Nimeni deci sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare,
sau luna noua, sau la simbete, care sint umbre celor viitoare (Coloseni, 2, 16-17)
Hristos a inviat !
Iubiti credinciosi,
In Evanghelia de azi vedem ca Iisus Hristos a vindecat intr-o zi de simbata un slabanog care zacea de 38 de ani. Pentru aceasta s-au suparat iudeii caci Domnul a calcat porunca simbetei. De veti asculta insa cu luare aminte cele ce vom vorbi astazi, veti intelege luminat ca serbarea simbetei nu este data crestinilor, ci evreilor si totodata veti intelege ca atit Mintuitorul, cit si Sfintii Apostoli au desfiintat prin cuvint si fapta serbarea Simbetei.
Mai intii voi arata ca de la Adam si pina la Moise, timp de 4108 ani, nici unul dintre patriarhii cei vechi nu au tinut simbata ca sarbatoare. Ca sa ne dam seama de acest mare adevar, vom apela la marturisirile Sfintei Scripturi, prin care vom arata, ca Dumnezeu facind pe om, nu i-a dat porunca de la inceput, sa serbeze vreo zi, ci numai l-a asezat in gradina Edenului, adica in Rai, ca sa-l lucreze si sa-l pazeasca (Facere 2, 15). Apoi i-a dat prima porunca, de a nu minca din pomul cunostintei binelui si raului (Facere 2, 17). Ba, mai mult. Dupa ce Adam a calcat porunca lui Dumnezeu si a fost izgonit din Rai, nu a primit nici o porunca de la Dumnezeu sa serbeze vreo zi. Dimpotriva, toata viata lui de acum devine o munca continua sub forma blestemului si i se da porunca si canon de la Dumnezeu care ii zice: In sudoarea fetei tale iti vei minca piinea ta, pina te vei intoarce in pamintul din care esti luat; caci pamint esti si in pamint te vei intoarce (Facere, 3, 19).
Nici o marturie nu avem in Biblie care sa ne arate ca Adam, Noe, Avraam, Isaac, Iacov si ceilalti patriarhi alesi de Dumnezeu pina la Moise, ar fi serbat simbata.
Dar poate va zice cineva ca Avraam a pazit poruncile lui Dumnezeu. Da, le-a pazit cu mare sfintenie, de aceea a si fost binecuvintat de Dumnezeu sa fie tata a multor neamuri. Dar nu porunca simbetei, ci iata care porunci a auzit Avraam: Iesi din pamintul tau, din neamul tau si din casa tatalui tau si vino in pamintul pe care ti-l voi arata Eu (Facere 12, 1); alta porunca: Iar legamintul dintre Mine si tine si urmasii tai de dupa tine din neam in neam, pe care trebuie sa-l paziti, este acesta: toti cei de parte barbateasca ai vostri sa se taie imprejur (Facere 17, 10).
Alta porunca data lui Avraam este aceasta: Sa nu ti se para grele cuvintele cele pentru prunc si pentru roaba: toate cite-ti va zice Sarra, asculta glasul ei (Facere 21, 12), adica sa izgoneasca pe roaba Agar cu fiul ei. Altadata porunceste Dumnezeu lui Avraam: Ia pe fiul tau, pe Isaac, pe singurul tau fiu, pe care-l iubesti, si du-te in pamintul Moria si adu-l acolo ardere de tot, pe un munte pe care ti-l voi arata Eu (Facere 22, 2).
Asadar, dupa cum vedem din cele aratate pina aici, nici una din poruncile pe care le-a primit Avraam de la Dumnezeu nu se refera la serbarea simbetei. Primul loc unde se vorbeste in Sfinta Scriptura despre Sabat, ca zi de odihna, este la Iesire, unde Moise vorbeste poporului in pustie, zicind: Iata ce a zis Domnul: Miine este odihna, odihna cea sfinta in cinstea Domnului; ce trebuie copt, coaceti, ce trebuie fiert, fierbeti astazi, si ce va ramine lasati sa ramina pe a doua zi (Iesirea 16, 23). Daca vor zice voua ca in Decalog in porunca IV-a se scrie: Adu-ti aminte de ziua Simbetei, ca sa o sfintesti pe ea, si prin aceasta, vor zice ca simbata a existat si mai inainte de Moise ca sarbatoare, si de aceea zice: "Adu-ti aminte", apoi sa le spuneti ca evreii, cind au ajuns in pustia Sin au primit porunca cea pentru tinerea Simbetei, Moise, pe muntele Sinai, le aduce aminte de aceasta porunca a Sabatului, pe care o primise inainte in pustia Sin, si nicidecum ca simbata a fost de la Adam pina la Moise.
