Predica la Vecernia Sarbatorii Sfantului Grigorie Teologul, ocrotitorul spiritual al Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucuresti
Manastirea Radu Voda,
Elev: Stanga Daniel, clasa XIII-a B
Seminarului Teologic Liceal Ortodox "Nifon Mitropolitul" din Bucuresti
"Priviti la cinstea pe care au primit-o toti sfintii si imitandu-i veti fi atrasi incet, incet de virtute" (Ava Isaia Pustnicul)
Iubiti credinciosi,
Sfintii au fost oameni simpli, ca si noi, insa pentru viata lor virtuoasa, pentru suferintele indurate, pentru credinta in Mantuitorul Hristos, si pentru dragostea lor fata de Dumnezeu si fata de semeni, au devenit "oameni indumnezeiti", "mostenitori ai Imparatiei lui Dumnezeu" si "prieteni ai Lui" (In. 15,14)
Despre acestia Psalmistul David spune: "Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si moartea nu se va atinge de ele". Si cum poate fi intru moarte cel ce sta langa "Izvorul vietii si al nemuririi"? Cu adevarat, sfintii au descoperit "Apa cea vie" si de aceea nu vor inseta in veac.
Astazi, ne-am adunat cu totii aici, sa-l cinstim pe aparatorul Treimii, "pe fluierul cel pastoresc al teologiei" pe sfantul si marele Ierarh Grigorie Teologul. Acesta s-a nascut in anul 329 in Arianz ca rod al iubirii si rugaciunii tatalui sau Girgorie si al mamei sale numita Nona. Despre tatal sau avea sa spuna mai tarziu intr-unul din poeme: "ca era drept si simplu in purtari ca alt Patriarh Avraam", i-a pus fiului sau "carti in mana care vorbeau despre Dumnezeu" si l-a pus in legatura "cu oameni dintre cei mai alesi in caracter" iar despre mama sa care i-a fost un viu calauzitor spunea: "Femeie ca trup, ea intrecea in caracter pe orice barbat. Era obisnuita sa ascunda marile ei insusiri pe care toti le vedeau. Aceasta pentru ca sa-si faca glorie din lucruri care nu se vedeau. Teama de Dumnezeu, acest mare invatator, era calauza ei…"
Adesea Sfantul Grigorie cel Mare aminteste despre ajutorul lui Dumnezeu izvorat din rugaciunile fierbinti ale mamei lui. Sfantul Grigorie a avut si doi frati: pe Gorgonia care era "sinteza prin excelenta a celor mai frumoase calitati omenesti" si Cezar care era doctor si despre care Grigorie spune ca "dintre multele si marile titluri pe care le purta, cel care avea mai mult pret in ochii lui era acela de a fi crestin si de a purta acest nume" ceea ce nu se mai intampla si astazi.
Sfantul Grigorie Teologul a avut sansa de a studiat la marile scoli ale vremii, in Cezareea Capadociei, Cezareea Palestinei, Alexandria si apoi in Cetatea democratiei - Atena, unde si-a pus bazele unei imense culturi filosofice. A luat cate putin din toate stiintele studiate, a luat doar ceea ce era bun, si a pus totul in slujba adevarului religios devenind astfel teologul prin excelenta al Treimii. El este cel ce stabileste cel dantai si definitiv raporturile dintre Persoanele Sfintei Treimi si specificul fiecareia dintre Ele. Tot este cel care a combatut erezia arienilor si pnevmatomahilor care luptau impotriva Ortodoxiei, pentru aceasta vrednic facandu-se de toata lauda Bisericii lui Hristos.
Insa pentru noi, ca teologi, cel mai important lucru este puterea exemplului. Sfantul Grigorie a fost adevarat teolog in fapta si in cuvant. A teologhisi presupune a trai intru Hristos ceea ce Grigorie a facut desavarsit. Avand un temperament delicat, sensibil si fiind framantat de marile taine ale existentei, a iubit pustnicia si desavarsirea in singuratate, fapt pentru care initial fugea de preotie spunand plin de smerenie: "Ce om ar indrazni sa imbrace chip si nume de preot, cand inca nu i s-a aprins inima de cuvintele cele curate, in foc lamurite ale lui Dumnezeu, spre a i se deschide Scripturile, ca sa aiba gandul lui Hristos?"
