Predica la Cuvioasa Parascheva, despre calatoria crestinului
Frati crestini, Calatoria totdeauna cere o pregatire. Nimeni, niciodata, n-a plecat undeva, fara sa fie indemnat de un gand, de o simtire sau nevoie. Si cu cat calatoria e mai mare, si mintea si sufletul calatorului sunt mai framantate. Mai intai isi pune problema tintei catre care sa-si indrepte mersul sau, pentru a iesi din nevoi sau pentru a-si multami din plin placerea vietii. In ce zbucium sufletesc ti-e dat sa vezi pe unii care se framanta in dezorientarea vietii. Pe unii ca acestia, de nu-si au duhul luminat cu invatatura sfanta, ii vezi niste deznadajduiti ai vietii si zdrobiti sub greutatea traiului.
Pe altii, care, din intamplare, intrezaresc scopul vietii, ii vezi framantati de o alta deznadajduire, ei nu au depline temeiuri sufletesti pentru a porni la drum, pe acea cale a mantuirii. Ei sunt, dupa cum se spune in Apocalipsa: "nici reci, nici fierbinti, ci numai calduti". Apocalipsa III, 16. Ei nu sunt inflacarati cu entuziazm pentru un ideal, dar ei nu sunt nici cu mintea rece de a judeca si a-si scoate toate temeiurile, care sa-i hotarasca pentru ceva mantuitor.
Si, in sfarsit, sunt altii, care-si fac planuri de drum si-si gasesc si toate temeiurile de indemn pentru calatorie, dar se cred lipsiti de mijloace pentru a putea porni la implinirea planului si atunci renunta cu mare parere de rau. Si acestia sunt niste invinsi ai propriilor lor slabiciuni sufletesti. Ei se vad ca nu-s pregatiti pentru calatoria triumfului lor.
Intr-adevar, a invinge toate acestea si a te porni in calatorie inseamna nu numai ca sufletul iti este luminat de un crez si un adevar, dar si curajul intreprinderii e cu tine. Curajul ajunge sa fie un adevar de viata. De vei birui in aceasta calatorie, vei fi un invingator, de nu vei izbandi, vei fi un invins. Eroii niciodata nu rasar decat pe campiile de lupta.
Trebuie sa te desprinzi din toate acele legaturi ale unei deznadajduiri care te infasoara in moleseala si sa nazuiesti catre aerul si lumina vazduhurilor racoritoare. E drept ca toate despartirile poarta in suflet duiosia clipelor de absenta, dar ele pregatesc prezenta clipelor de pe campiile vietii care adauga la viata noastra un spor de bine si stralucire. Si atunci, duiosia despartirilor se schimba in bucuria revedcrilor cu daruri in plus, care inveselesc viata si-i dau trainicie.
Frati crestini, avand in vedere ca fiecare din noi e un calator in aceasta viata, putem socoti viata noastra intr-o vesnica pregatire pentru calatorie. Ne pregatim seara pentru dimineata; dimineata pentru amiaza si amiaza, pentru seara si asa rand pe rand, saptamana pentru saptamana, luna pentru luna, anotimp pentru anotimp si an de an. Toate aceste rastimpuri nu sunt pentru noi, decat niste gari in drumul vietii noastre. Prin toate trecem, pana vine vremea ca sa ne dam jos din acest tren al alergarii noastre, in gara odihnei noastre celei vesnice.
Fratilor, Cuvioasa Parascheva a calatorit ca fiecare din noi, legand o zi cu alta. Insa, pentru a ajunge pe aceste culmi ale idealurilor crestinesti, ea a avut, putem zice, o calatorie si o pregatire dirijata. Lumina idealurilor sfinte totdeauna era tinta privirilor ei in calatoria acestei vieti.