Inca si aceasta e bine sa tineti minte, ca simbata nu s-a dat pentru toate popoarele lumii sa se tina ca sarbatoare, ci numai evreilor, ca amintire de binefacerile cele mari ale lui Dumnezeu, prin care El i-a scos din robia Egiptului. Acest adevar il arata Sfinta Scriptura, zicind: Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamintul Egiptului si Domnul Dumnezeul tau te-a scos de acolo cu mina tare si cu brat inalt, si de aceea ti-a poruncit Domnul Dumnezeul tau sa pazesti ziua odihnei si sa o tii cu sfintenie (Deuteronom 5, 15).
Deci celelalte neamuri nu au acest asezamint dat lor de la Dumnezeu de a serba ziua simbetei. Legea Veche a fost data pentru un timp limitat, adica pina era sa vina Urmasul, Caruia I s-a dat fagaduinta (Galateni 3, 19). Deci simbata n-a fost data ca sarbatoare tuturor neamurilor, nici pentru toate timpurile. Legea cea Veche, impreuna cu Simbata, au incetat de a mai fi intru totul valabile in Legea Darului. Acest adevar il arata Sfintul Apostol Pavel, zicind: Trecut-a umbra Legii si Darul a venit (Evrei 8, 5; Coloseni 2, 16-17); Cele vechi au trecut, iata toate sint noi (Evrei 8, 13).
Aceasta incetare a Legii Vechi a fost proorocita de sfintii prooroci. Despre aceasta spune marele prooroc Ieremia: Iata vin zile, zice Domnul, cind voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda un legamint nou. Insa nu ca legamintul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cind i-am luat de mina ca sa-i scot din pamintul Egiptului. Acel legamint ei l-au calcat desi Eu am ramas in legatura cu ei, zice Domnul. Dar iata legamintul pe care-l voi incheia cu casa lui Israel, dupa zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei Imi vor fi popor (Ieremia 31, 31-33).
Sa vedem acum in ce fel Iisus Hristos si Sfintii Apostoli au desfiintat Simbata Legii Vechi prin invatatura si fapte. Auzim pe Mintuitorul, zicind: Tatal Meu pina acum lucreaza si Eu lucrez (Ioan 5, 17). Cind a zis Hristos aceste cuvinte? Cind cautau iudeii sa-L omoare, ca dezlega simbata (Ioan 5, 16).
Deci, daca Mintuitorul lucra simbata, arata ca si Tatal Sau lucreaza simbata. Atunci care ar fi vina celor ce urmeaza lui Hristos care lucreaza si nu tin simbata? Daca cineva ne-ar invinui ca lucram simbata, sa auda unii ca acestia, ca si iudeii cautau sa-L omoare pe Iisus ca dezleaga simbata (Ioan 5, 18). Auzim pe Mintuitorul zicind: Daca-Mi slujeste cineva, sa-Mi urmeze (Ioan 12, 26). Si daca Tatal si Fiul lucreaza simbata, cine poate invinui pe Dumnezeu ca dezleaga simbata?
