Familia crestina
Nota red.: Parintele Vasile Vasilache a
fost predicatorul Catedralei patriarhale din Bucuresti intre anii
1940-1944. In aceasta calitate a rostit aproximativ 400 de predici si la
Radio Romania, in zilele de Duminica si la Sarbatori, transmitand de la
microfon invatatura de credinta catre popor. Nu de putine ori,
predicile sale aveau si un puternic mesaj antibolsevic, fiind extrem de
curajoase pentru acele vremuri. Predica de mai jos a fost rostita la
microfon in 17 august 1941, la ora 9,30. Aceasta predica, purtand
semnatura in original a Parintelui Vasile Vasilache se afla in Arhiva
scrisa de la Radio Romania. A fost publicata ulterior in volumul "Pe
Caile Domnului – Predici rostite la Radio", 1942.
Frati crestini,
Sfanta Evanghelie de astazi ne istoriseste cum un frate indurerat si-a
adus pe fiul sau bolnav la Mantuitorul. Pana sa vina insa cu el la
Domnul Nostru Iisus Hristos, parintele sfasiat in dragostea sa de
suferintele fiului, alergase in alte parti pentru tamaduirea lui: la
doctorii buni de care auzise, la templele de rugaciuni, si pana si la
vraci dar nimeni nu a putut aduce nici o alinare. In cele din urma se
duse si la ucenicii Domnului, dar nici ei nu au fost in stare sa-l
vindece, pentru ca ei vazand boala grozava ce-l muncea pe tanar, nu
credeau ca ar putea sa-l vindece. De aceea acuma, ca la cea din urma
nadejde pe care o mai avea, parintele ranit de moarte in dragostea sa
pentru fiul ce se topea de suferinti, se duse cu el la Mantuitorul. Si
ingenunchind inaintea Lui, a zis: "Doamne, ai mila de fiul meu, ca este
lunatic si patimeste rau si oriunde il apuca, il arunca la pamant si el
spumeaza, scrasneste cu dintii sai si se usuca. Si am zis ucenicilor Tai
sa izgoneasca duhul, dar n-au putut.
Atunci raspunzandu-i Iisus, a zis: "O, neam necredincios, pana cand am
sa fiu cu voi? Pana cand am sa va sufar? Aduceti-l la Mine!"
Atunci Iisus a intrebat pe tatal tanarului: "Cata vreme este de cand i
se intampla aceasta?" Si acela a raspuns: "din copilarie".
"Adesea duhul il arunca si in foc si in apa, ca sa-l piarza, dar de poti ceva, milostiveste-Te spre noi si ne ajuta!"
Iar Iisus i-a zis: "De poti crede, toate sunt cu putinta celui ce crede".
Si indata tatal copilului a strigat si cu lacrimi a zis: "Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"...
Si l-a certat Iisus si a iesit demonul dintr-insul si s-a vindecat
copilul din ceasul acela... (vezi Matei XVII 14-21, Marcu IX 14-30). Si
din clipa aceea bucuria deplina a inflorit in familia nenorocitilor
parinti de pana atunci.
Frati crestini,
Ce minunat tablou e aceasta vindecare! Un tata care se roaga cu lacrimi
pentru vindecarea fiului sau, iar Domnul nostru Iisus Hristos, ca un
Parinte atotputernic tamaduieste pe tanar si schimba in bucurie inima
indurerata a acelui tata....
Pana la Mantuitorul, asa ceva nu a fost dat omenirii sa vada, desi
cronicile erau destul de batrane. Chiar in statele cele mai civilizate
si culte ale antichitatii, cu totul alta era conceptia despre copii si
cresterea lor. In Grecia mai ales, dar si la Roma, copiii inca de mici
erau luati de la familii si incredintati Statului. El le facea cresterea
si educatia in lagare. Iar pe copiii cei bolnavi, pentru a nu le da de
grija mai mult, ii omora. Pe acele fiinte plapande, care nu le inspirau
incredere de vitejie, le arunca in haurile unei adanci prapastii. Si
aceasta se practica atat in civilizata Roma cat si in cetatea culturii
Atena...
Iata acuma putem zice ca pentru prima
data ne apare acest nou tablou in viata omenirii. Un tata indurerat de
boala fiului sau, nu-l omoara, ci cauta ca viata sa aiba si inca mai
mult sa aiba. Si asa aducandu-l la Domnul nostru Iisus Hristos, la Acel
ce era viata insasi, la Doctorul sufletelor si al trupurilor, ii dobandi
sanatatea de la Cel bogat in mila si putere...
