Iar Iisus, umbland pe langa marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste Petru si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare, caci erau pescari. Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El. De acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe Ioan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele si i-a chemat. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El. Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor.
De ce se grabesc atat de mult oamenii in zilele noastre? Ca sa-si vada cat mai repede stradaniile incununate de succes! Iar succesul vine, si se duce, si lasa in urma o umbra de . De ce se grabesc atat de mult fiii oamenilor in zilele noastre? Ca sa culeaga cat mai repede roadele muncii lor. Iar roadele vin, trec, si in urma lor ramane o umbra de amaraciune.
Vine moartea, si oamenii nostri mor cu ochii la trecut: la succesul lor pe care lumea l-a uitat, la recolta de roade care au putrezit. Mor, si odata cu ei moare si ultima urma a stradaniilor si a implinirilor lor. Vin altii care, la fel, seamana si ei in mare graba; la fel strang roadele si le mananca, si ies cu mainile goale din acesta lume.
Asa stau lucrurile cu oamenii. Dar la Dumnezeu e altfel. Vazand ce deosebire este intre lucrul lor si al lui Dumnezeu, oamenii spun: "La moara lui Dumnezeu macini incet, dar bine". Dar poate ca Dumnezeu lucreaza incet intr-o generatie, in intregul istoriei insa nu lucreaza incet. Adesea seamana intr-o generatie si culege in alta; generatia in care Dumnezeu seamana zice ca Dumnezeu lucreaza foarte incet, pe cand cea in care Dumnezeu culege zice ca lucreaza foarte repede. La noi oamenii, recolta se strange repede, mult mai repede decat tine anevoioasa arare, semanare, plivire, asteptare, ingrijorare. Dar la Dumnezeu nu este nici repede, nici incet. El isi are pasul Lui, si nu se abate de la el. Furnica se uita si nu vede decat numai musuroiul sau; gospodarul se uita si vede tot campul.
Daca Hristos ar fi lucrat in felul oamenilor, n-ar fi ales drept apostoli doisprezece pescari; Si-ar fi luat doisprezece regi. Sa fi vrut sa-Si vada la repezeala efortul incununat de succes, ar fi convertit doisprezece puternici ai acestei lumi ca sa-i faca apostoli si urmatori ai Sai. Ganditi-va numai, cum s-ar fi dus vestea despre Hristos pe toata fata pamantului, cum ar fi fost rasturnati toti idolii prin decret imperial, cat de repede s-ar fi raspandit invatatura Lui! Templele paganesti la iuteala s-ar fi preschimbat in biserici ale crestinilor, jertfele sangeroase de animale aduse zeilor ar fi incetat in loc de fum de carne arsa am fi avut doar fum de tamaie ! Usor si cu spor ar fi fost sa se aseze Biserica intre toti oamenii deopotriva. Fara sa mai trebuiasca sa sufere, Hristos ar fi fost luat si pus pe un singur tron imparatesc de unde ar fi stapanit glorios prin doisprezece regi vasali, reprezentantii Sai, peste toate popoarele pamantului, de la rasarit la apus si de la miazanoapte la miazazi! Incapatanatii evrei L-ar fi recunoscut si ei drept Mesia cel asteptat, si fara sa-L mai rastigneasca I-ar fi facut plecaciune pana la pamant.
Acum ganditi-va ce s-ar fi ales, pana la urma, de un asemenea rege, inaltat in pripa de puterea si mintea omeneasca. S-ar fi ales ce s-a ales de toate imparatiile pamantului, de dinainte si de dupa Hristos. S-ar fi risipit asa cum s-au risipit acestea, cu intemeietorii lor cu tot, si lumea ar fi ramas in urma cum a fost si inainte. Daca vreti o pilda, e ca si cum un gigant ar smulge din munti un stejar falnic si l-ar planta in vale. Cata vreme uriasul sta langa el si-l propteste cu mana sa cea tare, sta si stejarul. Dar cand se indeparteaza sprijinitorul, la prima suflare de vant se prabuseste ca o surcica. Vin oamenii, se uita si se minuneaza cum de a cazut asemenea mandrete de copac, pe cand in jur tufele pipernicite n-au patit nimic. Clatina din cap si zic. "Cu adevarat tufele crescand incet din samanta lor, se tin mai bine decat cel mai strasnic stejar scos din radacina. Cu cat mai bine ii sunt radacinile infipte in pamant, cu atat mai bine se tine pomul si e greu sa-l dobori."
