S-a suit in munte, ca sa Se roage deosebi. Si facindu-se seara, era acolo singur (Matei 14, 23)
Iubiti credinciosi,
Intrucit in Sfinta Evanghelie de astazi se vorbeste de patru ori despre rugaciune, vom vorbi acum despre sfinta rugaciune, care este numita de dumnezeiestii parinti "maica tuturor faptelor bune". Ca precum nu putem trai fara fara hrana si apa, asa nu putem trai si nu ne putem mintui fara rugaciune. Ce este rugaciunea? Rugaciunea este vorbirea noastra directa cu Dumnezeu. Rugaciunea este viata noastra in Hristos si a intregii lumii vazute si nevazute. Credinta in Dumnezeu este izvorul rugaciunii, iar iubirea de Dumnezeu este sufletul ei.
Rugaciunea este indeletnicirea neincetata a ingerilor, care slavesc fara odihna pe Dumnezeu, cintind: Sfint, Sfint, Sfint, Domnul Savaot; plin este cerul si pamintul de marirea Lui...! (Isaia 6, 3). Rugaciunea este cununa de lauda a tuturor sfintilor din cer, incepind cu Maica Domnului, care se roaga neincetat inaintea Preasfintei Treimi pentru mintuirea noastra, a celor de pe pamint.
Insusi Duhul Sfint se roaga pentru noi cu suspine negraite, spune Apostolul Pavel (Romani 8, 26). Ba, Insusi Fiul lui Dumnezeu se roaga Tatalui zicind: Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau pe cei pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una precum sintem si Noi! (Ioan 17, 11).
Astfel tot cerul este in neincetata rugaciune de lauda, de multumire si cerere inaintea Tatalui, incepind cu Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos pina la ingerii cei mai de jos. Toti lauda, "pe Tatal, pe Fiul si pe Duhul Sfint, Treimea cea de o fiinta si nedespartita". Toti se inchina si multumesc lui Dumnezeu pentru rascumpararea neamului omenesc prin intruparea, moartea si invierea Fiului Sau. Toti se roaga pentru mintuirea noastra si a intregului neam omenesc. Rugaciunea deci, este viata, lucrarea, si bucuria vesnica a tuturor ingerilor si sfintilor din cer.
Dar si pe pamint, rugaciunea de lauda, de multumire si de cerere, formeaza lucrarea de capetenie a crestinilor, a calugarilor, a mamelor, a copiilor, si a intregii creatii. Slujbele din biserica, in frunte cu Sfinta Liturghie, formeaza cea mai inalta rugaciune si jertfa de lauda si de multumire adusa de oameni lui Dumnezeu, in numele intregului univers. Apoi rugaciunile neincetate din casele lor, formeaza al doilea imn de lauda, de multumire si de cerere inaintea Preasfintei Treimi, dupa jertfa cea fara de singe a Sfintei Liturghii.
Dupa cuvintul proorocului David, toata zidirea lauda pe Dumnezeu, Creatorul ei, si pasarile vazduhului si pestii marilor si animalele pamintului si stelele cerului si soarele si luna si norii si vinturile toate cele de sub cer (Psalm 148). Toate in frunte cu oamenii de pe pamint si cu sfintii si ingerii din cer sint in neincetata rugaciune intru slava Preasfintei Treimi, pentru ca rugaciunea de lauda si de multumire este insasi viata lumii vazute si a celei nevazute.
Iubiti credinciosi,
Sa vedem cum ne invata Domnul sa ne rugam in Evanghelia de astazi. Dupa ce Mintuitorul a inmultit cele cinci piini si doi pesti prin rugaciune si binecuvintare si a hranit cu ele atitea mii de oameni, ca sa ne invete si pe noi a face toate cu rugaciune, a silit pe ucenicii Sai sa intre in corabie si sa mearga inaintea Lui, la celalalt tarm... (Matei 14, 22). De ce i-a trimis Hristos pe ucenici sa mearga noaptea singuri pe mare? Ca sa se deprinda si ei a se ruga mai mult lui Dumnezeu, mai ales in vreme de primejdie, si ca sa se invete a se lupta cu valurile si furtuna ispitelor acestei vieti, caci marea este imaginea lumii lovite de rautate, de pacate, de boli, de necredinta, de ura si de tot felul de pacate.
Dar in timp ce apostolii erau singuri in corabie si se luptau cu valurile marii, Iisus Hristos a liberat multimea si S-a suit in munte ca sa Se roage deosebi. Si, facindu-se seara, era acolo singur (Matei 14, 23). Rugaciunea in liniste si singuratate, este cea mai inalta rugaciune. Este rugaciunea sfintilor, a sihastrilor, a calugarilor si a celor mai rivnitori crestini. Ea se face in totala reculegere si singuratate, mai ales noaptea cind nimeni nu te vede si nimic nu-ti poate fura gindul si simtirea inimii de la rugaciune. Aceasta se cheama si rugaciunea inimii, pentru ca izvoraste din inima si se urca cel mai repede la cer.
Mintuitorul, ca Dumnezeu, nu avea nevoie sa se retraga la liniste si in singuratate pentru a se ruga Tatalui ceresc, caci El vedea si vorbea fata catre fata cu Tatal. Dar obisnuia uneori sa se roage singur, mai ales noaptea, precum facea de obicei pe Muntele Taborului si in Gradina Ghetsimani, ca sa ne invete si pe noi a iubi mai mult rugaciunea in liniste si cea din timpul noptii decit cea din timpul zilei. Sfintii Parinti numesc rugaciunea de noapte "de aur" pentru ca noaptea mintea se poate ruga fara ginduri si imaginatii. In schimb, rugaciunea de dimineata o numesc "de argint" fiind amestecata cu oarecare griji si ginduri, iar cea din timpul zilei o numesc "de arama" pentru multimea grijilor si a gindurilor pamintesti care slabesc mult puterea rugaciunii.
