Predica la Duminica a saptea dupa Pasti, a Sfintilor Parinti
"Toti sa fie una". (Ioan XVII, 21).
Frati crestini,
Slovele sfinte, care au batut astazi la urechile sufletelor noastre,
sunt minunatele cuvinte pe care le-a grait Domnul nostru Iisus Hristos,
catre Dumnezeu Tatal. Ele cuprind cea mai duioasa rugaciune, pe care a
grait-o Fiul lui Dumnezeu catre Parintele Sau. Intr-un grai plin de
marturisirile unei sfasietoare dureri sufletesti, pe care le are „Cel ce
ne-a iubit”, in clipele apropiatei parasiri a celor pamantesti; cand se
roaga lui Dumnezeu Tatal pentru Sine, pentru ucenici si pentru toti
credinciosii Sai.
Aceasta este prima si unica rugaciune, care s-a inaltat de pe pamant
catre Cer, din sufletul Celui mai nevinovat pamantean si de catre Insusi
Dumnezeu. Insemnatatea ei creste inca cu mult, cand ne gandim la
momentul cand a fost rostita: inainte de a fi prins, schingiuit si
rastignit, Acel ce a suferit toate si a murit pentru mantuirea tuturor
oamenilor din orice loc si din toate veacurile.
Importanta acestei rugaciuni este cu atat mai mare pentru noi crestinii,
intrucat ea e testamentul Mantuitorului nostru. Daca intreaga
Evanghelie este de o nepretuit de mare valoare pentru crestinatate, apoi
aceasta rugaciune, care reprezinta testamentul prin excelenta, ia
proportiile unor valori ce nu pot fi marturisite si simțite, in toata
adancimea lor, de o minte si un suflet pamantean. In genunchi, cu
fruntea-I divina aureolata de straluciri supraomenesti, „ridica ochii
Sai spre cer”, si da glas rugaciunii care s-a cetit astazi, din Sfanta
Evanghelie.
„Parinte, a venit ceasul: proslaveste pe Fiul Tau, ca si Fiul Tau sa Te
proslaveasca... Parinte Sfinte, pe cei ce Mi i-ai dat pazeste-i in
numele Tau, ca sa fie una ca si Noi!... Ma rog si pentru cei ce vor
crede in Mine... ca toti sa fie una; precum Tu Parinte, esti in Mine si
Eu in Tine, asa si ei una sa fie in Noi...” (Ioan 17, 1.11.21). Se roaga
ca dragostea sa ne invaluie pe toti crestinii, ca astfel, sa fim uniti
intre noi ca unul.
Frati crestini,
Noi ne intrebam mirati, de ce exista certuri si neintelegeri intre
oameni? Aceasta mirare cu atat mai mult creste, cand observam ca si
intre crestini exista foarte adesea acest mar al discordiei si
neintelegerilor. Care sa fie oare motivele neunirii si ale invrajbirilor
dintre oameni?
Desigur ca explicatiile sunt foarte multe si usor de dat. N-ar fi sa ne
gandim decat la faptul ca fiecare om reprezinta cel putin o
individualitate, daca nu o personalitate, care-l diferentiaza de
ceilalti oameni. Aceasta distinctie umana duce la o singularizare, care
in mod firesc da nastere la nepotriviri intre oameni. Aceasta
nepotrivire intre indivizi este chiar si din punct de vedere fiziologic,
unul este de un temperament sanguin, altul limfatic, apoi unii sunt mai
ageri, mai iuti, altii sunt mai molatici, mai greoi in a purcede sa
infaptuiasca ceva.
La aceste explicatii pe care le gasim, pentru ce nu toti oamenii traiesc
intr-o frateasca dragoste, vine a se adaoga si diferenta de cultura
dintre membrii aceleasi societati, apoi masura in care fiecare se
foloseste de bunurile si inlesnirile acestei civilizatii.
