Un orb din nastere e un om care n-a vazut niciodata. Nu stie cum arata cerul si stelele, luna si soarele. N-a vazut niciodata o fata de copil, de femeie sau de barbat. Le-a putut pipai, ca sa-si dea seama cat de cat cum arata, asa cum si-a pipait-o si pe a sa. Pentru un orb totul inseamna reliefuri, iar pe drumuri se asteapta numai la capcane. Despre culori nu stie nimic, iar despre mare stie doar cat ii spun zgomotele valurilor si apa simtita pe corp, daca intra in ea, sau la dimensiunile unui deget, daca o incearca astfel. Ii poate afla si gustul. Muntele il simte in muschii picioarelor si copacii in varful degetelor. Coroana unui stejar sau conurile unui brad ii raman pentru totdeauna enigme sau, daca i se vorbeste despre ele, raman concepte fara acoperire in fapt. Doar in imaginatie. Dar imaginatia, fara termen de comparatie, nu se stie ce poate produce, de pilda, despre coroana unui stejar sau despre inaltimea unui munte, sau despre forma unui nor!
Un orb din nastere traieste intr-o lume redusa in cea mai mare parte la dimensiuni interioare. Existenta lui e, in cel mai bun caz, pe jumatate din ceea ce ar trebui sa fie, in cazul in care banuieste cum ar trebui sa fie. El nici nu stie ce inseamna a vedea. Pentru dansul nimeni nu vede si se mira cum traieste lumea si construieste, si munceste...
A fi orb e mare nenorocire. Un astfel de orb din nastere a vindecat Mantuitorul si Sfantul evaghelist Ioan ne relateaza intamplarea cu lux de amanunte:
"Si trecand Iisus, a vazut un om orb din nastere. Si ucenicii Lui L-au intrebat zicand: invatatorule, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb? Iisus a raspuns: Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrurile lui Dumnezeu. Mie mi se cuvine sa fac lucrurile Celui ce M-a trimis, pana este ziua; ca vine noaptea, cand nimeni nu poate sa lucreze. Atat cat sunt in lume, Eu sunt Lumina lumii.
Acestea zicand, a scuipat jos si a facut tina din scuipat, si a uns cu tina ochii orbului. Si i-a zis: Mergi de te spala in scaldatoarea Siloamului (care se talcuieste "trimis"). Deci s-a dus si s-a spalat si a venit vazand. Iar vecinii si cei ce il vazusera mai inainte ce era orb ziceau: Nu este acesta cel care sedea de cersea? Unii ziceau: El este. Altii ziceau: Nu este el, seamana cu el. Dar acela zicea: Eu sunt.
Deci ii ziceau: Cum ti s-au deschis ochii? Acela a raspuns: Omul care se numeste Iisus a facut tina si a uns ochii mei; si mi-a zis: Mergi la scaldatoarea Siloamului si te spala. Si ducan-du-ma deci si spalandu-ma, am vazut. I-au mai zis: Unde este Acela? A zis el: Nu stiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecand orb.
Si era sambata in ziua in care Iisus a facut tina si i-a deschis ochii. Deci iarasi il intrebau si fariseii cum a vazut. Iar el le-a zis: Tina a pus pe ochii mei si m-am spalat si vad.
Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindca nu tine sambata. Iar altii ziceau? Cum poate un om pacatos sa faca asemenea minuni? Si era dezbinare intre ei.
Au zis deci orbului iarasi: Dar tu ce crezi despre El, ca ti-a deschis ochii? Iar el a zis ca prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el ca era orb si a vazut, pana ce n-au chemat pe parintii celui ce vedea. Si i-au intrebat zicand: Acesta este fiul vostru, despre care ziceti ca s-a nascut orb? Deci cum vede el acum? Au raspuns deci parintii lui si au zis: Stim ca acesta este fiul nostru si ca s-a nascut orb. Dar cum vede el acum, noi nu stim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu stim. intrebati-1 pe el; este in varsta; va vorbi singur despre sine.
Acestea le-au spus parintii lui pentru ca se temeau de iudei. Caci iudeii pusesera acum la cale ca, daca cineva va marturisi ca El este Hristos, sa fie dat afara din sinagoga. De aceea au zis parintii lui: Este in varsta; intrebati-l pe el.
