1. Crucea lui Hristos a fost propovaduita si inchipuita mai dinainte de neamurile cele din vechime, si nimeni nu s-a apropiat vreodata de Dumnezeu fara puterea Crucii. Caci dupa acea greseala dintai savarsita in raiul lui Dumnezeu prin calcarea poruncii cu privire la pom, pacatul s-a inmultit, iar noi am fost supusi, inainte de moartea trupeasca, mortii celei sufletesti, care este despartirea sufletului de Dumnezeu. Iar dupa calcarea poruncii, am trait in pacat si in viata cea dupa trup; or pacatul "nu se supune legii lui Dumnezeu, ca nici nu poate. Iar cei ce sunt in carne nu pot sa placa lui Dumnezeu" [Romani 8, 7-8].
2. Daca - asa cum spune Apostolul - "trupul pofteste impotriva duhului, iar duhul impotriva trupului" [Galateni 5, 17], Dumnezeu fiind Duh, bunatatea insasi si virtutea, iar duhul nostru fiind dupa chipul si asemanarea Acestuia, si daca duhul nostru prin pacat se face fara de folos, cum ar fi atunci cu putinta sa se innoiasca cineva si sa ajunga prieten cu Dumnezeu in Duh, cata vreme nu se leapada de pacat si de viata cea dupa trup? Dar tocmai aceasta este crucea lui Hristos: lepadarea pacatului. De aceea si unul dintre Parintii nostri purtatori de Dumnezeu, intrebat fiind de catre cineva dintre cei necredinciosi daca crede in Cel rastignit, a raspuns: "Da! In Cel ce a rastignit pacatul". Prieteni ai lui Dumnezeu se afla multi, si inainte de Lege, si dupa darea Legii, cand Crucea nu se aratase inca, iar despre acestia Dumnezeu insusi a dat marturie. Iar regele si prorocul David, mare prieten intre prietenii lui Dumnezeu din acea vreme, spune: "Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tai, Dumnezeule" [Psalmi 138, 16]. Eu va voi arata cum au fost si cum au petrecut prietenii lui Dumnezeu inainte de venirea Crucii, daca voi va veti apleca urechea cea iubitoare de Dumnezeu si veti lua seama la cele ale Lui.
3. Cand inca nu aparuse omul pacatului, fiul ne-legiuirii, vreau sa spun antihristul, a zis Teologul cel iubit de Hristos: "Si acum, iubitilor, este antihrist" [Ioan 2, 18]. Tot astfel si Crucea se afla la cei de mai dinainte de noi, chiar daca fara sa se vadeasca aievea si deplin. Caci marele Pavel ne-a invatat pe noi, in chip destul de limpede, cum se afla in noi antihristul chiar inainte de a se ivi, caci el spune: "... taina faradelegii se si lucreaza in noi" [ II Tesaloniceni 2, 7]. Tot astfel si Crucea lui Hristos, chiar pe cand nu se aratase ca atare, se gasea totusi in stramosii nostri; caci inca de pe atunci taina ei se lucra intr-insii.
4. Si ca sa-i las acum pe Abel si pe Set si pe Enos si pe Enoh, dar si pe Noe, adica pe toti cei ce pana la Noe, sau putin dupa el, au bineplacut lui Dumnezeu, voi incepe cu Avraam, care s-a facut parinte al multor neamuri - al iudeilor dupa trup, al nostru dupa credinta. Dar ca sa incep cu acest tata al nostru dupa duh si cu bunul lui inceput si cu prima lui dumnezeiasca chemare, ce cuvinte i-a grait acestuia Dumnezeu mai intai? "Iesi din pamantul tau, din neamul tau si din casa tatalui tau, si vino in pamantul pe care ti-l voi arata Eu" [Facerea 12, 1]. Aceste cuvinte poarta in ele taina Crucii; si aceasta taina fara inconjur a aratat-o Pavel, care, laudandu-se intru Crucea lui Hristos, zice: "... lumea este rastignita pentru mine..." [Galateni 6, 14]. Pentru cel ce fuge din patria sa si din lume fara sa se mai intoarca, patria si lumea carnii sunt ucise si desfiintate: iata, aceasta este Crucea!
5. Dar catre Avraam, care inca nu fugise de cardasia celor fara de Dumnezeu, Domnul a grait: "Iesi din pamantul tau si vino in pamantul" nu pe care Ti-l voi da tie, ci "pe care ti-l voi arata tie", ca si cum prin aceasta ar fi inteles un alt pamant, duhovnicesc. Ce spune cel dintai cuvant al lui Dumnezeu catre Moise, dupa acesta fugise din Egipt si se suise pe munte? "Scoate-ti incaltamintea din picioarele tale..." [Iesirea 3,5]. Aceasta este inca o taina a Crucii, care urmeaza de aproape celei dintai; caci, spune Dumnezeu, daca ai iesit din pamantul Egiptului si ai parasit slujirea lui Faraon si ai dispretuit numirea de fiu al fetei lui Faraon, si pe cat statea in puterea ta a fost surpata si a incetat sa mai existe lumea aceasta a slujirii celei rele si viclene, e totusi de trebuinta ca la acestea tu sa mai adaugi ceva. Ce anume? Sa desfaci incaltarile picioarelor tale, adica sa lepede el vesmintele de piele pe care le imbracase, in care lucra pacatul si care il desparteau de pamantul cel sfant. Asadar, "a scoate incaltamintea din picioare" este totuna cu a spune: nu mai trai dupa trup si in pacat, ci sa fie lepadata si ucisa viata cea potrivnica lui Dumnezeu si cugetarea cea dupa trup. Astfel incat acea "alta lege, luptandu-se impotriva legii mintii mele si facandu-ma rob legii pacatului, care este in madularele mele" [Romani 7, 23] sa nu mai stapaneasca si sa nu mai lucreze, ci sa fie data mortii [mortificata] prin puterea vederii lui Dumnezeu. Oare nu aceasta este Crucea? Caci Crucea este iarasi - ca sa graim noi precum dumnezeiescul Pavel - sa-ti rastignesti trupul "impreuna cu patimile si cu poftele" [Galateni 5,24].