Pe drumul de la biserica acasa mereu ea miluia pe cei saraci, dandu-le pana si hainele ei cele bune, iar acasa se ducea imbracata cu hainele cele rele ale saracilor. Cele ce auzea in sfanta biserica, ea cauta ca imediat sa le implineasca, chiar pe calea care ducea de la locasul sfant acasa. Dragostea si mila de cei in lipsuri si suferinte era ca o floare prea frumoasa a jertfei pe care o avea in suflet si in maini, in micile ei calatorii din gradina virtutilor bisericii, pana la casa parintilor ei. Si de nenumarate ori, parintii ei i-au smuls aceasta floare din maini, au calcat-o in picioare, au sfaramat-o si au batut pana si pe copila lor...insa de floarea dragostei crestine pentru idealurile sfinteniei si ale milosteniei fata de oameni, care incoltise si crescuse si inflorise in sufletul ei, nicicand nu s-au putut atinge.
Si pentru a pazi, in toata frumusetea, aceasta floare a idealurilor crestine pe care o avea instralucita inflorire in suflet, tanara Parascheva a pornit in calatoria vietii, din satul ei de nastere Epivat, la Constantinopol. Si acolo s-a dus la izvoarele cele minunate ale credintei, pentru a-si ostoi setea de induhovnicire. A fost la cele mai de seama biserici ale Constantinopolului, s-a inchinat cu tot focul credintei la icoanele facatoare de minuni, la moastele sfintilor si ale sfintelor si a cautat sa-si dobandeasca binecuvantarea Domnului, pentru calatoria acestei vieti.
De la Constantinopol, potrivit sfaturilor dobandite de la Parintii cuviosi de aici, a trecut in Asia Mica, in tinutul Pontului, la Ieracleia, poposind la Manastirea Maicii Domnului. In aceasta manastire ea si-a intregit buchetul vietii duhovnicesti, cu toate florile virtutilor crestine. Dar iata, ca odata ajunsa pe inaltimea unei culmi a vietii, inaintea ei se inalta o culme mai inalta a dorurilor ei sfinte. De a calatori la Ierusalim, pentru a se inchina si a trai pe locurile pe care insusi Domnul nostru Iisus Hristos le-a sfintit cu traiul si umblarea Sa. Cu sufletul pregatit pentru o astfel de calatorie, nici nu se putea sa nu-si implineasca dorinta. In Palestina ea trai multi ani in pustia Iordanului, intr-o viata pustniceasca de vesnice exercitari in a se inalta pe scara perfectiunii omenesti a sfinteniei. Ea a trait acolo ca intr-o gradina a virtutii, ajungand sa faca ea insasi viata ei, sa fie o floare stralucita a neamului omenesc. Dar nici aici, Cuvioasa Parascheva nu si-a pus capat calatoriei ei, ci duhul a manat-o sa vina in patria sa Epivat. Si ca o regina prea frumos impodobita cu tot ceea ce idealul poate sa schimbe viata unui om, Cuvioasa Parascheva a poposit la tarmul Marii Negre, apoi in tinutul unde si-a inceput viata, si aici, nu dupa mult timp, s-a odihnit in Domnul.
Putem zice ca intreaga ei viata a fost o calatorie sfanta. Vesnic in umblare pe cararile cele inalte ale vietii. Pentru aceasta ea a si fost vesnic treaza, si mereu in pregatirea cea sufleteasca pentru a putea savarsi calatoria ei cea sfanta.
Fratilor, timpul pe care-l strabatem in aceasta calatorie a vietii il masuram cu zilele si saptamanile, apoi cu masuri mai mari, cu lunile si anii. Fiecare zi, in calatoria vietii noastre, e o etapa, un post inaintat la care am ajuns. La Ebrei, Vinerea era socotita ca ziua pregatirii ultime din cursul unei saptamani, in vederea Sambetei. De aceea Ebreii numeau aceasta zi de Vineri, ziua pregatirii. Pe greceste, acest cuvant, pregatire, se talmaceste prin cuvintul Παρασχευή, numele insusi a Prea Cuvioasei Parascheva. De la aceasta insemnare a cuvantului Παρασχευή, care desemneaza rolul zilei de Vineri, s-a numit Sfanta Parascheva, Sfanta Vineri. Iar in anul nostru bisericesc, pentru a se face deosebire de Vinerea Patimilor, s-a numit acea vinere, Vinerea Seaca, iar aceasta de acum Vinerea Mare.