Deci au chemat a doua oara pe omul care fusese orb, si i-au zis: Da slava lui Dumnezeu. Noi stim ca Omul acesta e pacatos. A raspuns deci acela: Daca e pacatos nu stiu. Un lucru stiu: ca eram orb si acum vad.
Deci i-au zis: Ce ti-a facut? Cum ti-a deschis ochii? Le-a raspuns: V-am spus acum si n-ati auzit? De ce voiti sa auziti iarasi? Nu cumva voiti si voi sa va faceti ucenicii Lui? Si l-au ocarat si i-au zis: Tu esti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenicii lui Moise. Noi stim ca Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L stim de unde este. A raspuns omul si le-a zis: Tocmai in aceasta sta minunea, ca voi nu stiti de unde este si El mi-a deschis ochii. Si noi stim ca Dumnezeu nu-i asculta pe pacatosi; iar de este cineva cinstitor de Dumnezeu si face voia lui, pe acesta il asculta.
Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii unui orb din nastere. De n-ar fi acesta de la Dumnezeu, n-ar putea sa faca nimic. Au raspuns si i-au zis: In pacate te-ai nascut tot, si tu ne inveti pe noi? Si l-au dat afara.
Si a auzit Iisus ca l-au dat afara. Si gasindu-l, i-a zis: Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu? EI a raspuns: Dar cine este, Doamne, ca sa cred in El? Si a zis Iisus: L-ai si vazut! Si cel ce vorbeste cu tine, Acela este! Iar el a zis: Cred, Doamne. Si s-a inchinat Lui.
Si a zis: Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad, sa vada, iar cei care vad, sa fie orbi. Si au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, si I-au zis: Oare si noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra" (Ioan 9, 1 -41).
As vrea sa urmarim putin, in succesiunea lor, cele cateva evenimente legate de vindecarea acestui orb. Avem de-a face cu un adevarat scenariu, in mai multe acte. Primul act este acela al intalnirii Mantuitorului cu orbul. Sa ni-l inchipuim. Familia ii repudia, iar societatea nu avea pe atunci sisteme de asistenta sociala. Traia din mila trecatorilor. De altfel, Ssfantul Evanghelist Ioan ne si spune ca traia din cersetorie. Cand s-a intalnit cu El, Mantuitorul era inconjurat de apostoli si apostolii l-au intrebat: "Rabi, cine a pacatuit: acesta sau parintii lui, de s-a nascut orb?"
E o prima intrebare pe care trebuie sa ne-o punem si noi, dar nu atat din curiozitatea cu care au pus-o apostolii, cat pentru a observa ca in popor exista credinta ca bolile sau infirmitatile din nastere erau datorate pacatelor. Pacatelor parintilor, indeosebi, daca erau infirmitati din nastere. Intrebarea apostolilor cu privire la "pacatele orbului" era o intrebare fara sens. Cand sa fi pacatuit? Inainte de nastere? Intr-o alta viata? Credinta in reincarnare nu exista in Israel decat, poate, ca o superstitie. Numai asa ar putea fi cat de cat motivata intrebarea.
Mantuitorul da un raspuns neasteptat apostolilor. Ei se asteptau probabil sa raspunda: "Parintii lui". Dar Mantuitorul raspunde: Nu, nici el, firesc, nici parintii lui, "ci aceasta s-a facut pentru ca sa se arate lucrurile lui Dumnezeu". Care lucruri ale lui Dumnezeu?
Aceasta e a doua intrebare pe care simtim nevoia sa ne-o punem. Despre ce lucruri ale lui Dumnezeu e vorba? Nu poate fi vorba decat de minunea care urma sa se savarseasca asupra acestui orb. Tot asa a raspuns Mantuitorul si cand I s-a adus la cunostinta ca Lazar e bolnav: "Aceasta boala nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, ca sa se proslaveasca Fiul lui Dumnezeu printr-ansa" (Ioan 11,4). De aceea nici nu l-a vindecat, pentru ca stia ca murind, il va invia din morti, spre a-si dovedi puterea asupra mortii.