6. Dumnezeu spune: "Scoate-ti incaltamintea din picioarele tale, ca locul pe care calci este pamant sfant!"; iar cuvantul acesta ii dezvaluie lui Moise sfintenia care va veni pe pamant prin Cruce, cea dupa aratarea Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Fiindca atunci Moise a vazut mai dinainte viitoarea venire a lui Hristos prin contemplarea acelei privelisti pline de maretie a rugului nears din mijlocul flacarilor. Astfel incat si vederea, duhovniceasca in Dumnezeu este taina a Crucii, inca mai insemnata decat taina cea dintai. Caci sunt doua taine si pe acestea ni le arata invaluit marele Pavel si Parintii nostri. Caci cel dintai nu spune doar ca "lumea pentru mine s-a rastignit", dar adauga: "si eu m-am rastignit pentru lume". Iar Sfintii Parinti ne poruncesc sa nu ne grabim sa ne inaltam pe cruce inaintea Crucii, intrucat sunt intr-adevar doua intelesuri si taine deosebite ale Crucii.
7. Taina cea dintai a Crucii sta in fuga de lume, in despartirea de rudele dupa trup - daca ele impiedica evlavia si viata cea pe potriva ei - si in deprinderea cea trupeasca, despre care Pavel spune ca este si ea de oarecare folos [vezi I Timotei 4, 8]; aceasta ne arata ca lumea si pacatul sunt rastignite pentru noi cand fugim de ele. Iar cea de-a doua taina a Crucii ne arata ca suntem rastigniti pentru lume si pentru patimile ei, cand acestea fug de noi. Si este cu neputinta ca ele sa fuga intru totul, sau sa nu mai lucreze in noi, daca noi nu ne nastem intru vederea duhovniceasca a lui Dumnezeu. Pentru ca, atunci cand noi inaintam si ajungem prin lucrare la vederea duhovniceasca, si infrumusetam si innoim pe omul nostru cel dinlauntru, cautand cu osardie comoara cea dumnezeiasca ascunsa in noi si privind cu multa luare aminte la imparatia lui Dumnezeu cea dinlauntrul nostru, atunci noi suntem rastigniti pentru lume si pentru patimi. Prin aceasta nevointa a gandului se isca o fierbinteala in inima noastra, ca-re alunga relele cugetari ca pe niste muste, insu-fland pace duhovniceasca si mangaiere in suflet si aducand sfintire in trup, dupa cuvantul aceluia care spune: "Infierbantatu-s-a inima mea inauntrul meu si in cugetul meu se va aprinde foc" [Psalmi 38, 4]. Si aceasta este ceea ce unul dintre Parintii nostri purtatori de Dumnezeu ne-a invatat graind: "Osteneste-te cu toata osardia, ca sa se faca in tine lucrarea lui Dumnezeu, si sa biruiesti patimile cele din afara" [vezi Apoftegmele lui Nichifor, 3]. Pe deasupra, si marele Pavel ne-a indemnat pe noi: "In Duhul sa umblati si sa nu impliniti pofta trupului" [Galateni 5, 16]. De aceea si in alta parte ne da el porunca, spunand: "Stati deci tari, avand mijlocul vostru incins cu adevarul" [Efeseni 6, 14], caci vederea duhovniceasca intareste si chiverniseste in noi puterea dorintei, alungand poftele trupesti. Marele Petru ne arata noua in chip destul de limpede care este "mijlocul" si care este "adevarul", spunand: "Pentru aceea, incingand mijloacele cugetului vostru, trezindu-va, nadajduiti desavarsit in harul care vi se va da voua, la aratarea lui Iisus Hristos" [I Petru 1,13].
8. Intrucat este cu neputinta ca patimile cele rele si lumea pacatului sa fuga de la noi intru totul si sa nu mai lucreze macar in mintea noastra, daca n-am ajuns la vederea duhovniceasca a lui Dumnezeu, de aceea si aceasta vedere duhovniceasca este taina a Crucii, care-i rastigneste pentru lume pe cei ce s-au facut vrednici de ea. Deci asa si vederea de catre Moise a rugului care ardea si nu se mistuia era o tai na a Crucii, taina mai mare si mai desavarsita decat cea a lui Avraam. Dar oare Moise a fost invatat [initiat] in taina mai deplina a Crucii, iar Avraam nu? Cum ar putea avea aceasta vreun talc? Lui Avraam nu i s-a aratat totul de la prima chemare; dar mai tarziu, dupa aceasta chemare a sa, el a primit o a doua, o a treia si inca multe altele - chiar daca acum nu este vremea sa vorbim despre toate acestea.