El a fost chemat spre a imbratisa preotia depre care spunea ca este "Arta artelor si stiinta stiintelor", dar considerandu-se a fi nevrednic pentru o asemenea chemare si mistuit fiind de dorul pustiei a dorit sa-si inalte sufletul prin asceza fugind in Pont. Despre aceasta spunea: "Nimic nu mi se pare atat de frumos ca viata pustniceasca, sa-ti incui simturile, sa ajungi in afara de trup si de lume, sa te adancesti in tine insuti, sa nu te apropii de nimic din cele omenesti decat atat cat e de neaparata trebuinta, sa vorbesti cu tine insuti si cu Dumnezeu, sa traiesti mai presus de cele vazute, sa porti in tine insuti, totdeauna curate chipurile cele dumnezeiesti sa fii inca pe pamant dar sa parasesti pamantul, sa fii urcat de Duhul Sfant sus in Ceruri"
Pentru a fi buni preoti mai intai de toate trebuie sa fim buni crestini. Iar daca nu suntem buni crestini cum ii vom putea invata pe altii? Astazi, mai mult ca oricand, se simte in lume o lipsa de autentici traitori intru Hristos. Secolul acesta scoate la iveala uneori adevarati teoreticieni ai teologiei insa nu si traitori ai Cuvantului. Este nevoie de o renastere spirituala, de o reevaluare a zestrei noastre spirituale pe toate treptele societatii. Raspunsul este unul singur. Schimbarea lumii incepe de la noi insine. Sa ne schimbam noi, cei ce vrem sa-I slujim Domnului Hristos si mai tarziu vom reusi sa-i schimbam pe altii caci altfel "orb pe orb de se vor calauzi vor ajunge in groapa"
Sfantul Grigorie Teologul s-a spaimantat cand a auzit cuvintele lui Iezechiil proorocul care spune: "Din mainile voastre voi cere sufletele lor" (Iez. 3,18) daca el s-a spaimantat de aceasta mare chemare a preotiei, noi de ce suntem indaratnici si indiferenti neconstientizand importanta acestei chemari? Iubitorul de Dumnezeu Grigorie spunea: "Este mai presus de puterile mele sa fiu preot, sa primesc, sa conduc, si sa indrumez sufletele, cand inca nu m-am invatat sa ma pastoresc bine pe mine insumi si nici nu mi-am curatat sufletul cat trebuie, ca sa mi se poata incredinta supravegherea turmei"
Dar daca am pornit pe acest drum al slujirii lui Hristos sa luptam, sa fim vrednici de El. Nimeni nu este vrednic de o asemenea slujire insa mila lui Dumnezeu primeste lipsurile daca-I cerem aceasta. "Nimeni din cei legati cu patimi" nu poate sluji cu adevarat Domnului Hristos. Despre aceasta, un alt colos al teologiei, Sfantul Ioan Gura de Aur, spunea: "Preotul trebuie sa fie atat de curat, ca si cum ar sta chiar in cer, printre puterile cele ingeresti. Trebuie sa fie mai curat decat insesi razele Soarelui, pentru ca Duhul Sfant sa nu-l paraseasca niciodata"
"Scopul cel mai de seama al preotiei este sa-l faca pe om, Dumnezeu si partas fericirii celei de sus pe cel ce apartine celui de jos "Si cum sa-i ajutam pe altii sa se indumnezeiasca, cand noi insine nu suntem partasi la indumnezeire? Putem noi oare sa spunem asemenea Apostolului Pavel: "De acum nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" ? Ne-am luat macar Crucea care ne-a fost data si (I-am urmat lui Hristos?) ii urmam lui Hristos? Cum putem asadar sa vorbim despre o asemenea inalta chemare? Noua, celor ce vrem sa devenim slujitori ai lui Dumnezeu ni se cere: "Fiti desavarsiti precum Tatal vostru Cel Ceresc desavarsit este!" (Mt. 5,48)
Pe langa modul sau exemplar de a trai, Sfantul Grigorie ne-a mai lasat si modelul perfect la unei prietenii. Niciodata in lumea veche, nici macar Homer, Platon sau Cicero nu au scris lucruri mai inaripate si mai frumoase asupra prieteniei, ca acelea scrise de Grigorie de Nanzianz. Modelul prietenului ideal din copilarie si pana la moarte i-a fost Sfantul Vasile cel Mare impreuna cu care a studiat la Atena. Despre sederea lor acolo, Grigorie spunea: "traiam sub acelasi acoperamant, mancam la aceeasi masa, aveam aceleasi pareri, traiam in deplina armonie si ne spoream reciproc cu multa ravna dragostea unuia catre celalalt... Se parea ca avem amandoi un singur suflet ce pune in miscare doua trupuri... un singur lucru doream amandoi: virtutea si realizarea nadejdilor viitoare, sa traim adica viata viitoare inainte de a fi parasit pe cea de aici... Cunosteam pentru aceasta doar doua cai: cea dintai ducea spre casele noastre iar cea de-a doua, la profesorii de stiinte profane."