-Tot asa s-a intamplat si cu orbul. Dumnezeu i-a randuit nasterea fara vedere, pentru ca sa faca din el subiectul acestei minuni, pe care urma sa o faca Mantuitorul cu el, si astfel sa se arate puterea lui Dumnezeu. De altfel, Mantuitorul, cumva neasteptat fata de logica textului, face dintr-o data niste declaratii de principiu: "Cat sunt in lume, sunt Lumina lumii". Ramanand putin la acest text, trebuie sa observam si lucrul acesta extraordinar, ca cineva a putut sa spuna: "Eu sunt Lumina lumii". Trebuia ca Cel ce a spus-o sa aiba o mare indrazneala!
Care dintre oameni ar fi putut avea atunci, sau ar putea avea acum, o astfel de indrazneala? Cel care a avut aceasta indrazneala, inseamna ca o avea motivata de ceva, si acest ceva nu putea fi altceva, decat constiinta sa dumnezeiasca, fiindca numai asa, numai ca Dumnezeu, putea fi si putea declara ca "El este lumina lumii".
Asadar, de aceea se nascuse omul acela orb, ca sa se vada prin el lucrurile lui Dumnezeu. Si pentru ca Iisus sa-si poata declara adevarata identitate, nu atat in fata lui, cat in fata celor care asisteau la eveniment.
Urma acum sa-si dovedeasca afirmatia prin fapte. Sa fie lumina acestui orb. Sa-i redea vederea. Toti asteptau cu rasuflarile retinute. Orbul nici nu stia ce se intampla in jurul sau. Spre deosebire de alti orbi, pe care Iisus ii vindecase, sau ii va vindeca de acum incolo, acesta nici macar nu ceruse asa ceva, nici nu stia ca e posibil. Iisus l-a abordat, sau mai degraba apostolii, cu intrebarea lor, dar nici ei nu i-au cerut sa-l vindece. I-au atras doar atentia asupra lui.
Poate chiar faptul acesta, ca vindecarea n-a fost ceruta, ne arata ca ea facea parte, asa cum spusese Iisus, din planul lui Dumnezeu. Si cum s-a intamplat vindecarea? Deloc spectaculos. Dimpotriva. Foarte simplu. Aproape banal. Mantuitorul a luat putin praf, a scuipat pe el, a facut tina, i-a uns ochii orbului si l-a trimis la scaldatoarea Siloamului, sfatuindu-l sa se spele. Inca o data sa remarcam: nimic spectaculos. Nici macar nu i-a redat vederea acolo, in fata tuturor celor care urmareau scena.
Fara indoiala i-a dezamagit. Se vor fi dus unii dupa el, sa vada ce se intampla? Nu ni se spune. Orbul insa a ascultat si s-a dus la scaldatoarea Siloamului, si, spalandu-si ochii, a vazut. Dintr-o data i s-a deschis vederea. Evanghelistul ne spune aceasta cu atata simplitate, de parca s-ar fi petrecut lucrul cel mai firesc din lume. Noi trebuie sa observam insa, si in legatura cu aceasta, ceva deosebit. Cel care fusese vindecat, nu-L vazuse inca pe Mantuitorul. Mantuitorul nu l-a insotit si nici n-a stat sa fie vazut, sa fie rasplatit, sa fie laudat, sa I se multumeasca. L-a trimis la scaldatoarea Siloamului, pentru ca minunea propriu-zisa sa se intample acolo, fara El. Si s-a intamplat fara El.
Si parca ne mai vine acum si o alta intrebare: Ce legatura va fi fost intre tina si ochi, intre acestea si apa cu care s-a spalat, si de la care i-a venit vederea? Este vreo legatura? Adica, vindecarea s-a petrecut din cauza tinei si a spalarii pe ochi? Era in aceasta vreo putere vindecatoare? Fara indoiala ca nu. Vindecarea s-a petrecut din vointa si cu puterea lui Dumnezeu.
