Si vazind-o Domnul, I S-a facut mila de ea si i-a zis: Nu mai plinge! (Luca 7, 13)
Iubiti credinciosi,
Nici femeia cea vaduva din cetatea Nain, nici altcineva din cei multi care duceau la mormint pe fiul ei, nu au rugat pe Mintuitorul sa faca acea preaslavita minune, de a invia pe fiul vaduvei si a-l da mamei sale. Ci Insusi Mintuitorul nostru Iisus Hristos, vazind-o plingind, I s-a facut mila de ea, dupa cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Si vazind-o Domnul, I s-a facut mila de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din insusirile intelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).
Toate insusirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire si nu le-a luat din alta parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca si celelalte insusiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea si Duhul Sfint ne incredinteaza, zicind: Ca mai mare decit cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).
Stim cu totii, ca cea mai mare mila si milostivire a lui Dumnezeu, s-a aratat prin trimiterea Fiului Sau pe pamint, ca sa mintuiasca neamul omenesc, din robia cea amara si grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice si Tatal indurarilor si Dumnezeu a toata mingiierea (II Corinteni 1, 3).
Toate neamurile sint datoare sa slaveasca pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam in neam spre cei ce se tem de Dinsul (Psalm 102, 17).
Iubiti credinciosi,
Cind Mintuitorul, milostivindu-Se, a inviat pe fiul vaduvei din Nain, prin aceasta preaslavita minune a adus negraita bucurie si spaima, atit mamei copilului inviat, cit si tuturor celor ce erau de fata, incit toti au dat slava lui Dumnezeu, zicind: Prooroc mare S-a sculat intru noi ca a cercetat Dumnezeu pe poporul Sau (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai intr-un loc si intr-o vreme se arata asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.
Oceanul cel fara de fund si fara de margini al milei si milostivirii lui Dumnezeu a lucrat si lucreaza in tot locul si in toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, dupa cum spune si dumnezeiasca Scriptura: Indurarile Lui sint peste toate lucrurile Lui (Psalm 144, 9). Cine nu a vazut vreodata, vara cind seceta mare si arsita ameninta pe oameni si animalele lor, fiindca, dupa marturia Scripturii cerul, de mare seceta, se face ca fierul si pamintul ca arama (Levitic 26, 19) si incep toate vietuitoarele de pe pamint a simti lipsa de apa si de hrana, ca indata ce preotii aduna poporul si fac rugaciuni de ploaie si Sfintul Maslu in biserici, pe cimp si prin gradini, indata incep a se ivi nori pe cer, adunindu-se si ingramadindu-se. Apoi se aud tunete, se vad fulgere de la rasarit pina la apus si incep a cadea stropi de apa si indata vine ploaie mare si curata, care adapa tarinile, cimpiile si gradinile si aduc mare bucurie oamenilor, plantelor si tuturor vietuitoarelor pamintului.
Cine nu cunoaste atunci si nu vede in aceasta binefacere a lui Dumnezeu indurarea si dragostea Lui fata de oameni? Cine din cei credinciosi, care au frica de Dumnezeu, nu multumesc din inima Preainduratului si Atotputernicului Dumnezeu pentru mila si milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, si inainte de a se aduna credinciosii la rugaciune in biserica, numai uitindu-se la cer si suspinind din adincul inimii pentru lipsa de apa si de hrana, Dumnezeu, ca un stiutor de inimi, privind la inimile lor, care se roaga in tacere, indata le trimite ploaie si vreme buna spre rodirea pamintului, aducind mingiiere si bucurie tuturor, si celor buni, si celor rai. Si aceasta pentru ca Domnul, dupa marturia Sfintei Scripturi, ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti si rasare soarele Sau peste cei buni si peste cei rai (Matei 5, 45).