Si iata, anul acesta, sarbatorim pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, pe Sfanta Vineri, chiar intr-o zi de vineri. O, ce minunata sarbatorire praznuim noi astazi! Aceasta indoita evocare in sufletele noastre a pregatirii pentru o viata sfanta, e un indoit indemn si pentru noi, ca mai mult sa ne gandim si sa fim treji in a ne pregati sufleteste pentru calatoria acestei vieti.
Frati crestini, ati calatorit cu totii in viata, dar iata ca prin calatoria noastra de-acum, a unora numai din oras pana la aceasta biserica a Moldovei, iar a altora din departari pana la catedrala in care se afla ca o comoara de nepretuit insesi moastele Prea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, cu totii prin aceasta ati adus din nou in amintirea noastra si ati trait calatoriile Sfintei Parascheva, de acasa la biserica si pana la locurile cele mai sfinte ale idealurilor credintei noastre.
Iata acum, fratilor, si noua se pune problema pregatirii sufletesti pentru aceasta calatorie a vietii. Oare suntem noi pe calea Domnului nostru Iisus Hristos? Oare nazuim si noi in a fi pe calea pe care ne-o arata Sfanta Evanghelie si Sfanta noastra Biserica? Staruim noi oare in a ne intalni in drumul vietii noastre cu Stapanul Cerului si al pamantului?
Fratilor, pe toti pe care ne va gasi Domnul Hristos pe aceasta cale a Lui, ne va tamadui suferintele noastre, caci El este doctorul cel mare; ne va intari in necazurile si lipsurile vietii, caci El este imparatul cel Atotputernic; ne va lumina intunecimea deznadejdilor noastre, caci El este lumina lumii; ne va indestula viata cu toate bucuriile si belsugul, caci El este vistierul bunatatilor. Domnul nostru Iisus Hristos Insusi a venit pe aceasta cale a vietii omenesti, pentru a ne calauzi iarasi spre raiul cel pierdut. Dumnezeu Insusi ne este calea mantuirii noastre. Dupa cum a spus-o insusi Domnul nostru Iisus Hristos, „Eu sunt calea, adevarul si viata”. (Ioan, XIV, 6).
Fratilor, ati venit cu totii sa slaviti cu inchinaciuni sfinte pe Sfanta Cuvioasa Parascheva, care o viata intreaga s-a pregatit printr-o viata de sfintenie, pentru o calatorie fericita pe care a inaltat-o in cinstea idealurilor crestine, la sfintenie. Pentru a putea merge pe aceasta stramta cale care duce la mantuire, ea s-a smuls nu cu putine lacrimi pentru a birui tot ceea ce inlantuie fiinta omeneasca de parutele si inselatoarele placeri pamantesti.
Dar ceea ce e de admirat la Cuvioasa Parascheva, e curajul cu care ea s-a indreptat pe calea sfinteniei, neprivind in urma cu parere de rau la tot ceea ce a lasat, cum a facut sotia lui Lot, care pentru aceasta s-a prefacut in stanca de sare. Din contra, Cuvioasa Parascheva a ascultat de sfatul Evangheliei, ea a fugit de mania viitoare. Mat. III, 7.
Si iata ca in aceasta cale a vietii, ea a vazut, dupa cum spune Sfantul Petru „o lumina lucind in intuneric" II Petr. I, 19. Si potrivit aceluiasi sfat din Biblie, ea si-a indreptat ochii intr-acolo. Psal. 119, 105. Si numai asa ne putem explica cum ea cautand si-a gasit o mostenire care nu se poate nici strica, nici intina si nici vesteji (I Petru, 1-4), caci iata, de opt sute si ceva de ani, ea traieste in cinstea tuturor veacurilor, iar trupul ei n-a fost supus putrejunii, ci prin puterea lui Dumnezeu a ajuns sa fie moaste prea scumpe sufletelor noastre, izvoratoare de toata tamaduirea pentru credinciosii care se roaga la ele cu sufletul plin de credinta.
