Iesit-a semanatorul sa semene saminta Sa (Luca 8, 5)
Iubiti credinciosi,
Semanatorul din pilda Evangheliei de astazi este Insusi Domnul Dumnezeul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos. El a iesit din sinurile Tatalui, dupa cum Insusi a zis: Eu de la Dumnezeu am iesit (Ioan 17, 8), si a venit pe pamint sa semene saminta cuvintului Sau. Iar tarina in care a semanat saminta Sfintei Evanghelii este lumea aceasta pe care El a facut-o, dupa cum in alta pilda a zis: Iar tarina este lumea (Matei 13, 38).
Din aceasta pilda vedem ca numai a patra parte din tarina, adica din lume, a fost pamint bun, care, primind saminta cuvintului lui Dumnezeu, a crescut si a adus rod insutit (Matei 13, 23). Celelalte trei parti din tarina au fost drum calcat de oameni (Matei 13, 4), pietris si pamint cu spini (Matei 13, 22), in care cazind saminta cea buna a cuvintului, nu a rodit, ci s-a pierdut.
Desi Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mintuiasca si la cunostinta adevarului sa vina (I Timotei 2, 4), a cui este vina ca numai o patrime din lume se va mintui, primind saminta cuvintului vietii si aducind roada insutita? Toata vina acestei nerodiri, nu este a lui Dumnezeu, ci a omului care, prin asezarea rea a sufletului sau, impiedica cresterea si rodirea semintei cuvintului dumnezeiesc. Trebuie sa stim ca Dumnezeu l-a facut pe om cu voie libera. El nu forteaza usa inimilor omenesti, numai bate la usa inimilor, precum scrie: Iata, stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra si voi cina cu el si el cu Mine (Apocalipsa 3, 20).
Dumnezeu este preadrept si preasfint si nu voieste a mintui pe cineva cu sila, ci de bunavoie. De la zidire El l-a incununat pe om cu voie libera, dupa marturia Sfintei Scripturi care zice: Doamne, caci cu arma bunei voiri ne-ai incununat pe noi (Psalm 5, 12); la fel Sfintul Apostol Pavel spune ca Dumnezeu l-a lasat pe om in mina sfatului sau (Efeseni 1, 11), adica liber sa aleaga. Si daca omul de bunavoia sa lucreaza faptele bune, atunci este iubit de Dumnezeu, dupa cum este scris: Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu (II Corinteni 9, 7). Altfel nu ar fi plata vesnica, nici munca vesnica pentru pacate, daca Dumnezeu ar sili vointa omului spre bine, sau ar ingadui pe diavolul sa ispiteasca pe om mai presus de puterea sa. Sfintul Apostol Pavel ne-a aratat acest adevar, zicind: Credincios este Dumnezeu sa nu va lase pe voi sa fiti ispititi mai presus de puterile voastre, ci odata cu ispita va trimite si scaparea din ea (I Corinteni 10, 13).
Asadar, fratii mei, toata vina nerodirii cuvintului lui Dumnezeu in inima omului, care de buna voia sa, din cauza necredintei sale, se face cale calcata de oameni, pietris sau pamint cu spini. Omul, de bunavoia sa, isi alege viata sau moartea, iadul sau raiul. Cuvintul lui Dumnezeu se inchipuie cu saminta; pentru ca precum saminta este aruncata in pamint ca sa rodeasca, tot asa si cuvintul lui Dumnezeu este semanat in inimile oamenilor, spre a aduce roada. Si precum din saminta, crescind, se face roada pentru hrana trupeasca, cum ar fi griul, orzul, porumbul si alte plante si arbori, tot asa si saminta cuvintului lui Dumnezeu, semanindu-se in pamint bun, rodeste hrana cea sufleteasca si nepieritoare. Si precum saminta nu rodeste in orice loc s-ar semana, ci numai in cel bun, la fel si cuvintul lui Dumnezeu nu rodeste in inima fiecarui om, ci numai a celui ce este pamint bun, adica acel ce primeste cu credinta cuvintul vietii si il lucreaza, cum zice si marele Apostol Pavel: credinta este lucratoare prin dragoste (Galateni 5, 6).
Numai aceasta tarina duhovniceasca poate aduce lui Dumnezeu rod insutit.
Iubiti credinciosi,
V-am aratat ca adevaratul semanator al cuvintului lui Dumnezeu este Insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos. Dar trebuie sa stim ca Dumnezeu, de la inceputul zidirii a trimis multi semanatori ai cuvintului Sau in lume. Asa au fost Patriarhii, Apostolii, Evanghelistii, Ierarhii, Marturisitorii, Mucenicii si o mare multime de propovaduitori si dascali, care au vestit si au semanat cuvintul lui Dumnezeu in inimile oamenilor.