Cine poate sa invinuiasca pe crestini ca urmeaza lui Hristos, adica daca lucreaza simbata si fac ceea ce a facut Hristos Domnul? Cita orbire au mintile acelea, care nu vad ce a facut Hristos simbata! Oare nu simbata a vindecat Mintuitorul pe slabanogul din Evanghelia de azi? Dar nu numai ca l-a vindecat, ci l-a pus si la lucru, poruncindu-i sa-si ia patul si sa mearga cu el la casa sa (Ioan 5, 8-9). Vechiul Testament nu dadea voie sa faca acest lucru (Ieremia 17, 21; Neemia 13, 15). Dar si orbul din nastere a fost vindecat in zi de simbata (Ioan 9, 14), si omul cu mina uscata a fost vindecat in ziua simbetei (Luca 6, 6-10; Matei 12, 10-13; Marcu 3, 1-5). Si femeia cea girboava de 18 ani tot simbata a fost vindecata de Mintuitorul (Luca 13, 14).
Ucenicii Domnului, urmind pilda Invatatorului Lor, mergind simbata prin lanurile de griu, smulgeau spice si le frecau in palme spre a le minca (Marcu 2, 23-24; Luca 6, 1-3). Cind fariseii si carturarii Il invinuiau pe Iisus ca nu pazeste simbata, El le raspundea ca Fiul Omului este Domn si al simbetei (Luca 6, 5) si le zicea: Simbata a fost facuta pentru om, iar nu omul pentru simbata (Marcu 2, 27). Iata de ce marele Apostol Pavel zice: Nimeni deci sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare, sau luna noua, sau la simbete, care sint umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).
Iubiti credinciosi,
Pentru a va incredinta mai bine ca Iisus Mintuitorul nostru si sfintii Sai ucenici si Apostoli, au desfiintat sarbatoarea simbetei, cititi Sfinta Scriptura in urmatoarele locuri: Porunca I - Matei 12, 1-3 si 10-18; Porunca a 2-a, la I Corinteni 10, 14 si I Ioan 5, 21; Porunca a 3-a, la Iacov 4, 12; Porunca a 5-a la Matei 15, 4; 19, 18; Marcu 7, 10 si Efeseni 6, 1-2; Porunca a 6-a la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 si Romani 13, 9; Porunca a 8-a, la Matei 19, 18; Marcu 10, 19 si Romani 13, 9 si Porunca a 9-a Matei 19, 18; Marcu 10, 19 si Romani 13, 9 si Porunca a 10-a, la Romani 13, 9.
Vedeti ca nici intr-o parte a Sfintei Evanghelii sau in vreo epistola a Sfintilor Apostoli, nu gasim lamurire sau macar aluzie la porunca a 4-a, despre ziua sabatului? Acestea ne dovedesc clar ca nu era obligatorie pe vremea Mintuitorului si a Sfintilor Apostoli serbarea simbetei pentru cei ce credeau in Hristos. Iar ca sa intelegeti ca Duminica, ziua cea dintii a saptaminii, a luat locul simbetei in Biserica crestina, sa cititi in Sfinta Scriptura in aceste locuri: Ioan 20, 1-15 si 26 si veti vedea ca Duminica, ziua intii a saptaminii, a inviat Domnul; Duminica, a 8-a zi dupa inviere, s-a aratat Mintuitorul Sfintilor Apostoli fiind usile incuiate, si a fost pipait in coasta de Toma (Ioan 20, 27); Duminica, in drum spre Emaus, Luca si Cleopa au calatorit cu Domnul (Luca 24, 13-31) Duminica la Cincizecime s-a pogorit Duhul Sfint (Leviticul 23, 15-16; Fapte 2, 1-4); Duminica fringeau Apostolii piinea, adica se impartaseau cu Sfintele Taine (Fapte 2, 46; 20, 7- 12); Duminica s-a descoperit Apocalipsa Sfintul Ioan Evanghelistul (vezi Apocalisa 1, 10). In Duminici adunau crestinii ajutoare pentru sfinti, dupa porunca marelui Pavel (I Corinteni 16, 1-2).