Si in sfarsit, la aceasta nepotrivire dintre oameni, timpurile noastre
de o integrala democratie, au impartit lumea intr-o multime de cenacluri
potrivit diferitelor crezuri politice. Asa ca, acum, partizanii unei
grupari nu vor sa auda de oamenii celorlalte grupari, ba ceva mai mult,
se urmaresc unii pe altii sa-si faca rau, si nici intr-un caz nu sunt si
nu vor sa fie intr-o atmosfera de frateasca reciprocitate.
Tot in sprijinul acestei diferentieri dintre oameni si al
neintelegerilor dintre diferiti indivizi, vine a ne marturisi si
proverbul romanesc, care zice: „Spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ți
spun cine esti”. Oare ce ne invedereaza aceasta, decat ca noi oamenii nu
suntem in legatura de frateasca dragoste cu toti, ci numai cu anumiti
oameni cu care ne asemanam.
Dar certuri si neintalegeri exista si intre popoare. Din aceleasi
motive, popoarele ca si indivizii, sunt diferite in ceea ce priveste
caracterele. La aceasta diferentiere a contribuit forta lor sufleteasca,
care nu este una si aceeasi, apoi teritoriile deosebite si ocupatiile
diferite care in mod firesc duc la ciocniri de interese. Nu mai vorbim
de limba deosebita, care mentine aceste zagazuri de necontopire in
aceeasi dragoste.
Fratilor, daca acestea si inca altele sunt motive de impricinare dintre
oameni, oare sa nu fie motive tot atat de puternice, sau poate chiar mai
convingatoare si de o mai mare valoare, care sa inlature ura dintre noi
si sa ne dea ratiunea sa intronam dragostea frateasca intre toti
oamenii?
Negresit ca sunt si motive care pledeaza pentru o necurmata si
inflacarata dragoste intre toti pamantenii. In primul rand ma gandesc la
existenta Bisericii, care lupta pentru unirea si fratietatea dintre
toti fiii ei duhovnicesti. Ea vesnic propovaduieste ca toti oamenii sa
traiasca in iubire unul fata de altul. Si face aceasta, pentru ca insasi
fiinta acestei Biserici este plamadita din dragostea lui Dumnezeu
pentru noi oamenii.
Iar crestinii, ca unii ce sunt renascuti la o noua viata, prin baia
Sfantului Botez, trebuie sa fie cu iubire fata de toti, caci „oricine
iubeste este nascut din Dumnezeu, care este dragoste”. (I Ioan 4,7).
In Biserica lui Hristos, toti formam o familie a crestinatatii, avand cu totii: „un Domn, o credinta, un botez”. (Efeseni 4,5).
Unirea acestei dragoste ne-o cimenteaza si mai mult faptul ca toti
crestinii „ne impartasim dintr-o singura paine”, „care este impartasirea
cu insusi trupul lui Hristos”. (I Cor. 10, 16-17). Iar ca o incoronare a
acesui fapt, ajungem, dupa marturia Sfantului Apostol Pavel, „ca toti
la un loc sa fim trupul lui Hristos, iar fiecare in parte membre
aceluiasi trup”. (I Cor. 12, 27).
In crestinism este posibil de realizat cea mai stransa unire de dragoste
intre toti credinciosii si apoi intre ei si Dumnezeu. Iisus a zis: „Eu
sunt in Tatal Meu si voi in Mine si Eu in voi”. (Ioan 14, 20).
Credinciosii in Biserica sunt uniti in una si aceeasi credinta, in una
si aceeasi speranta, prin una si aceeasi invatatura, care vine de la un
singur Dumnezeu. Ceva mai mult, profetul Maleahi ne intreaba in chip asa
de firesc: „Oare nu este un singur Parinte pentru toti? Nu ne-a creat
pe noi un singur Dumnezeu? Pentru ce suntem vicleni unul fața de altul,
ca sa pangarim legamantul parinților nostri?” (Cap. II, 10).