Dar oare toti propovaduitorii cuvintului lui Dumnezeu au avut aceeasi putere de convingere in sufletele oamenilor? La aceasta raspundem ca toti au avut darul si puterea de a trezi mintile si inimile oamenilor la credinta cea dreapta in Dumnezeu, insa unii vesteau mai ales prin cuvint; altii intareau predica lor cu multe si mari minuni. Asa de exemplu, au crezut ca la trei mii de suflete cind a predicat Apostolul Petru, pentru ca s-au minunat, auzind pe Apostol predicind in diferite limbi. Au crezut ca la cinci mii de oameni, cind acelasi Apostol Petru a predicat pentru a doua oara, pentru ca au vazut pe un olog din pintecele mamei sale vindecat, umblind pe picioarele sale.
Au crezut in Samaria barbati si femei, cind a propovaduit Apostolul Filip, pentru ca multi din cei ce aveau duhuri necurate si slabanogii se vindecau. A crezut proconsulul Sergius Paulus din Insula Cipru, cind propovaduia Apostolul Pavel, pentru ca a vazut cum l-a orbit indata pe Elima vrajitorul. Cu adevarat semnele si minunile ajutau si intareau propovaduirea Apostolilor, cum aceasta marturiseste si Marcu Evanghelistul, zicind: Iar ei iesind, au propovaduit pretutindenea si Domnul lucra cu ei si intarea cuvintul prin semnele care urmau (Marcu 16, 20).
Vedem, insa, ca multi au crezut si fara sa vada minuni. Oare ce minune a vazut famenul arap, dregator al puternicei Candachii, imparateasa Etiopienilor, cind Apostolul Filip i-a talmacit graiul proorocului Isaia, binevestindu-i pe Iisus Hristos? Nici o minune nu a vazut, insa auzind tilcuirea Apostolului Filip, a crezut indata si s-a botezat. Ce minune au vazut cei din Antiohia Pisidiei, cind Apostolii Pavel si Varnava s-au aratat si i-au invatat credinta in Hristos? Nici una. Insa neamurile de acolo, auzind propovaduirea, se bucurau si primeau cuvintul Domnului si au crezut citi erau rinduiti pentru viata vesnica. Nici o minune nu au vazut cei din Iconia, cind iarasi aceiasi Apostoli Pavel si Varnava, intrind in sinagoga lor, au grait cuvintul lui Dumnezeu si mare multime de iudei si elini au crezut. Nici o minune nu au vazut atenienii, dar au crezut la propovaduirea lui Pavel, Dionisie Areopagitul si o femeie cu numele Damaris si altii impreuna cu ei. Ce minune facea Sfintul Ioan Botezatorul, cind propovaduia si zicea: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor (Matei 3, 2)? Nici una, dar mergea catre tot Ierusalimul si toata latura cea dimprejurul Iordanului si se botezau in Iordan de la dinsul, marturisindu-si pacatele (Matei 3, 5-6).
Sa ne punem intrebarea: prin ce mijloace si cu ce putere atragea acest dumnezeiesc prooroc, atita multime de oameni la pocainta? Caci nici minuni nu facea, cum am mai zis, nici mare retorica si filosofie nu intrebuinta la convertirea celor ce veneau catre el. Ci cu cuvinte scurte le zicea: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor! Atunci care era puterea si magnetul duhovnicesc ce atragea la el in pustie tot Ierusalimul si toata latura cea dimprejurul Iordanului? Era viata ingereasca si cu totul sfinta a Sfintului Prooroc Ioan Botezatorul. Cu vietuirea cea mai presus de om el a pus in uimire si mirare multimea poporului.
Toti auzind de minunata lui viata, spuneau unii catre altii: "Veniti sa vedeti un mare prooroc care s-a aratat in pustiu! Veniti sa vedeti un om mai presus de om, cum nu s-a mai aratat pina acum intre oameni. Veniti sa vedeti un om sfint, imbracat cu peri de camila si incins cu briu de curea, care se hraneste numai cu muguri de copaci si cu mierea amara pe care o fac albinele salbatice prin pesterile pustiului" (Marcu 1, 6). "Veniti sa vedeti si sa auziti de la acest preaminunat prooroc, cum cheama pe toti la pocainta si spune, ca s-a apropiat imparatia Cerurilor!" (Matei 3, 2).
Asa, auzind unii de la altii, se grabeau si alergau catre Iordan sa vada un asemenea om sfint si mare prooroc. Veneau cei imbracati in haine de matase si de mare pret sa vada pe cel imbracat in peri de camila. Veneau cei ce aveau palate si dormeau pe paturi moi si scumpe sa petreaca in aer liber sub cerul senin al noptii si sub arsita soarelui de ziua si sa doarma pe rogojini si chiar pe nisipurile si prundurile Iordanului si primeau de buna voie cele neobisnuite lor, cu mare dragoste si evlavie, numai sa vada viata cea prea aspra si minunata a dumnezeiescului Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului. Caci minunea vederii lui departa de la dinsii osteneala calatoriei obositoare. Bine a zis unul din Sfintii Parinti, ca: "Virtutea este cu mult mai vrednica de cinste decit bogatia si viata cea linistita, mai slavita decit multimea aurului!" (Filocalia, vol.I, p. 172).
