Duminica a V a dupa Sfintele Pasti este numita Duminica Samarinencei. Ea aminteste de momentul in care Hristos ii cere unei femei samarinence apa. Era insetat. Din Evanghelie nu reiese ca Hristos a baut din fantana din care dorea femeia sa scoata apa. Insa, El pleaca de aici cu setea potolita. Femeia vine sa ia apa din fantana si pleaca de aici cu vasul gol. Dar ea poarta in sine apa cea vie, pe Hristos.
Ne intrebam: daca Hristos avea puterea sa inmulteasca painea in pustiu, sa mearga pe apa, sa-i ridice pe oameni din moarte, deci sa faca minuni, oare nu putea sa scoata izvor de apa din din stanca sau din nisip ca sa-Si potoleasca setea? Sigur ca putea.
Insa, apa pe care o cere Hristos este viata noastra. Vrea ca omul sa I se deschida ca sa locuiasca in el, ca prin aceasta salasluire sa poata lua chip in om. Viata dumnezeiasca nu se da fara dorirea ei de catre om. Nu se da cu sila.
Daca vom fi pusi in situatia sa fim fantani, sa dam din noi apa de baut, va fi aceasta apa limpede, va fi apa pe care o gaseste omul la izvor? Ma tem ca in multi dintre noi se afla doar namol. Sunt multi care nu au mai coborat in ei insisi pentru a curata adancul.
O apa statuta nu poate fi daruita. Ea nu curata. Dimpotriva, e urat mirositoare si naste boli.
Unde putem curati adancurile noastre? In Biserica. Ceea ce ramane uimitor e ca dupa ce ne-am curatat aici, de vom privi in noi, nu ne vom mai vedea chipul, asa cum se intampla in lume, ci-L vom vedea pe Hristos.
Voi incheia cu precizarile I.P.S. Bartolomeu: „Filologia biblica stie ca manuscrisele cele mai vechi sunt si cele mai adevarate, deoarece ele nu sunt contaminate de greselile involuntare ale copistilor sau de cele voluntare ale ereticilor. Sfintii Parinti stiau, de asemenea, ca adevarata credinta este aceea mai veche, adica cea predata de Sfintii Apostoli. Biserica stie ca apa cea vie a unei fantani se pastreaza ca atare numai daca fantana este adanca si daca peretii ei sunt ziditi din pietre tencuite. Ei bine, cele sapte Sinoade Ecumenice nu sunt altceva decat pietrele tencuite ce apara apa cea vie de apele viiturilor. Aici, intre viu si viitura e toata drama sfasierilor la care este supusa camasa lui Hristos. Panza freatica este una singura, fantanile pot fi mai multe, chiar foarte multe. Care este cea adevarata? Aceea care s-a ferit si se apara de viituri. O numim Ortodoxie. Acuzata de conservatorism, Ortodoxia e singura care stie ce conserva: apa cea vie a Evangheliei lui Hristos, pururea innoitoare prin Duhul Sfant. Si e de-ajuns.”