Se incearca sa se faca o unire pe alte temeiuri decat cele ale
Bisericii, dar nu au reusit si nici nu vor izbandi. Ma gandesc la „Liga
Natiunilor”, ale carei slabiciuni s-au aratat nu la mult timp dupa
infiintarea ei. Ea nu a putut duce la unire si nu va fi in stare sa
realizeze faptic dragostea dintre popoare si indivizi, pentru ca baza pe
care a cautat sa-si sprijine acest gand e subreda. Liga Natiunilor a
cautat ca pe baze economice si ratiuni juridice sa infaptuiasca unitatea
Europei. Dar economicul este cel mai mobil fundament de pace.
Economicul divide, nu uneste, el imparte, nu aduna. Ceea ce uneste pe
toti intr-o dragoste frațeasca este credinta in cele descoperite noua
din ceruri. Biserica in Evul Mediu a mentinut cu unitatea ei spirituala,
unitatea Europei. Cerul uneste, pamantul ne imparte.
Au incercat altii ca prin forta sa intemeieze aceasta unitate morala a
dragostei, dar n-au izbandit. Ma gandesc la Napoleon, care prin forta
militara a cautat sa uneasca sub un sceptru toate natiunile Europei si
ale celorlalte continente, dar n-a reusit sa infaptuiasca decat ruine!!
Forta fizica nu poate sa infaptuiasca unirea, dragostea intre indivizi.
Ceea ce cimenteaza dragostea intre oameni si popoare, este o alta forta,
e forta spirituala, este transcendentul, credinta in Dumnezeu. Credinta
in Hristos ne cere ca sa iubim pe toti, nu din dragoste prieteneasca a
aceluia pe care il iubim, ci sa-l iubim din iubirea iubirii insasi. In
afara de crestinism nu este iubirea frateasca in adevaratul ei sens.
Este cel mai mare neadevar a zice ca iubesti pe aproapele, cu toate ca
nu crezi in Dumnezeu. Dragostea ateului poate sa fie fizica, ori
marginita numai la rudenii, dar nu va fi una universala, care sa mearga
pana acolo ca sa iubeasca si pe dusmani. Hristos cere sa iubirn si pe
vrajmasii nostri si pe oricine din orice loc.
Dragostea este, dupa cum spune Sfantul Apostol Pavel, limba universala,
care ne apropie pe noi oamenii unii de altii. De vei fi oriunde pe fata
pamantului, fara a sti limba acelor locuitori, dar daca vei arata
dragoste prin orice binefaceri fata de oricine, iti vor zambi, te vor
intelege, iți vor fi recunoscatori. N-ar fi sa va amintesc decat de
David Livingstone, un mare misionar englez, din veacul al XIX-lea,
exploratorul Africii centrale si australe, care, prin marile sale
sfortari in combaterea maladiilor si moralizarea negrilor, a fost
ințales de acesti negri. Dragostea lui a fost priceputa, cu toate ca el
nu stia limba tuturor triburilor. Salbaticele popoare africane observau
ca Livingstone le vrea binele, sanatatea, luminarea lor prin invatatura
lui Hristos. La dragostea marelui lor binefacator, cum credeti ca au
raspuns acesti necivilizati si neculti oameni?... tot prin dragoste.
Cand a murit David Livingstone (+ 1873), acei africani inculti l-au dus
pe spatele lor mii de kilometri pe jos, intr-un alai de mii de negri,
pana la mare, unde era sa fie imbarcat intr-o corabie ca sa fie adus in
Europa.
Iata cum dragostea este pretuita de toti oamenii, din toate locurile,
chiar de pe cea din urma treapta a civilizatiei. Toti ii recunosc
binefacerile si o rasplatesc tot cu dragoste, atunci cand li se arata.
Un alt motiv de inlaturare a urii si a impricinarilor dintre noi,
fraților, este si multimea nenorocirilor la care suntem expusi de a le
indura in orice moment.
