Arhiva ortodoxa

Astfel nu ca la o intamplare, privim la faptul ca Sf. Apostol Pavel, propovaduind credinta in Hristos lumii pagane, a gasit-o pregatita si pe ea sa primeasca adevarurile cele vesnice ale lui Dumnezeu. Si aceasta o vedem mai ales atuncea cand el, pasind pentru prima data in capitala filosofiei lumii pagane, in Atena, a fost chemat sa vesteasca ”invatatura cea noua”, si in areopagul filosofilor...

Dar si aici s-a intamplat ca si la Ebrei, ca nu toti au primit credinta in Hristos, ci numai cei mai intelepti si mai buni dintre ei. Astfel ne spune Cartea Sfanta, ca sfarsind Apostolul Pavel cuvantarea si iesind din mijlocul lor, ”cativa oameni s-au lipit de el si au crezut. Printre acestia se aflau: Dionisie Areopagitul si o femeie cu numele Damaris, si altii impreuna cu ei”. (Fapt. Ap. XVII, 34)

Frati crestini,
Acest Dionisie a vazut lumina acestei vieti in Atena cea vestita prin cultura si civilizatie. Parintii sai bogati fiind in bunuri si slava cea paganeasca, au cautat sa dea o aleasa crestere carturareasca si fiului lor. Iar el, priceput si harnic fiind, a adunat ca si o albina toata intelepciunea profesorilor sai, incat la 25 de ani intrecea in filosofie pe toti cei de o varsta cu el.

Dorinta avand insa sa dobandeasca si vechea intelepciune a culturii egiptene, s-a dus s-o studieze in cetatea Heliopolis. Acolo el adanci mai ales astronomia si problemele de matematica. Dar iata ca, intr-o zi, pe cand prin sticle maritoare facea cercetari cu privire la razele soarelui, observa ca in miezul zilei, deodata, soarele s-a intunecat vreme de trei ceasuri. Si el insusi ne spune ca a zis atuncea: ”Sau Dumnezeu, Ziditorul a toata lumea patimeste, sau lumea aceasta vazuta se sfarseste”... Si se adauga apoi la istoria vietii lui, ”ca acestea nu le-a zis din invatatura veacului, ci din Duhul lui Dumnezeu, pentru patimile Stapanului”...

Dupa ani de stralucite studii, intorcandu-se iarasi in patrie, Dionisie ajunsese sa fie cel mai de frunte intelept dintre filosofii intregului areopag din Atena. El era conducatorul tuturor, si el cuprindea in persoana sa chiar si fiinta acestei academii, pentru care lui i s-a zis: Dionisie Areopagitul.

In vremea aceea, venind sa propovaduiasca Sf. Apostol Pavel credinta in Hristos si in Atena, i s-a facut poftire de catre toti filosofii, sa le faca si lor cumoscuta ”invatatura cea noua”, ca unii ce sunt setosi de asa noutate...

Sf. Pavel, avand si el o aleasa pregatire filosofica, dar mai presus de toate avand darul intelepciunii celei vesnice, mergand a vorbit cu atata maestrie si cu atata limpezime despre stralucirea adevarului celui vesnic al credintei in Hristos, incat imediat a trecut de partea lui insusi Dionisie Areopagitul si multi altii cu el.

Pentru ca filosofia cea sublima a lui Platon ii ajuta si mai mult, ca sa priceapa intelepciunea cea nemuritoare, atuncea cand a avut prilejul sa o auda. De aceea lui nu i-a trebuit mult, ca sa stea la indoiala sa primeasca sau nu aceasta noua invatatura. El care cunostea toate sistemele filosofiei omenesti si puterile lor, a recunoscut indata ca ceea ce a propovaduit Sf. Pavel, e intelepciunea cea adevarata, e filosofia cea cereasca, nu de la oameni venita, ci de la Dumnezeu.

Dupa aceasta, i-a vorbit Sf. Apostol Pavel, indeosebi, mai pe larg despre chipul in care a venit in lume Fiul lui Dumnezeu prin nasterea din Fecioara Maria, si cum a trait si a propovaduit, iar apoi a si patimit pentru care soarele nesuferind sa-l vada s-a intunecat vreme de trei ceasuri... Si ca dupa ingropare, a treia zi a inviat, iar la patruzeci de zile dupa aceasta s-a inaltat la ceruri...

La auzul acestora, Dionisie, abia atuncea si-a lamurit taina adevarata a intunecarii soarelui, pe cand se afla in Egipt, si pe care el numai o banuia.

