De-ar fi sa ne gandim la existenta pamantului fara cerul care il inconjoara, imediat s-ar pune in discutie, daca mai poate fi pamantul impodobit cu atatea bogatii si cu atata viata cum il avem astazi. Caci inchipuiti-va, ce ar fi un pamant fara cer ? O imparatie a mortii. Lutul pe care astazi il framantam, neavand ploaia care vine de sus, ar ajunge sa fie piatra seaca, vatra arsa, si un pustiu dogoritor ne-ar praji pe noi ultimii vietuitori, infometati si lipsiti de roua racoritoare si invioratoare de viata.
Apoi un pamant fara soarele ceresc n-ar fi decat un imperiu al ghetii. Fara razele luminoase ale soarelui, pamantul ar fi intr-o vesnica noapte infrigurata si inspaimantatoare. Fara acest soare ceresc, creat si el de cineva, pamantul ar fi, dupa cum spun si medicii, un imens spital.
Dupa cum vedeti, absenta unui cer pentru pamant, pune imediat problema absentei a insusi pamantului. Eu m-am marginit in a arata numai cu putine dovezi, ce ar fi un pamant fara de cer, insa cate alte argumente s-ar mai putea aduce in legatura cu aceasta problema.
Un pamant fara de vazduhurile racoritoare, din care cu fiecare rasuflare sorbim aerul curat, ar fi o camera inabusitoare, in care toti am muri innadusiti. Si, in sfarsit, ca sa inchei cu acea lumina blanda si plina de mangaeri, pe care ne-o trimite luna, apoi cu acea poezie a puzderiei nenumarate de stele cu sclipirile lor stralucitoare, si cu toata acea poezie a inaltimilor pline de elanuri de inaltare, fara de care pamantul ar fi lipsit de frumuseti care incanta; toate acestea inalta si deschid alte orizonturi de lumina si viata pamanteasca.
Fratilor, la fel se pune aceasta problema a Cerului si din punct de vedere sufletesc. Spiritul, acest insufletitor si stapan al materiei, de ar fi lipsit de cerul corespunzator naturii lui, adica de cerul spiritual, s-ar pune in discutie daca ar putea exista si dainui. Dupa cum nu poate fi un pamant material fara un cer material, la fel nu poate sa existe o lume pamanteana spirituala, fara de un Cer spiritual. Fara cer n-ar fi pamantul, fara cerul duhovnicesc n-am fi noi regi ai creaturii. Daca fara prea multa ratiune, ar fi sa ne gandim la o lume fara de cerul ei duhovnicesc, apoi am vedea ca acea omenire ar fi supusa la cea mai grea pedeapsa, pentru ca seceta sufleteasca e mai grozava si mai pustiitoare decat cea a taranei. Un suflet neafundat in apa botezului si nelucrat cu harurile cele ceresti, e un impietrit la inima; e un pagan, care-si mananca de viu pe aproapele lui si mai apoi se distruge si pe el prin pacatele si patimile lui proprii. Fara de Soarele ceresc, care este Hristos, n-am avea acea lumina a invataturilor dumnezeesti, care ne face sa umblam si sa traim ca niste fii ai luminii. Lipsiti de lumina vietii am fi fiii intunericului, fiii mortii.
Fara de Hristos nu e viata, ci moarte. Numai la caldura razelor invataturii lui Hristos, ne incalzim sufletele, se topeste gheata dintre noi si se uneste strop cu strop, frate cu frate, toti fiind fii ai aceluiasi Parinte din cer. Daca n-ar fi Dumnezeu, Parintele din Ceruri, n-am fi nici noi, caci ar insemna sa fim fara de cauza nascatoare a noastra. Ori noi stim prea bine, ca in lumea aceasta nimic nu exista fara de o cauza. Si cine ar fi putut sa ne creeze pe noi regi ai creaturii? daca nu Unul superior noua, Cel ce a creat si acest univers, peste care ne-a pus pe noi stapani : Dumnezeu, Tatal nostru din Ceruri. lata cum, si din acest punct de vedere, universul sufletesc isi cere Cerul lui, isi cauta pe Parintele lui. Si ce este mai firesc pentru copil, decat sa-si caute parintii. Fara Cerul inaltimilor noastre sufletesti, n-am avea acele chemari si zboruri de avanturi eroice ale atator oameni, care prin geniul si jertfele lor ne fericesc pe noi. De nu am fi avut scanteia sufletului nostru din Soarele ceresc, n-am fi putut aduce si avea aceasta stralucitoare flacara a culturii si a civilizatiei, pe care am aprins-o aici pe pamant. Ar mai fi multe de spus, pe cat e mare cerul si pamantul. Dar imi frang aici, acest crampei de gand, socotind ca in fata acestor dovezi, nu poate sa fie un om sanatos si sa spuna, ba inca si altora, ca el ar crede, ca ar fi posibil sa fim noi, omenirea aceasta sufleteasca fara Dumnezeu; si totusi, de este orb sufleteste, intrebati-l: „Poate fi pamantul fara cer?