Prin rugaciunea de pe munte, Domnul ne indeamna la cea mai inalta rugaciune individuala, numita de unii Sfinti Parinti "rugaciunea mintii si a inimii". Iar, cind sintem trimisi pe cale sau grijile vietii ne inconjoara corabia inimii ca niste valuri, atunci sa ne rugam cu rugaciunea apostolilor loviti de furtuna pe mare. In aceste momente, crestinii trebuie sa repete psalmii lui David, sa faca rugaciuni scurte pe de rost sau, mai ales, sa repete cu atentie si simtire rugaciunea inimii: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Aceasta este cea mai inalta rugaciune personala ortodoxa practicata de multi sfinti si sihastri, adica repetarea deasa, neincetata si tainica a numelui lui Iisus Hristos. Se cheama si "rugaciunea inimii".
Ne spune Evanghelia ca in a patra straja a noptii, adica pe la orele trei in zorii zilei, a mers Domnul la ucenicii Sai, umblind pe mare ca pe uscat. Cind L-au vazut ucenicii de departe, "de frica au strigat", adica s-au rugat, crezind ca ar fi vreo aratare de noapte. Aceasta ni se intimpla si noua. Cind mergem noaptea singuri pe intuneric, pe carari necunoscute de paduri si ni se pare ca auzim sau vedem vreo nalucire sau animale salbatice, facem ca si ucenicii Domnului, adica de frica strigam, ne rugam, facem semnul crucii, zicem rugaciuni scurte cu credinta, din toata inima si indata scapam de primejdie.
Domnul insa i-a linistit pe apostoli prin cuvintele: Indrazniti! Eu sint, nu va temeti! Petru atunci, cuprins de indoiala, s-a rugat, zicind: "Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa vin la Tine pe apa!" "Vino!" i-a raspuns Domnul. Dar pe cind mergea el pe valuri catre Hristos, "vazind vintul cel tare", s-a biruit de frica si indoiala si a inceput a se afunda. In clipa aceea a strigat: "Doamne, mintuieste-ma!" Iar Domnul l-a apucat de mina si l-a mustrat: Putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? (Matei 14, 30-31).
Vedeti, fratilor, urmarile rugaciunii facute cu indoiala si cu putina credinta? In vreme de primejdie si ispita nu te ajuta decit in parte. Oare nu tot asa se roaga multi din credinciosii nostri? "Doamne, daca esti Tu cu adevarat in cer si in inima mea, ajuta-mi sa vin la Tine! Ajuta-mi sa fac minuni in numele Tau! Ajuta-mi sa reusesc la examene si la servici! Ajuta-mi sa biruiesc pe vrajmasii mei si-mi implineste dorinta mea!" O asemenea rugaciune facuta cu indoiala, fara credinta vie, din interes si mai mult pentru lucruri pamintesti nu este primita la Dumnezeu si cu greu ni se implineste cererea.
Sa fugim de o asemenea rugaciune lipsita de credinta, indoielnica, pe care o facem numai la nevoie, cind apa necazurilor ne este pina la gura! Da, sa ne rugam pentru orice avem nevoie in viata, dar mai intii sa multumim lui Dumnezeu pentru toate darurile ce ni le-a dat; apoi sa-L laudam ca in veac este mila Lui si apoi sa-I cerem iertarea pacatelor si mintuirea. La urma sa cerem Domnului si cele de nevoie vietii si sa zicem: "Doamne, faca-se voia Ta!" nu voia mea, precum ne invata "Tatal nostru".
Iar cind sintem in primejdie de moarte, sau pe masa de operatie, sau intr-o grea incercare, atunci sa facem rugaciuni scurte, de citeva cuvinte, rostite cu glas sau in taina, din adincul inimii, cu lacrimi si credinta. Adica sa strigam ca si Petru, cind se ineca: "Doamne, mintuieste-ma!"; "Doamne, ajuta-mi!", cum striga femeia cananeeanca si "Doamne miluieste-ma!" Sau sa repetam mereu "Tatal nostru", Crezul, un stih din psalmi, ori rugaciunea monahilor: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!"
Iubiti credinciosi,
Nimeni nu poate trai, nu se poate izbavi de necazurile vietii si nu se poate mintui fara credinta tare in Dumnezeu si fara rugaciune vie, continua, neincetata, cum ne invata Sfintul Apostol Pavel: Rugati-va neincetat! (I Tesaloniceni 5, 17).
De veti merge regulat la biserica si veti asculta cu evlavie sfintele slujbe, mai ales Sfinta Liturghie, multe daruri veti primi in viata si de grele ispite si pacate veti fi izbaviti. De veti creste copiii in frica lui Dumnezeu si veti face casele dumneavoastra locasuri de rugaciune si de lauda lui Dumnezeu, iar nu case de cearta, de betie si de pacate, va va da Domnul zile indelungate, reusita in toate cele de folos si mintuire. Iar de veti pasi pe marea vietii cu indoiala, fara credinta, fara rugaciune si carti sfinte de calauza, fara biserica si duhovnici buni, fara spovedanie si impartasanie regulata, va veti ineca in marea pacatelor si veti pierde mintuirea sufletului.
Sa-l rugam pe Domnul nostru, Iisus Hristos sa ne intareasca credinta, sa ne invete cum sa ne rugam, sa ne dea vreme de rugaciune si lacrimi de pocainta ca sa ne inchinam si noi cu Apostolii, zicind: Cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu! Tu esti Mintuitorul si Salvatorul lumii! Mintuieste-ne sa nu pierim, ca dupa Tine suspina toata faptura! Amin.
