Profetul Samuel - Predica despre tipul ideal de conducator
Frati crestini, Ieri, 20 august, Biserica noastra si noi cu ea, am sarbatorit pe profetul Samuel al Vechiului Testament. Aceasta praznuire a unui suflet ales ne-a atras privirile si toate inchinaciunile noastre, catre un ideal de inaltare sufleteasca pe care l-a intrupat acest barbat al Vechiului Testament. Cu totii am trait, prin credinta, acele vremuri indepartate, cand un profet era conducator al unui popor intreg. De la aceasta praznuire a unui ales al neamului omenesc, cu totii ne-am ales cu mult folos sufletesc.
Viata profetului Samuel oglindeste in chip stralucit nazuinta vesnica a omului catre mantuire. Cine ii cunoaste viata acestui profet, poate sa cunoasca idealul catre care trebuie sa nazuiasca omenirea. Intr-adevar el ne indreapta privirile si ne tine vesnic treaz in suflet, pe Iisus Hristos, Mantuitorul cel mult dorit.
In chip special, insa, profetul Samuel infatiseaza un tip ideal de conducator, care poate sa fie un model atat pentru cei ce au in conducerea lor noroade mai multe, cat si pentru cel ce are si i se pare ca are, numai un mic serviciu public.
Profetul Samuel a fost judecator al poporului Ebreu. El face parte din numarul judecatorilor, care rand pe rand, au condus singuri, ca si regii, destinele poporului Vechiului Asezamant.
In figura profetului Samuel, avem pilda ideala a unui om pus in serviciul obstii unui popor. Iata pentru ce, socot de folos, sa-i cunoastem viata in trasatura ei principala de conducator. Pentru oricare din noi, ea ne va servi ca pilda, ne va fi o lectie de ideal, si un indemn catre infaptuirea progresului si fericirii poporului nostru romanesc.
Si acum sa ne indreptam pasii pe aceasta carare de lumina a trecutului, pentru ca prin lumina ei, sa ne calauzim pasii spre viitoarele noastre fericiri.
Frati crestini, Pe Samuel il putem privi ca pe un copil al rugaciunii. El e fiul Anei cea dispretuita de prieteni si rude, mai ales ca n-avea copii. Si atunci ea se ruga la batranete, cu atata caldura sufleteasca lui Dumnezeu, incat Cel mult milostiv a daruit-o cu un copil, pe care ea l-a numit Samuel, ca sa fie ca marturie si prin nume, a chipului minunat prin care ea l-a dobandit. Caci numele Samuel, talmacit pe limba noastra romaneasca inseamna: „Cerut de la Domnul.” Dupa ce l-a intarcat, potrivit rugaciunii ei, ca de-i va implini cererea, il va darui Domnului, ea s-a dus la templu si a zis lui Eli: «Pentru acest copil m-am rugat eu si Domnul mi-a plinit cererea ce am cerut de la dansul. Si acum eu il dau Domnului pentru toate zilele vietii lui, sa slujeasca Domnului". (1 Regi, 1, 27-28).
Iata cum Ana cea deplin credincioasa in necazurile si lipsurile ei, e deplin credincioasa si in dobandirile si succesul ei. Ea nu-si uita fagaduinta, ca pe cel cerut de la Domnul, sa-l dea Domnului. Ea il aduce si-l prezinta sa fie un vesnic slujitor numai si numai al lui Dumnezeu.
Pe masura ce timpul trecea si copilul crestea in intelegere si in puteri, copilul Samuit slujea inaintea Domnului (I Regi II, 12), ne spune Sf. Scriptura. Si asa clipa de clipa, traita in acea atmosfera de sfintenie, s-a faurit sufletul celui mai intelept si ales barbat al unui popor. Caci adauga iarasi Sf. Scriptura: Si a crescut Samuel si Domnul a fost cu el (II Regi III, 19).