Fratilor, dupa caderea in pacat, omenirea a fost pedepsita cu pierderea acestui rai ceresc. Pentru noi cerul se inchisese. Pamantul cu chinurile lui era singura noastra locuinta. Omenirea intreaga zavorata in aceasta camera a intunericului si a tuturor innadusirilor noastre. Va inchipuiti D-voastra, ce inseamna ca o imensa lume sa fie inchisa intre niste ziduri, unde sa nu aiba apa cu ce sa-si spele necuratiile, sa nu aiba lumina in vazul careia sa observe tot ceea ce ii invaluie stralucirea calitatilor ei innascute, si sa nu aiba aerul vazduhurilor care sa-i dea sanatatea respirarilor cerute de viata. Daca aeeasta pedeapsa dumnezeiasca ar fi continuat sa apese inca asupra sufletului omenesc, cine stie cat de jos ne-am mai fi pogorat inca, pe scarile regresului si ale intunericului. Caci trebuie sa fie clar in mintea noastra, ca toate popoarele pagane nu sunt pe acea scara a inapoierilor de cultura si civilizatie, pentru ca ele ar fi la inceputul evolutiei omenesti. Nu, de o mie de ori nu. Caci cine se pogoara in mijlocul lor si asculta si intelege murmurul sufletelor lor, va auzi in tot ceea ce ne spun , ca ei au avut o epoca de aur, din care au cazut, si acum iar nazuiesc spre ea. Acea epoca de aur nu este altceva decat Raiul din care cu totii am fost izgoniti.
De nu s-ar fi milostivit Dumnezeu, sa ne deschida fereastra de lumina spre cer, fereastra de caldura, fereastra prin care sa se reverse roua cea stingatoare a uscaciunii vietii noastre sufletesti, cine stie ce imperiu al barbariei ar fi domnit in luminata noastra Europa de astazi, in civilizata America si chiar in celelalte continente, unde macar in parte este dusa torta de lumina a crestinismului ? Aceste ferestre deschise pamantului catre cer sunt profetii. Prin ei ne-a venit o raza din lumina Cuvantului divin, prin ei s-a coborat o raza a dragostei lui Dumnezeu si numai de cand s-au deschis aceste ferestre am putut si noi sa nadajduim in revarsarea harului divin. Asa a fost profetul Ilie. O fereastra a omenirii deschisa spre Cerul Parintelui nostru. In intunericul orbirii sufletesti a prezentat omenirii adevarul cu privire la Dumnezeu, indemnandu-o sa nu se inchine la idoli, care nu-s decat lemne si aur, ci inchinaciunea sa o faca adevaratului Creator din ceruri. Si pentru ca omenirea atata era de intunecata sufleteste, incat argumentul cel mai doveditor era pedeapsa trupeasca, tot prin rugaciunea Sf. Prooroc Ilie a pedepsit Dumnezeu pe necredinciosi, printr-o seceta de trei ani si jumatate. Si apoi, cate alte multe minuni au vazut oamenii acelor timpuri, care s-au savarsit prin profetul Ilie? Socot ca fiecare cunoasteti prea bine viata profetului Ilie. Multi ati auzit-o istorisindu-se aici, iar altii ati citit-o din Sfanta Scriptura. De aceea, astazi, cand praznuim pe acest mare prooroc si binefacator al omenirii, sa-mi ingaduiti, ca sa ma opresc numai asupra unui amanunt al vietii lui, care multora poate v-a scapat atentiei, atunci cand i-ati citit viata. In ultimile clipe ale vietii lui aici pe pamant, inainte de a fi ridicat la cer, profetul Ilie era cu ucenicul sau, cu Elisei. Si ne spune Sfanta Scriptura ca a zis Ilie lui Elisei: „Cere ce vrei sa-ti fac mai inainte de a fi luat de la tine ? Si a zis Elisei: sa fie Duhul care este in tine indoit intru mine.
Si a zis Ilie: greu lucru ai cerut, insa de ma vei vedea, cand voi fi luat de la tine, va fi tie asa; iar de nu ma vei vedea, nu va fi. Si citim mai departe in Sf. Carte: „Si l-au vazut pe Elisei feciorii proorocilor din Ierihon din preajma lui, si au zis: „odihnit-a Duhul lui Ilie peste Elisei, si s-au inchinat lui pana la pamant. 4 Regi II, 9-10 si 15.
Fratilor, iata care a fost rugaciunea lui Elisei catre profetul Ilie: ca duhul care este in profetul lui Dumnezeu sa fie indoit intru el.
