In drumul sfant al unui an bisericesc, avem mai multe popasuri pe care le facem la picioarele Sfintei Cruci, pentru o inzdravenire morala.
De unde, spre pomenirea celorlalte fapte de seama ale credintei, sau pentru cinstirea unui sfant, sau al unui simbol al credintei, avem ridicat numai cate un arc de triumf, de slavire, in curgerea anului, apoi, pentru slavirea Sfintei Cruci, avem mai multe sarbatori, cand cu multa dragoste crestineasca si evlavie ii aducem cucernica cinstire si o inaltare a gandurilor noastre spre a cunoaste importanta ei mantuitoare.
Primul popas duhovnicesc, pe care-l facem pentru slavirea Sfintei Cruci, il avem in Duminica a III-a din Postul Mare, cand praznuim Cinstirea Sfintei Cruci. Al doilea, in 14 Septembrie, cand preamarim Inaltarea Sfintei Cruci, facuta cu mare alai crestinesc, in veacul al VII-lea, cand patriarhul Ierusalimului a luat-o de la paganii care o furasera, si a asezat-o in biserica de pe Golgota, din Ierusalim. Apoi, a treia praznuire pe care o facem pentru cinstirea Sfintei Cruci, e in Duminica care urmeaza dupa 14 Septembrie. Si, in fine, se face pomenirea Sfintei Cruci, in fiecare Vineri din cursul tuturor saptamanilor unui an. Asa ca, saptamanal avem o zi, Vinerea, cand fiecare crestin e indemnat sa cinsteasca Sfanta Cruce si sa cugete la datoria ce o avem, de a ne lua fiecare crucea si a urma Domnului.
Iubiti crestini, vazand ce insemnatate si ce cinstire deosebit de mare i se da Sfintei Cruci in viata noastra crestineasca, socot ca firesc lucru e, ca sa ne intrebam: pentru ce oare i se da atata de mare si atata de multa praznuire Sfintei Cruci? Din ce motive crestinul e indemnat sa-si inchine gandurile sale intr-o zi pe saptamana si apoi si in atatea alte sarbatori, pentru cinstirea Sfintei Cruci?
Frati crestini,
Numele Iisus, talmacit pe romaneste, inseamna mantuitor. Mantuirea de pacatul stramosesc, Domnul nostru Iisus Hristos ne-a adus-o prin moartea pe Cruce. Fiul lui Dumnezeu si-a dat viata pe Cruce, pentru a izbavi neamul omenesc, de la pieirea pacatelor, in care se zbatea neputincios. Mantuitorul, prin urmare, ne-a adus mantuirea prin suferintele Crucii.
Invierea nu ne-a adus mantuire, ci ea pecetluieste mantuirea, care ne-a venit prin varsarea Sfantului Sange al Domnului nostru Iisus Hristos pe Sfanta Cruce. Asa ca, prin suferintele Crucii ne-a venit mantuirea. Iata, prin urmare, de ce cinstim si praznuim cu atata deasa sarbatorire Sfanta Cruce.
Sfanta Cruce are o atat de mare insemnatate pentru viata omenirii, incat ea a ajuns sa fie simbolul vietii. In chipul cel mai minunat, Cruce inseamna suferinta si izbanda; lupta pana la moarte si biruinta; moarte si inviere. Va rog, sa observati si dumneavoastra, cum aceasta pecete, cu cele doua principii ale suferintei si biruintei, e intiparita pe panza vietii fiecarui traitor. Orice om, pentru a avea o victorie, va trebui mai intai sa aiba o lupta si cu cat va avea de infruntat suferinte mai mari, cu atat eroismul lui va fi mai slavit.