9. Eu va voi aminti voua de vederea cea minunata a lui Dumnezeu de care s-a invrednicit Avraam, cand el a vazut in chip limpede pe Dumnezeu cel Unul in trei ipostasuri, desi inca nu fusese aratat si vestit astfel: "Apoi Domnul S-a aratat iarasi lui Avraam la stejarul Mamvri... Atunci, ridicandu-si ochii sai, a privit si iata, trei Oameni stateau inaintea lui; si cum I-a vazut, a alergat din pragul cortului sau in intampinarea lor..." [Facerea 18, 1-2 si urm.]. Iata ca pe Dumnezeu cel Unul el L-a vazut intreit. Caci, se spune, Domnul S-a aratat lui: si iata ca trei Oameni erau acolo; deci alergand el in intampinarea acestora trei, indata graieste ca Unuia singur, spunand: "Doamne, de am aflat har inaintea Ta, nu trece cu vederea pe slujitorul Tau". Iar cei trei ca Unul singur i-au grait, caci e scris intr-adevar ca i-au zis lui Avraam: " Unde este Sara, sotia ta? Ma voi intoarce la tine in vremea aceasta de acum, si va avea un fiu Sara, femeia ta". Auzind aceasta, Sara a ras. "Si a spus Domnul: De ce a ras Sara, nevasta ta?". Iata un singur Dumnezeu in trei ipostasuri, si trei ipostasuri fiind un singur Domn, caci zice Scriptura: "Si a spus Domnul..."
10. Asadar astfel lucra taina Crucii in Avraam. Iar Isaac era chip al Celui ce a fost batut in cuie pe ea, fiindca a fost ascultator de tatal sau, ca si Hristos, pana la moarte; iar berbecul dat in schimbul lui L-a preinchipuit pe Mielul lui Dumnezeu dat ca sa fie jertfit pentru noi; iar tufisul de care berbecul era legat cuprindea taina chipului Crucii; de aceea se si numea acel tufis Sabek, ceea. ce inseamna "tufisul iertarii", asa cum si Crucea este lemnul mantuirii. Si in Iacov, fiul lui Isaac, se afla preinchipuita taina Crucii, pentru ca s-au inmultit turmele sale prin lemn si prin apa [vezi Facerea 30], lemnul acela preinchipuind lemnul Crucii, iar apa aceea prein- chipuind botezul cel dumnezeiesc, care cuprinde in el taina Crucii: "Caci intru moartea lui Hristos ne-am botezat", spune Apostolul [Romani 6, 3], Caci si Hristos a inmultit turmele cele cugetatoare prin lemn si prin apa, adica prin Cruce si Botez.
11. Insa Iacov, si prin inchinarea la varful toiagului sau [Facerea 47, 31], si prin binecuvantarea da ta fiilor sai [Facerea 41, 9-20], si prin punerea crucis a mainilor sale, a aratat inca si mai limpede chipul Crucii. Si de la inceput si pana la sfarsit fiind el as cultator fata de parintii sai, din aceasta pricina a fost iubit si binecuvantat; dar tot din aceasta pricina era el urat de catre Isav. Si astfel, indurand cu barbatie toata ispita, a avut, de-a lungul intregii lui vieti, lu-cratoare taina Crucii. De aceea si Dumnezeu a spus: "Pe Iacov l-am indragit, dar pe Isav l-am urat" [vezi Maleahi 1, 1 -2]. Ceva de acest fel s-a petrecut si cu noi, fratilor. Caci cel ce se supune ascultand de parintii sai dupa trup si dupa duh, potrivit poruncii apostolice: "Copii, ascultati pe parintii vostri!" [Efe seni 6,1], acela este iubit si de Domnul, ca unul ce s-a asemanat in felul acesta cu Fiul cel preaiubit al lui Dumnezeu. Iar cel ce refuza sa inteleaga, calcand porunca, este urat si de Dumnezeu, ca unul ce ra-mane strain de asemanarea cu Fiul Sau cel preaiubit. Si faptul acesta a aratat inteleptul Solomon ca nu se refera doar la Iacov si la Isav, ci-i priveste pe toti oamenii: "Fiul intelept asculta de invatatura tatalui sau, iar cel batjocoritor nici de mustrare" [Pilde 13, 1].