Frati crestini, cu suflete infrigurate de spaima, de pe marginea prapastiei in care era sa cadem, prin razboiul ce era gata sa se dezlantuie, sa ne intarim sufleteste din nou, atintindu-ne privirea ca si Sfanta Cuvioasa Parascheva, la lumina cea vesnica a lui Dumnezeu. Si sa stam treji si cu mintea luminata de gandurile ceresti, indreptandu-ne pasii pe caile luminii lui Hristos. Si ca o chemare de peste veacuri in sufletul fiecaruia dintre noi, sa rasune mai viu cuvintele rostite de Insusi Domnul Dumnezeu: Eu sunt calea, adevarul si viata.
Pe aceasta cale a lui Hristos cine umbla se intalneste cu mila pentru el si pentru altii, cu pacea pentru toata lumea, cu dragostea fata de tot pamantul, cu dreptatea fata de oricine, cu tot curajul de a invinge raul, cu gradinile prea frumoase in care infloresc virtutile crestine, iar la sfarsitul acestei cai care strabate prin aceste incantatoare locuri, cu insasi Imparatia lui Dumnezeu. Iata cum viata in Hristos e o fericire pentru noi.
A trai in Hristos e singura cale a fericirii noastre. Caci cine altul poate sa ne asigure fericirea cea adevarata pentru noi, decat Acel ce ne-a creat? Dumnezeu Insusi ne-a creat si ne-a dat viata din viata Sa. E drept ca noi prin pacatul neascultarii pierdusem aceasta viata in Domnul, dar iata ca Insusi Dumnezeu ne-a rascumparat pentru viata cea vesnica. Si sunt insesi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care rasuna in urechile noastre: Eu sunt invierea si viata; cel ce crede in mine va fi viu, chiar daca va muri. Si oricine viaza si crede intru mine, in veac nu va muri. Ioan XI, 25-26
Fratilor, faceti din toata convingerea sufletelor, ca drumul vietii voastre, sa fie calea vietii crestine. Priviti in trecutul vietii voastre, daca nu credeti celor spuse, si vedeti cum calea crestinului e calea sfintilor, e calea inaltarii fiintei omenesti pana la cele mai inalte idealuri ale vietii. Calea crestinului e calea lui Hristos, e calea biruintei in Hristos. Sfintii au biruit toate greutatile vietii in Hristos si prin Hristos. In Hristos, prin puterea Lui, prin harul mantuirii Lui si prin invatatura Lui, vom fi si noi niste eroi ai vietii acesteia.
Fie ca toti, si acei care au intarziat pana acum, ratacind pe alte cai gresite, sa se intoarca pe calea cea adevarata macar de-acum, incepand cu acest sfant pelerinaj la moastele Sfintei Prea Cuvioasei Parascheva, careia cu mai multa staruinta sufleteasca sa ne rugam cu rugaciunile Bisericii: "Aproape de scaunul Atotfacatorului stand, o Maica, rugaciuni pentru noi adu Acestuia, ca sa dea tuturor iertare de pacate... Izbaveste-ne pre noi, Maica, de toata boala, de ciuma, de holera si de vrajmasi; tzbaveste-ne pe noi, Maica, de foc, de grindina si de fulger; izbaveste-ne pre noi, Maica, de munca cea de veci si de ceasul osandirii si ne invredniceste a dobandi, prin ale tale rugaciuni, starea cea de-a dreapta in ziua judecatii, prin mantuirea sufletelor noastre, ocrotindu-ne si hranindu-ne in pace pana la rasuflarea cea mai de pe urma, ca sa-ti cantam: Bucura-te, alauta duhovniceasca. Bucura-te, trambita apostoleasca. Bucura-te, faclie bisericeasca. Bucura-te, ruga cereasca. Bucura-te, nadejdea oamenilor. Bucura-te, izgonirea dracilor. Bucura-te, tamaduirea ranilor. Bucura-te, feritoarea de rautati. Bucura-te, aducatoarea de bunatati. Bucura-te, a Moldovei casnica luminatoare. Bucura-te, a lui Vasilie Voievod si a altor miluitori mantuire. Bucura-te, si a mea smeritul pacatos sprijinitoare. Bucura-te, Cuvioasa Paraschivo mult folositoare. Amin. (Icosul 12 din Acatistul Cuvioasei Parascheva)