Aceasta lege a crucii pusa pentru viata fiecarui pamantean, ne arata si mai mult insemnatatea Sfintei Cruci. Si cat de mult e legata soarta omenirii de Sfanta Cruce, incat nu se poate concepe viata omeneasca in afara de ea. Prin Sfanta Cruce ne-a venit iertarea de pacatele stramosesti si ea este ca o norma de traire eroica a vietii noastre. Mai intai, in orice vei face, vei avea de suferit, apoi iti va veni bucuria biruintei: Mai intai Vinerea Sfintelor Patimi si apoi Sfanta Inviere. Mai intai fum si apoi foc. Mai intai ploaie si apoi timp frumos. Mai intai munca si apoi sa te bucuri de roadele cele frumoase ale vietii.
Prin urmare, in truda muncii celei mai grele, noi sa nu deznadajduim, ci sa ne inzecim puterile de a duce la sfarsit ceea ce am inceput. Si vom duce cu o mai mare usurinta avand siguranta ca, la capatul sfortarilor, ne straluceste bucuria fericirii, dupa care am umblat. Fiecare, in orice directie, unde isi are chemarea, sa munceasca cu constiinta impacata, ca aceasta e legea fireasca a noastra ca sa muncim. Si numai in al doilea rand, vine sa se implineasca cea de-a doua parte a legii noastre celei firesti si anume, bucuria izbandirii. Sfanta Cruce in aceasta privinta ne e un chezas de bucurie. Ea ne asigura ca, dupa suferinta, va veni fericirea; dupa trudnice munci, roade bogate, etc.
Tot Sfanta Cruce este spre inteleptirea crestinatatii, aratand ca, dupa necazurile si suferintele lumii acesteia, ne vom invrednici de bucuria vesnica cereasca. Noi in aceasta viata suntem in timpul de proba, de incercare, in a se vedea cat dorim noi sa fim alaturea cu Parintele nostru din Ceruri? Ce sfortari facem pentru a asculta si implini voia lui Dumnezeu? Cum raspundem la toate ispitele care ne vin de la dusmanii lui Hristos? Ce fel de ucenici suntem? Urmam noi pilda invatatorului nostru, care e Domnul nostru Iisus Hristos? Suntem alaturi cu El in viata aceasta, pentru a fi impreuna cu Dumnezeu in viata fericirii celei vesnice?
Iata atatea probleme si chemari mantuitoare ne pune Sfanta Cruce. Ea intelepteste si arata cum trebuie primite necazurile pe care le induram in aceasta viata pamanteasca. De suferim batjocuri si chinuri pentru invatatura lui Hristos, ea asigura ca unii ca aceia se vor bucura de fericirea vesnica. Prin Sfanta Cruce interpretam altfel viata aceasta cu toate ale ei bucurii si necazuri. Viata pamanteasca e ca o prefata la viata cea care va sa vina, cand cei care au suferit pentru Hristos se vor bucura cu El.
Frati crestini, noi suntem facuti pentru divin, pentru a ne ridica de la materie catre spirit, de la viata aceasta pamanteasca catre o viata duhovniceasca in ceruri. Fericirea noastra nu o gasim decat traind dupa voia lui Dumnezeu, si in Dumnezeu. Insa, noi stim ca Dumnezeu e spirit, atunci iata ca si nazuinta trebuie sa fie catre o spiritualizare a vietii.
Fratilor, dupa cum prea bine stiti, spiritul este o scanteie din Dumnezeire, el e o flacara divina. Pentru a putea scanteia si lumina aceasta flacara, va trebui ca sa fie la baza intretinerii acestei lumini, un sacrificiu, altfel nu va scanteia spiritul, ci se va stinge. Flacara lumanarii, pentru a lumina isi topeste ceara, isi sacrifica ceva pentru a putea exista. Crestini, pentru a putea pastra stralucirea scanteii divine a sufletului, trebuie sa ne straduim pana la sacrificiu si prin jertfa chiar, sa fim implinitori ai vointei lui Dumnezeu, adica sa ne altoim viata noastra in Hristos acel care ne da lumina, caci altfel se stinge flacara vietii noastre. De vroim sa fim lumina lui Hristos, va trebui sa fim un om al lui Dumnezeu, care e in stare sa mearga pana la jertfa vietii sale, numai sa pastreze vie flacara vietii in Dumnezeu.
