In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. Binecuvantati si vrednici de iubire frati si surori in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,
Aceasta zi a Invierii Domnului, caci fiecare duminica e zi a invierii, asa sa o traim… Mesajul divin al acestei duminici - zi a invierii Domnului - e cel al Judecatii -Evanghelia Judecatii, asa cum corul a si intampinat acest act divin si gand al nostru.
Bunul Dumnezeu, Tatal prin Fiul in Duhul Sfant, sa pregateasca inimile noastre, si asa sa o primim, ca o judecata si ca o arvuna a Judecatii. Vorbeste Domnul, Mantuitorul Iisus Hristos: "Cand va veni Fiul Omului intru slava Sa, si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale. Si se vor aduna inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stanga. Atunci va zice imparatul celor de-a dreapta Lui: Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii. Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; Gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine. Atunci dreptii ii vor raspunde, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand si Te-am hranit? Sau insetat si ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine? Iar imparatul, raspunzand, va zice catre ei: Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut. Atunci va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui. Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; Strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat. Atunci vor raspunde si ei, zicand: Doamne, cand Te-am vazut flamand, sau insetat, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau in temnita si nu ti-am slujit? El insa le va raspunde, zicand: Adevarat zic voua: intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici, nici Mie nu Mi-ati facut. Si vor merge acestia la osanda vesnica, iar dreptii la viata vesnica.” (Matei 25, 31-46)
Iubitilor, ascultand cuvantul Mantuitorului, fiecare, in clipa aceasta, sa-l auda ca pentru el insusi, rostit lui, fiecaruia dintre noi; incepand cu noi, cei care va slujim. Ziua Judecatii, privita de orice constiinta cu un cuget al judecatii. Si Judecata e tresarire pentru fiecare. E trezire, e desteptare. S-a grait in mai multe feluri despre Judecata: ca un moment si instanta de spaima, aproape numai de spaima. Noi, insa, cuvine-se a lua aminte la cuvantul lui Dumnezeu.
Si, odata cu aceasta Evanghelie pe care am ascultat-o, si in fata careia cu ochii mintii, cu uimire se cuvine sa luam aminte, dumnezeiescul Pavel ne mai atrage si el atentia, cand zice: "Ci propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra, pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o, caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei” (1 Corinteni 2, 7-8). Daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei, si ar fi fost cu luare aminte atunci, la ziua aceea, in ziua Domnului Iisus Hristos.
Iar scriind romanilor, la fel, dumnezeiescul Pavel spune: "Dar dupa invartosarea ta si dupa inima ta nepocaita, iti aduni manie in ziua maniei si a aratarii dreptei judecati a lui Dumnezeu” (Romani 2, 5). Atunci, mai ales, ti-adu aminte de manie: cand te simti impietrit, cuvantul Judecata sa te trezeasca. Mantuitorul si aici spune cuvant adanc si negrait, zicand ca Tatal a dat putere sa faca judecata Lui, Fiului Sau: "Tatal are viata in sine si a dat si Fiului sa aiba viata in Sine si i-a dat putere sa faca judecata, pentru ca este Fiul Omului” (Ioan 5, 26-27). De aceea face El judecata: ca e Fiul Omului, adica cel care toate ale noastre le-a luat, le stie pe ale noastre, El insusi fiind ispitit, si poate si celor ce sunt ispititi sa le ajute. El, cum spune dumnezeiescul Maxim Marturisitorul, a coborat pana la chipul robului, pentru ca pe cat a coborat sa si ridice, din orice stare s-ar afla.
Spune Evanghelia: Va veni in slava, insotit de ingerii Lui. Dar cand a coborat, intrupandu-Se si nascandu-Se din pururea Fecioara Maria, nu la fel a coborat, in slava, inconjurat de ingeri? Dar ingerii rosteau: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni buna voire” (intre oamenii bunei voiri – un alt talc) (Luca 2, 14). Si atunci, tot ca Fiu al Omului. Nu doar spaima, ci uimire divina, adanc, rascolitor de adanc. Poate smerenia rascoleste mai adanc decat teama. Cu adevarat. Dar, Doamne, daca am intelege ca, intr-adevar, smerenia inalta, nu slava. Slava lui Dumnezeu coboara ca sa inalte. Rosteam si alta data acest cuvant al dumnezeiescului Palama, care zice: Dumnezeu, fire (natura) fiind, mai presus de orice fire, nu are a sui mai sus, la alta slava. El Se inalta din coborarea la cele smerite. Auziti maretie de gand! Aici ar trebui sa ne uimim, cu adevarat: ce inseamna smerenia, ca ea inalta. Si atunci, in aceasta slava a inaltarii, sau inaltare a smereniei, sau smerenie a inaltarii, talcuieste tot dumnezeiasca revelatie, tot cuvantul Mantuitorului: "Unde e comoara voastra, acolo va fi si inima voastra” (Luca 12, 34-37). Daca inima voastra este la Mine, Eu sunt comoara voastra. Incat, "sa va fie mijloacele voastre incinse si facliile aprinse”. Mijloacele incinse - cum pleci la drum. Toata faptura ta sa fie pregatita pentru drum, pentru cale, avand si faclia (lumina). "Si voi fiti asemenea oamenilor care asteapta pe stapanul lor cand se va intoarce de la nunta (nunta Mielului: crucea si invierea Lui). Si, venind si batand, indata sa-i deschida (slujitorii - noi). Fericite sunt slugile acelea pe care, venind, stapanul le va afla veghind”.