Dar Mantuitorul a facut totusi tina si a recomandat spalarea. De ce? Putea sa-i spuna simplu: "Sa ti se deschida ochii". Totusi a intrebuintat niste elemente, in legatura cu aceasta vindecare. Eu m-as duce cu gandul undeva departe, in urma, la momentul in care Dumnezeu l-a creat pe om din pamant. Era ca si cum acest orb fusese creat incomplet, si i-a completat acum ceea ce ii lipsea.
Dar aceasta ne poate duce si la un talc ceva mai adanc, la niste implicatii teologice ceva mai profunde. Daca la inceput Dumnezeu l-a facut pe Adam din pamant, si daca Iisus, tot cu un pic de pamant, i-a refacut ochii acestui orb, inseamna ca El continua, de fapt, opera lui Dumnezeu. Ceea ce a facut Dumnezeu atunci, la Facere, El face acum fiindca era si El Dumnezeu. Si tot asa cum din pamant, adica din nimic, fiindca pamantul nu avea in el viata, a facut Dumnezeu pe om, tot asa si Iisus, tot din nimic il desavarseste pe orb ca om, dandu-i vederea care ii lipsea, caci tina nu contine nici un element vindecator.
Si acum, dupa aceste explicatii, va trebui sa intelegem inca un lucru, care e de fapt esential pentru Evanghelia aceasta, si care nu trebuie sa ne scape. Evanghelia aceasta nu este despre un orb si despre vindecarea lui. Acesta este numai un pretext, desi faptele s-au petrecut intocmai, dar ele nu conteaza. Nu pentru ele insele s-au petrecut acestea.
Evanghelia aceasta vorbeste, de fapt, despre dumnezeirea lui Iisus, intamplarea aceasta a vrut sa-i convinga pe cei de fata, si pe orb, ca Iisus era Mesia, ca era Dumnezeu. Fiindca, daca n-ar fi fost Dumnezeu, n-ar fi putut face ceea ce a facut. De altfel, disputele, actele scenariului despre care am vorbit la inceput, si care urmeaza mai departe, converg tocmai spre aceasta demonstratie.
Care este actul urmator? Intalnirea orbului cu lumea, dupa ce a constatat ca vede, la scaldatoarea Siloamului. E de neinchipuit ca va fi inceput sa strige de bucurie, sa se mire de ceea ce vedea pentru intaia oara in viata lui. Nu vazuse niciodata. Nu stia cum arata o fata de om. Nu stia cum arata o linie dreapta sau curba. Nu stia ca exista, si cum arata cerul. Doamne, ce va fi simtit omul acela cand a vazut cerul, soarele, cand va vedea apoi noaptea, cand va vedea luna si stelele? Cum se va intalni cu prima floare? Cat il vor minuna culorile.
Omul va fi fost intr-o exaltare, intr-o bucurie aproape iesita din minti. Ca sa-l intelegem mai bine, sa va spun o intamplare: Intr-un tren de distanta lunga se afla un pasager care in fiecare clipa, uitan-du-se pe fereastra, exclama: "Minunat! Minunat! Uluitor!" Cei care erau in acelasi compartiment, pana la urma au crezut ca omul nu era prea sanatos. Unul din ei nu s-a putut retine sa nu-l intrebe: "Cum se explica faptul ca in timp ce noi toti suntem plictisiti de monotonia peisajului, acelasi pe sute de kilometri, tu esti singurul care exclami mereu: Minunat! Minunat! Uluitor! Nu ti se pare ca exagerezi? Pana la urma ai sa ne scoti din sarite!"
Omul raspunse stingherit, dorind sa se scuze, dar sa fie si inteles: "Am iesit din spital azi-dimineata. Pana azi am fost orb din nastere. Un mare doctor m-a operat si azi, cand mi-a scos pansamentele de pe ochi, am vazut pentru prima oara in viata. Ceea ce vad eu acum, vad pentru intaia oara. Ceea ce va fi fiind pentru voi un lucru obisnuit, pentru mine e minunat, uluitor, uimitor. Ce frumoasa e lumea!"