Dar spune undeva ca Dumnezeu va lasa alta zi de sarbatoare poporului Sau? Auzi ce scrie Sfinta Scriptura: Drept aceea a lasat Dumnezeu alta sarbatoare de odihna poporului (Evrei 4, 9; 4, 11; 8, 13; Apocalipsa 14, 13). Asadar in Noul Testament alta zi de odihna este rinduita de Dumnezeu crestinilor, adica Duminica sau ziua intiia a saptaminii. Dupa cum vedem, multa orbire sufleteasca era pe vremea Mintuitorului la farisei, carturari si legiuitori, care, vazind atitea minuni si semne care se faceau de catre Mintuitorul nostru in ziua simbetei nu cunosteau ca Hristos este Dumnezeu, care le daduse porunca sa serbeze simbata in pustie si care acum a venit sa dezlege si sa desfiinteze simbata, Legea Veche, si sa aseze alta zi de sarbatoare neamului omenesc care va crede in El. Aceasta orbire si intunecare sufleteasca o au toti sectarii, care, nevrind a tine ca zi de odihna Duminica, ziua in care a inviat Domnul, se tin de umbra si defaima Harul Noului Asezamint.
Iubiti credinciosi,
In cele ce urmeaza, vom arata si mai luminat cele despre simbata si despre ratacirea celor ce tin de simbata Legii Vechi, care a fost umbra si inchipuirii din Legea Harului. Acest adevar il arata marele Apostol Pavel cind zice: Nimeni deci sa nu va judece pentru mincare sau bautura, sau cu privire la vreo sarbatoare sau luna noua, sau la simbete, care sint umbra celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Coloseni 2, 16-17).
Iata ce doresc sa va spun in aceasta privinta. Cuvintul "sabat", "simbata", din evreieste, inseamna "odihna". Dupa iesirea din Egipt, Dumnezeu a poruncit evreilor sa praznuiasca ziua aceasta ca zi de amintire despre ziua a saptea in care Dumnezeu S-a odihnit de faptele Sale dupa zidirea lumii (Facere 2, 2-3; Iesirea 35, 2-3) si indeosebi pentru a le aminti evreilor despre izbavirea lor din robia Egiptenilor (Deuteronom 5, 13-15).
Noi crestinii, asemenea praznuim ziua a saptea din saptamina, insa nu simbata cea veche, evreiasca, ci pe cea noua, crestina, adica ziua Invierii, cind s-a savirsit innoirea neamului omenesc. Daca este cineva in Hristos, este faptura noua (II Corinteni 5, 17; Galateni 6, 15); ca a Lui faptura sintem, ziditi in Hristos Iisus spre fapte bune (Efeseni 2, 10). Praznuim nu simbata, ci Duminica, pentru ca in aceasta zi am fost izbaviti, nu din robia egipteana, in care nici noi, nici parintii nostri nu au fost vreodata; ci dintr-o robie generala si mult mai grea, din robia diavolului de care scapam, dupa cum ne invata Sfintul Apostol Petru, prin Invierea lui Iisus Hristos (I Petru 3, 21).
In ziua aceasta si nu simbata sau in alta zi, Hristos a surpat prin moartea Sa pe cel ce are stapinirea mortii, adica pe diavolul, si a izbavit pe acei pe care frica mortii ii tinea in robie toata viata (Evrei 2, 14-15). In ziua aceasta si nu in alta, Hristos S-a sculat pentru indreptarea noastra (Romani 4, 25). Iar daca Hristos nu a inviat, zadarnica este credinta voastra, sinteti inca in pacatele voastre (I Corinteni 15, 17).
Iata, pentru ce noi crestinii praznuim ziua Invierii, ca zi a noii zidiri a omului, ca ziua izbavirii noastre si a intregii noi lumi din robia diavolului, de pacate, de blestem si de moartea cea duhovniceasca. Dar poate vor zice unii sectanti ca a binecuvintat Dumnzeu ziua a saptea si a sfintit-o pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a facut si le-a pus in rinduiala (Facere 2, 2-3). Dar in acest loc al Sfintei Scripturi nu ne spune ca Dumnezeu a poruncit oamenilor sa cinsteasca simbata. Se spune ca Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea de faptele Sale, adica El a incetat a zidi. Ca El a binecuvintat si a sfintit ziua aceasta pentru a aminti oamenilor despre sfirsitul creatiei si atit.
