Credinta cea mare si staruitoare a femeii cananeence a fost aratata si laudata nu de un prooroc, apostol, ierarh sau dascal al Bisericii lui Hristos, ci de Insusi Domnul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos, stiutorul inimilor omenesti (Matei 9, 2-4; Marcu 2, 6-8). El lauda in fata poporului credinta cea mare a femeii cananeence. O, intelepciune fara de margini a Mintuitorului! O, adincul indurarilor Lui! Vine o femeie pagina, necajita si straina tocmai din Fenicia Siriei - dupa cum arata dumnezeiescul evanghelist Marcu - si il roaga pe Domnul cu lacrimi din durerea inimii sa alunge demonul din fiica ei (Marcu 7, 30).
Nu stia cine este Hristos. Auzise si ea de la alti credinciosi iudei, ca Iisus Hristos este din neamul lui David, imparatul si proorocul. Auzise de sfintele Sale minuni care le facea in poporul lui Israel si credea cu toata taria inimii sale ca va face Hristos mila si cu dinsa. Aceasta femeie straina de poporul ales, vazind multimea ce urma pe Mintuitorul, nu indrazneste sa se apropie prea mult de El, ci de departe striga: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David, fiica mea rau se chinuieste de diavol! (Matei 15, 22).
Trei ginduri mari stapineau mintea si inima ei. Intii, credinta tare catre Dumnezeu; al doilea, nadejdea ei fara de indoiala ca Domnul o va asculta si-i va implini cererea ei; iar al treilea, mila cea mare pentru suferinta fiicei sale. Pe toate aceste trei ginduri le-a scos la lumina din inima sa, cind a zis: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! (Matei 15, 22). Apoi, cerind mila de la Domnul pentru ea, zice: Fiica mea rau se chinuieste de diavolul! Adica: "Doamne, daca miluiesti pe fiica mea, pe mine ma miluiesti. Aceasta este durerea inimii mele si pentru aceasta strig catre Tine, sa faci mila cu fiica mea si sa izgonesti duhul cel rau din ea, care o chinuieste cumplit".
Auzind si ea de minunile Fiului lui Dumnezeu, credea, fara indoiala, ca si pe fiica ei o va vindeca. Dar cu toata strigarea ei din inima, Mintuitorul nu i-a raspuns un cuvint (Matei 15, 23). Oare nu-i era Lui mila de ea si de fiica ei? Oare n-a venit El sa caute si sa mintuiasca pe cel pierdut? (Matei 18, 11; Luca 9, 55). Dar de ce tacea la strigarea indureratei mame si nu raspundea nici un cuvint? Iata de ce tacea: ca sa scoata la lumina un lucru mare, care era in sufletul acelei femei necajite si straine, adica credinta ei statornica si mare in Dumnezeu. Ba mai mult! Ucenicilor Mintuitorului, auzind strigarea ei, li s-a facut mila de ea si L-au rugat pe Domnul, zicind: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra...
Dar Mintuitorul, ca si cind n-ar fi bagat de seama nici strigarea ei si nici rugamintile sfintilor Sai ucenici, raspunde negativ, zicind: Nu sint trimis decit catre oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei 15, 24). Auzind aceste cuvinte ale Mintuitorului, biata mama indurerata, nu se deznadajduieste de mila Lui, ci vine si se inchina cu si mai mare smerenie inaintea Mintuitorului, zicind: Doamne, ajuta-ma! (Matei 15, 25). Adica: "Doamne, nu ma lasa, ca singura mea nadejde numai spre mila si puterea Ta fara de margini mi-am pus si cred ca vei face mila si cu mine, cea straina si nevrednica de indurarea Ta. Caci numai Tu stii cu adevarat durerile inimii mele!"