Si auziti aici cuvantul revelator, negrait: Ce va face atunci stapanul venind de la nunta – nunta Mielului, Crucea si invierea Lui: "Venind, adevar zic voua, se va incinge, le va pune la masa si, apropiindu-se, le va sluji”. El va sta in picioare, ii va pune pe toti la masa si le va sluji. La Judecata. De ce si cum? Pentru ca tocmai de slujire e vorba in Judecata. Adica si atunci, din nou, cu rostirile judecatii, viu, aievea va sluji. Pentru ca asa am ascultat, spunand: Adunand toate neamurile – deci pentru toata lumea e un singur Judecator; "Un Domn, o credinta, un botez, va spune sfantul Pavel (Efeseni 4, 5) – ii va desparti cum desparte oile de capre. Oile… Nu este el Mielul, Cel ce ridica pacatele lumii? Cel ce este jertfa si pururea jertfa. Si din El hranindu-te trebuie sa te hranesti din jertfa, din stare si lumina a jertfei. Iar caprele de-a stanga… O imagine: nestatornicia, care sare din stanca in stanca. Ca si casa zidita pe nisip, pe care furtuna o duce la prabusire.
Si ascultam: "Veniti binecuvantatii Parintelui Meu, de mosteniti imparatia pe care v-am pregatit-o voua, de la intemeierea lumii”. Tot dumnezeiescul Palama spune: Iata, si imparatia ne-a pregatit-o de mai inainte. Asa cum zidirea, creatia intreaga a fost pregatita omului, lui Adam. De atatea ori suspina inima, cugetand cum ar trebui sa pastram aceasta imparatie ca imparatie. Si daca nu e pastrata, daca e pangarita de noi aceasta zidire… Ochi ai mintii si ai inimii daruieste-ne, Doamne, ca s-o privim in frumusetea ei adanca, de nedistrus, de nepangarit in adanc. Agresata, dar nu distrusa. In adancul inimii nici o scleroza nu-i in stare sa ajunga.
Si… mosteniti imparatia pregatita voua de la intemeierea lumii. Si apoi, cuvantul Judecatii: Veniti, binecuvantati ai Parintelui Meu. si rostirile Judecatiii, rostite de El: "…flamand am fost, Mi-ati dat sa mananc, insetat si Mi-ati dat sa beau, strain si M-ati primit, gol si M-ati imbracat, bolnav, M-ati cercetat, in temnita si ati venit la Mine”.
Cele sase, sintagme – starile suferintei si raspunsul la ea – le stim toti: flamand, insetat, strain, gol, bolnav, in temnita. Si sa slujim. Nu este om pe lume sa nu stie de ele. Dar miezul lor nu este. Ingaduiti, fara a judeca pe cineva (nu noi judecam), dar miezul, adancul adancurilor… Ei pun aceasta intrebare capitala: "Doamne, cand Te-am vazut?” De la inviere si inaltare, L-am mai vazut? El, Care e Fiul Omului; Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. Atunci, nu-i intrebarea capitala, una din ele: Ajunge sa-L vezi, sa-L cunosti pe Cel care in zilele invierii ii spune lui Toma: "Pentru ca M-ai vazut, Toma, ai crezut; fericiti cei ce n-au vazut si au crezut” (Ioan 20, 29). Rostirea judecatii se intalneste cu acest cuvant. Ce capital cuvant! Pentru ca, observati, si cei care au fost chemati si socotiti si judecati de Dumnezeu, ca El fiind flamand, insetat, gol, strain, bolnav, intemnitat, si i-au slujit. Iar celorlalti, la fel le graieste: am fost flamand, insetat….. si nu M-ati cercetat.