Cu adevarat, fratii mei, de la semanatorii cuvintului lui Dumnezeu, adica de la preoti, pe linga mestesugul bunei vorbiri si cunostinta Sfintei Scripturi, se cere si filosofia cea practica, adica trairea lor potrivit cu invatatura Evangheliei. Si chiar de nu putem pune in practica cele ce invata. Caci acest lucru este cu anevoie celor neputinciosi, macar citusi de cit sa ne rugam la bunul Dumnezeu, sa ne dea si noua o faramitura din lucrarea celor ce se silesc spre mintuire.
Unii din dumnezeiestii parinti, voind a ne invata ca se cade si prin traire sa predicam altora, au zis: "Taci tu, sa vorbeasca faptele tale" (Nil Ascetul, Cap. 28). Altul a zis: "Mustra si invata pe altii, prin puterea faptelor si nu prin multa vorbire" (Filocalia, vol. X, 1981).
Sfintul parinte Isaac Sirul, aratindu-ne ca a predica prin traire este lucru mult mai inalt decit a vorbi fara de lucrare, zice: "Altul este cuvintul din lucrare si altul este cuvintul cel frumos si fara iscusinta lucrului".
Se cuvine ca pastorii Bisericii, preotii si episcopii, in trei feluri sa propovaduiasca cuvintul lui Dumnezeu: cu gura sa predice, cu mina sa scrie cele spre invatatura si zidire sufleteasca, iar al treilea, pastorii trebuie sa predice pe Hristos cu viata lor proprie prin lucrarea faptelor bune.
Acestea sint pe scurt datoriile pastorilor Bisericii lui Hristos. Sa amintesc acum si datoriile celor ce asculta si primesc cuvintul lui Dumnezeu, prin gura arhiereilor si a preotilor care au binecuvintarea Bisericii de a predica cuvintul lui Dumnezeu in lume.
Prima datorie a credinciosilor nostri este sa nu judece pe preotii Bisericii, care sint sfintiti si numiti canonici de Episcopul locului, sa fie slujitori si predicatori ai cuvintului lui Dumnezeu, cit timp acestia predica dreapta credinta si adevarul Sfintelor Scripturi, chiar daca unii au ca oameni unele neputinte si slabiciuni. Cine nu cunoaste din Sfinta Evanghelie, cit de vicleni, de mincinosi, zavistnici, mindri si fatarnici erau carturarii, arhiereii si fariseii de pe vremea Mintuitorului, pentru care Insusi Dumnezeu-Cuvintul, de atitea ori cu vaiul i-a amenintat (Matei 23, 13-29)? Dar poporului nu i-a dat voie sa-i judece ci le zicea: Toate cite vor zice voua faceti-le si paziti-le (Matei 23, 3).
Insa trebuie sa stim ca nici sfintenia preotului nu este pricina rodirii cuvintului lui Dumnezeu, nici rautatea sau pacatele lui nu sint impiedicarea rodirii cuvintului sau. De exemplu daca un plugar are in sacul sau saminta buna, fie de griu, de porumb, de orz, sau de alte plante si daca el ar fi un betiv sau alte pacate ar avea, ce piedica are saminta lui de a rodi, cind ea ar fi semanata in pamint bun?
La fel si cuvintul Domnului nu are nici o piedica de a rodi, de va fi semanat in pamint bun, desi preotul ar avea unele pacate sau neputinte omenesti. Cine are o asezare sufleteasca buna si primeste cu credinta cuvintul lui Dumnezeu, acela aduce roade insutite, macar de ar primi cuvintul Domnului chiar de la un pastor pacatos. De aceea a zis unul din sfintii parinti: "Cuvintul folositor auzind, nu judeca pe cel ce il vorbeste, ca sa nu pierzi pe linga folosul cuvintului si roada cea din credinta".
Iubiti credinciosi,
Deci, daca invatatorul seamana saminta cea buna a cuvintului lui Dumnezeu si invata dogmele dreptei credinte si legile cele dumnezeiesti rinduite de Biserica Ortodoxa, cu mare credinta si evlavie sa-l ascultati ca mare folos veti avea. Nu este nevoie ca sa se caute numaidecit la viata lui. Iar daca vom intelege ca cel ce predica este sectant si seamana neghinele cele vatamatoare de suflet ale ereziilor si sectarilor, rataciti de la dreapta credinta, atunci sa ne astupam urechile si sa fugim din fata acestor predicatori, ca din fata unor lupi imbracati in piei de oi si ca niste serpi veninosi, care prin predica lor seamana neghina in tarina lui Hristos si otrava pentru sufletele cele neintemeiate in adevarul dreptei credinte.
