"Intru lumina Ta vom vedea lumina". Psalmul XXXV 9
Frati crestini,
nostru Iisus Hristos, totdeauna, pune problema luminii. Acum se vorbeste de lumina lui Hristos, acum toti crestinii sunt chemati de a veni sa primeasca lumina: "veniti de luati lumina". Iar prin cantarile bisericesti suntem indemnati "ca luminati sa praznuim" acest praznic al luminii. "Ziua Invierii sa ne luminam popoare" e indemnul parintesc al Bisericii. Acum fiecare crestin e un purtator de lumina, un faclier al lui Hristos.
Lumina bucuriilor e in suflete, ea straluceste in cugetele milioanelor de crestini si-nvaluie intreaga lor fiinta in vesmantul luminilor.
Intreaga fire e pregatita pentru aceasta sarbatorire a luminii. Acum soarele biruitor scalda in lumina si imbratiseaza cu caldura intreaga fire, pe care o impodobeste in chip atat de minunat.
Pe drept putem spune ca sarbatoarea Invierii e sarbatoarea luminii. In aceste clipe praznuim triumful luminii asupra intunericului, victoria vietii asupra mortii. Dupa cum spune si cantarea bisericeasca: "acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamantul si cele dedesubt".
Fratilor, aceasta revarsare de lumina, de stralucita bucurie si de viata fericita, desigur ca ne vine de la cineva. Noi nu o aveam si nici nu puteam sa ne-o oferim singuri, ci numai suspinam dupa ea. Intru inceput au avut-o primii oameni de la Dumnezeu, dar au pierdut-o, fiind departati din cauza pacatului, de langa Acel ce este lumina si stralucire fara de patima.
"Dumnezeu e lumina si in El nu este intuneric" (I Ioan I, 5) ne spune sfantul apostol Ioan, care, in avantul lui vulturesc, s-a inaltat pana la cele mai de taine infatisari ale dumnezeirii. El e lumina cea neinserata, pe care Il proslavesc veacurile cele fara de hotar. Dumnezeu e spirit stralucitor, care se invaluie in vesmant luminos si catre care ochii omului nu pot privi. Cine se apropie de aceasta lumina stralucitoare, ajunge si el la randul lui lumina, catre care nu poti sa privesti. Moise, dupa ce s-a coborat de pe muntele Sinai, isi infasura fata cu un voal, intru atata-i stralucea fata, pentru care evreii nu puteau privi la el.
Si cum ca Dumnezeu este lumina, aceasta o credem si o marturisim si noi, ori de cate ori rostim crezul, spunand despre Domnul nostru Iisus Hristos ca este "lumina din lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat".
Fratilor, dar Dumnezeu nu este numai lumina si stralucire in dumnezeirea Sa, ci El e si creatorul luminii. Biblia ne spune ca, pe cand "intunericul era deasupra adancurilor, si Duhul lui Dumnezeu se purta deasupra apelor, a zis Dumnezeu: Sa fie lumina: si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca lumina este buna si a despartit lumina de intuneric". (Facerea I 2-4). Numai unul care este el insusi lumina, poate sa creeze lumina, caci noi stim ca lumina din lumina e tot ceea ce avem. Iara noi nu putem da altuia decat ceea ce avem. Ne este doar prea bine cunoscuta inteleapta zicere, care pe baza de experienta rezuma aceasta constatare: din nimic nu iese nimic. Inceputul, creatorul luminii in univers e Insusi Parintele luminilor, Dumnezeu.
Orice crestin si orice pamantean, care a citit Biblia sau a auzit de cele cuprinse in ea de la altii, a aflat ca Dumnezeu a creat mai intai lumina. In prima zi a creatiei a facut lumina. Fratilor, oare aceasta nu ne vorbeste noua de ceva mai mult, decat cele ce v-am spus pana acum? Desigur ca da. Dumnezeu nu numai ca este lumina, si a creat lumina, dar si iubeste in chip deosebit lumina. Si aceasta o putem vedea si prin aceasta intaietate de care se bucura lumina in ordinea creatiei. Mai intai a facut lumina si apoi tot ceea ce impodobeste acest univers. Si, dupa ce a creat acest minunat cosmos, pregatit pentru regele creaturii, l-a facut si pe om. Nici nu se putea o ordine mai fireasca decat aceasta, ca regele universului sa intre deodata in palatul si imparatia sa.