O, minunata Treime: Dumnezeu, un parinte
de familie si un fiu. Unite toate acestea aduc viata, izbavire de orice
durere si fericire. Altfel, numai copilul lasat singur, plapand cum e,
si vanat de primejdii oricand, in orice clipa, poate sa sfarseasca in
chip dureros.
De asemenea apoi, numai parintii si copii lor nicicand nu pot fi in
putere de a alunga toate primejdiile si de a indeparta orice suferinta.
Ba inca, numai ei, in dureri, mai mult isi maresc suferinta. Un parinte
insa, e un sprijin imens pentru copil, dar nu totul si nici partea
principala. E nevoie ca vietii omenesti sa i se adauge si cea de-a treia
parte a cununii sale pentru deplina izbandire si fericire. Dumnezeu
este Acel care incununeaza viata. Cu El, parintii si copiii pot totul:
vindecare de orice suferinta, bogatie sufleteasca si pamanteasca chiar,
fericirea aici si in veci.
Fratilor, precum in credinta cea adevarata, noi toti facem parte din
familia crestina, toti fiind mladitele care ies din aceeasi tulpina a
vietii - Hristos Domnul, la fel si in ceea ce priveste viata noastra
omeneasca, fiecare copil si fiecare tanar e o mladita din tulpina unei
vieti... Si iarasi, aceste mladite atata au viata, fie duhovniceasca
fie omeneasca, cat sunt in legatura cu tulpina vietii lor. Caci ia
inchipuiti-va, ca ati taia aceste mladite de la tulpina lor fireasca,
socotiti ca vor mai invia ele mai departe singure, oricat de multe ar fi
la un loc inmanunchiate? Nu. Cine nu-si pastreaza legatura vietii sale
cu Mantuitorul, nu mai e un crestin, ci un pagan. Iar cine se smulge din
sanul familiei ca un razvratit, e un naimit. Si unul si altul, fiind ca
si morti pentru viata cea duhovniceasca, ori pentru cea familiala. Si
de nu le vine chiar imediat pieirea, ea nu intarzie prea mult...
Parintii pentru noi sunt buciumul vietii. Ei, prin cele doua maini care
s-au unit in fata Sfantului Altar, sunt ca doua imparatii, care s-au
facut una si puternica pentru a asigura nasterea si buna crestere a
copiilor lor.
Pentru aceasta si Mantuitorul i-a dat
putere de taina nuntii iar Biserica o slaveste si o cinsteste ca pe un
astfel de sfant asezamant.
Familia
e o oranduire Dumnezeiasca, ea e cel mai vechi asezamant omenesc. Inca
de la creatie, Dumnezeu a facut barbat si femeie pentru a trai
impreuna...
Intr-o astfel de binecuvantata familie,
fiecare din noi a vazut lumina acestei vieti. In sanul familiei ne-am
nascut si am crescut. In ea ne-am format. Aici ne-am indulcit din
fericirea acestei vieti. Si ca niste pasari, sub calauza parintilor, am
inceput sa ne deprindem a ne lua zborul in viata. Mama si tata ne-au
invatat sa vorbim. Si tot ei, ne-au aratat ce e bine si ce e rau. Si asa
panza sufletelor noastre e tesuta cu gandurile si simtamintele
parintilor. Iar bunicii ne-au leganat cu basme in albia traditiilor
noastre sfinte de credinta si de nationalitate....
Si asa, uniti in aceasta dragoste
puternica, parintii se regasesc in copiii lor, iar copiii se vad in
batranii lor parinti. Iata imparatiile si cetatile de fericire in care
am crescut!...
Intreaga aceasta asezare a familiei si a
cresterii copiilor in dragoste de parinti si a parintilor de copii, si o
data cu aceasta si in dragoste de Dumnezeu, e temelia vietii insasi si a
oricarei fericiri. De aceea astazi, toate statele crestine au in mare
cinste familia astfel asezata. Si la aceasta convingere au ajuns, mai
mult sau mai putin, si paganii, in afara de Rusia paganizata de
bolsevici care e cel mai mare dusman al familiei.
Bolsevicii au ajuns la aceasta dusmanie
cu familia, dupa ce mai intai au inlaturat religia ca baza de educatie.
Lipsindu-se de aceasta temelie de credinta in cresterea copiilor, acesti
pagani ai zilelor noastre au inlaturat si cea de a doua temelie a
vietii omenesti, familia.