In Rai pentru oameni toate zilele erau la fel, toate zile de fericire, fiind totodata si zile de munca pentru a lucra si a pazi gradina Edenului (Facere 2, 15). Iar dupa caderea in pacat a primilor oameni si alungarea lor din Rai, ei trebuiau, ca pedeapsa, sa lucreze si sa se hraneasca cu necazuri in toate zilele vietii lor (Facere 3, 17), prin urmare si in ziua simbetei. Si intr-adevar, din Sfinta Scriptura nicaieri nu se vede ca stramosii nostri: Noe, Avraam, Isaac, Iacob si altii ar fi praznuit ziua simbetei.
Numai pe timpul lui Moise dupa iesirea evreilor din Egipt, Dumnezeu da evreilor in pustie, pentru prima data porunca despre simbata (Iesirea 16, 23-26). Si aceasta, pentru ca evreii erau intotdeauna nemultumiti, sa-si aminteasca si sa multumeasca in ziua aceasta lui Dumnezeu, Care i-a scos din robia egiptenilor (Deuteronom 5, 12-15).
Daca scrie in Sfinta Scriptura ca Dumnezeu zice prin Moise: Adu-ti aminte de ziua odihnei (Iesirea 20, 8) sa nu creada cineva ca serbarea simbetei a fost de la inceputul lumii. Nu, cu adevarat. Ci de aceasta porunca le aduce aminte pe Sinai, ca porunca Simbetei a fost data putin mai inainte evreilor in pustiul Sin, cind erau tot sub conducerea lui Moise (vezi Iesirea 16, 23-30) si le-a repetat pe muntele Sinai porunca pe care le-o daduse mai inainte, in pustiul Sin, cum am aratat mai sus. De aceea a zis Dumnezeu: "Adu-ti aminte!"
Trebuie sa intelegem ca evreii erau obligati sa praznuiasca simbata. Altfel, ei cadeau sub blestemul legii (Deuteronom 26; 27). Noi crestinii nu mai sintem sub lege, ci sub Harul lui Hristos, Care ne-a rascumparat din acest blestem (Romani 6, 14). Sfintul Apostol Pavel invata ca: Hristos ne-a rascumparat din blestemul legii, facindu-Se pentru noi blestem. Ce este legea? Pentru calcarile de porunca s-a adus legea, pina cind era sa vina Saminta careia i s-a dat fagaduinta. Pentru aceea ne-a fost noua legea invatatoare spre Hristos, ca din credinta in Hristos Iisus sa ne indreptam. Iar daca a venit credinta, nu mai sintem sub Invatator, caci pe toti fii ai lui Dumnezeu ne-a facut, prin credinta in Iisus Hristos (Galateni 3, 19-26). Domnul a desfiintat vrajmasia in Trupul Sau, legea poruncilor si invataturile ei... (Efeseni 2, 15).
De ar zice cineva ca simbata este numita lege vesnica si legatura vesnica (Iesirea 31, 16-17) si de aceea trebuie a se tine ca sarbatoare vesnica, unul ca acela sa stie ca Dumnezeu, fiind Creator si Legiuitor, poate sa strice nu numai toate legile Sale ci si legaturile Sale, desi a spus ca le da pina in veac (I Regi 2, 30). Legatura nu este un contract intre om si Dumnezeu. Caci contracteaza ceva numai cei egali intre ei. Legatura este manifestarea milei lui Dumnezeu si a bunei Sale vointe catre om. Iar fagaduintele, legile, legaturile, poruncile, asezamintele Sale, Dumnezeu le poate schimba sau chiar nimici cu totul, daca oamenii nu sint vrednici de ele. Asa de pilda: "Legatura vesnica" au fost numite jertfele si alte asezaminte din Vechiul Testament (Levitic 7, 30; Iesirea 21, 6; 40, 15) dar in Noul Testament toate sint inlaturate.