Alteori, pentru pacatele oamenilor, ingaduie Dumnezeu sa vina peste oameni boli grele, fara leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar indata ce se fac slujbe, rugaciuni si Sfintul Maslu la biserici si prin casele crestinilor, bolile se vindeca prin credinta si oamenii se fac sanatosi ca mai inainte, si aduc multumire Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar mortii nu I-a dat.
Uneori se ridica mari tulburari si razboaie intre popoarele lumii care aduc moartea a mii si milioane de oameni. Insa, daca oamenii isi aduc aminte de Dumnezeu si alearga la El cu rugaciuni si zile de post din toata inima, atunci Preabunul si Atotputernicul Dumnezeu, potoleste tulburarile, stinge razboaiele si aduce pace si intelegere intre oameni. Caci Domnul se milostiveste spre noi si asculta pe toti care se roaga pentru pacea lumii si unirea fiilor Bisericii Lui. El este Imparatul pacii (Isaia 9, 5) si fericeste pe cei ce iubesc pacea, zicind: Fericiti facatorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5, 9).
Alteori se ridica furtuni mari, ploi peste masura si grindina, aducind mari stricaciuni livezilor, gradinilor si recoltelor, cu mari inundatii si alunecari de teren, sau sint cutremure grele de pamint. Insa, daca oamenii se caiesc de pacatele lor si alearga cu lacrimi la post si rugaciune, ploile inceteaza si cutremurele se linistesc cu mila si cu puterea cea negraita a Preabunului Dumnezeu, Care le stapineste pe toate. Cine nu cunoaste, atunci, mila si indurarea Lui Dumnzeu asupra oamenilor si purtarea Lui de grija pe care o are spre toate fapturile Sale?
Alteori, pentru pacatele oamenilor, Dumnezeu ingaduie sa apara pe pamint boli grele si fara leac si multime de lacuste, gindaci, viermi, omizi si alte insecte care fac mari stricaciuni gradinilor, livezilor si tuturor semanaturilor. Insa daca preotii si credinciosii se aduna in biserici si fac rugaciuni, Sfintul Maslu, aghiasma si alte slujbe rinduite, indata suferintele omenesti se usureaza si insectele stricatoare dispar prin mila si purtarea de grija a Preabunului si mult Milostivului Dumnezeu fata de neamul omenesc.
Dar cine dintre oameni va putea sa spuna vreodata cit de mare si nemasurata este indurarea si mila lui Dumnezeu, care pururea si in tot locul se revarsa asupra tuturor fapturilor Sale?
Asadar, fratii mei, cugetind noi la mila si indurarea lui Dumnezeu, sa ne silim a fi milostivi fata de fratii nostri loviti de atitea suferinte, care sint tot oameni ca si noi. Prin aceasta implinim porunca data de Domnul, Care zice: Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv (Luca 6, 36). Sa ne aducem aminte ca, facind noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, dupa marturia care zice: Omul cel milostiv face bine sufletului sau; iar cel nemilostiv, pierde trupul sau (Pilde 11, 17).
Cind vrem sa facem milostenie, sa fim cu inima buna si cu bucurie, sa dam celor saraci si necajiti, aducindu-ne aminte ca roada omului drept este "milostenia" (Pilde 19, 22) si daca cineva miluieste sa miluiasca cu voie buna (Romani 12, 8). Deasemenea, trebuie sa stim ca in toate se arata mila lui Dumnezeu, dar mai cu seama in indelunga Sa rabdare (Ieremia 9, 47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarasi mila lui Dumnezeu se arata in crutarea celor rai, datorita celor drepti.
Cine vrea sa inteleaga clar acest lucru, sa citeasca in Sfinta Scriptura despre convorbirea fericitului patriarh Avraam cu Dumnezeu, despre pierderea Sodomei (Facere 18, 23-33). Iarasi vedem luminat din marturia Sfintei Scripturi, ca mila lui Dumnezeu se arata pururea catre cei ce se lasa de cele rele si se caiesc de pacatele lor.