Ce intelept a fost Hristos, pornind de jos, si nu din varf! Ce intelept a fost sa purceada la cladirea imparatiei, nu cu printi, ci cu pescari! Si ce bine de noi, care traim dupa doua mii de ani de la viata Sa pamanteasca, ca nu Si-a vazut in vremea vietii Sale pamantesti desavarsita incoronare a lucrului Sau, ca n-a cules atunci toate roadele muncii Sale ! Nu a vrut Hristos sa mute, ca un gigant, un copac urias indata pe pamant ci a vrut, ca un gospodar chibzuit sa ingroape samanta adanc in intunecimea pamantului si sa mearga linistit acasa. Si asa a si facut.
A ingropat Domnul samanta , nu doar in intunecimea unor simpli pescari, ci in chiar bezna iadului - si S-a dus in drumul Sau. Si copacul a crescut incet, foarte incet. Vanturi salbatice l-au zguduit cautand sa-l franga, dar nimic nu au izbandit. Dusmanii l-au retezat, dar radacina a dat noi si noi vlastare; cu cat mai mult a fost lovit, cu atat mai hotarat si mai drept a crescut. Armatele vrajmasului au sapat adanc, adanc, mai adanc decat in catacombe, cautand sa patrunda la radacina; dar cu cat au vrut s-o sminteasca din loc, cu atat ea s-a intarit si a scos mai puternice mladite. Deci pomul lui Hristos - sadit in felul lui Dumnezeu, nu al omului - infloreste si e verde si astazi, dupa trecerea a doua mii de ani, si da roade dulci oamenilor si ingerilor, si straluceste viu si preafrumos de parca de-abia generatia dinainte l-a plantat.
Daca Iisus Domnul ar fi lucrat in felul oamenilor, S-ar fi slavit, adevarat este, mult mai repede intre oameni, dar noi nu ne-am fi mantuit. Dar El nu umbla dupa slava de la oameni, nu umbla dupa sunetul fluierelor pastoresti care astazi iti canta, iar maine se arunca in foc. Nu slava cauta El la oameni, ci mantuirea lor. N-a venit intre oameni ca un cogeamite urias de la circ care-si arata muschii si iscusinta, ca sa culeaga aplauzele lui gura-casca, ci a venit ca un prieten si ca un doctor in bolnita noastra, ca sa ne cerceteze, sa stea de vorba cu noi, cu fiecare, de la suflet la suflet, sa ne intrebe ce ne doare si sa ne vindece. Bine este pentru oameni, pentru oamenii de la inceputul si pana la sfarsitul veacurilor, ca Domnul a lucrat in felul lui Dumnezeu, alegandu-Si apostolii, nu doisprezece printi mari, ci doisprezece pescari mici.
Iar Iisus, umbland pe langa marea Galileii, a vazut doi frati, pe Simon ce se numeste si pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja in mare caci erau pescari. Cum a venit Domnul la Marea Galileii ne spun versetele precedente ale Evangheliei. Auzind ca Ioan Botezatorul e in temnita, a plecat din Iudeea si a venit in Galileea, in tinutul cel dispretuit al lui Israel. Inaintevazand sangerosul sfarsit al marelui Sau inaintemergator si ostas, Hristos, parand ca se retrage dinaintea dusmanului, isi pregatea de fapt biruinta.
Fiind in Galileea, n-ar fi fost mai potrivit sa ramana in Nazaret unde petrecuse cea mai mare parte din viata-I pamanteasca ? Dar ce prooroc e iubit in tara lui ? In Nazaret mai fusese, si cei de acolo voisera sa-L arunce din varful muntelui (Luca 4,29). Intorcandu-se inca o data de catre rautatea omeneasca, Domnul S-a oprit in cele din urma langa marea Galileii, in hotarele lui Zabulon si Neftali, printre oamenii cei mai dispretuiti, printre cei aflati in intuneric si in umbra mortii (Isaia 9, 2). In acest mare intuneric avea sa semene samanta arborelui cel rodnic al Evangheliei.
