Duminica a treia din Sfantul si Marele Post al Pastilor se numeste si Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci incepe cu indemnul Mantuitorului ca fiecare om sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze Lui. Iar apoi Mantuitorul intreaba: "Ce-i foloseste omului sa castige lumea aceasta, daca isi pierde sufletul sau?". Iar in partea ultima a textului Evangheliei care s-a citit, se spune ca intre cei prezenti se afla oameni care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea Imparatia lui Dummvru. Desi textul Evangheliei acestei duminici este relativ scurt, el este foarte bogat in intelesuri duhovnicesti legate de taina vietii crestine, in general, cat si de perioada aceasta a Postului Sfintelor Pasti.
Textul Evangheliei reprezinta o initiere, o luminare a credinciosilor in urcusul lor spre inviere, spre Sfintele Pasti. Pentru a ne mantui, Evanghelia ne spune, in primul rand, ca trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa ne luam crucea noastra, fiecare dintre noi, si sa-i urmam lui Hristos, pentru ca cel ce voieste sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde, dar cine il pierde pentru Hristos si pentru Evanghelie il va mantui. Aceste cuvinte ne arata ca exista o singura modalitate, o singura cale pentru mantuire - aceea de a ne uni cu Dumnezeu. Cine voieste sa-si scape viata prin sine, cu propriile forte biologice, se va pierde, iar cine se daruieste pe sine lui Hristos, chiar pana la jertfa propriei sale vieti, acela se va mantui. Iata de ce perioada Sfantului si Marelui Post al Sfintelor Pasti este un timp sfant in care ne dezlipim, prin post si pocainta, de ceea ce este rau in viata noastra, de ceea ce este pacat si moarte ca despartire de Dumnezeu, si ne unim cu Hristos prin rugaciune si fapte bune. Ne unim cu Hristos prin spovedanie, prin impartasanie si prin toata fapta cea buna.
In acest inteles, Evanghelia ne spune ca cine pierde viata sau sufletul sau pentru Hristos si pentru Evanghelie, adica cel ce renunta la voia sa proprie egoista, pacatoasa si urmeaza voia sfanta a lui Hristos, acela se va mantui, adica va dobandi viata vesnica. Cine traieste egoist, pentru sine, acela merge spre moarte, iar cine se daruieste in iubire curata lui Hristos si semenilor merge spre viata vesnica, chiar daca trece cu trupul sau prin moarte: "cel ce crede in Mine - spune Hristos Domnul - chiar daca muri, va trai. Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac" (loan 11, 25-26).
Al doilea mare adevar pe care ni-l comunica Evanghelia din Duminica Sfintei Cruci este Taina crucii ca lumina a vietii crestine. Evanghelia ne indeamna ca fiecare sa se lepede de sine, adica sa nu mai faca voia sa, ci voia lui Dumnezeu, sa-si ia crucea si sa urmeze lui Hristos. Aici crucea poate insemna o suferinta, neputinta, neimplinire, o incercare, o recunoastere a limitelor noastre, a finitudinii conditiei umane, dar si o permanenta rastignire intre idealul propus si rezultatul obtinut, "caci nu fac binele pe care il voiesc, ci raul pe care nu-l voiesc, pe acela il savarsesc" (Romani 7, 19). Pentru unul crucea este o boala sau o patima nevindecata, pentru altul crucea este neimplinirea unui ideal; pentru unul crucea poate fi o stare nedorita, pentru altul crucea poate fi o chemare neinteleasa. In multe feluri se poate traduce cuvantul cruce, privit duhovniceste, cand il referim la propria noastra viata. Totusi, Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci este o Evanghelie a sperantei. Recunoscand noi povara sau neputinta noastra o aducem la Hristos, ca El sa ne ajute sa o purtam.
Astfel, neputinta noastra va fi integrata in prezenta iubirii Sale milostive, atotputernice si smerite. Sa lasam ca El, Hristos-Doctorul, sa lumineze viata noastra, sa vindece neputintele noastre sufletesti si trupesti, sa ne ajute sa purtam crucea spre inviere. Cu alte cuvinte, necazul, incercarea, neputinta pe care le avem nu trebuie sa ne desparta de Dumnezeu sau sa ne indeparteze de Dumnezeu, ci sa devina motive in plus pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Incercarile si suferintele nu ne lasa neutri niciodata. Nimeni din cei ce trec prin suferinta si poarta o cruce grea nu pot fi oameni neutri sau indiferenti in raport cu sensul si taina vietii. Necazul si suferinta pot sa ne apropie sau sa ne indeparteze de Dumnezeu!
Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci ne indeamna sa asumam si sa purtam crucea vietii noastre si sa facem din ea drum spre inviere, adica prilej de apropiere si de unire cu Hristos Cel Rastignit si inviat. Lui sa-i cerem ajutor ca sa fie alaturi de noi, sa ne ajute sa ne purtam crucea spre inviere, asa cum a purtat El Crucea Sa. Mai invatam insa din Evanghelia acestei zile si ceea ce Mantuitorul a spus ucenicilor Sai: "sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea imparatia lui Dumnezeu venind intru putere" (Marcu 9, 1). Prin aceasta, Mantuitorul a voit sa arate taina Schimbarii Sale la Fata, eveniment care a avut loc nu cu mult timp inainte de patimirea sau rastignirea Sa. Atunci cei trei apostoli - Petru, lacov si loan -, pe muntele Taborului, au vazut pe Mantuitorul avand fata stralucind ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina (cf. Matei 17, 2; Marcu 9, 2-3; Luca 9, 29), iar ucenicii Lui simteau o pace si o bucurie negraita (cf. Matei 17, 4; Marcu 9, 5; Luca, 9, 33). Aceasta era pregustarea imparatiei lui Dumnezeu, care este "dreptate, pace si bucurie in Duhul Sfant" (Romani 14,17). E foarte semnificativ faptul ca Mantuitorul vorbeste, in acelasi timp, de Cruce si de pregustarea imparatiei lui Dumnezeu. El pregateste pe ucenicii Sai atat pentru suferinta Crucii, cat si pentru bucuria Invierii. Cel ce poarta crucea urmand lui Hristos merge spre inviere, pentru ca Lumina Imparatiei lui Dumnezeu intra tainic in sufletul si in viata lui iar el simte bucuria chemarii lui Hristos si e bucuros sa-l urmeze. In Duminica Sfintei Cruci, preotul scoate Sfanta Cruce din altar si o pune pe un tetrapod (iconostas mic) spre inchinare si sarutare, in timp ce se canta cantarea: "Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta invierea Ta o laudam si o preaslavim".
De ce vorbim despre Cruce si despre Inviere in duminica a treia din Sfantul si Marele Post? De ce in mijlocul Postului? De ce Biserica a randuit ca sa fie pomenita Crucea in mijlocul Postului Sfintelor Pasti si sa fie deja amintite Sfintele Patimi ale lui Hristos si Slavita Lui Inviere? Sfintii Parinti ai Bisericii ne invata ca, dupa cum in mijlocul Raiului era sadit Pomul Vietii, tot asa in mijlocul Postului Mare al Sfintelor Pasti este praznuita sarbatoarea Sfintei Cruci, celei de viata facatoare. De ce? Pentru ca pacatul neinfranarii (nepostirii) si neascultarii lui Adam se indreapta prin infranare sau postire fata de cele materiale si prin ascultare fata de Cuvantul lui Dumnezeu: "Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi" (loan 6, 54). Adam si Eva au pierdut Raiul si Pomul Vietii pentru ca nu au postit si pentru ca nu au ascultat de Dumnezeu. Noul Adam, Iisus Hristos, facandu-Se ascultator pana la moarte si inca moarte pe Cruce, ne-a daruit Pomul Vietii, El insusi fiind Pomul vietii, care Se daruieste noua in Sfanta Euharistie. De aceea, Sfantul Isaac Sirul ne spune ca Pomul vietii era Hristos, iar acum l-am castigat prin Sfanta Euharistie. Din acest motiv, in timpul impartasirii cu Trupul si Sangele lui Hristos se canta: "cu Trupul lui Hristos va impartasiti si din izvorul Cel fara de moarte gustati".