Si asa si mai mult, luminat fiind el acuma, primi botezul credintei in Hristos, si lasand toate, a urmat Sf. Pavel ca un ucenic al lui iubit, vreme ca de trei ani. In acest timp el a aflat toate tainele intelepciunii invataturii crestine. Si acestea nu numai de la Sf. Pavel, ci si de la ceilalti Sf. Apostoli pe care i-a cunoscut. Si dimpreuna cu ei a si luat parte cu un ucenic al credintei celei noi, la Adormirea si ingroparea Maicii Domnului...

Nu dupa mult timp insa, stralucind in toate cu intelepciunea cea crestineasca si cu viata, a ajuns episcop al cetatii Atena, in care a si pastorit vreme mai indelungata, cu mult folos pentru mantuirea acelei metropole a vechiului paganism. Prestigiul sau de filosof, si viata sa de sfant, usura cu mult dobandirea sufletelor pentru credinta in Hristos...

Dar iata ca duhul misionarismului avandu-l de la Sf. Pavel, il mana catre increstinarea altor popoare pagane. Si dupa ce orandui un alt episcop in Atena, el pleca, dupa cum ne spune traditia, sfatuit de Maica Domnului, in Galia, alegandu-si ca centru al unui nou camp de misionarism, o alta cetate care va ajunge vestita mai tarziu, Parisul. Si astfel mandrei capitale a culturii si civilizatiei omenirii contemporane, i-a fost dat de Pronia cereasca, ca prim apostol al increstinarii ei, pe vestitul episcop filosof Dionisie Areopagitul. De aceea mare cinstire trebuie sa aduca intreaga crestinatate acestui Sfant Parinte, ca unuia care a fost cel dintai episcop si parinte sufletesc al increstinarii a doua din cele mai vestite orase din omenirea toata: Atena si Parisul. Caci prin Sf. Dionisie, Atena cea mandra prin cultura si civilizatia antica, si Parisul cel stralucitor prin cultura si civilizatia contemporana, au cunoscut si au dobandit cea mai inalta noblete intelectuala care a inaltat omenirea pana la aceea de a o face cunoscatoare a adevarurilor lui Dumnezeu. Si tot prin Sf. Dionisie, acestor cetati li s-a revarsat din ceruri o sanatate morala pe care omenirea niciodata n-a cunoscut-o. Si in sfarsit, Sf. Dionisie a fost cel dintai care a facut sa coboare izvoare de tarii si puteri harice asupra acelora care erau chemati sa fie cetatenii unei noi imparatii…

Iata insa ca numai la 30 de ani de la martirajul Sf. Apostol Pavel, in anul 96 al erei crestine, si Sf. Dionisie primeste cununa aceluiasi martiraj al decapitarii - din partea aceleasi stapaniri pagane. Si asa cu aceeasi ravna apostolica, Sf. Dionisie si prin moarte a marturisit in fata lumii pagane de atuncea si de oricand, convingerea credintei crestine. Si astfel el a pecetluit prin suferinti grozave si prin jertfa mortii sale, realitatea crezului crestin.

Frati crestini,
Sf. Dionisie, desi ucenic al Apostolilor, precum ati aflat din viata lui, n-a avut fericirea sa vada in acest trai pamantesc cu ochii sai trupesti pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dar totusi o nazuinta sfanta l-a calauzit la vederea celor Dumnezeiesti, intr-un chip si mai viu, si anume prin apropierea sufleteasca de Dumnezeu pe calea duhovniceasca. Si in aceasta privinta el ne serveste noua tuturor ca un Parinte al cunoasterii mistice a lui Dumnezeu. De unde pana la el, se vorbea omeneste de o cunoastere a lui Dumnezeu din natura, apoi de o cunoastere prin revelatiunea cea cuprinsa in Sf. Scriptura, iata ca la toate acestea la care el privea numai ca la niste cai care duc la Dumnezeire, vine sa adauge el o noua stiinta, o noua cunoastere a lui Dumnezeu prin contemplatia mistica. Iar aceasta a aratat ca ea se realizeaza prin ”unirea cea mai presus de minte, atuncea cand mintea, reintorcandu-se de la toate lucrurile, si parasindu-se chiar pe sine, se uneste cu razele cele supra-stralucitoare, fiind iluminata de acolo de adancul cel nepatruns al intelepciunii”. (Despre Numele Divine, cap. VII, 3).

Si asa abia prin crestinism, filosoful Dionisie ajunge sufleteste la acea apropiere de Dumnezeire. Filosofia il inaltase numai pe culmile platonismului, pe cand religia era aceea care il purta pe oceanul vesniciei si-l ancorase la bordul eternitatii. De aceea la misticism noi trebuie sa privim ca la un bun suprem, pentru ca pe calea lui ajungem sa avem legatura cu Insusi Dumnezeu.