Evanghelistul Ioan ne spune ca cel dintai venit la Domnul a fost . Andrei fusese intai ucenic al lui Ioan Botezatorul, dar cand Ioan L-a aratat pe Hristos drept Unul mai mare decat el, a lasat pe invatatorul cel mai dinainte si L-a urmat pe Hristos. Indata dupa aceea, Andrei l-a gasit pe Simon, fratele sau, si i-a spus: Am aflat pe Mesia, ce se talcuieste Hristos; si l-a adus la Iisus. Atunci i-a dat Hristos lui Simon numele "Petru", "Piatra", de la piatra cea tare a credintei (Ioan 1, 35-42). Sa fie o nepotrivire intre ce scrie Ioan Evanghelistul aici, si ce spune Matei in Evanghelia de astazi, anume ca Hristos i-a chemat pe acesti doi frati langa marea Galileii? Dupa Ioan, Andrei cel dintai a venit dupa Hristos, si apoi Petru, pe cand din Evanghelia de la Matei se pare ca Hristos i-a gasit si i-a chemat pe amandoi impreuna, iar Petru e pomenit inaintea lui Andrei. Cum se poate ? Nu, nu-i nici o contradictie.
E limpede insa ca, asa cum arata , sunt descrise doua intamplari deosebite: una s-a petrecut in Iudeea pe cand Ioan Botezatorul nu fusese inca inchis, iar alta mai tarziu, in Galileea, cand Botezatorul era in temnita si Iisus statea in Capernaum, pe tarmul Marii Galileii. Ioan povesteste prima intalnire a lui Hristos cu Petru si cu Andrei, iar Matei pe cea de mai tarziu. Acest lucru se vede din faptul ca Matei zice: "Simon numit Petru", ceea ce inseamna ca Simon isi si primise numele "Petru" de la Domnul. Intalnirea mai veche, prima dintre Petru si Hristos, avusese loc in Iudeea, cand Andrei l-a adus pe fratele sau la Hristos. Iata cum descrie Evanghelistul Ioan aceasta intalnire: si l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, ce se talcuieste: Petru (Ioan 1, 42). Cunoscand aceasta, Evanghelistul Matei descrie acum o intalnire intre fiii lui Iona si Domnul ce a avut loc dupa aceea, pentru care si spune: Simon numit Petru. Il pomeneste intai pe Petru deoarece acesta, cu firea lui insufletita, facea o impresie puternica. Oricine care citeste Evanghelia vede ca e vorba de doua intamplari deosebite. In vreme ce Matei infatiseaza chemarea hotaratoare a apostolilor: Veniti dupa Mine!, Ioan descrie alta intalnire a celor doi frati cu Hristos, din vremea cand inainte-mergatorul a spus: Iata Mielul lui Dumnezeu ! Se vede ca, dupa aceasta intalnire, ei s-au despartit de Hristos, si au venit mai tarziu in Galileea, unde i-a aflat Domnul indeletnicindu-se cu lucrul lor pescaresc.
Si le-a zis: Veniti dupa Mine si va voi face pescari de oameni. Iar ei, indata lasand mrejele, au mers dupa El. Hristos le cunostea inima; pescarii acestia credeau in Dumnezeu ca niste copii si ascultau poruncilor Lui. Nu erau obisnuiti sa aiba putere peste altii si sa porunceasca, ci sa munceasca si sa asculte. Inima le era plina de smerenie. Erau niste simpli pescari, dar sufletele lor insetau de adevar si dreptate. Iata-l pe Andrei, cel care si-a si lasat odata mrejele ca sa-l urmeze pe . Cand Ioan l-a aratat pe Hristos, Andrei l-a lasat pe Ioan si a mers dupa Hristos. Erau suflete arzatoare, care cautau dreptatea lui Dumnezeu si imparatia Lui. De aceea le-a spus Hristos atat de hotarat: Veniti dupa Mine !