Potrivit celor spuse de Psalmist, Samuel a fost un barbat fericit, care nu s-a luat dupa sfatul necredinciosilor, si pe calea pacatosilor n-a umblat, si in adunarea hulitorilor n-a sezut. Ci legea Domnului a fost dorirea lui si la legea Lui cugeta ziua si noaptea. Si apoi, adauga Psalmistul: Unul ca acesta in toate cate face are spor, si-i ca un pom sadit pe malul unor ape, care-si da rodul la vreme si ale carui frunze nu se vestejesc (Psalm I, 1-30)
Si precum de roadele pomilor, nu se bucura pomul care-i impodobit cu ele, ci cei ce le mananca, tot asa de viata cea prea frumos imbogatita in Domnul a lui Samuel, s-a bucurat un intreg popor. In clipele cele mai grele ale neamului, toti cetatenii acelui neam s-au grupat in jurul lui Samuel si ca sub un pom rotat, ce-si are varful inaltat spre albastrul cerului, au stat in pace si liniste, in belsug si fericire, sub conducerea lui Samuel.
Intr-adevar, fratilor, nu este usor lucru sa conduci pe altii. Firea omeneasca indeobste e razvratitoare. Neascultarea lui Adam si a Evei incolteste in sufletul fiecaruia din noi. Si atunci va puteti inchipui cu cate greutati au de luptat conducatorii sutelor, miilor si milioanelor de oameni...
Si ce raspundere mare se cere de la acel care are sa-si calauzeasca nu numai sufletul lui, dar a zece, a sute, a mii si milioane de oameni. In mainile conducatorilor sta sufletul supusilor. Si de la ei se va cere, in ziua infricosatei judecati, sufletele cele incredintate lor.
Fericirea unui popor e dobandita atunci cand conducatorii lui isi au drept scop al fericirii lor, in a face fericiti pe toti supusii lor. Au fost si sunt imparati si regi, care-si framanta viata lor clipa de clipa pentru a face tot ce-i posibil in a ferici pe supusii lor. Sa-mi fie ingaduit sa vorbesc numai de trecut, ramanand ca altii, care vor avea perspectiva indepartarilor, sa ne judece pe noi. lata imparatul Iustinian al Bizantului, care a trait si imparatit intre anii 527-565, vesnic se framanta pentru a face pe toti cetatenii imparatiei sale fericiti. El spunea: „Vreau sa fac pe toti supusii imparatiei mele sa fie mandri si fericiti, ca au trait pe pamant in timpul domniei mele". Iustinian ingrijorat de binele supusilor lui, adesea avea multe nopti albe, pentru ca in liniste sa faureasca si sa afle calea catre fericire pentru imparatia lui.
Intr-adevar, fratilor, grea sarcina e a conduce pe altii si din alt punct de vedere. Cei ce sunt pusi a fi in slujbe si a administra bunuri multe, au de luptat nu numai cu nazuinta catre calea fericirii, ci de multe ori ei sunt prinsi in mreaja multor ispite. Luxul indeobste e prima ispita. S-ar parea ca-i cea mai putin vatamatoare patima si ca ea, ceva mai mult, ne-ar catifela inca viata care are atatea si atatea asperitati…Dar luxul revarsa in suflet si alte patimi.
El e numai poarta deschisa prin care navalesc cu duiumul si alte patimi. Mai intai o moleseala si apoi lenea cu toate ale ei urmari, desfraul etc. Insa luxul aduce un rau si mai mare, indeosebi, pentru conducatori. Luxul cere cheltuiala mare. El cere multa risipa de bani, care fac pe cei ce sunt stapaniti de el sa faca orice, numai si numai spre a-si satisface gusturile. Aici zace pricina tuturor fraudelor care se descopera in zilele noastre, in aceasta lacomie nesabuita dupa lux si dupa palate construite si cumparate, la munte si la mare, in orase si-n campii. Sfarsitul tuturor acestor conducatori se cunoaste. Ei o termina in rusine si saracie, in temnita si in intuneric. Si de vi se pare ca nu sunt totdeauna pedepsiti cei vinovati, observati cum ei sunt totusi pedepsiti in urmasii lor, in copii lor care ajung sa termine acolo unde le-au pregatit parintii locas de intuneric si pedeapsa. Si acum, fratilor, sa ne intoarcem la Judecatorul Samuel, sa vedem, ce sfarsit a avut conducerea lui? lata va istorisesc, pe larg, cele scrise in Sfanta Scriptura:
„Zis-a Samuel catre tot poporul: „Iata eu am ascultat glasul vostru in toate cate mi-ati grait si am pus rege peste voi. Iata regele umbla inaintea voastra, iar eu am imbatranit si am incaruntit; fiii mei sunt cu voi si am umblat eu inaintea voastra din tineretile mele pana acum.