In al doilea rand, sarbatoarea Duminicii Sfintei Cruci este randuita in a treia duminica din Postul Mare pentru a intari duhovniceste pe cei ce postesc, aratandu-le Crucea ca fiind steag de biruinta al lui Hristos asupra pacatului si asupra mortii, ca semn luminos al Invierii. De ce? Pentru ca taina Invierii este ascunsa in Cruce ca iubire jertfelnica, iar taina Crucii isi arata slava ei in lumina Invierii. Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca imparatii biruitori, cand intra intr-o cetate, mai intai trimit inainte semnele biruintei, stindardele lor, ca sa binevesteasca tuturor ca vor veni in cetate biruitori. In mod asemanator, in mijlocul Postului, se ridica stindardul credintei noastre, Sfanta Cruce, simbolul Rastignirii si invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a ne arata ca in lupta cu pacatul si cu ispitele, Crucea, ca simbol al biruintei asupra pacatului si asupra mortii si ca semn al invierii, devine pentru noi intarire si incurajare.
Vederea si cinstirea Sfintei Cruci, insotite de cantarea: "Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta invierea Ta o laudam si o slavim" ne intaresc in nevointa noastra duhovniceasca si in urcusul nostru interior spre Inviere. Nici in noaptea de Pasti, Crucea nu dispare, ci alaturi de ea se adauga o lumanare, lumanarea invierii, iar cand preotul spune in auzul tuturor: "Hristos a inviat!", el arata Crucea luminata de inviere. Aceasta inseamna ca cine isi ia crucea sa si ii urmeaza lui Hristos se pregateste pentru Inviere. Cand ne daruim lui Hristos in iubirea smerita a rugaciunii si semenilor nostri in iubirea faptelor bune pentru ei, lumina sau harul Invierii intra tainic in sufletul nostru prin Cruce, adica prin rastignirea egoismului din noi, pentru a ne deschide spre iubire sfanta, smerita si darnica.
Astfel Duminica Sfintei Cruci este parte din pregatirea noastra pentru inviere. Intelesuri duhovnicesti multe si adanci ale Duminicii Sfintei Cruci sunt cuprinse mai ales in cantarile din Triod consacrate saptamanii a treia a Postului Sfintelor Pasti si Duminicii Sfintei Cruci. Aceasta duminica este o icoana sau o anticipare a Saptamanii Sfintelor Patimi si a Invierii Domnului: "Trecand a treia saptamana a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, invredniceste-ne sa vedem lemnul Crucii celei facatoare de viata, si cu cinste sa ne inchinam si sa cantam dupa vrednicie; sa slavim stapanirea Ta, sa laudam Patimile Tale, sa ajungem in chip curat la slavita si sfanta Inviere, la Pastile cele de taina, prin care Adam iarasi a intrat in rai".
Cinstirea deosebita a Sfintei Cruci este vestita in Triod in aceste cuvinte din sambata premergatoare: "Acum ostile ingeresti insotesc lemnul cel cinstit, cu buna cucernicie inconjurandu-l, si cheama pe toti credinciosii la inchinare. Deci veniti cei ce va luminati cu postul, sa cadem la el cu bucurie si cu frica, strigand cu credinta: Bucura-te cinstita Cruce, intarirea lumii".
"Ziua aceasta este a inchinarii cinstitei Cruci; veniti toti la dansa. Ca revarsand razele cele luminoase ale invierii lui Hristos, le pune inainte. Sa o sarutam deci toti, sufleteste bucurandu-ne". Cat priveste binefacerile cinstirii Sfintei Cruci, Triodul le arata in mod concentrat in cantarile lui: "Dumnezeiasca Cruce este taria postului, ajutatoare celor ce privegheaza, intarire celor ce postesc, aparatoare celor ce li se face razboi. Acesteia, adunandu-ne noi credinciosii, sa ne inchinam ei cu dragoste, bucurandu-ne"
Puterea Sfintei Cruci vine din legatura ei cu Persoana vesnica a lui Hristos Cel Rastignit pe ea si inviat din morti. Dupa cum odinioara Adam cel vechi si neascultator fata de Dumnezeu si-a intins in miezul zilei mainile spre pomul oprit din mijlocul Raiului, Hristos-Noul Adam, Si-a intins, in miezul zilei, in mijlocul pamantului, mainile pe cruce, "facandu-Se ascultator pana la moarte, si inca moarte pe Cruce" (Filipeni 2, 8), izbavindu-ne de pacatul neascultarii lui Adam cel inselat de demoni si "biruind asupra lor prin Cruce" (Coloseni 2,15).