Asa Se poarta Dumnezeu cu noi. Nu ne constrange sa mergem pe calea mantuirii, ci ne lasa sa alegem de bunavoie intre calea mantuirii si cea a pierzaniei. Dar cand Dumnezeu, cunoscatorul de inimii, S-a ingrijit de asezarea inimii nostre pe calea cea dreapta, ne atrage cu putere pe aceasta cale a mantuirii. Dar daca vede ca neam intors cu totul inima pe calea pierzarii si a raului, Dumnezeu ne lasa si ajunge stapan peste noi Satana. Asa a fost cu vanzatorul. Cand inima i s-a intors cu totul si cu totul spre rau si a ales calea intunecata a pierzaniei, Hristos n-a mai cautat sa-l abata ci, vazand ca in Iuda si intrase Satana, Domnul i-a spus: Ceea ce faci, fa curand (Ioan 13, 27). Nici pe Petru si pe Andrei, nici pe Iuda constrange Domnul, ci El vorbeste unor inimi care au si ales. Lui Petru ii spune: Veniti dupa Mine!, iar lui Iuda: Ceea ce faci, fa curand.
Va voi face pescari de oameni. Adica: intrucat pana acum ati scos peste din adancurile intunecate ale marii, de acum inainte vor prinde, cu Mine si cu Evanghelia mea, oameni din adancurile intunecate ale rautatii lumii acesteia. La chemarea lui Hristos, Petru si Andrei indata lasand mrejele mers dupa El. Vedeti cum inimile acestor doi frati au si ales binele? Ei n-au intrebat: "Dar de ce ne chemi? Din ce-o sa traim? Cine are sa-i hraneasca pe ai nostri?" Parca toata viata lor nu facusera decat sa astepte aceasta chemare ! Ca niste copii au lasat toata grija in seama lui Hristos. Au lasat totul si au raspuns chemarii Lui.
De acolo, mergand mai departe, a vazut alti doi frati, pe Iacov al lui Zevedeu si pe loan fratele lui, in corabie cu Zevedeu, tatal lor, dregandu-si mrejele si i-a chemat. Iar ei indata, lasand corabia si pe tatal lor, au mers dupa El. Iarasi doi pescari! Nu purtau pe frunte coroane imparatesti, dar in pieptul lor bateau inimi imparatesti. Asa isi strange Domnul perle in intuneric. El alege pe cei marunti si neinvatati, ca sa rusineze printrinsii pe cei mari si intelepti. Alege pe saraci, ca sa rusineze pe bogati. Iacov si Ioan erau foarte saraci. Isi dregeau cu mainile lor mrejele rupte, impreuna cu tatal lor. Dar sufletele le erau bogate, pline de foame si sete de Dumnezeu; inimile le erau intoarse spre bine. Si ei erau in asteptare. De aceea, indata ce i-a chemat Hristos, si-au lasat lucrul, corabia, navoadele si pe tatal lor, si au mers dupa El.
Intelesul ascuns acesta este: pescari inseamna aceia care cauta binecuvantari duhovnicesti, mreaja inseamna sufletul, marea este lumea, corabia este trupul. Ca acesti pescari aruncau mreaja in mare inseamna ca ei cautau binecuvantari duhovnicesti, hrana a duhului, , cufundandu-si sufletele in adancimile lumii ca sa prinda in orice chip aceste binecuvantari. Dregandu-si mrejele inseamna stradania lor de a-si pastra sufletul intreg. Lasand mrejele, au mers dupa El inseamna ca ei au parasit sufletele lor vechi pacatoase, si au pornit sa fie innoiti de Hristos, sa primeasca un suflet nou si un duh nou. Si mai inseamna ca, de acum incolo, ei nu vor mai cauta sa prinda haruri duhovnicesti pe seama lor, ci Hristos; nu cu puterea lor ci cu puterea lui Dumnezeu; nu cu minte lor ci cu descoperirea lui Dumnezeu. Iar ceilalti doi lasand corabia si pe tatal lor inseamna ca si-au parasit trupurile pacatoase si pe tatal lor pamantesc ca sa se ingrijeasca de mantuirea sufletelor lor, sa intalneasca pe Tatal ceresc, infiati fiind de harul lui Dumnezeu.