12. Dar Iacov, fiul ascultarii, nu a dobandit oare taina cea mai inalta a Crucii, vreau sa spun: vederea dumnezeiasca potrivit careia omul este rastignit cu desavarsire, murind pacatului si traind virtutii? Si de altfel el insusi aduce marturie pentru sine, si despre vederea duhovniceasca, si despre mantuire: "Am vazut pe Dumnezeu in fata si mantuit a fost sufletul meu!" [Facerea 32, 30]. Unde sunt cei care urmeaza inca flecarelile fara noima ale oamenilor cu faima rea ce s-au aratat in vremurile noastre? Sa auda ei ca Iacov a vazut fata lui Dumnezeu, si nu numai ca nu i s-a luat viata, ci, precum el insusi spu-ne, a fost si mantuit, in rasparul cuvantului lui Dumnezeu: "... ca nu poate vedea omul fata Mea si sa traiasca" [Iesirea 33, 20]. Oare sunt doi Dumnezei: unul a Carui fata se arata vederii sfintilor, si altul a Carui fata este mai presus de orice vedere? Departe de noi asemenea blasfemie! Dar fata lui Dumnezeu cea vazuta este lucrarea harului dumnezeiesc ce se descopera celor vrednici. Iar fata lui Dumnezeu cea niciodata vazuta este ceea ce se numeste firea dumnezeiasca, aflata mai presus de toata infatisarea si vederea. Caci nimeni n-a razbit pana la cele mai din adanc ale lui Dumnezeu, dupa cum este scris [Ieremia 23, 18], si nimeni n-a vazut, nici nu poate sa vada firea lui Dumnezeu [I Timotei 6, 16]. Astfel, vederea duhovniceasca a lui Dumnezeu si taina cea dumnezeiasca a Crucii nu numai ca izgonesc din suflet patimile cele rele si demonii care le insufla, dar si invataturilor gresite, ca si celor ce le sustin, le arata vinovatia, indepartandu-le din ocolul Sfintei Biserici a lui Hristos, in care ni s-a harazit noua acum sa praznuim si sa infatisam in chip limpede harul si lucrarea dumnezeieasca a Crucii de dinaintea Crucii in parintii nostri.
13. Asa precum la Avraam a lucrat taina Crucii, iar fiul sau Isaac era el insusi chip al Celui mai tarziu rastignit, tot astfel in viata intreaga a lui Iacov taina Crucii a lucrat, iar Iosif, fiul lui Iacov, a fost el insusi mistica preinchipuire a Cuvantului divino-uman ce avea sa fie rastignit. Caci si el a fost adus prin zavistie sa fie ucis de cei ce se inrudeau cu el dupa trup, pentru care si la care a fost trimis de catre tatal sau, precum si Hristos mai tarziu; si chiar daca Iosif nu a fost ucis, ci doar vandut, nu-i nimic de mirare, caci nici Isaac nu a fost jertfit. Dar ei nu erau adevarul, ci numai preinchipuire a adevarului ce avea sa vina. Daca trebuie sa vedem in acestia taina indoita - prin cele doua firi - a lui Iisus, aducerea lor spre jertfa a descoperit mai dinainte patima cea dupa trup a Dumnezeului-Om, iar lipsa lor de patimire deplina - netulburarea [impasibilitatea] Dumnezeirii. Lucrul acesta poate fi intalnit si la Iacov si Avraam.
Chiar daca au fost ispititi, ei au iesit totusi biruitori, ceea ce sta limpede scris si despre Hristos. Dintre cei patru care au vestit cucernicia inainte de darea Legii, doi, Avraam si Iacov, aveau lucratoare in viata lor taina Crucii, iar ceilalti doi, Iacov si Iosif, au vestit mai dinainte, in chip minunat, aceasta taina.
14. Dar oare cel dintai care a primit Legea de la Dumnezeu si a dat-o altora, Moise, nu a fost izbavit el insusi prin lemn si prin apa, inainte de a fi data Legea, cand a fost parasit apelor Nilului, lepadat intr-un cos? Dar n-a izbavit el oare poporul lui Israel prin lemn si prin apa [vezi Iesirea 14, 16], aratand mai dinainte prin lemn - Crucea, iar prin apa - dumnezeiescul Botez? Astfel si Pavel, de taine vazatorul, spune deslusit: "Si toti, intru Moise, au fost botezati in nor si in mare" [I Corinteni 10, 2]. Si el marturiseste ca Moise, chiar inainte de mare si de toiag, a indurat, de buna voie, crucea lui Hristos, "socotind ca batjocorirea pentru Hristos este mai mare bogatie decat comorile Egiptului" [Evrei 11, 26]. Iar ceea ce numesc cei nebuni batjocorirea lui Hristos, aceasta este Crucea. Drept care Pavel spune iarasi, cu privire la Hristos, ca "a suferit Crucea, n-a tinut seama de ocara ei" [Evrei 12, 2]. Ci Moise, chip si inaintas al Sau, a vestit mai dinainte, cu toata limpezimea, si chipul Crucii, si mantuirea ce avea sa vina prin ea. Caci Moise, tinand toiagul drept, si-a intins mainile pe el, infatisandu-se astfel pe sine ca o cruce pe toiag; si aratandu-se el in felul acesta, deplin 1-a pus pe fuga pe Amalec [vezi Iesirea 17, 9-12]. Dar si punand sarpele de arama de-a curmezisul, ca semn, a ridicat mai presus de toate chipul Crucii si a poruncit iudeilor celor muscati de serpi sa priveasca la el ca la un izbavitor al lor, tamaduindu-i astfel de muscaturile serpilor [vezi Numerii 21, 8-9].