Oare, care ar putea sa fie cea mai sfanta rugaciune a noastra catre profetul Ilie, astazi cand il sarbatorim ? daca nu, sa faca, ca si in noi, sa "fie duhul lui indoit ".
Caci si astazi, ca si pe vremea lui Elisei, avem nevoie de duhul lui Ilie sa salasluiasca in noi.
Spuneti fiecare, daca pentru imbunarea vietii noastre nu avem nevoie de suflete de eroi, care sa faca sa straluceasca virtutea si sa propage adevarul, la fel cum facea profetul Ilie?
Oare nu acum, avem nevoie de adevarati servitori ai lui Dumnezeu, care sa prezinte sus si tare crezul credintei mantuitoare si fericitoare pentru o lume ingenunchiata in fata atator nenorociri si adusa pe marginea disperarilor?
O! daca acel duh al lui Ilie ar salaslui in fiecare din noi, cati placuti oameni ai lui Dumnezeu n-ar fi pe pamant, care ar pune capat nenorocirilor noastre, acoperind lipsurile? Numai avand in noi duhul lui Ilie, vom fi fericiti, in a fi departe de orice nevoie, caci vom fi hraniti pana si de pasarile cerului si de ingerii lui Dumnezeu iar suferinta ar fi ridicata de insusi Dumnezeu. Dar, pentru ca ne lipseste acest duh al lui Ilie, in a fi fii ascultatori ai lui Dumnezeu, si pentru ca ascultam de patimile din noi, pentru aceea ne razboim intre noi, ne omoram si suferim. Cat se cere noua, ca sa ne rugam lui Ilie si el lui Dumnezeu, ca sa indoiasca duhul lui in noi, pentru a putea lupta si noi ca el, in contra atator idoli care au umplut viata. Fiecare are cate un idol caruia se inchina si si-a inchinat viata: unii luxului, altii lacomiei, altii desfraului, sau patimei betiei, altii fumatului si asa fiecare avem cate un idolas al vietii noastre. Pentru a invinge insa pe acesti idoli, dupa cum a invins profetul Ilie pe idolii din vremea lui, cat de mult avem nevoie ca si noi sa avem duhul acestui mare biruitor! Numai fiind inflacarati cu acelasi puternic duh de credinta vom putea duce o lupta zguduitoare contra dusmanilor credintei noastre, contra acelor care nesocotesc, din vrajmasie sau indiferenta, invatatura lui Dumnezeu.
Numai avand duhul lui Ilie, care ardea mistuindu-se de dragostea de Dumnezeu, vom putea fi inaltati la infaptuirea si trairea idealurilor sfinte ale acestei vieti. Iata pentru ce fac si eu indemnul catre toti, sa ne rugam impreuna cu Elisei profetului Ilie, ca sa faca ca si in noi, sa fie duhul care a fost in el. Insa, pentru a fi implinita aceasta rugaciune a noastra, ni se va spune si noua, ceea ce i-a spus profetul Ilie lui Elisei„greu lucru cereti, insa de ma veti vedea cand voi fi luat de la voi, va fi voua asa”. lata ce se cere, pentru a se implini rugaciunea, ca duhul lui Ilie sa salasluiasca intre noi: sa-l fi vazut, cand a fost inaltat la cer. Acest lucru ar parea imposibil si noi am fi sortiti unei pedepse nemeritate, pentru ca distanta veacurilor nu ne-a ingaduit asa ceva. Fratilor, asa ar fi daca noi am fi lipsiti de mijloace in a vedea ridicarea la cer a profetului Ilie. Dar iata, spre bucuria noastra noi vedem si suntem incredintati de aceasta inaltare, prin credinta. Cine are credinta neclintita in cele spuse in Sfanta Scriptura, nu se poate indoi nici de aceasta minune a inaltarii Sfantului Ilie la cer. Noi privim si vedem aceasta minune prin credinta, care este dupa spusa unui vestit scriitor bisericesc (Bernard de Clairvaux), o oglinda prin care vedem cele din trecut, cele ce se intampla astazi si ceea ce va avea loc in viitor. Cu acestea v-am facut cunoscuta taina inaltarii vietii noastre la fericire, aratandu-va prin ce mijloc putem dobandi duhul indoit al profetului Ilie, care a biruit toate, prin puterea lui Dumnezeu. Sa facem prin urmare rugaciuni de cerere catre profetul Ilie, cu sufletul plin de credinta, si va fi noua dupa cererea noastra. In aceasta sfintita sarbatoare sa ne inaltam gandurile si sufletele noastre in rugaciune catre acest mare profet al lui Dumnezeu, si vom ajunge ca si viata noastra sa o inaltam pe aceleasi culmi de viata, ca si a proorocului Ilie. Amin.