N-a fost legatura mai mare decit legatura prin taierea imprejur, aceasta fiind superioara simbetei, nu numai dupa timp, fiind mai veche, ci si dupa insemnatate. Insusi Mintuitorul a spus ca ea este mai importanta decit simbata: Moise, zice Hristos, v-a dat taierea imprejur, nu ca este de la Moise, ci de la parinti, si simbata taiati imprejur pe om. Daca omul primeste taierea imprejur simbata, ca sa nu se strice Legea lui Moise, va miniati pe Mine ca am facut simbata un om intreg sanatos? (Ioan 7, 22-23).
Astfel, pentru taierea imprejur se calca simbata. Si ea, de asemenea, se numeste "legatura vesnica". Calcatorii ei se condamnau la moarte: Veti taia imprejur, a spus Dumnezeu inca lui Avraam, marginea trupului vostru si va fi semn de legatura intre Mine si voi... Si va fi legatura Mea peste trupul vostru intru legatura vesnica. Si partea barbateasca ce nu-si va taia imprejur marginea trupului sau in ziua a opta, pierde-se-va sufletul acela din poporul sau, pentru ca a calcat legamintul Meu (Facere 17, 11-13).
Si, iata, aceasta "legatura vesnica" despre taierea imprejur ce a fost mai mare decit simbata este inlaturata de Sfintii Apostoli la sinodul lor, cind crestinii din iudei au inceput sa ceara la crestinii din pagini ca dinsii sa pazeasca taierea imprejur si legea lui Moise. Apostolii, adunindu-se impreuna, au hotarit, zicind: Pentru ca parutu-s-a Duhului Sfint si noua, sa nu vi se puna nici o greutate in plus afara de cele ce sint necesare: sa va feriti de cele jertfite idolilor si de singe si de (animale) sugrumate si de desfriu, de care pazindu-va, bine veti face (Fapte 15, 28-29). Prin aceasta hotarire, Sfintii Apostoli au inlaturat nu numai taierea imprejur, care era mai mare decit simbata, ci si toata legea ceremoniala a lui Moise, cu sarbatorile, lunile noi, simbetele si altele ale ei (Vezi Coloseni 2, 16-17; Galateni 5, 6; 6, 15).
De va cugeta cineva la cuvintele lui Hristos care a zis: Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii, nu am venit sa stric, ci sa implinesc (Matei 5, 17), va intelege ca El a tinut si simbata. La aceasta trebuie sa stim ca Hristos a tinut simbata pentru ca era iudeu dupa trup si trebuia sa se supuna legii ceremoniale a lui Moise pina la inlaturarea acestei legi; pina la incheierea cu oamenii a Legaturii noi din Singele Lui (Luca 22, 20), adica pina la vremea suferintelor Lui si a stralucitei Sale invieri, cind a venit sfirsitul Vechiului Testament, prezis inca de marele prooroc Ieremia (Ieremia 31, 31-32).
Atunci Hristos a stricat legea poruncilor cu dogmele Sale (Efeseni 4, 15). Pe temeiul ca Hristos a tinut simbata, nu putem sustine ca si crestinii trebuie s-o cinsteasca. Hristos, ca iudeu, praznuia sarbatorile evreiesti. Hristos, ca iudeu, a primit taierea imprejur; sectantii, insa, nu se taie imprejur. Pentru ce si pina cind a cinstit Hristos simbata s-a lamurit mai sus.
Din textele aduse din Sfinta Scriptura nu se vede ca si crestinii sint datori sa praznuiasca ziua simbetei. In ele se vorbeste despre faptul ca Hristos a invatat pe evrei de obicei simbata in sinagogile lor, si atit. Invata insa simbata, fiindca atunci se adunau evreii in sinagogile lor pentru rugaciuni si Hristos putea sa aiba ascultatori.
Poate cineva ar zice ca Hristos spunea ucenicilor Sai: Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici simbata (Matei 24, 20) si ca prin aceasta Hristos ar fi aratat sfintenia simbetei. Trebuie sa intelegem ca cuvintele acestea ale Domnului nu obliga deloc pe crestini sa praznuiasca simbata. Altfel, ar trebui sa cinstim si sa serbam si iarna. Cuvintele acestea arata numai apropiata darimare a Ierusalimului si greutatea pe care puteau s-o indure ucenicii lui Hristos, daca aceasta darimare s-ar intimpla iarna pe neasteptate, cind ei ar fi putut sa moara de frig pe drumuri curind, pina la patimile si invierea lui Hristos, cind inca nu era pe deplin inlaturata simbata cea veche si in vremea cind era greu sa fugi din Ierusalim pentru ca simbata portile orasului se inchideau.