15. Nu voi avea vreme sa istorisesc aici despre Iosua si despre cei ce dupa el, de la Judecatori la David si ceilalti, s-au invrednicit de taina Crucii, cum au stavilit apele, au oprit soarele, au darimat cetatile celor necredinciosi,, s-au aratat puternici la razboi, au rasturnat taberele vrajmasilor, au scapat de taisurile sabiei, au stins puterea focului, au rupt boturile leilor, au certat pe regi, capetenii de oaste le-au prefacut in cenusa, au sculat morti, au legat crugul prin cuvant si iarasi l-au slobozit, au facut rodnici norii care erau sterpi; drept care Pavel a spus ca pe acestea credinta le-a implinit, fiind credinta o putere mantuitoare si de aceea toate sunt cu putinta celui care crede [vezi Evrei 11, 32-40]. Ceva de acest fel este si Crucea lui Hristos pentru cei ce cred, dupa spusa lui Pavel: "Caci cuvantul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu" [I Corinteni 1, 18].
16. Dar sa-i lasam la o parte pe cei de dinaintea Legii si pe cei de sub Lege; caci n-a grait oare insusi Domnul, prin care toate s-au facut si sunt, inca inainte de Cruce: "Cel ce nu-si ia crucea si nu-Mi urmeaza Mie nu este vrednic de Mine" [Matei 10, 38]? Vezi dar cum, chiar inainte ca El sa fi fost pironit pe Cruce, aceasta insemna deja mantuirea? Totusi, cand deslusit a grait Domnul mai inainte ucenicilor Sai despre patimirea si moartea Lui pe Cruce, auzindu-L Petru, nu a rabdat aceasta, ci, stiind ca El avea deplina slobozenie, L-a rugat spunand: "Fie-ti mila de Tine, sa nu Ti se intample Tie aceasta" [Matei 16, 22]; atunci Domnul l-a certat ca pe unul care cugeta omeneste si nu dumnezeieste. Chemand multimea, dimpreuna cu ucenicii Lui, Le-a spus lor: "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea si sa-Mi urmeze Mie. Ca cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde; iar cine isi va pierde sufletul pentru Mine il va afla" [Matei 16, 24-25].
17. Asadar, El a chemat multimea, dimpreuna cu ucenicii Sai, si a marturisit atunci pe deplin, ves-tindu-le lor aceste marete si mai presus de fire, si cu adevarat dumnezeiesti, iar nu omenesti planuri, pentru a arata ca cere acestea nu numai de la ucenicii Sai alesi, ci de la tot omul care crede in El. Iar a urma lui Hristos inseamna a trai potrivit Evangheliei Sale, dand pilda de toata virtutea si cucernicia. Cat despre indemnul de a-L urma si de a se lepada de sine, ridicand crucea, acesta inseamna a nu se cruta de moartea intru batjocura, pentru virtute si pentru adevarul invataturilor celor dumnezeiesti. Chiar daca este maret si mai presus de fire a se lepada cineva de sine si a se da dispretului si mortii, nu este totusi de necrezut: caci [nici] imparatii pamantului n-ar ingadui vreodata sa fie urmati la razboi de oameni ce n-ar fi gata sa moara pentru ei. Ce este atunci de mirare in faptul ca imparatul cerurilor, venind sa locuiasca pe pamant dupa cum fagaduise, pentru a da piept cu obstescul vrajmas al neamului omenesc, isi cauta insotitori potriviti pentru aceasta? Dar imparatii pamantului nu-i pot invia pe cei ce si-au primejduit viata pentru ei. Caci ce ar putea oare sa mai primeasca un mort de la acestia? Ba mai mult, chiar si imparatii, daca au murit pentru un tel cucernic, isi pun nadejdea in Domnul. Astfel, Domnul ii rasplateste cu viata vesnica pe cei ce se primejduiesc ca sa-L urmeze.
18. Si daca imparatii pamantului isi cauta insotitori gata sa mearga la moarte pentru ei, iata ca Domnul S-a dat pe Sine Insusi mortii pentru noi, sfatuindu-ne sa fim gata de moarte nu pentru El, ci pentru noi insine; si ne arata intr-adevar ca este vorba despre noi insine, cand adauga: "Caci cine va voi sa-si scape sufletul il va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela il va scapa" [Marcu 8, 35]. Ce inseamna acest cuvant: cel ce ar vrea sa-si izbaveasca sufletul, acela si-l va pierde, iar cel ce si-l va pierde, acela si-l va izbavi? Firea omului este indoita: omul cel din afara, vreau sa spun trupul, si omul cel dinlauntru, adica sufletul. Deci, cand omul cel din afara se da pe sine mortii, el isi pierde sufletul pe care-l avea [in trup]. Caci cel ce si-a pierdut astfel sufletul pentru Hristos si pentru Evanghelie, acela intru totul si cu adevarat si-l va mantui, capatand prin el viata cereasca si vesnica, purtatoare spre inviere, facandu-se ceresc si vesnic si dupa trup. Iar cel ce-si iubeste viata sa, si nu este gata sa si-o piarda, din pricina indragirii acestui veac vremelnic si a tot ce tine de el, isi va pierde sufletul sau, lipsindu-l de viata cea adevarata, si se va pierde - vai! - si pe sine, incredintandu-si sufletul osandei celei vesnice. Si prea milostivul Stapan, ca si cum ar plange pentru sufletul acela, aratand marimea nenorocirii sale, spune: "Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?" [Marcu 8,36-37]. Nimic altceva decat pe cele care-n veacul de acum sunt socotite de cinste si placute foarte, si pe care el le-ar prefera unei morti mantuitoare. Dar oare ce-ar pu-tea afla el de dat, in veacul acesta, in schimbul ace-lei vieti in Duh cu care lumea intreaga nu se poate asemui?