Pentru a arata legatura dintre mijocul Raiului, amiaza sau mijlocul zilei si timpul din mijlocul Postului, Crucea lui Hristos este scoasa spre cinstire in mijlocul bisericii, "in miezul zilei si in mijlocul pamantului rastignindu-Te de buna voie, ai smuls marginile lumii, indurate, din mijlocul gatlejului balaurului". Aceeasi idee este exprimata in Octoih, unde se spune: "Cel ce esti Stapan al vremilor si al anilor, in mijlocul pamantului, la amiaza, pe lemn Te-ai inaltat fiind rastignit, Indelung-rabdatorule; si alunecarea celui ce a suferit in mijlocul raiului pentru rodul cel pricinuitor de stricaciune ai indreptat-o"
Puterea Sfintei Cruci este vindecatoare si mantuitoare, pentru ca prin ea se arata iubirea milostiva a lui Hristos-Dumnezeu pentru toate popoarele adunate in Biserica Sa: "Mantuire ai lucrat in mijlocul pamantului, Hristoase Dumnezeule, pe Cruce Ti-ai intins preacuratele Tale maini adunand toate neamurile care striga: Doamne, slava Tie!".
Prin rugaciune, pocainta si post, taina Crucii, ca rastignire a patimilor egoiste, este integrata in urcusul credinciosului spre Inviere: "Cu lemnul ai stins, Stapane, vapaia neascultarii, pe Cruce inaltandu-Te, si ai omorat pe vrajmasul, fiind omorat de bunavoie. Pentru aceasta, te rog omoara voile trupului meu, si inviaza ticaloasa mea inima, cu postul cel ucigator de patimi, curatindu-ma de toata intinarea, ca un Milostiv!". In alta cantare se spune: "Rastignindu-ne impreuna cu Cel ce S-a rastignit pentru noi, sa ne omoram toate madularele trupului cu posturi, cu rugaciuni si cu cereri".
Dar rastignirea sau pacificarea patimilor egoiste ale credinciosului prin nevointele postului nu se limiteaza la Duminica Sfintei Cruci din Marele Post, ci ea este o constanta a intregii perioade a Postului, dupa cum se spune intr-o cantare din Saptamana lasatului sec de branza, care premerge inceputul postului: "Crucea Domnului este infranarea a toata desfatarea, si lege de postire celor ce se inchina ei fara incetare. Ca cei ce privesc neincetat la Cel ce S-a pironit pe ea, isi rastignesc trupul impreuna cu patimile si cu poftele. Pentru aceasta sa ne sarguim sa ne facem si noi curati prin post; sa ne impartasim cu Cel ce S-a impartasit noua cu iubirea de oameni prin patimi si dintru a Sa nepatimire a impartit firii noastre, Cel ce are mare mila".
Aceasta vedere si practica duhovniceasca a luptei crestinului cu patimile egoiste ca inaintare interioara a lui spre lumina Invierii urmeaza viata si invatatura apostolica a Bisericii, cuprinse in cuvintele Sfantului Apostol Pavel, care zice: "Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele. Daca traim in Duhul, in Duhul sa si umblam" (Galateni 5, 24-25). "Iar daca am murit impreuna cu Hristos, credem ca vom si vietui impreuna cu El" (Romani 6, 8).
In aceasta duminica, Biserica cinsteste in mod deosebit puterea si lumina spirituala a Sfintei Cruci ca lumina a Postului Sfintelor Pasti si ca arvuna a Saptamanii Sfintelor Patimi ale Mantuitorului Iisus Hristos. In cantarile din Triod, referitoare la lumina Crucii din Postul Sfintelor Pasti, Crucea este numita: "facatoare de viata", "raiul Bisericii", "usa Raiului", "noul pom al vietii", "pom al nestricaciunii", "arma nebiruita", "lauda preotilor", "lauda si scaparea monahilor", "slava mucenicilor", "podoaba sfintilor", "izvor al harului", "bucuria ortodocsilor", "stralucirea ingerilor", "mai luminoasa decat soarele", "ea lumineaza creatia".
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Omilie la duminica a treia din Postul Mare, "a Sfintei Cruci", cuprinsa in volumul "Foame si sete dupa Dumnezeu - intelesul si folosul postului", Editura Basilica, Bucuresti, 2008
Evanghelia Duminici a treia din Post (a Sfintei Cruci)
"Si chemand la Sine multimea, impreuna cu ucenicii Sai, le-a zis: Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau? Caci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, in neamul acesta desfranat si pacatos, si Fiul Omului Se va rusina de el, cand va veni intru slava Tatalui Sau cu sfintii ingeri". (Marcu 8, 34-38)