Dar si dupa aceasta staruinta din inima, biata femeie este respinsa de Mintuitorul care zice: "Nu este bine a lua piinea fiilor si a o arunca la ciini" (Matei 15, 26). Prin ciini intelegem aici pe pagini, pentru viata lor necurata si pentru inchinarea lor la idoli, iar pe iudei ii numeste fiii lui Avraam. Piinea inseamna facerile de bine facute de Mintuitorul. Dar ce face indurerata mama, auzind ca este socotita in rindul ciinilor? Oare se supara? Oare huleste? Oare se deznadajduieste de mila si de ajutorul ce-l asteapta de la Preabunul nostru Mintuitor? Nu, nicidecum. Ci se smereste foarte in inima sa si se socoteste cu adevarat in rindul ciinilor, avind in continuare nadejdea unui ciine catre stapinul sau, ca pina la urma ii va arunca si ei o faramitura de piine, adica nu o va lasa nemiluita cu totul. Apoi, in marea smerenie a inimii sale, indrazneste a zice catre Mintuitorul: Da, Doamne (adica sint ciine), dar si ciinii maninca din farimiturile care cad de la masa stapinilor lor (Matei 15, 27).
Vedeti, fratilor, credinta cea tare si fara indoiala a acestei necajite mame? Vedeti smerenia inimii ei? Este alungata ca un ciine, dar nu se deznadajduieste de cererea ei si crede cu mare tarie, ca pina la urma va capata o farimitura din piinea indurarilor lui Dumnezeu si Stapinului ei. Vedeti ca smerenia si credinta acestei femei pagine este mai mare decit a multor crestini din zilele noastre. Care dintre credinciosii nostri se mai roaga lui Dumnezeu cu credinta, cu smerenia si cu staruinta acestei femei cananeence? Nu se supara, vazindu-se asemanata cu ciinele, si asteapta sa fie miluita, macar ca un ciine. Iar Preamilostivul nostru Mintuitor, vazind smerenia si credinta ei cea mare si statornica, ca un Atotstiutor al inimilor, vazind inima ei de mama indurerata pentru suferinta fiicei sale, vazind ca acest suflet necajit nu si-a pierdut credinta si nadejdea in mila Lui, ii raspunde: O, femeie, mare este credinta ta! Faca-se tie precum voiesti! Si s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela (Matei 15, 28).
Ati auzit de minunile credintei celei tari si statornice ale femeii cananeence? Ati vazut ca mila si indurarea Domnului nostru Iisus Hristos, a tamaduit pe fiica acesteia de duhul cel necurat pentru credinta mamei sale, iar credinta ei cea statornica si staruitoare a laudat-o, zicind: O, femeie, mare este credinta ta!
Sa ne punem o intrebare: prin ce mijloace a ajuns aceasta femeie la o credinta atit de mare si statornica? Cum a ajuns ea sa cunoasca pe Mintuitorul, deoarece nici o revelatie nu a avut, nici Sfinta Scriptura nu o citise spre a fi invatat credinta cea dreapta in Dumnezeu? Femeia cananeeanca a primit credinta in Dumnezeu prin auz. Ca desi nu avusese descoperire despre Hristos, nici Sfinta Scriptura nu o cunostea, dar auzind ea de la multi oameni despre minunile cele preaslavite ale Domnului, a crezut cu tarie in inima ei ca acest fiu al lui David este un trimis al lui Dumnezeu pentru indreptarea si mintuirea oamenilor si ca va face mila si cu fiica sa cea chinuita de duhul cel rau.
Apostolul Pavel ne-a invatat, zicind: Credinta vine prin auz, iar auzul din cuvintul lui Dumnezeu (Romani 10, 17).
Iata cit de mare adevar arata aceste cuvinte ale Sfintului Apostol Pavel. A auzit femeia cananeeanca si a crezut cu tarie in inima sa, si prin credinta ei cea mare si statornica a dobindit cele ce dorea; adica vindecarea fiicei sale. Tocmai aceasta a fost pricina pentru care Mintuitorul a tacut la strigarea ei cea dintii, si apoi inca de doua ori a fost respinsa, la cererea sa, ca sa se vada prea luminat credinta ei cea mare si statornica.