19. Prin urmare, fratilor, daca un singur om ar putea sa dobandeasca lumea intreaga, aceasta nu i-ar fi de nici un folos, daca ar fi lipsit de sufletul sau. Cu cat mai cumplit este cand cineva, putand sa dobandeasca din lumea aceasta o parte cat de mica, ajunge sa-si piarda sufletul prin patima si aplecarea catre ea, in loc sa aleaga el a se umple de chipul si de intelesul Crucii, urmandu-L pe Cel ce este datator de viata. Caci Crucea este chipul ce se cade cinstit, si intelesul [cuvantul] acestui chip.
20. V-am infatisat in cele de mai dinainte intelesul si taina acestui chip, deslusit talcuindu-le evlaviei voastre. Dar mai degraba Pavel le-a talcuit pe toate acestea pentru noi. Caci Pavel socotea, intru lauda Crucii, ca e! nimic nu stia decat pe lisus Hristos, si inca pe lisus cel rastignit. Ce spune deci Pavel? Crucea inseamna rastignirea trupului, cu patimile si cu poftele sale. Credeti oare ca el spune aceasta numai cu privire la viata cea dupa simturi si la patimile cele de sub pantece? Cum de scrie el atunci Corintenilor: "Cata vreme este intre voi pizma si cearta si dezbinari, nu sunteti, oare, trupesti si nu dupa firea omeneasca umblati?" [I Corinteni 3, 3]. Astfel incat cel ce indrageste slava sau banii, sau cel nu ce vrea sa-si implineasca decat voia sa, nazuind sa iasa biruitor din orice infruntare, este om trupesc si traieste dupa trup. Din care pricina se ivesc si galcevile, precum spune si Iacov, fratele Domnului: "De unde vin razboaiele si certurile dintre voi? Oare, nu de aici: din poftele voastre ce se lupta in madularele voastre?" [Iacov 4, 1]. Astfel, a-ti rastigni trupul, cu patimile si poftele sale, aceasta inseamna si ca omul sa nu savarseasca nimic din ceea ce este neplacut lui Dumnezeu. Si chiar daca trupul ne trage in jos si ne siluieste, cuvine-se ca fiecare dintre noi sa se straduiasca sa-l ridice la inaltimea Crucii. Ce vreau eu sa spun? Venind pe pamant, Domnul Si-a petrecut viata in saracie; si nu numai ca Si-a dus viata astfel, ci a si propovaduit, spunand: "Asadar, oricine dintre voi care nu se leapada de tot ce are nu poate sa fie ucenicul Meu" [Luca 14, 33].
21. Dar rogu-va, fratilor, ca nimeni sa nu se tulbure auzindu-ma propovaduind cu tarie vointa cea buna si bineplacuta si desavarsita a lui Dumnezeu, nici nimeni sa nu se mahneasca socotind ca poruncile Sale sunt anevoie de implinit, ci mai intai sa cugete la aceea ca imparatia cerurilor se ia cu silinta si ca numai cei silnici se invrednicesc de ea, si sa dea ascultare lui Petru, fruntasul apostolilor lui Hristos, cand zice: "Ca si Hristos a patimit pentru voi, lasandu-va pilda, ca sa pasiti pe urmele Lui " [I Petru 2,
21]. Apoi sa se cugete si la faptul acesta, ca afland fiecare, cu adevarat, cat datoreaza Lui Dumnezeu, si neputand sa-I intoarca totul, se cade sa-I aduca Lui, cu smerenie, macar atat cat poate si socoteste a fi bun de adus. Iar pentru restul, care ii lipseste, sa se smereasca iarasi inaintea Sa, ca prin aceasta smerire sa dobandeasca milostivirea si sa acopere lipsa lui. Prin urmare, daca cineva vede ca mintea si cugetul sau se apleaca spre bogatie si imbuibare, sa cunoas-ca el ca o astfel de judecata este trupeasca si inrobita celor josnice, caci oricine a fost pironit pe cruce nu poate sa se indrepte spre astfel de teluri. Drept care unul ca acela trebuie sa-si suie pe cruce gandul sau, pentru ca, nemaicazand de acolo, sa nu se mai desparta de Hristos cel rastignit pentru el.