Cu totii stim ca omului, spre deosebire de intreaga creatura, Dumnezeu i-a suflat viata din viata Sa. Din spiritul lui Dumnezeu s-a dat si omului viata prin suflare, la creatie. Sufletul, viata noastra, este scanteie din spiritul divin. Noi stim ca "Dumnezeu e spirit". Iar noi, atat suntem regi ai firii, intrucat avem viata, avem acest spirit dumnezeiesc. Caci din momentul in care zboara de la noi aceasta suflare dumnezeiasca, trupul se da firii. Moartea pentru noi este o pedeapsa, data pentru pacat. Viata e o binecuvantare. Sufletul viu stapaneste firea, ii da stralucire, si o infatiseaza in toate frumusetile ei.
Viata prin excelenta o intrupeaza Acela care ne-a dat-o, Dumnezeu. Iar atunci cand am pierdut-o prin pacat, tot Dumnezeu ne-o da iarasi prin Invierea Sa. Pana la Invierea lui Hristos, odata cu trupul si sufletul era pierdut, fiind dat muncilor vesnice, in intunericul pedepselor. Cu venirea si Invierea Domnului nostru Iisus Hristos, noi am redobandit viata cea vesnica pe care sa o petrecem cu Parintele luminilor. Pentru noi Mantuitorul este numit "Cuvantul vietii". El e soarele sufletelor noastre. El e lumina vietii. E insasi viata.
Omul fara Dumnezeu haladuieste in intuneric si in imperiul mortii. Ceea ce este cerul si soarele pentru pamant, aceea e Dumnezeu pentru sufletul omenesc. Proba o avem in viata omenirii dinainte de venirea Mantuitorului si in acea din zilele noastre. Ori de cate ori nu dam ascultare invataturilor lui Dumnezeu, de atatea ori pacatuim. Pacatul nu este socotit decat ca o pata care acopera sufletul nostru. Si avand in vedere aceste indepartari de la voia lui Dumnezeu, noi spunem de omenirea dinainte de Domnul nostru Iisus Hristos, ca ea a orbecait in noaptea pacatelor.
Aceste pete ale pacatului, noi crestinii le stergem prin Taina Sf. Botez. Baia botezului da din nou albeata si stralucirea nevinovatiei sufletesti. Si ca o marturie a acestei luminari sufletesti noi imbracam pe cei de curand botezati in crizma albelor infasari. Iar cine isi pateaza din nou cu pacate acest vesmant sufletesc, nu-si poate sterge aceste pete decat prin Sf. Taina a Marturisirii.
Pentru noi, crestinii, pacatul e indepartarea de Dumnezeu, e indepartarea de lumina vietii.
Iata pentru ce lupta Sf. noastra Biserica, ca oricare pamantean sa fie un fiu al luminii, pentru ca numai astfel poate sa fie un adevarat fiu al Parintelui din ceruri, care e viata cea adevarata.
Iata, pentru ce indemnul nostru de orice clipa este ca noi crestinii sa umblam in lumina, ca niste fii ai luminii.
A umbla in lumina inseamna a fi cu Hristos, a carui stralucita lumina a Invierii Lui o sarbatorim astazi. Aceasta ne-o spune Insusi Domnul nostru Iisus Hristos: "Eu sunt lumina lumii. Cel Ce-Mi urmeaza Mie, nu va umbla prin intuneric, ci va avea lumina vietii." (Ioan VIII 12).
A fi cu Hristos inseamna a fi implinitor al invataturii Lui. "De veti ramanea in cuvantul Meu, cu adevarat imi sunteti ucenici, si veti cunoaste adevarul... si de veti pazi cuvantul Meu, in veac nu veti vedea moartea". (Ioan VIII 31 si 51), caci, "cuvintele care vi le graiesc Eu, sunt Duh si viata", (Ioan VI 63). Invatatura lui Hristos e painea vietii. Cine are invatatura Fiului lui Dumnezeu se sfinteste si se lumineaza.