De ar fi un puternic cutremur, care sa naruie totul, oare, fratilor, nu
am uita ura si dusmania dintre noi ? Oare, daca in acele clipe tragice,
cand pamantul se zguduie si crapa, te-ai afla langa un vrajmas al tau,
il vei arunca in prapastie? Sau, cu dragoste, va veți ingriji unul de
altul sa scapati? Spre a va convinge mai puternic de aceasta, n-ar fi
decat sa va rog sa observati ce fac animalele salbatice cand vine asupra
lor vreo calamitate. Ele fug toate in bordeiele oamenilor... si nu vin
cu gandul de a sugruma..., ci fricoase si blande, acum, stau la
picioarele omului ca cei mai buni prieteni.
Oare noi suntem atat de siguri pe trainicia nezdruncinata a acestei
vieti, incat sa nu ne fie imboldit sufletul spre dragostea tuturor,
chiar si a vrajmasilor?
Dar, fratilor, la dragostea frateasca dintre noi suntem indemnati chiar
si de suferinta. Durerea te face mai bun la suflet, privirea nu-ti mai
este injectata de ura cu privire la vrajmasul tau. Ma gandesc la
soldatii din timpul razboiului, care fiind cazuti raniti, desi dusmani
intre ei, isi dadeau apa unul altuia... si-si legau ranile reciproc.
Omul nu poate fi atat de hain la suflet sa dea cu piciorul sa se inece,
chiar dusman de i-ar fi acela. Si spune, tu omule, cum ai trata tu pe
binefacatorul tau dusman de pana mai ieri? Oare nu cu dragoste?
Si apoi, fratilor, de ce sa fim indiferenti si dusmani unul fata de
altul? De ce impricinari intre noi?... Nu toti suntem oameni, indiferent
de culoarea pielii, ca-i alba, ori neagra, sau galbena, indiferent de
cultura ori avere? Si cum? Sa ne iubim numai pe noi fiinte cu invelisuri
efemere?... Nu simtim ca sa iubim si pe altii ca si pe noi insine?...
Dar nu toti traim pe acelasi pamant? Nu toti ne hranim cu roadele
aceluiasi pamant? Ce, este cineva care traieste in aer? Vietuieste
cineva dintre oameni in vazduh, ca sa-l invidiem? Sa-l uram? Nu cu totii
framantam lutul aceluiasi pamant?
Si apoi, fratilor, de ce sa fie ura intre noi? Noi traim intr-o
generatie cu care ne-am nascut si cu care vom si muri. Oare acel ce este
plin de ura fata de aproapele sau, depaseste generatia sa? Si atunci de
ce sa ne aruncam cu ura unul asupra altuia? Nu incapem in mijlocul unui
veac si al generatiei noastre?... In cele din urma ne va infrati
pamantul cu fratii cu care vecuim in aceste decade ale vietii.
Spuneti, D-voastra, ce importanta au dusmaniile veacului al XIV-lea, sau
al XIX-lea, din cutare sat, oras, sau dintre state? Si-au otravit
sufletele cat au trait... si n-au gustat binefacerile dragostei, n-au
implinit porunca lui Dumnezeu ca toti sa fie una, si nu vor fi fericiti
nici acum si nici in veci, in ceruri. Crestini, rupeti paienjenisul care
va zebreluieste fiintele voastre. Nu fie intre voi: eu, tu, ei si
dansii, ci numai noi fratii in Hristos.
Poate ca inca e greu sa porniti la infaptuirea acestei dragoste, atunci,
rugati-va lui Dumnezeu ca sa pogoare in sufletele voastre scanteia
focului divin, care sa le incalzeasca si sa le puna in miscare.
Crestini, urmatori ai lui Hristos, impliniti testamentul Mantuitorului nostru: ca toti sa fim una. Amin.
Protos. Dr. Vasile Vasilache
|