22. Asadar, cum va incepe acel om sa-si ridice cu-getul sau la inaltimea Crucii? Nadajduind in Hristos, Atoatestapanitorul, sa se lepede el de toata agoni-seala nelegiuita; iar de va dobandi el castig dupa dreptate, fara sa fie prea mult aplecat spre el, sa-l chiverniseasca in chip intelept, facandu-le parte din el - pe cat cu putinta - semenilor sai aflati in nevoie. Caci a renunta la propriul trup si a-l purta spre cruce, dupa cum cere porunca, aceasta n-o pot face decat cei sunt oameni ai lui Dumnezeu, traind dupa Dumnezeu: nefiind ei prea mult aplecati spre propriul trup, se slujesc de acesta doar ca de un impreuna lucrator cu ei pentru cele ce le sunt de trebuinta, iar daca li se iveste prilejul, ei sunt gata in orice clipa sa renunte la el. Orice om care ar face astfel cu bunurile si bogatiile trupesti, chiar daca n-ar putea face mai mult, s-ar purta bine si intr-un fel placut lui Dumnezeu. Si inca, vede cineva in sine o cugetare desfranata, care se ridica in el, cu oarecare putere? Sa stie atunci ca inca nu s-a rastignit pe sine. Atunci cum se va rastigni el oare? Sa fuga de privirea isco-ditoare a femeilor si de legaturile necuvenite cu acestea si de vorbirea cea usuratica, sa puna frau tuturor acelor lucruri care hranesc patima, sa se lepede de ospete, de betii, de lacomia pantecelui, de somnoroasa lenevire. Sa amestece el infranarea naravurilor cu smerenia cugetarii, chemandu-L pe Dumnezeu, cu inima zdrobita, impotriva patimilor lui, iar atunci zicand: "Vazut-am pe cel necredincios falindu-se si inaltandu-se precum cedrii Libanului. Si am trecut, si iata nu era; si l-am cautat pe el, si nu s-a aflat locul lui" [Psalmi36, 35-36].
23. Te tulbura iarasi cugetarea slavei desarte? Tu sa-ti amintesti sfatul Domnului din Evanghelii cu privire la aceasta: in discutii sa nu cauti sa pari mai presus de ceilalti, ci foloseste-ti virtutile, in masura in care le ai, intr-ascuns, privind doar spre Dumnezeu si fiind vazut doar de catre El, iar Tatal tau, Cel ce vede intr-ascuns, iti va rasplati tie pe fata. Iar daca, chiar si dupa ce ai taiat tu impunsatura vreunei patimi, te tulbura iarasi inlauntrul tau gandul la ea, nu te infricosa. Aceasta iti va mijloci tie primirea cununii, caci tulburandu-te, ea nu te convinge, nici nu-si face lucrarea sa, ci este doar o miscare amortita, infranta de lupta ta cea dupa Dumnezeu.
24. Acesta este cuvantul Crucii; si este asa nu doar la prooroci, inainte sa fie implinit, ci si acum, dupa ce s-a implinit, Crucea ramanand o mare taina, cu adevarat dumnezeiasca. De ce? Fiindca, [judecand] dupa aparente, cel ce face prea putin caz de sine insusi si se smereste in toate, pare sa-si atraga asupra-si umilinta; cel care fuge de placerile trupesti pare sa-si atraga chin si suferinta; cat despre cel care-si daruieste bunurile, acela pare a fi el insusi pricina a saraciei sale; cand, de fapt, prin puterea lui Dumnezeu, saracia aceasta si chinul si umilinta dau nastere, atat in lumea de acum, cat si in cea viitoare, unei slave vesnice si unei bucurii de negrait si unei bogatii ce nu poate fi cheltuita. De aceea, numarandu-i intre cei pierduti, si chiar intre pagani, pe cei ce nu cred acestea, nici nu-si arata credinta lor prin fapte, Pavel spune: "Insa noi propovaduim pe Hristos cel rastignit: pentru iudei sminteala", prin necredinta lor in patima cea mantuitoare, iar "pentru neamuri, nebunie", intrucat ei nu cinstesc decat ceea ce este trecator si nu cred in fagaduintele lui Dumnezeu, "dar pentru cei chemati, si iudei si elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu si intelepciunea lui Dumnezeu" [I Corinteni 1, 23'24].
25. Asadar, aceasta este intelepciunea lui Dumnezeu si puterea Lui, a birui prin slabiciune, a se inalta prin smerenie, a fi bogat si a se imbogati prin saracie. Nu numai intelesul Crucii si taina sa, dar si chipul ei cel dumnezeiesc si vrednic de inchinaciune, pecete sfanta si preacinstita, datatoare de sfintenie si implinitoare a bunurilor celor negraite si nemasurat de mari puse la indemana neamului omenesc de catre Dumnezeu, care ridica blestemul si osanda, nimicind stricaciunea si moartea, dand viata vesnica si binecuvantare, lemn de mantuire aducator, sceptru imparatesc, trofeu dumnezeiesc impotriva vrajmasilor vazuti si nevazuti. Fii ereziei ii intorc spatele in deradere; caci ei n-au priceput cuvantul apostolic: "Ca sa puteti intelege, impreuna cu toti sfintii, care este latimea si lungimea si inaltimea si adancimea" [Efeseni3, 18]. Intr-adevar, Crucea Mantuitorului arata toata iconomia venirii Sale cu trupul la noi si cuprinde toata taina din ea; da, caci Crucea se intinde catre toate marginile pamantului, imbratisand cele de sus, cele de jos, cele dimprejur si cele de la mijloc. Aducand noi un temei care ar trebui sa-i convinga pe eretici, daca acestia ar fi avut destula intelepciune pentru a cinsti si ei Crucea, ei se indeparteaza de chipul imparatului slavei, pe Care Insusi Domnul l-a numit inaltare si slava a Sa, mai inainte de a fi fost inaltat pe el: caci vorbind despre venirea si aratarea Sa viitoare, El vesteste semnul acesta al Fiului Omului, Care vine cu putere si cu slava multa [vezi Matei 24, 30].