Alta pricina pentru care Iisus Hristos nu a tamaduit indata pe fiica cananeencei, a fost si aceasta ca sa arate evreilor cita credinta staruitoare are o femeie pagina si cita impietrire si necredinta aveau carturarii, arhiereii si fariseii, care nu numai ca nu credeau in El, dar cautau in tot chipul sa-L piarda (Ioan 12, 19; Luca 19, 47).
Iubiti credinciosi,
Multi dintre sfintii si alesii lui Dumnezeu au aratat marea si statornica credinta in El, precum: Noe, Avraam, Moise, sfintii prooroci, dumnezeiestii Apostoli si toti mucenicii care L-au marturisit si si-au pus sufletul pentru El. Unii dintre acestia au fost calauziti direct de Dumnezeu, iar cei mai multi de Sfinta Scriptura, care i-a condus la cunoasterea si credinta in Dumnezeu, caci prin citirea Sfintei Scripturi se naste credinta in Dumnezeu (Ioan 2, 3; Fapte 13, 48; 17, 11; Romani 10, 17; 16, 26; II Timotei 3, 15 s.a.)
Iata in Evanghelia de astazi o femeie pacatoasa, straina de neamul lui Israel, de credinta cea adevarata si de citirea Sfintelor Scripturi care, numai din cele auzite de la unii oameni, crede cu atita tarie in Mintuitorul si in puterea minunilor Lui, incit este vrednica de lauda si de mila Preabunului Dumnezeu. Mintuitorul nostru Iisus Hristos, ca Dumnezeu Atotstiutor, a aratat mai inainte ca multi din pagini vor ajunge la cunostinta de Dumnezeu si la credinta cea dreapta in El, zicind: Si vor veni de la rasarit si de la apus, de la miazanoapte si de la miazazi si vor sedea la masa intru Imparatia lui Dumnezeu (Luca 13, 29).
Care a fost pricina ca aceasta femeie cananeeanca a alergat cu atita sirguinta in urma Domnului si a cerut cu atita staruinta ajutorul si mila Lui in nevoia ei? Negresit ca era o mama necajita si indurerata cu inima, din cauza suferintei celei mari a fiicei sale care era rau chinuita de diavol. Oricine isi poate inchipui cita durere si mihnire avea biata mama, cind vedea pe fiica sa de atitea ori cazind jos, racnind, lovindu-se cu capul de pamint, scrisnind din dinti si tremurind cu tot trupul cind duhul cel rau o chinuia. Numai acela isi poate da seama de acest lucru, care a vazut pe viu pe un om indracit, cind il apuca duhul cel rau si il munceste.
Orice om cu suflet bun si o inima miloasa, compatimeste pe asemenea oameni care, prin ingaduinta lui Dumnezeu, sau din cauza pacatelor parintilor sint stapiniti de diavoli, cu atit mai mult o mama buna, cind vede in asemenea chinuri pe fiica ei. Pentru ca nimic in lume nu este mai bun, mai milostiv ca inima unei mame adevarate. Pentru a va da seama de acest lucru, in cele ce urmeaza vom arata din nou citeva infatisari ale credintei acestei femei cananeence.
Care a fost, deci, fapta buna principala care a contribuit cel mai mult la vindecarea copilei stapinite de diavolul din Evanghelia de astazi? A fost credinta cea tare si puternica a mamei sale. Credinta ei in Fiul lui Dumnezeu era mai mare ca a noastra, ca a multor crestini de azi. Credinta ei statornica, vie, neindoielnica in Iisus Hristos a izgonit pe diavolul din fiica ei. Inca nici n-a fost nevoie s-o aduca inaintea Domnului. Prin credinta mamei i-a vindecat Mintuitorul fiica de la distanta, in clipa cind a rostit cuvintele: O, femeie, mare este credinta ta! Fie tie dupa cum voiesti (Matei 15, 28).
Credinta tare nu este legata de loc si de timp. Ea vindeca, iarta, izbaveste de primejdii, inviaza din morti, indiferent de loc, de virsta si de distanta. Noi ne rugam in biserica pentru credinciosi si ei primesc ajutor, sanatate si cele de folos, acasa, pe cale, la locul lor de munca. Sa ne intarim prin credinta din exemplul acestei mame din Evanghelie. Sa alungam indoiala in credinta, nepasarea, nesimtirea si impietrirea inimii noastre si necredinta care bintuie peste lume, ca de nu vom avea credinta dreapta, statornica si puternica in Hristos ca aceasta femeie, nu ne vom putea mintui.