Iata, deci, de unde se vede ca Hristos a inlaturat simbata. Caci Legea lui Moise a avut umbra bunatatilor viitoare, iar nu insusi chipul lucrurilor (Evrei 10, 1). Pentru aceasta Hristos-Mesia, venind si indeplinind toata Legea (Matei 5, 17) si poruncile Vechiului Testament (Ioan 15, 10), El insusi a completat unele din ele si pe altele le-a schimbat. In general, a inlaturat legea poruncilor prin invatatura Sa (Efeseni 2, 15), iar simbata cu totul a inlaturat-o prin cuvint si prin fapte. Asa, de pilda, El insusi a calcat-o, vindecind simbata bolnavii si pe cel cu mina uscata (Matei 12, 10-13), pe slabanogul din Evanghelia de astazi (Ioan 5, 5-16), si pe orbul din nastere, facind simbata pentru el tina (Ioan 9, 1-16).
Toate acestea erau oprite de Legea Veche sa se faca simbata (Iesirea 20, 10-13; Numeri 16, 32-36). Calcind simbata, Hristos impunea si altora sa o calce. Vindecind pe slabanogul simbata, Iisus ii spunea: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla. Si indata s-a facut sanatos omul, si-a luat patul si umbla si era acea zi simbata.
Simbata evreiasca este numita de Sfintul Apostol Pavel "umbra", adica ceva ce nu inseamna nimic, fara nici un folos, pentru ca, cuvintul "umbra" in Sfinta Scriptura, cind se vorbeste despre Vechiul Testament, inseamna ceea ce e destinat spre inlaturare (Evrei 10-1, 4-5, 13).
Iubiti credinciosi,
Intrucit unii din crestini s-au rupt de Biserica lui Hristos si cinstesc sabatul Legii vechi, in loc de Duminica, ziua Invierii lui Hristos, am cautat sa va explic la Evanghelia de astazi ce insemnatate a avut sabatul iudaic, cit a fost respectat, cind si de ce a fost schimbat cu ziua Duminicii de Insusi Hristos si Sfintii Sai Apostoli.
Noi, fiii Bisericii Ortodoxe, daca vrem sa ne mintuim, sintem datori sa ascultam de ea. Sa implinim cu sfintenie poruncile Domnului din Sfinta Evanghelie, si sa nu urmam sfaturile credinciosilor razvratiti, care s-au lepadat de Biserica, de sfinta Duminica, de bucuria Invierii, de preoti, de cruce si de sfintele icoane si cinstesc simbata ca zi de odihna. Sa raminem in casa Domnului si in mintuitoarea bucurie a Invierii lui Hristos. Caci mai mare este ziua Invierii decit ziua odihnei.
Aici in Biserica se afla lacul Vitezda, adica Taina Botezului prin care ne facem fii ai lui Dumnezeu dupa har, nou nascuti. Aici se afla apa cea tamaduitoare de boli, adica Taina Spovedaniei, a pocaintei cu lacrimi, prin care ne vindecam sufletul de ranile pacatelor. Aici se savirseste Taina Sfintului Maslu, prin care multi bolnavi se vindeca si se usureaza. Sa nu spunem "ca nu avem om sa ne arunce" in apa aceasta tamaduitoare. Preotii Bisericii sint cei ce ne boteaza, ne dezleaga de pacate, se roaga pentru mintuirea noastra si ne conduc pe calea mintuirii.
Sa cinstim cu vrednicie, cu rugaciuni si fapte bune sfinta zi a Duminicii ca sa auzim si noi cuvintul cel mintuitor al lui Hristos: "Iata te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai gresesti ca sa nu-ti fie tie ceva mai rau". Amin.