Si a strabatut Iisus toata Galileea, invatand in sinagogile lor si propovaduind Evanghelia imparatiei si tamaduind toata boala si toata neputinta in popor. Dupa ce a vietuit ascuns vreme de treizeci de ani, Mantuitorul incepe acum cu putere lucrul Sau dumnezeiesc. A strabatut Iisus toata Galileea. El talcuieste cele vechi, propovaduieste cele noi, si pe amandoua, si vechi si noi, le intareste prin minunile tamaduirilor. Legea a fost data prin Moise si prin profeti, si a fost adeverita prin multe minuni, pentru ca oamenii sa creada ca Legea aceasta este de la Dumnezeu. Dar invatatorii Legii, cei cu sufletele negre de pacate, au intunecat cu totul intelesul Legii. De aceea Legea veche era moarta, si era ca si cand n-ar fi fost niciodata. Iar Iisus Domnul Cel prea curat si fara de pata vine ca Singurul care intelege si poate sa talcuiasca aceasta Lege dintai. El ii arata intelesul, descuie duhul ei cel zavorat mintii pacatosilor. El este acum talmaciul Duhului, asa cum mai tarziu Duhul ii va fi talmaci Lui.
El nu leapada Legea veche a lui Dumnezeu. Cum sa o lepede Cel ce a dat-o ? Dar, pe temeiul intelesului adevarat si profetic al acestei Legi vechi, Dumnezeu da acum o Lege noua a mantuirii, propovaduind Evanghelia imparatiei. Legea veche este asemenea unui pamant bun si roditor lasat de izbeliste, napadit de spini si de buruieni aruncate de oameni, adica de invatatori rataciti. Deci ochii tuturor se intorc de la acest pamant parasit. Iar Domnul il ara si seamana samanta noua, iar oamenii se uita la El cu teama si uimire. Si precum Legea cea veche a fost intarita cu multe minuni dumnezeiesti, si Iisus Domnul, datatorul Legii, intareste Legea cea noua cu multe minuni. Iar minunile acestea nu sunt lucrate ca sa ia ochii cu stralucirea puterii, ci numai spre binele oamenilor. Sunt minuni de tamaduire a trupului si a mintii, si a slabiciunii omenesti. Pentru ca Domnul a venit la noi nu ca un vrajitor, ci ca un prieten si ca un doctor al nostru.
Toti care flamanzim si insetam dupa dreptatea si si care pescuim zadarnic in marea acestei lumi, aruncandu-ne in ea sufletele ca niste mreje, sa auzim glasul Mantuitorului, pentru ca iata, si pe noi ne cheama asa cum i-a chemat odinioara pe pescarii de langa marea Galileii: Veniti dupa Mine ! Auzind acest glas, sa nu sovaim nici o clipa, ci indata sa lasam toate lucrurile noastre si iubirile noastre vechi, si sa mergem dupa El. El este singurul nostru prieten, singurul nostru vindecator. Toti ceilalti care stau departe de El, sunt fie nebuni fie sarlatani. Si nu ne cheama ca pe niste printi sau pastori, bogati sau saraci, invatati sau de carte nestiutori, ci ca pe niste bolnavi si slabanogiti ce suntem. Iar boala si neputinta noastra vin din pacat. De aceea sa cadem inaintea Domnului, si sa plangem cum plangeau bolnavii si nefericitii acelor zile: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! O, Doamne, iarta multimea cea fara de numar a pacatelor mele, curateste-ma cu puterea Ta, hraneste-ma cu painea Ta, patrunde cu suflarea Ta cea vie camara inabusitoare a inimii mele, si ma voi vindeca, ma voi vindeca si voi fi viu!" Fie Domnul slavit intru taria sufletelor noastre si intru curatia trupurilor noastre, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