Si atunci: Doamne, cand Te-am vazut? Atunci, nu pune aici intrebarea in intelesul ei dublu? Adica vocatia, chemarea omului de a fi fiinta duhovniceasca, de a vedea nu numai cu ochii de carne, nici macar cu ochii mintii sa strabata adancurile lucrurilor, sa le vada rosturile, ci mai adanc, cu ochii duhului, ochii luminii dumnezeiesti care a fost data omului. Si vai, vai, te cutremuri: Cum sa-L intelegi pe Hristos, pe Fiul lui Dumnezeu, Cel care e lumina oamenilor: "Eu sunt lumina lumii” (Ioan 8, 12). Eu am impartasit lumina invierii. Atat cel care intarzie a se impartasi de aceasta lumina sau, cumva n-o face cunoscuta aceasta lumina, pentru ca tine de taina Judecatii. Cand, Doamne, Te-am vazut noi pe Tine si nu ti-am slujit? Vor parea indreptatiti. E uluitor acest fapt. E teribil, inspaimantator! Lumina, nu numai cea sensibila, a ochilor, nu numai a mintiii, prin care cercetam universul si ne luptam sa ajungem la marginile lui, ci ochi care sa vada dincolo si de ochii mintii, ochii harului, ochii luminii dumnezeiesti necreate, ca pe Cel necreat sa-L vada. Luminii vesniciei, nu ai vremelniciei; luminii infinitului, ca sa mergi dincolo. Cum spune dumnezeiescul Pavel: "Cele ce se vad sunt trecatoare; cele ce nu se vad sunt vesnice” (2 Corinteni 4, 18).
Pentru care Sf.Maxim talcuieste cuvantul Mantuitorului: "Aveti credinta lui Dumnezeu, Adevarat zic voua ca oricine va zice acestui munte: Ridica-te si te arunca in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice” (Marcu 11, 22-23). Iar dumnezeiescul Maxim spune: Ce inseamna? Credinta care muta legea firii; adica legea firii mele, natura mea umana, creata, care in starea ei de creatura vede numai cu ochii acestia trupesti sau ochii mintii, ochii creaturii. Firea ramanand neschimbata muta legea firii, ca sa vada lumina divina cu ochii credintei fara de hotar, ca sa-L vada pe El. De aceea, spun Parintii, ne-a dat Dumnezeu credinta: ca sa-si faca, prin ea, locas in inima noastra. Si-n ea, ca intr-un vas al nemarginirii, sa putem primi toate fagaduintele dumnezeiesti.
Atunci, te cutremuri. Nu-i chemarea ta sa te inalti…? Ganditi-va, numai asa se talcuieste taina insasi a celei de-a doua veniri, pe norii cerului. A venit smerit, in prima venire, in ieslea Betleemului, ca un prunc. Dar prunc fiind, il auzim rostind parca: Cine Ma vede pe Mine vede pe Tatal (Ioan 12, 45). Si, tocmai in smerenia Lui, cum ne invata adevarul dumnezeiesc, sta slava. Iar la a doua venire, in slava coborand.
Si atunci, asa va creste umanitatea, pe treptele luminii. Pentru ca e limpede, iubitilor: nu e vedere fara lumina. Intai e lumina si apoi ochii. Si ochilor le e proprie lumina fizica, ochilor mintii – lumina rosturilor, ratiunilor, legilor, iar ochilor credintei – lumina lui Hristos, care lumineaza tuturor, cum rostim, in timpul Postului Mare, la Liturghia darurilor. Pentru ca in noaptea invierii sa rostim in numele Lui, cu a Lui lumina: "Veniti de luati lumina!”
"…Intrucat ati facut unuia din acesti mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut… intrucat nu ati facut… Mie nu Mi-ati facut”. Gandeam, in putinatatea mintii noastre, la doua intelesuri din acest cuvant al Mantuitorului. Aici e miezul Evangheliei. Si inca o data spun ca e miezul, pentru ca multi se lauda… iertati, facem apel cu intelegere, nu cu judecata. Noi vorbim toti de drepturile omului, de atatea judecati ale noastre, ca sa fie implinita, vindecata rana omului de oriunde. Sub cele, iata, sase forme, care cuprind, am zice, in intregime, taina si durerea omului: si foamea, si setea, si goliciunea (in talcul ei; atunci cand omul nu-si arata el goliciunea) sau strainatatea sau boala, sau temnita. Dar Iisus spune: intrucat n-ati facut unuia … Mie nu Mi-ati facut. Iarasi, taina a tainelor: Mie. Iubirea, iubitilor, este iubire a iubirii, dar mai adanc, este iubirea Celui care este izvorul iubirii. Un psihiatru observa: sfantul adevarat nu sfintenia o cauta, ci pe Cel de la care vine sfintenia, pe Cel sfant cu adevarat, din care se impartaseste. Altfel, cautand sfintenia, vrand sfintenie, ce e aceasta daca nu fatarnicie? Cand tu vrei sa fii sfant, ia aminte!