O, pagane bolsevic, cu ce drept smulgi
pe copiii poporului din bratele parintesti ale Bisericii? Raspunde
pagane, cu ce drept lipsesti pe copiii norodului de bucuria si fericirea
pe care o au in familiile lor? Te intreb din nou pagane, cu ce drept
iei cu forta pe fii din bratele parintesti? De ce toate acestea? I-ai
creat tu pe acesti copii? Venit-au ei pe lume prin puterea ta, pagane?
De ce cauti atunci sa distrugi familiile care dau nastere acestor copii?
Raspunde pagane, pentru ce lipsesti mii si milioane de copii de o
educatie crestina? De ce lipsesti pe acesti copii si de cea de a doua
mangaiere a vietii lor pe care o au de la parintii lor? De ce cutropesti
acest drept sfant al familiilor de a-si creste copiii lor? Ce
urmaresti? Fericirea copiilor? O, nu! De mii de ori nu! Tu urmaresti
altceva. Nenorocirea lor si a familiilor lor, nimicirea lor, omorarea
lor chiar!...
Tu pagane, nu vrei sa li se dea o crestere crestlna, pentru ca tu sa le
omori constiinta, cugetul lor, si asa sa cobori faradelegile tale in
inimile lor. Si asa sa-i poti face, nestingherit de nimeni, dupa chipul
si asemanarea ta, fii ai diavolului...
Tu pagane cutropitor, ii rapesti pe copii din bratele parintesti pentru
ca sa rapesti astfel iubirea pe care le-ar fi coborat-o in suflete
parintii lor: iubirea de nevinovatie, iubirea de adevar, de bine, de
frumos, iubirea de Dumnezeu, si dragoste de a lupta contra raului. Pe
cand tu, pagane, in locul acestei iubiri, versi in sufletul copiilor ura
si vrajba si dusmanie de orice virtute, adevar si sfintenie.
Tu pagane, nu iubesti oopii. Tu ii urasti, de aceea ii iei de la
parinti. Tu ii iei ca pe niste mladite din buciumul vietii, ca sa-i
omori mai intai sufleteste si apoi si trupeste. Tu urasti pe Dumnezeu
pentru ca esti fiul satanei. Tu urasti familia dintru inceput, de cand
ai aruncat-o din Rai. Tu urasti copiii, pentru nevinovatia lor. Si asa,
pe toti, in ura ta,
cauti sa-i faci asemenea tie. Si e drept ca in parte ai reusit ca din
Rusia sa faci o imparatie a satanei. Dar asculta acuma ce zice Domnul
Dumnezeu despre sfarsitul tau, pagane: "Pentru ca ai uitat pe parintii
ce te-au nascut, si nu ti-ai adus aminte de Dumnezeu Cel ce te-a
zidit...
Ca focul s-a aprins mania mea, care va arde pana la iadul cel mai de
jos, va manca pamantul si roadele lui si va parjoli temeliile muntilor.
Strange-voi impotriva ta necazul si voi cheltui asupra ta toate sagetile Mele.
Istoviti veti fi de foame, si prapaditi de lingoare si molima rea; voi
trimite asupra ta dintii fiarelor, veninul taratoarelor de pulberi le
voi trimite.
De din afara va va pierde sabia iar prin case groaza - pierzand pe tanar
si pe tanara, pe copilul de tata si pe batranul acoperit de caruntete.
Te voi imprastia si voi sterge pomenirea ta de printre oameni" (Deut.
XXXII, 18-22-26)
Frati crestini,
In ceasurile grele ale vietii noastre, de nenumarate ori am izbandit,
pentru ca parintii nostri au stiut sa se roage lui Dumnezeu...
In Rusia unde conducerea bolsevismului a cautat sa distruga biserica,
familia si pe copii, iata ca Dumnezeu le-a trimis salvarea acestor
asezaminte sfinte. Sa fim siguri ca acolo in ceruri, mai aproape de
Dumnezeu, parintii copiilor de astazi din Rusia s-au rugat cu lacrimi,
spunand ca si parintele din Sfanta Evanghelie: Doamne, ajuta
neputintii noastre. Scapa pe copiii nostri de duhul stapanirii celei
diavolesti care atit de cumplit ii munceste...
Si iata ca si de data aceasta, vindecarea a venit. Caci biruinta e cu
orice copil si cu orice famile, care au pe Dumnezeu cu ei. Cu Dumnezeu
sa fim si noi acum si in veci si vom birui pe orice vrajmas, caci
Imparatul tuturor veacurilor e Imparat Atotputernic. Amin!
Protos. Dr. Vasile Vasilache
Bucuresti, august 1941
|