Auzi ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia: Sa-si lase cel necredincios caile sale si omul faradelegii sfaturile sale si sa se intoarca la Dumnezeu, si va fi miluit (Isaia 55, 7). Si prin marele prooroc Ieremia, acelasi lucru se arata: Cel faradelege, se va intoarce de la toate faradelegile sale pe care le-a facut si va pazi toate poruncile Mele si va face dreptate si mila, cu viata va trai si nu va muri (Ieremia 18, 7). Dumnezeu ameninta pe poporul Sau, Israel, cu pierzare, pentru ca nu face mila si zice prin proorocul Osea: Ascultati cuvintul Domnului, fii ai lui Israel, ca va sa judece Domnul pe cei ce locuiesc pe pamint, fiindca nu este credinta, nici mila si nici cunostinta lui Dumnezeu pe pamint (Osea 4, 1-2). Tot asa si Mintuitorul nostru Iisus Hristos in pilda cu datornicul cu zece mii de talanti, ne arata pedeapsa celui ce nu a voit sa faca mila cu fratele sau, caruia ii zice: Sluga vicleana, toata datoria aceea ti-am iertat-o fiindca M-ai rugat, nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si Eu am avut mila de tine? (Matei 18, 23-34).
Cu adevarat, fratii mei, Dumnezeu este bun si blind si mult milostiv tuturor celor ce Il cheama pe Dinsul (Psalm 85, 4), dar voieste ca si noi sa facem mila cu cei ce ne gresesc noua: Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre (Matei 6, 15; Marcu 11, 25). Mintuitorul nostru Iisus Hristos ne-a aratat ca mai mult voieste de la noi mila, decit jertfa: Mergind, invatati ce inseamna: Mila voiesc, iar nu jertfa; ca nu am venit sa chem pe cei drepti, ci pe cei pacatosi la pocainta (Matei 9, 13; 12, 7; Pilde 3, 3).
Iubiti credinciosi,
Pina aici am aratat cu marturii din dumnezeiasca Scriptura, despre mila si milostivirea lui Dumnezeu si in ce fel lucreaza ea asupra noastra. Acum voi spune o istorie sfinta despre mila, milostivirea si indelunga rabdare a lui Dumnezeu pe care o are pururea El asupra celor rai, spre a-i intoarce la pocainta. Cine a citit in Sfinta Scriptura istoria imparatului Manase, a inteles cite rautati si faradelegi a facut el inaintea lui Dumnezeu. Cum a adus pe poporul lui Israel la inchinare de idoli; cum a facut jertfelnice idolilor, mai bine zis demonilor, in amindoua curtile templului Domnului, cum a trecut pe fiii sai prin foc si a facut idol cioplit si l-a asezat in templul lui Dumnezeu si cum, imparatul Manase, a adus pe Iuda si pe toti locuitorii Ierusalimului la atita ratacire, incit ei au savirsit mai mult rau decit alte popoare, pe care Dumnezeu le-a stirpit din fata fiilor lui Israel (I Paralipomena 33, 2-9).
Dar mila, indurarea si indelunga rabdare a lui Dumnezeu cea fara de margini, s-au aratat si asupra acestui imparat departat de la El si, cu judecatile Sale necuprinse de minte, a intors la pocainta si la dreapta credinta pe Manase. Caci a trimis asupra sa cu razboi, pe capeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins cu arcanul si l-au dus legat cu catuse de fier, in Babilon. Acolo, fiind in mare necaz si strimtorare, si-a adus aminte de Dumnezeu si de adincul rautatilor si al faradelegilor lui, pe care le-a facut inaintea Domnului in Ierusalim. Acolo a inceput cu mare durere din adincul inimii sale a se ruga si a cere mila si indurare de la Preabunul Dumnezeu, fagaduind indreptare din toata inima si, rugindu-se, zicea:
Doamne Atottiitorule, Dumnezeul parintilor nostri, al lui Avraam, al lui Isaac si al lui Iacov si al semintiei lor celei drepte, Cel ce ai facut cerul si pamintul cu toata podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvintul poruncii Tale; Care ai incuiat adincul si L-ai pecetluit pe el cu numele Tau cel infricosat si slavit, inaintea Caruia toate se tem si se cutremura din pricina Atotputerniciei Tale, pentru ca nimenea nu poate sa stea inaintea stralucirei slavei Tale si nesuferita este minia urgiei Tale asupra celor pacatosi! Insa nemasurata si neajunsa este mila fagaduintei Tale...