Sa nu ne descurajam, cand avem de suferit, caci acolo unde e suferinta e si Dumnezeu mai aproape de noi. Dumnezeu ne sustine in suferinte. Spre deosebire de vechile credinte ale paganilor, in care omul era lasat singur in suferinte, pana la disperarea cea mai amara, in crestinism Dumnezeu nu ne paraseste in chinurile necazurilor, ci e cu noi. In suferintele cele mai mari, noi crestinii avem un Dumnezeu care ne intareste spre biruinta; un mangaietor care ne face sa induram mai usor necazurile si un sprijinitor prin care sigur ajungem la capatul suferintelor, unde ne asteapta fericirea. Sa stim ca de vom ajunge sa induram suferintele Crucii, apoi, acolo, sus pe Cruce, suntem cu Iisus Hristos, ci nu singuri.
Si din momentul in care avem in suferintele noastre pe Hristos cu noi, sa stim bine si sa avem credinta nezdruncinata ca ne aflam pe drumul mantuirii. Suferim pentru moment, dar ne vom izbavi de aceste chinuri si vom dobandi fericirea, din viata aceasta si din cea care va sa vina. Exemplu de biruinta in suferinta, pentru o cauza sfanta si dreapta, va aduc doar cazul cu Moisi. Moisi a suferit alaturi de poporul biblic, cand era in robia egipteana. El s-a facut una cu poporul lui Dumnezeu si n-a cautat sa se bucure pentru un timp cu placerile de o clipa ale pacatelor egiptenilor. Moisi n-a voit sa se bucure de huzurul placerilor de la palatul Faraonilor, ci a preferat mai bine sa indure suferintele poporului din care facea parte, stiind ca va veni izbavirea din aceasta robire, daca va fi si el alaturi de neamul lui, de credinta dumnezeiasca a parintilor lui. Ei bine, Moisi a avut curajul sa paraseasca totul pentru a se face una cu cei care sufereau in numele unei credinte mantuitoare. Si fiind si Dumnezeu alaturi de suferinta lor, au avut si izbanda cu ei. Au ajuns liberi in tara Fagaduintei. Dar Moisi, dupa mari suferinte, caci slujba sa era foarte grea si din pricina aceasta a avut de indurat multe suferinte, a ajuns la cea mai mare fericire in viata viitoare, caci, dupa cum am vazut in Noul Testament, la Schimbarea la Fata, el vorbeste cu Iisus Hristos si se va arata in slava in ziua venirii Domnului.
Iata acelasi lucru se cere si noua, ca la fel cu Moisi, sa ne „facem una" cu sfintii lui Dumnezeu, cu acei care lupta si au indurat pentru realizarea Imparatiei lui Dumnezeu intre noi. „Sa fim una" cu crestinii cei buni si placuti lui Dumnezeu, si atunci vom fi siguri ca usor vom invinge ca si Moisi pe acei care ne robesc patimilor. „Sa fim una" cu Hristos in aceasta viata si atunci va asigur ca si in viata viitoare vom ajunge ca, la fel cu Moisi, sa fim impreuna cu Hristos.
Fratilor, sa luam pilda de la Sfantul Apostol Pavel, care „a dus lupta cea buna" in numele lui Hristos si pentru Hristos. Viata noastra crestineasca sa fie o continua lupta inflacarata de ravna de a fi oameni ai lui Hristos si cu Hristos. Sa nu ne dam inapoi de la suferinta si lupta, pentru a implini invatatura lui Hristos, caci armele sunt facute pentru viteji iar nu pentru lasi, iar scoala nu e pentru lenesi, ci pentru copii harnici in a invata cunostinte multe si folositoare. Iar noi suntem crestini ai lui Hristos, pentru a lua Crucea Sa si a-I urma.
Sa ne rugam lui Dumnezeu ca sa reverse ajutorul Sau cel sfant, pentru ca in lupta si suferinta pe care o ducem la umbra Crucii Sale, sa avem biruinta cu noi. Amin.