Dar sa ne intoarcem la orbul din Evanghelie. Va fi pornit la intamplare pe strazi! Si unde? Se va fi dus mai intai la casa sa! Va fi trebuit sa inchida ochii ca sa nimereasca acasa, ajutat de celelalte simturi, pentru ca ochii nu-l puteau ajuta cu nimic in gasirea drumului. Nu-1 vazuse niciodata. Si-a intalnit vecinii, dar atat de surprinzatoare a fost intalnirea cu ei, incat cei care-l cunoscusera o viata intreaga, acum parca nu-l mai recunosteau. Nici el nu-i cunostea pe ei, desi vorbisera de atatea ori. Ii cunostea numai dupa voce. Iar ei se intrebat: " Oare acesta sa fie cel ce sedea si cersea?" Ca doar noi stiam ca nu vede. O fi un altul care seamana cu dansul. Dar el marturisea in gura mare: "Eu sunt! Eu sunt acela". Si cum s-a intamplat? - il intrebau. Si el le povesteste simplu: un om, pe care am auzit ca-l cheama Iisus, a luat tina, mi-a pus-o pe ochi, m-a trimis sa ma spal si iata, mi s-au deschis ochii. - Si unde-i omul acela? - Nu stiu, raspundea el. Nici nu l-am vazut. A plecat in drumul lui!
Si atunci l-au dus la farisei. Se vede ca asa era obiceiul. Sa-i informeze si sa-i consulte pe acesti "alesi", asteptandu-se, fara indoiala, sa se mire si ei, si sa se pronunte atat asupra orbului, cat si asupra taumaturgului. Nu era simpla situatia. S-a instituit pe loc un fel de tribunal. Cu atat mai mult cu cat vindecarea se petrecuse sambata, ziua pe care evreii o sarbatoreau cu mare strictete, si nu aveau voie sa faca in aceasta zi absolut nimic. Au inceput sa-i puna intrebari. Cum? Cine? Fariseii s-au impartit intre ei, spune sfantul evanghelist Ioan. Unii spuneau: "Omul acesta nu-i de la Dumnezeu, pentru ca nu tine sambata". A savarsit o lucrare, a facut tina cu mana si cu scuipatul. Altii cugetau insa altfel: "Cum poate un pacatos sa faca asemenea minuni?" Neputandu-se intelege intre dansii, l-au intrebat pe fostul orb: "Tu ce zici de Dansul, ca ti-a deschis ochii?" El a raspuns: "Eu cred ca-i un prooroc", altfel cum as putea sa-mi explic ceea ce a facut cu mine? Nu i-a multumit raspunsul, si au recurs la alt act, introducand in scenariu personaje noi, fiindca le-a trecut prin minte ca totul ar fi, o punere la cale, si ca omul nu fusese de fapt niciodata orb. Li se parea explicatia cea mai plauzibila. Martori mai buni decat parintii lui nu puteau fi altii. I-au chemat pe parinti si i-au intrebat: Voi ce stiti? E fiul vostru? - Cum sa nu fie? E fiul nostru si a fost orb, s-a nascut orb, si vedem ca acum vede. - Si cum va explicati ca vede, daca a fost orb din nastere? - N-am putea sa va spunem. E matur, intrebati-l pe el. Si Sfantul Evanghelist Ioan completeaza: "Parintii Iui au raspuns asa, pentru ca se temeau de iudei, caci iudeii se sfatuisera ca pe cel care va marturisi ca Iisus este Mesia, sa-I indeparteze din sinagoga".
Iata, avem aici, in aceste cuvinte, talcul intregii intamplari. Trebuia ca Mantuitorul sa se reveleze, sa se descopere ca Mesia, si sa fie marturisit ca atare. O spun chiar parintii orbului, ocolind intrebarea, iar Sf. Evanghelist Ioan decodifica toata intamplarea: daca ar fi recunoscut pe Iisus drept Mesia, Cel ce trebuia sa vina, Fiul lui Dumnezeu, si daca ar fi recunoscut in minune o minune facuta de Mesia, fariseii i-ar fi dat afara din sinagoga, ceea ce echivala cu o excomunicare nu numai din viata religioasa, ci si din viata publica.