Mie Mi-ati facut sau Mie nu Mi-ati facut. Iarasi, este adanc de ultima adancime. Parintii ne spun si acest fapt tragic: Omul, in pacatul lui, ispitit de demon a vrut si vrea sa puna un alt inceput decat Dumnezeu. In locul lui Dumnezeu - despre care citim: "La inceput era Cuvantul. Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul. Acesta era dintru inceput la Dumnezeu” (Ioan 1, 1-2) omul vrea ca el sa fie inceput. Cum l-a ispitit demonul: Veti fi ca niste dumnezei, cunoscand binele si raul, decizand voi ce e bine si rau (Facerea 3, 5). Dar Mantuitorul i-a spus invatatorului de lege: "De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decat numai Unul Dumnezeu” (Matei 19,17).
Ce tragic, ganditi-va, si nu-i acesta pacatul lumii: a uita de Dumnezeu si a vedea in tine inceputul? Cum am invatat de la Parinti: am schimbat sensul gravitatiei: in loc sa gravitam in jurul lui Dumnezeu, fiecare vrea sa graviteze in jurul eului sau. El este inceputul. si daca inceputul e in tine, tu judeci ce e bine si ce e rau, tu pe semenul tau, fie flamand, insetat, gol, strain, bolnav, in temnita, il judeci dupa tine, dupa interesul, egoismul tau. si fiecare dupa judecatile lui; si unde mai e unitatea judecatii? Unde mai e unitatea binelui? Unde e unitatea neamului omenesc intreg. Atunci, deodata ne scuturam privirile piezise, gandurile indoielnice… cum zic Parintii: gandurile straine sunt ratiuni ale dracilor.Te scuturi de aceste ratiuni ale dracilor si in clipa aceea intelegi: O, Doamne, Tu ai zis: "intrucat ati facut unuia din acesti prea mici frati ai Mei, Mie Mi-ati facut”. Atunci, real, in amandoua intelesurile. Omul suferind nu-l mai judeci dupa tine. il vezi pe Iisus Hristos. si, mai adanc, te unesti cu El, il contempli, si Iisus e in tine atunci, e prezenta Lui. Cum spune dumnezeiescul Pavel: Hristos in noi, nadejdea slavei (Coloseni 1, 27), a luminii dumnezeiesti. Pe Tine sa Te vad, Doamne. si daca te vad pe Tine, se schimba, din lumina ta, lumina intregii lumi. si, un amarat, oricare ar fi el, parca vad ceva din lumina Ta, din iubirea Ta, din bunatatea Ta, din fata Ta, din sfintenia Ta, care, sfintindu-ma il sfinteste pe el. Se schimba fata lumii.
Ingaduiti a incheia, luand aminte la un parinte din Pateric - Ava Agaton. si, zice cartea aceea a batranilor - Patericul - era asa ava Agaton, neincetat preocupat de judecata lui Dumnezeu. Cand mergea la barca, la corabie, el punea cel dintai mana (sa traga la vasle). Iar cand, dupa rugaciune, poftea la masa, el servea - stia cuvantul intocmai, din Evanghelie, ca Mantuitorul ne va servi atunci. Ne va servi ca pe unii care am fost si flamanzi… si ne-a servit mereu – si insetati, si goi… Asa facea ava Agaton. Si, cand a fost sa se savarseasca, el care avea totdeauna lucrul lui Dumnezeu, a stat trei zile cu ochii deschisi si neclatinati (nemaiumbland de colo-colo). Si, stand asa, unul din ucenici l-a clatinat usor si l-a intrebat: Unde esti, parinte? – In fata Judecatii sunt. – Te temi? M-am luptat sa implinesc judecatile, lucrurile lui Dumnezeu, dar om sunt. – Nu nadajduiesti? – Nadejde am. Dar nu spun cuvant pana ce ma aflu in fata Lui, caci intr-un fel sunt judecatile noastre, alta este judecata Lui. Si vroiau fratii sa-l mai intrebe. Dar i-a rugat: – Nu mai graiti; vreme nu mai am. Trec de la vremelnicie la vremea Domnului. Si usor s-a savarsit. Iar dupa trei zile le facea semn, asa ca unul care ii saluta de pe celalalt taram.
Asa, iubitilor, intai fiecare sa simta, sa recunoasca ca el (si eu), fiind flamand, insetat, gol, strain, bolnav, in temnita, El ne-a hranit, ne-a adapat, ne-a imbracat, ne-a primit, ne-a cercetat; oriunde am fost. Si asa au facut cei care i-au slujit Lui. Cel bogat, cel doctor, cel ca un parinte printre intemnitati si in orice s-ar afla… Doamne, fa-ne vrednici sa simtim ca Tu esti si Judecatorul si Mantuitorul, si lumina Judecatii si iubirea tuturor iubirilor. Cu Tatal si Duhul Sfant, cu Maica Domnului si toti sfintii. Amin.