Un urmator al lui Hristos e un crestin luminat, plin de bunatate si impodobit cu stralucitoare virtuti. El e bucuria si fericirea unei societati. Orice face, ca pentru Domnul face. In orice, e calauzit de binele si fericirea aproapelui si de slava lui Dumnezeu.
Crestinul fiind fiu al luminii, toate le lucreaza pe fata. La dansul nu-i nimic de taina, care sa urmareasca nimicirea societatii. Potrivit invataturii Mantuitorului, ei toate le fac la lumina, caci n-au de ce se rusina. "Caci tot cel ce face fapte rele uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele lui, pentru ca sunt rele. Iar cel ce face adevarul vine la lumina, ca sa se vadeasca faptele sale, pentru ca in Dumnezeu sunt lucrate." (Ioan III 20-21)
Indemnul pe care il face Sf. noastra Biserica prin Sf. Apostol Pavel, e ca "sa ne purtam cuviincios, ca ziua, nu dedandu-ne la ospete si betii, la petreceri si desfranari, la certuri si la intrigi." (Rom. XIII 13).
Si crestinul, odata descatusat si slobozit sufleteste din atatea patimi, care-i tintuiau fiinta de ceea ce este josnic si trecator, numai atunci isi inalta fruntea catre cele de sus si-si da zbor sufletului catre Dumnezeu din Ceruri. Spiritul fiindu-ne liber de pacatele care-l omoara, nazuieste cu multi sorti de izbanda pe caile luminilor idealurilor dumnezeiesti.
La crestin sufletul e mai de pret decat intreaga lume, caci el marturiseste cu Sf. Carte: "Ce va folosi omului de va dobandi lumea toata, dar isi va pierde sufletul sau?" (Mat. XVI 26).
Aceasta traire in spirit e trairea in lumina. E mijlocul de creare a tuturor valorilor lumii acesteia atat culturale cat si ale civilizatiei. Crestinul e un om luminat, e un om iubitor si creator de cultura si civilizatie. Proba o avem ca in fruntea culturii si a civilizatiei omenesti totdeauna stau popoarele crestine, iar cand este vorba sa se civilizeze si sa fie luminate popoarele pagane, prin crestinism se face.
Lumina lui Hristos, strabatand intunericul indepartatelor nopti sufletesti in care dormiteaza paganatatea, a adus viata, cultura, civilizatie, acolo unde fratii se mancau unii pe altii. Iar acolo unde necrestinii se folosesc de cultura si stiinta fara constiinta morala a raspunderilor crestinesti, s-a ajuns la o salbaticie de nedescris: omoara oameni, distrug toate operele si institutiile de cultura, nimicesc tot ceea ce inalta acele popoare. Ei bine, pentru tot sufletul echilibrat, nu poate fi o izbavire a acestor popoare decat tot prin lumina invataturii lui Hristos. Crestinismul nu distruge, ci el zideste. El nu omoara, ci din contra, calauza lui e deviza Mantuitorului: "ca mai multa viata sa dea, caci pentru aceea a venit in lume".
Fratilor, calea, adevarul si viata pentru intreaga omenire nu e decat in Domnul nostru Iisus Hristos. Lumina si fericirea nu o putem avea din deplin decat de de la Cel Ce ne-a creat. El ne si poate da intreaga fericire dupa care suspinam. El ne poate da si lumina stralucirilor, fiind El Insusi lumina.
Noua nu ne ramane decat sa marturisim, dimpreuna cu psalmistul, care a zis: "Prin lumina Ta, Doamne, vom vedea lumina".
Iar daca vom fi ispititi sa ne departam de Domnul, sa zicem si noi ca Sfantul Apostol Petru: "Doamne, la cine sa ne ducem? Cuvintele vietii vesnice Tu le ai, si noi am crezut si am cunoscut ca Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu" (Ioan VI 68-69).
Si prin Tine ne-a rasarit noua viata si ne-am facut fii ai invierii noastre, atat in veacul de acum, cat si in cel fara de hotar, pe care cu nestramutata credinta il asteptam. Amin.
Parintele Vasile Vasilache
(din volumul "Dumnezeu este Lumina" - Predici rostite la Iasi intre anii 1935-1939)