26. Dar ei spun: "Pironit pe cruce, Hristos a murit, si de aceea nu rabdam sa mai vedem chipul si lemnul pe care a murit El". Iar zapisul scris impotri-va noastra din pricina neascultarii cu privire la pom, neascultare savarsita cand mana stramosului nostru dintai s-a intins spre el, oare pe ce a fost prins in cu-ie? Si cum oare a fost el nimicit si sters, astfel incat noi sa putem dobandi din nou binecuvantarea lui Dumnezeu? Cu ce oare Hristos a despuiat si a izgonit pe deplin stapanirile si puterile duhurilor rautatii, care uzurpasera locul firii noastre din pricina lemnului neascultarii? Si cu ce oare Hristos, biruindu-le pe acestea, le-a dat de rusine, ca astfel sa primim noi slobozenie? Cu ce oare a fost surpat zidul cel despartitor, iar vrajmasia fata de Dumnezeu a ince-tat si a pierit? Si prin ce oare am fost impacati cu Dumnezeu si am primit vestea cea buna a unei paci reinnoite cu El? Nu oare pe Cruce si prin Cruce? Sa ascultam ce spune Apostolul catre Efeseni: "Caci El este pacea noastra, El, Care a facut din cele doua - una, surpand peretele din mijloc al despartiturii ca, intru Sine, pe cei doi sa-i zideasca intr-un singur om nou si sa intemeieze pacea, si sa-i impace cu Dumnezeu pe amandoi, uniti intr-un trup, prin Cruce, omorand prin ea vrajmasia" [Efeseni 2, 14-l6]. Si catre Coloseni: "Iar pe voi, care erati morti, in faradelegile si in netaierea imprejur a trupului vostru, v-a facut vii, impreuna cu Sine, iertandu-ne toate gresalele; stergand zapisul ce era asupra noastra, care ne era potrivnic cu randuielile lui, si l-a luat din mijloc, pironindu-l pe cruce. Dezbracand (de putere) incepatoriile si stapaniile, le-a dat de ocara in vazul tuturor, biruind asupra lor prin cruce" [Coloseni 2,13-15].
27. Oare nu vom cinsti si nici nu ne vom folosi noi oare de acest dumnezeiesc trofeu al obstestii slobozenii a neamului omenesc, trofeu a carui simpla aratare il face sa fuga pe sarpe, pe printul raului, biruindu-l si rusinandu-l, vestindu-i infrangerea si zdrobirea, slavindu-L si preamarindu-L totdeodata pe Hristos si dezvaluind lumii biruinta Sa? Iar daca Crucea ar fi sa fie dispretuita, sub cuvant ca Hristos a suferit pe ea moarte, atunci nici moartea Sa n-ar fi vrednica de cinstire si mantuitoare. Cum se poate atunci - dupa cuvantul Apostolului - sa fim noi botezati in moartea Sa? Cum ne vom face oare partasi invierii Lui, daca nu suntem inradacinati in asema narea cu moartea Sa? Si de altfel, daca s-ar afla ci neva care sa se inchine chipului Crucii ce nu ar avea inscris pe ea numele Stapanului, ar putea fi in vinuit, pe buna dreptate, ca nu ar face ceea ce se cuvine; caci "intru numele lui lisus Hristos tot genunchiul se va pleca, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesubt" [Filipeni 2, 10]. Si intrucat Crucea poarta acest nume vrednic de inchinare, ce mare nesabuinta ar fi sa nu ne plecam genunchiul in fata Crucii lui Hristos!
28. Dar noi, plecandu-ne si inimile impreuna cu genunchii nostri, ne vom inchina alaturi de Psalmistul si de Proorocul David la locul unde au stat picioarele Sale, si unde bratele i s-au intins, imbratisand totul, si unde trupul incepator al vietii a fost dat batjocurii pentru noi; si, inchinandu-ne ei [Crucii] cu credinta, sa ne umplem noi de belsugul sfinteniei revarsate din ea, sa-l gustam si sa-l pastram in inimile noastre. In felul acesta, la preaslavita venire ce va sa fie a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, vazandu-L pe El intru slava, sa ne bucuram si sa dantuim, avand noi parte de sederea cea de-a dreapta Sa, de auzirea preafericitului glas ce ne-a fost fagaduit si de primirea binecuvantarii Sale, intru slava Celui ce a fost rastignit cu trupul pentru noi, a Fiului lui Dumnezeu.
29. Caruia I se cuvine marirea, dimpreuna cu Tatal Sau cel fara de inceput si cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Sau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