Iata-ma, marturisiti asupra mea inaintea Domnului si a unsului lui, de am luat cuiva boul, de am luat cuiva asinul, de am obijduit pe cineva si de am stramtorat pe cineva; de am luat de la cineva mita si am inchis ochii la judecata lui si va voiu despagubi".
Si citim, mai departe in Sfanta Scriptura, ca au raspuns toti: „Tu nu ne-ai obijduit, nici nu ne-ai stramtorat, nici nu ai luat nimic de la nimeni". Si atunci, ca o incheiere de marturisire sub luare de juramant, Samuel a zis catre popor: „Martor ne e Domnul si martor e unsul lui in ziua aceasta, ca voi n-ati gasit nimic asupra mea". Iar ei au zis: „Martor!” I. Regi, XII, 1-5.
Iata cum Samuel isi incheie viata de conducator. Iata pentru ce am spus, ca profetul Samuel poate sa ne fie noua tuturor o pilda ideala de conducator de oameni. Aceasta marturisire facuta sub forma de juramant, de ar fi pe buzele tuturor acelora care-si incheie viata lor de munca obsteasca, ar fi asigurata infaptuirea fericirii celei mult dorite. Ia inchipuiti-va dumneavoastra, ca toti care au avut si care au in tara aceasta o raspundere cat de mica, ar putea sa faca marturia judecatorului Samuel.
La o marturisire totala fiecare din noi va ajunge, si o vom face, daca nu in viata aceasta, dar cel putin la judecata de apoi, toate vor fi pe fata. Cei rai vor fi trimisi la pedeapsa cea vesnica, iar cei ce au facut fapte bune intru bucuria Imparatiei lui Dumnezeu. Dar pentru ca si noi sa ne bucuram de aceasta rasplata cu Samuel, va trebui ca sa ne pregatim sa putem marturisi cu el, nevinovatia noastra. Si aceasta incununare va veni, de ne vom pregati ca si Samuel inca din pruncie in a ne harazi viata noastra sa invatam tot ceea ce e adevar, tot ceea ce e bine, tot ceea ce e frumos, tot ceea ce e sfintenie. Samuel s-a pregatit in sfintenie, slujind Domnului, ca apoi sa slujeasca cu aceeasi sfintenie poporului sau. O, mare opera e educatia! O buna educatie e ca si o a doua nastere in lumea stralucirilor spirituale. Dar pentru ca aceasta educatie sa-si aduca roadele ei, trebuie ca inca din pruncie, ea sa fie facuta copiilor, la care apoi scoala, Biserica si societatea sa adauge fiecare in parte contributia lor.
Copiii crescuti de mici in scoala cinstei, in scoala idealurilor sfinte, in scoala bunatatii, nu vor putea sa fie decat copii luminati ai lui Dumnezeu, care ca si Samuel, sa faca cinste neamului omenesc.
In aceste crezuri de lumina fiind crescuti oamenii, impartasindu-se fiinta lor cu adevarurile sfinte, se va ajunge ca fiecare sa lupte pana la sacrificiu, cu toata sinceritatea, pentru binele aproapelui. Si toate aceste le va face, din convingerea credintei lui crestine care-i spune, ca toti oamenii sunt fii ai unui singur Dumnezeu din Ceruri, si toti prin urmare suntem frati si impreuna lucratori in realizarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant.
Fratia te indeamna sa traiesti in cinste si in adevar, in bunatate si mila fata de orice om, caci frate de suferinta cu tine e si el. Ba ceva mai mult, Sf. Apostol Pavel ne spune „ca noi, cei tari, datori suntem sa purtam neputintele celor slabi si nu noua sa placem, ci fiecare din noi sa placa aproapelui sau in ceea ce este bine, spre intarirea sufleteasca". Rom. XV, 1-2.
O astfel de viata traita in Domnul, nu poate sa se sfarseasca decat tot in sfintenie, prin marturisirea nevinovatiei. Catre ea sa nazuim si noi, si sa fim gata ca in orice clipa, sa putem marturisi cinstea si ravna noastra pusa in serviciul binelui public, pentru ca in fericire si progres sa traim noi si fratii nostri crestini. Amin.