Acesti doi mari teologi s-au desavarsit unul pe celalalt intru dragostea lor, luand aminte la ceea ce spune Mantuitorul: "Iubiti-va unul pe altul dupa cum si Eu v-am iubit pe voi... intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei" (In. XIII, 34-35)
Sfantul Grigorie Teologul a luptat din rasputeri sa-i schimbe si pe altii. Pentru aceasta a acceptat cu greu sa fie hirotonit preot iar mai tarziu sa ajunga chiar Patriarhul Constantinopolului si sa conduca partial intrunirile celui de-al doilea Sinod Ecumenic din 381 de la Constantinopol. Prin operele sale, in special prin Cele cinci cuvantari teologice" - care sunt de-o profunzime rara, a temeluit adevarul despre Sfanta Treime luptand impotriva ereziilor vremii. Pentru toate cate a facut pentru Biserica lui Hristos, a luat nenumarate palme, chiar de la unii preoti contemporani. Acestora le spune intr-unul din poemele sale: "Confrati intru preotie, invidia aproape m-a omorat. Rasaritul si apusul, precum si invidia de la dusmani si prieteni vor lua sfarsit. Am plecat. Graiti de bine! Tuturor le voi spune insa un ramas bun. De veti gasi altul in locul meu cinstiti-l! Duhul e venerat de mine, avocatul lui sunt. De acum nu mai sunt in mijloc intre taberele aflate in lume."
Dupa plecarea din Scaunul patriarhal el se retrage in locurile natale de la Arianz unde isi petrece restul vietii in asceza meditand la Dumnezeu. Aici scrie cele mai frumoase poeme care ne descopera un adevarat geniu poetic. Ramas singur, toti membrii familiei murindu-i, chiar si prietenul lui cel mai bun - Vasile, spune in unul din poemele sale: "Primul a murit Cesar si durerea a fost comuna. Apoi Gorgonia. Dupa care iubitul tata si nu dupa mult timp mama. O, mana trista si litere amare ale lui Grigorie!. Voi scrie si moartea mea, caci am ramas ultimul." (Poemul II,I: 90)
Sfantul Grigorie s-a stins din viata aceasta trecatoare in jurul anului 390 in singuratatea chiliei sale din Arianz unde si-a purtat mereu cu dragoste si rabdare si sarcina unei boli cumplite.
Intr-unul din ultimele lui poeme intitulat "Epitaf" spunea: "Putin ai trait pe pamant si toate de bunavoie le-ai dat lui Hristos, iar impreuna cu ele si un cuvant intr-aripat. Iar acum Cerul te are in el preot mare si intru corurile ceresti ilustre Grigorie" (Epitaf II,I, 37)
Sa luam asadar aminte la viata Sfantului Grigorie care a luptat pana la sfarsit tinand cont de cuvintele Mantuitorului care spune: "Indrazniti, Eu am biruit lumea! Caci cel ce va lupta pana la sfarsit se va mantui" si sa-l laudam impreuna cu Cetele ingeresti pe marele Grigorie zicand: "Bucura-te raule cel dumnezeiesc care esti pururi plin de apele valului, care veselesti toata cetatea Imparatului Hristos cu dumenzeiestile cuvinte si invataturi, izvorule al desfatarii, noianul cel nesecat, pazitorule cel hotarat si dupa lege al dogmelor, aparatorul Treimii, organul Duhului, minte veghetoare, grai cu rasunet placut care talcuiesti adancul Scripturilor, pe Hristos acum roaga-L sa daruiasca sufletelor noastre mare mila. Amin.