Si a urmat un alt act al scenariului. Fariseii i-au eliberat pe parinti, si l-au chemat din nou pe cel vindecat, la un nou interogatoriu. Imaginati-va ce proces a putut avea loc! Du-te afara impricinatule; chemati-i pe parintii lui; dati-i afara si chemati-1 din nou pe fostul orb. L-au intrebat iarasi, cum s-a intamplat? De data aceasta au incercat sa dirijeze interogatoriul si sa-i sugereze raspunsurile: "Da slava lui Dumnezeu. Noi stim ca omul care te-a vindecat este un pacatos". Si, daca stiau ei, trebuia sa stie si cel intrebat!
Omul le-a spus din nou, simplu, povestindu-le intamplarea cu aceleasi cuvinte, ca si prima oara. Dar in legatura cu "pacatosenia" Celui ce l-a vindecat, a avut o replica de bun-simt, si de o exactitate muscatoare pentru infatuatii farisei: "De este pacatos, nu stiu; una stiu, ca am fost orb si acuma vad"! Dincolo de aceasta afirmatie, totul era neputinta si micime de suflet. Omul care fusese orb le opunea faptul ca acum vedea. De rest ii lasa sa se ocupe ei, si sa creada ce vor. Sa creada ce vor? Nu prea. Orbul nu era dispus sa-i lase sa creada chiar ce voiau ei.
L-au intrebat din nou. Usor iritat le-a raspun: "Acum v-am spus si n-ati auzit; de ce voiti sa mai auziti?" Si ironic: "Sau poate voiti sa va faceti si voi ucenicii Lui?" Asta i-a scos din sarite. "Tu esti ucenicul Lui. Noi il avem pe Moise care a grait cu Dumnezeu, iar pe Acesta (care zici ca te-a vindecat), nu-L stim de unde este".
Trebuind sa raspunda, fostul orb se dovedi de o intelepciune extraordinara, neasteptata, daca ne gandim ca fusese orb cersetor, care toata viata n-a vazut nimica, care n-a citit nici un rand in viata lui, deci care nu ar fi avut de unde sa aiba o gandire foarte dezvoltata. Nu avea notiuni cu care sa opereze intr-o expunere. Totusi le dadu o lectie de mare finete si de un teribil bun-simt, cu logica imbatabila: "Tocmai aceasta e de mirare, ca voi nu stiti de unde este, si El mi-a deschis ochii".
Cat despre faptul ca ar fi pacatos, desi inainte ezitase sa se pronunte, spunand ca "de este pacatos, nu stim", acum devine mai indraznet, probabil si pentru ca le descoperise rautatea si intentia de a falsifica lucrurile. Face mai intai o afirmatie de principiu: "Stiu ca pe pacatosi nu-i asculta Dumnezeu! Iar de este cineva cinstitor de Dumnezeu si face voia Lui, pe acela il asculta". Si trece indata la aplicarea principiului, la cazul in speta: "Din veac nu s-a auzit sa fi deschis cineva ochii vreunui orb din nastere. Asa ca, daca Acesta (care mi i-a deschis mie) n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic".
Dupa aceasta l-au da't afara. Ultima replica a celor fara replica! Dar cei dati afara pentru ca il apara pe Dumnezeu, se intalnesc afara cu Dumnezeu! Afara L-a gasit pe lisus, si epilogul ne confirma ceea ce am presupus la inceput: ca totul s-a intamplat spre a se descoperi dumnezeirea lui lisus. lisus i-a intrebat: -"Crezi tu oare in Fiul lui Dumnezeu?" - "Si cine este Acela ca sa cred in El?" - "L-ai vazut" (caci ai fost orb, dar acum vezi, sj tocmai de aceea vezi, ca sa stii cine este). "Cel ce vorbeste cu tine Acela este!"
Cum putea cel ce fusese orb sa nu creada in Cel care ii daduse vederea? Raspunsul sau a fost asemenea celui pe care il va da Toma, cand va pipai mainile si coasta lui Iisus, si se va convinge ca El era Cel ce fusese rastignit, mort si ingropat, si care acum inviase. O prosternare. "Cred, Doamne!" Si Sfantul Ioan adauga: "Si s-a inchinat Lui".