Iar fiindca era legat in lanturi de fier si nu putea sa-si plece genunchii sai la rugaciune a zis: Dar acum imi plec genunchii inimii mele, rugind bunatatea Ta. Am pacatuit, Doamne, am pacatuit si faradelegile mele eu le cunosc, insa cer, rugindu-Te: Iarta-ma, Doamne, iarta-ma si nu ma pierde in faradelegile mele si nici nu ma osindi la intuneric sub pamint, caci Tu esti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocaiesc. Arata-Ti peste mine bunatatea Ta, mintuieste-ma si pe mine nevrednicul dupa mare mila Ta si Te voi proslavi in toate zilele vietii mele...
Dupa aceasta rugaciune plina de umilinta, Manase a fost ascultat de Dumnezeu si nu numai ca a fost miluit si iertat de pacatele lui, cele mai multe ca nisipul marii, ci si din robie l-a scos Preamilostivul Dumnezeu si l-a intors in Ierusalim unde i s-a dat imparatia pierduta si pina la sfirsitul sau a imparatit peste Israel, neincetind a se pocai si a face tot felul de fapte bune spre slava lui Dumnezeu.
Pilda cu imparatul Manase, fiul lui Iezechia, ne indeamna si pe noi la pocainta, caci nimenea nu trebuie a se deznadajdui de mila si milostivirea lui Dumnezeu, macar de ar fi cel mai pacatos om din lume. Numai sa se marturiseasca la duhovnic cu mare cainta cu durere de inima, cu hotarirea de a nu mai pacatui si a-si plini canonul dat. Asa sa nadajduiasca in mila lui Dumnezeu, ca va dobindi iertare de toate pacatele si mintuirea sufletului sau.
Pozitia cea mai dreapta si mai ortodoxa a noastra fata de mila lui Dumnezeu este aceasta: sa ne silim la lucrarea tuturor faptelor bune; sa nadajduim la mila lui Dumnezeu nu la faptele bune ale noastre, iar in vreme de caderi in pacate, sa nu ne dezna-dajduim de mila Lui care pururea ne ajuta pe calea mintuirii.
Sa luam aminte ca daca Dumnezeu face mila cu noi, sintem si noi datori sa facem mila cu semenii nostri. Sint atitia oameni saraci, sa-i ajutam dupa puterea noastra cu cele de trebuinta vietii: un ban, o haina, o piine daruite, cu dragoste. Sint atitia oameni bolnavi, sa-i cercetam, sa-i mingiiem, sa ne rugam lui Dumnezeu pentru sanatatea si alinarea suferintelor lor. Sint atitia crestini robiti de pacate, cazuti din dreapta credinta, bolnavi la suflet. Sa ne ostenim a-i calauzi spre Hristos, a-i indemna la biserica, la rugaciune, la un preot sa-si marturiseasca pacatele. Sa le vorbim de bucuria mintuirii si de chinurile iadului; sa-i convingem sa se pocaiasca si sa urmeze cu dreapta credinta lui Hristos. Numai asa ne putem mintui, ca zice Domnul: Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui! (Matei 5, 7).
Sa ne invredniceasca Bunul Dumnezeu de mila Lui cea mare, si sa ne ajute a face mila ca sa dobindim iertare si Cereasca Imparatie care nu va mai avea sfirsit. Amin.
