propria gospodarie pe o poarta ce duce catre strada. Nu e nevoie sa faci acest drum insotit de gestul de a incuia propria poarta si de a bate la cea a vecinului. E de ajuns sa treci prin poarta din interiorul curtii.
Asa incerc sa-mi explic, cum de a putut trai femeia din Evanghelia de astazi suferinta, timp de 18 ani, fara a se intreba de ce sufera, fara a se revolta din aceasta cauza. Raspunsul e simplu. Avea ca vecin credinta. Iar poarta din interiorul suferintei sale era permanent deschisa spre credinta. Si ce face cel care locuieste in credinta? Rabda. Stie ca aceasta este voia lui Dumnezeu. Ea nu cere nimic, atunci cand Hristos este prezent in sinagoga. Dar Hristos, ii spune: "Femeie, esti dezlegata de neputinta ta. Si Si-a pus mainile asupra ei, si ea indata s-a indreptat si slavea pe Dumnezeu (Lc.13, 11-13). Credinta crestina inseamna puterea lui Dumnezeu in noi, biruinta lumii, bucuria vietii. Sfantul Apostol Ioan spune ca "oricine este nascut din Dumnezeu biruieste lumea, si aceasta este biruinta care a biruit lumea: credinta noastra" (I In. 5, 4).
Ce se intampla cu cel care merge pe strada si nu cunoaste poarta de care am amintit. Cauta temei in a ne marturisi ca am gresit daca am nascut bucurie in celalalt. Din Evanghelie retinem ca cel care nu se bucura este mai marele sinagogii: "Mai-marele sinagogii, maniindu-se ca Iisus a vindecat-o sambata, raspunzand, zicea multimii: Sase zile sunt in care trebuie sa se lucreze; venind deci intr-acestea, vindecati-va, dar nu in ziua sambetei! (Lc. 13, 14)". A merge pe strada, inseamna a avea posibilitatea sa vezi casele multora, dar din afara. Lipseste impreuna vietuire. De aceea Mantuitorul il numeste pe acesta fatarnic.
Trebuie sa retinem ca nimic nu este intamplator in aceasta viata. Niciodata nu suntem incercati peste puterile noastre. Sa nu privim suferintele ca fiind semne ale indiferentei lui Dumnezeu fata de noi, ci exemple ale coborarii Sale pline de iubire la noi. Sensul suferintelor este innoirea. Este trist ca multi traiesc suferinta fara rodnicie, fara frumusete, fara urma.