Pe fariseii cu care s-a intalnit dupa aceea, si cu care-a reluat discutia asupra acestei minuni, fara sa-i poata face s-o inteleaga, n-a putut sa-i caracterizeze altfel, decat constatand ca sufereau de boala de care il vindecase pe orb: "Am venit in lume ca cei ce nu vad, sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi". Desigur orbi care pretindeau ca vad, dar care n-au vazut in Iisus pe Mesia. Si au ramas in pacatul lor.
Asupra unui singur lucru simt ca totusi in mintile si inimile dv. mai staruie o nedumerire. Intrebarea mi-am pus-o si eu odata cu dv. Nedumerirea e in legatura cu raspunsul dat de orb: "Noi stim ca pe pacatosi Dumnezeu nu-i asculta"! Oare chiar asa sa fie? Ce va fi inteles orbul cand a spus aceasta? Eu n-as fi de acord cu dansul. Dumnezeu ii asculta si pe pacatosi. Daca nu i-ar asculta, atunci cum i-ar mai ierta cand se roaga pentru iertarea pacatelor? Si cati sunt atat de drepti, incat sa pretinda in fata lui Dumnezeu sa fie ascultati, si sa le se rasplateasca Dumnezeu dupa dreptatea lor? Cum ar arata lumea, daca Dumnezeu le-ar face bine numai celor drepti? Nu! Dumnezeu ii asculta si pe pacatosi. Numai o interpretare gresita a acestui text ne-ar duce la intelegerea ca daca suntem pacatosi, sa nu mai avem nici o speranta. Dar Dumnezeu asculta rugaciunile pacatosilor care se pocaiesc.
Nu. Orbul se referea la altceva. Orbul se referea la faptul ca o asemenea minune extraordinara, adica a da ochi unuia care nu-i avusese, era o minune care nu putea fi facuta de un om obisnuit, de un om pacatos, cum sunt toti oamenii. O asemenea minune n-o putea face un om. O asemenea minune n-o putuse face decat Dumnezeu.
Aceasta e adevarata talcuire a acestui cuvant al orbului. Aceasta a fost intentia lui, cand a rostit cuvantul. Si cuvantul era familiar iudeilor, fiindca venea din Legea lui Moise. De aceea orbul a inceput prin a spune: "Stim ca..." Dar acestui "stim" i se opune acum un fapt nou. Disputa orbului cu fariseii a fost, de fapt, o disputa intre logica fariseilor bazata pe Legea lui Moise, si logica faptelor lui Mesia. Orbul a preluat demonstratia, fara sa-si dea seama, de la Mantuitorul, anume ca, dincolo de logica Legii lui Moise, faptele lui Mesia vin cu o noutate care o depasesc, precum era insusi faptul ca s-a dat vederea unui orb din nastere.
Faptul acesta coplesea cu mult, orice s-ar fi spus in Legea lui Moise despre Cel care putea sau nu putea face asa ceva. Faptul se petrecuse, in ciuda situatiei in care gardienii Legii lui Moise nu stiau cum sa-l interpreteze si cui sa-1 atribuie. Mantuitorul spusese: Eu am venit sa completez, n-am venit sa stric Legea lui Moise. Daca, in general, aceste cuvinte se interpreteaza ca implinire si completare teoretica a Legii lui Moise, in cazul de fata a fost si ceva mai mult si mai concret: i-a completat orbului ceea ce ii lipsea: vederea! Odata cu aceasta i-a deschis insa si ochii sufletesti, ca sa-L recunoasca pe Mesia - Fiul lui Dumnezeu, in Iisus, si recunoscandu-L sa urmeze invataturile Lui.
Toti avem nevoie sa ni se deschida ochii. Chiar daca noi ii avem, sa ne rugam lui Dumnezeu ca, pe langa ochii trupesti, ochii nostri sufletesti sa nu-si piarda vederea sau, daca n-o au, sa ne fie data precum orbului acestuia caruia i s-au redat amandoua vederile, recunoscand cu amandoua in Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, si raspunzand asa cum trebuie sa raspundem si noi: "Cred, Doamne!"
IPS Antonie Plamadeala
Cuvant rostit in catedrala din Sibiu in anul 1986.