Misticismul ne inalta pana la prezenta noastra in fata lui Dumnezeu. El e acel superior simt ceresc ce ne deschide vederea spre ferestrele cele supra-pamantesti. Prin misticism noi zburam cu ratiunea pana la inaltimea unde ochiul mintii nu mai poate zari nimic; pana in regiunea de unde credinta isi ia zborul spre supra-esenta... (Vezi Despre Numele Divine, trad. de Pr. Cicerone Iordachescu, p. XXIII).

Ei bine, fratilor, parintele misticii crestine, prin care omenirea e purtata pe valurile slavei celei Dumnezeiesti, este Sf. Dionisie Areopagitul. El s-a avantat mai intai catre culmile cele de azur ale credintei. De aceea el le si descrie pe larg in cele patru celebre scrieri ale sale: Despre Teologia mistica; Despre Numele divine; Ierarhia cereasca si Ierarhia bisericeasca. Si asa cu o cereasca pana, muiata in lumina, scrie el in aceste opere despre Dumnezeu, despre cunoasterea Lui, despre ierarhia ingerilor si despre ierarhia bisericeasca...

Dar pentru ca omul sa ajunga la aceasta cunoastere mistica, adica la acea cunoastere directa a lucrurilor divine, el arata ca este nevoie de o pregatire din partea noastra, de rugaciune si de o netarmurita dragoste de cele dumnezeiesti. La care el adauga apoi inca trei trepte sau cai care duc la inaltarea noastra catre aceasta cunoastere a desavarsirii: curatia, iluminarea si unirea. Numai cine este mai intai curat sufleteste si invesmantat cu haina nevinovatiei, si apoi in al doilea rand, numai cine e luminat duhovniceste, poate in sfarsit pasi la acea contemplare mistica a apropierii si unirii de cele dumnezeiesti. Pentru ca aceasta si inseamna contemplare - vedere a luminii celei Dumnezeiesti...

O, de ar trai lumea de astazi acest misticism, apoi ar fi raiul pe pamant ! Pentru ca Sf. Dionisie Areopagitul prin misticism a cautat sa calauzeasca omenirea la trairea ei in prezenta lui Dumnezeu. Ori ceea ce ne lipseste noua astazi, e tocmal absenta acestei constiinte vii a trairii in prezenta lui Dumnezeu. Daca Atena tuturor veacurilor si Parisul cel sclipitor in ochii nostri, ar fi cautat sa traiasca acest adevar al Parintelui increstinarii lor, apoi omenirea toata nu ar fi zbuciumata in aceasta viata ca intr-un inabusitor cuptor de jarul urii si al flacarii celei omoratoare. (Nota autorului : Aceasta predica a fost rostita in toiul razboiului, in 1943). Din pricina ca omenirea a nesocotit cunoaasterea adevarurilor eterne, si a fugit de prezenta lui Dumnezeu, cautand mai ales prezenta cea stralucitoare in fata oamenilor, s-a ajuns ca astazi sa ne vedem departe de Dumnezeu, cetateni ai iadului, unde prezenta ne este durerea, ura si vrajmasia de moarte a unora fata de altii...

Iata de ce astazi, cand Biserica praznuieste pe Sf. Dionisie Areopagitul, am socotit de datoria mea sa fac acest indemn sfant in numele acestui Sf. Parinte, de intoarcere la stiinta lui Dumnezeu si trairea noastra in prezenta Lui. Sa ascultam noi pe acest pastor de peste veacuri alAtenei si Parisului ! Sa ne reculegem sufleteste, sa ne gandim la pacatele noastre, lepadandu-le de pe noi, si sa nazuim la nevinovatie si luminare a sufletului nostru cu adevarurile credintei crestine - caci iata la ce intunecimi de dureri ne-au dus numai adevarurile cele patimase ale oamenilor. Da, sa ne inaltam apoi, fratilor, la acea traire mistica in ochii cei vesnic prezenti ai lui Dumnezeu. Caci din clipa in care vom dobandi aceasta stiinta a sfintilor, prin harul lui Dumnezeu care revarsa energii de viata asupra sufletului, vom ajunge sa cladim o omenire noua, pe baza stiintei celei ceresti. Si atuncea, vom ajunge si noi ca in aceasta viata, toti sa traim ca intr-un palat imparatesc in care domneste Insusi Imparatul pacii si Parintele fericirii noastre celei vesnice. Amin.

Parintele Vasile Vasilache