Dupa cum vedem cu totii, astazi in tarina lui Dumnezeu, care este lumea aceasta, au iesit fel de fel de semanatori si predicatori, dar nu toti seamana saminta cea curata si adevarata a cuvintului lui Dumnezeu. Ci unii dintre ei seamana neghinile vrajmasului (Matei 13, 39), altii seamana erezii, amestecind cuvintul Domnului cu semintele blestemate ale inselaciunilor si ale ratacirilor sectare. De aceea, fratii mei, va rog sa fiti cu mare grija si sa nu primiti sfaturi si invataturi de la oricine vorbeste, ci numai de la slujitorii Bisericii lui Hristos.
Aduceti-va aminte de invatatura Sfintului Apostol Ioan Evanghelistul, mare cuvintator de Dumnezeu care ne sfatuieste, zicind: Nu dati crezare oricarui duh, ci ispititi duhurile daca sint de la Dumnezeu, fiindca multi prooroci mincinosi au iesit in lume (I Ioan 4, 1). Iar daca se intimpla sa auziti asemenea predicatori si prooroci mincinosi, adica sectanti, nu-i ascultati, ci parasiti-i si alergati la preotii dumneavoastra si la toti cei ce au iscusinta in Sfintele Scripturi si care sint fii adevarati ai Bisericii Ortodoxe si de catre acestia va lamuriti si va luminati si va calauziti spre Hristos. Cereti sfatul preotilor care au invatat si cunosc Sfinta Scriptura, ca sa nu cadeti prada lupilor celor imbracati in piei de oi si mincinosi prooroci, care, dupa cuvintul Domnului, pe multi vor insela (Matei 24, 11).
Luati aminte si la cuvintele Sfintei Scripturi, care ne invata zicind: Sfatul bun te va pazi si cuvintul drept te va apara (Pilde 2, 11). Si iarasi, de cele scrise: Cei ce n-au cirmuitori cad ca frunzele, iar mintuirea sta intru mult sfat (Pilde 11, 14).
Sa cerem sfatul preotilor si calugarilor, ori de cite ori avem vreo nedumerire si nu intelegem cele ce citim sau auzim. Este un semn de mare mindrie a nu cere sfat cind sintem in nedumerire si nu putem intelege Sfinta Scriptura. Aduceti-va aminte de cele intimplate cu famenul, mare dregator al Candachiei, regina Etiopiei, care se intorcea de la Ierusalim acasa, si sezind in carul sau, citea pe proorocul Isaia. Iar duhul a zis lui Filip Apostolul: Apropie-te si te lipeste de carul acesta. Si alergind Filip, l-a auzit citind pe proorocul Isaia si i-a zis: Intelegi cele ce citesti? Iar el a zis: Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva? Si a rugat pe Filip sa se urce si sa sada cu el in car si sa-i explice cele ce nu intelegea (Fapte 8, 27-31). Asadar, fratii mei, sa stiti ca in Sfinta Scriptura sint locuri tainice, acoperite si cu anevoie de inteles, si daca cineva citeste sau asculta din ea si n-are calauza spre a-l face sa inteleaga, usor cade in ratacire si se departeaza din sinul Bisericii lui Hristos.
Sfinta Scriptura, fratii mei, este ca o mare fara fund a intelepciunii lui Dumnezeu si oricine voieste sa strabata aceasta mare fara sa stie a inota, se incurca in ea, si in loc de folos poate sa-si piarda mintuirea sufletului sau. De aceea faceti ceea ce a facut famenul Candachiei, de care am amintit mai sus, si intrebati pe preoti, ori unde nu intelegeti adincimea Sfintelor Scripturi.
Tocmai acest lucru a fost pricina ratacirii de la adevar a atitor mii de suflete, care au cazut in erezii si in diferite secte, ca au voit sa se conduca dupa capul lor si sa explice liber Sfinta Scriptura. Sfintul Casian Romanul, zice: "Cine vrea sa se mintuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca" (Filocalia, vol. IV, p. 135).
Deci, rugati-va cu credinta Mintuitorului nostru Iisus Hristos, Pastorul cel mare al Bisericii crestine, sa rinduiasca preoti si ierarhi buni in fruntea Bisericii Sale. Apoi sa dea saminta buna, adica cuvinte intelepte, pline de har, tuturor preotilor care va pastoresc. Iar dumneavoastra sa va dea Dumnezeu darul intelepciunii, al blindetii si smereniei, al dreptei credinte si al ascultarii ca sa impliniti cu fapta ceea ce va invata Hristos prin preoti, prin Sfintii Parinti si prin Sfinta Scriptura. Amin.