Credinta vine din auz, spune Sfintul Apostol Pavel, adica auzirea cuvintului lui Dumnezeu. Numai ca cei care seamana cuvintul vietii si invata poruncile Sfintei Evanghelii trebuie sa fie preoti ortodocsi si sa aiba viata crestina exemplara. Credinta se intareste mai ales prin sfinta rugaciune, prin post si milostenie, prin spovedanie regulata si prin Sfinta Impartasanie.
Femeia cananeeanca avea si credinta tare, dar si rugaciune staruitoare, caci mereu striga in urma lui Hristos: "Doamne, ajuta-mi si vindeca pe fiica mea!" Nu se descuraja, desi Domnul o trecea cu vederea; nu slabea in credinta, nici nu cirtea ca este asemanata cu ciinii, nici nu inceta a se ruga si a striga in urma Lui: "Doamne, ajuta-mi! Doamne, miluieste pe fiica mea, ca rau este chinuita de diavolul!" Asa si noi sa ne rugam lui Dumnezeu: "Doamne, miluieste sufletul meu, ca este chinuit de diavolul mindriei, de duhul desfrinarii, de patima miniei, a lacomiei si a trindaviei! Doamne, scapa-ne de robia patimilor, de slabirea credintei, de indoiala gindurilor, de duhul necuratiei, de neinfrinarea limbii si de toate cursele vrajmasului diavol!"
Iubiti credinciosi,
Mare este puterea credintei in lume! Mare a fost credinta Maicii Domnului, a Sfintilor Apostoli, a Sfintilor Mucenici si a Cuviosilor Parinti! Mare a fost credinta parintilor, a mamelor care ne-au nascut si a inaintasilor nostri. Ei uneau credinta cu rugaciunea, cu postul, cu milostenia si smerenia. Acestea erau virtutile Sfintilor si ale parintilor nostri. Acestea erau si virtutile femeii din Evanghelia de astazi. Acestea trebuie sa fie cununa de margaritare care se cere sa impodobeasca pe crestinii nostri, inima noastra, casele noastre, copiii si viata noastra.
Credinta si rugaciunea cu lacrimi au facut cele mai mari minuni in Biserica lui Hristos si in viata crestinilor. Prin acestea se savirseste jertfa Sfintei Liturghii si cele sapte Sfinte Taine. Prin acestea se izgonesc si astazi diavolii din oameni, se fac minuni de vindecare la sfintele moaste si la multe icoane din tara noastra. Prin acestea dobindim iertare de pacate si mintuire.
De aceea aveti datoria sa mergeti regulat la slujbele Bisericii, sa duceti in familie viata cit mai curata si sa va cresteti copiii in frica de Dumnezeu. Copiii lasati de capul lor, nedusi la biserica, nespovediti regulat si nehraniti cu rugaciunea si cuvintul lui Dumnezeu, ajung rai, betivi, desfrinati, necredinciosi si chiar ucigasi de oameni. Caci daca se departeaza de Dumnezeu, de biserica, de parinti, de rugaciune si de cele sfinte, patimile ii robesc si diavolii ii arunca in necredinta, in deznadejde si in osinda iadului.
Sa aveti grija de copii ca de lumina ochilor! Invatati-i, educati-i, mingiiati-i, duceti-i la biserica, hraniti-i cu Trupul lui Hristos si cu cuvintele Sfintei Evanghelii, caci vom da greu raspuns pentru ei. Sa cerem de la Iisus Hristos credinta femeii cananeence si izgonirea patimilor din inimile noastre. Sa invatam a ne ruga cu rugaciunea ei, rostind mereu aceste scurte cuvinte: "Doamne ajuta-ne sa ne mintuim si sa Te slavim in vecii vecilor!" Amin.
