"Daca noi numai pentru viata aceasta ne punem nadejdea la Hristos, suntem cei mai nefericiti dintre toti oamenii”. I Corint. XV, 19.
Frati crestini,
Sunt multi dintre noi, care se impodobesc cu numele de crestin, si care totusi il privesc pe Iisus Hristos numai ca pe un om genial, iar invatatura Lui ca pe cel mai intelept program de viata omeneasca. Acestia inlatura partea dumnezeiasca din Iisus Hristos si nici nu vor sa auda de viata divina, de minuni si de tot ceea ce intrece sfera realizarilor omenesti. Iar in ceea ce priveste invatatura si promisiunea unei vieti viitoare: Invierea, judecata de apoi, si rasplata, si pedeapsa vesnica, le privesc ca pe niste lucruri neserioase si vrednice doar de ironii.
Ei bine, acestia care, dupa spusa Sf. Apostol Pavel: si-au pus nadejdea in Hristos numai pentru viata aceasta sunt cei mai nefericiti dintre toti oamenii. Ei au negat pe Dumnezeu mai intai, pentru ca usor sa le vina mai apoi, sa desconsidere si omenescul. Acestia au inlaturat divinul din persoana lui Iisus Hristos, pentru a diviniza mai tarziu patimile din ei. Nefericitii de ei au cautat sa-si pironeasca viata lor numai de lutul acestui pamant, si sa dispretuiasca si sa sfasie Cerul cu ale lui frumuseti, cu ale lui binecuvantari si fericiri pe care numai el le poate da pamantenilor.
Oare poate sufletul omenesc sa se fericeasca si sa-si incheie viata aceasta pamanteasca deplin multamita, si fara focul arzator al unor idealuri neimplinite, cand observam ca multi sunt nedreptatiti in aceasta viata si ca multi sufar, fiind jertfiti pe nedrept?!
Si oare cel rau si desfranat sa fie incoronat cu un trai nepasator, cum adesea observam ca se intampla in aceasta viata pamanteasca?!
Si oare nu ar trebui sa se ispaseasca acele crime nepedepsite de tribunale, acele calomnii perfide, si acele faradelegi facute la intuneric, si acel dispret pe care il aruncam celor saraci?!
Oare nu care cumva aceste suferinte nedrepte, aceasta fericire a celui rau, si aceste crime nepedepsite pe acest pamant sunt strigatoare la Cer, pentru a cersi dreptatea acelui care moare innadusit de nedreptate, si pentru a ferici pe cel ce intru nevinovatie a suferit chinuri, si pentru a pedepsi pe criminalul care sfideaza dreptatea?!
Contra tuturor acestor nedreptati pamantene protesteaza tot ce-i mai curat din sufletul nostru. Si nimic nu poate sa ne mangaie si sa ne dea curaj de viata, decat pilda saracului Lazar, care si-a primit fericirea intr-o alta viata decat cea pamanteasca, in Imparatia cea cereasca a lui Dumnezeu care urmeaza vietii pamantesti.
Daca viata viitoare n-ar exista, apoi intreaga morala a omului genial si a intregii lumi n-ar fi decat o iluziune, o fantoma cu dreptul suparatoare. Iar constiinta, acest judecator neiertator, care se afla in sufletul oricarui om, si care ne mustra ori de cate ori gresim, n-ar fi decat un element de tortura, un ghimpe care ne inteapa fara nici o noima. Si daca aceasta constiinta nu lupta pentru o fericire deplina, pe care nu o putem dobandi in aceasta viata, ci numai in ceruri, la Dumnezeu, pentru ce oare ne-a mai fost data? La ce ne foloseste aceasta constiinta ce ne tortureaza in orice moment, daca ea nu lupta sa ne pazeasca nevinovati pentru imparatia fericirii celei vesnice? Daca nu exista o viata viitoare si o rasplata divina, pentru ce nu am fi trait linistiti ca si animalele, care n-au acest element de tortura, constiinta?!
Si iarasi vine sa ne intrebam, cum? noi oamenii, care atat ne deosebim de animale in timpul acestei vieti, sa fim amestecati cu ele in praful lor, dupa moarte, si sa nu avem o chemare care sa ne inalte catre cele de sus? Cum? viata noastra sa se termine cu cel din urma suspin?!
Nu pot crede aceasta, caci daca ar fi ca viata noastra sa se incheie cu moartea, atunci am fi cei mai nenorociti dintre creaturi. Aceasta nu se poate, caci, "daca Dumnezeu imbraca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor”, apoi pe noi, regi ai creaturii, sa ne neglijeze, dandu-ne pulberii si uitarii vesnice? Nu, evident ca nu, caci moartea nu incheie viata, ci ea e poarta prin care se intra la viata cea vesnica. Si aceasta o marturisim noi crestinii, cu toata taria sufletului nostru, intemeiati fiind pe invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a spus, ca Imparatia Lui nu-i din lumea aceasta, ci in ceruri, unde vom primi rasplata cea vesnica, dupa ce vom fi judecati la venirea cea de a doua a Sa.
Pomenirea despre aceasta judecata viitoare, Biserica in fiecare an ne-o pune inainte, in aceasta Duminica, dinaintea Postului Mare, pentru a ne mentine treaza in sufletele noastre pedeapsa care are sa ne astepte, daca nu vom implini invatatura cea crestineasca a sfintei noastre Biserici. Si aceasta pomenire o face spre binele nostru, caci daca bogatul din Evanghelie s-ar fi gandit la judecata cea de pe urma, nu ar fi pacatuit, dar pentru ca nu s-a gandit niciodata, de aceea a pacatuit. Iata de ce noi crestinii facem pomenirea in fiecare an a judecatii viitoare, pentru a tine treaza in sufletele noastre credinta ca, "noi nu avem aici cetate statornica, ci cautam pe ceea ce va sa vina” (Ebrei 13, 14), caci "salasul nostru e in ceruri" (Filipeni 3, 20), unde ne asteapta o judecata dreapta si o rasplata cu fericiri de nedescris, ori o pedeapsa cu chinuri grozave.
Aceasta credinta in viata viitoare, noi crestinii o marturisim si o dorim vesnic, ori de cate ori zicem Crezul: "Astept inverea mortilor si viata veacului ce va sa vina”.
Si daca totusi, unii dintre crestini se mai indoiesc de existenta unei judecati viitoare, la venirea cea de a doua a lui Hristos, apoi sa stiti ca aceasta indoiala e strecurata in suflete dupa spusa Sf. Ioan Hrisostom,- de satana, care cauta mai intai sa distruga ideea de judecata, ca apoi sa distruga si ideea de Dumnezeu. Diavolul intotdeauna este acelasi, caci el ne pune inainte toate in mod metodic, si nu deodata, ca astfel sa ne pazim de el. Caci, daca nu este judecata, apoi Dumnezeu nu este drept - acestea le vorbesc ca om, - dar daca Dumnezeu nu este drept, apoi nu este Dumnezeu, si daca Dumnezeu nu exista, apoi totul din lume se poarta la intamplare, nu este prin urmare nici virtute si nici rautate.(Sf. Ioan Hrisostom, Omilia II la Epist. catre Coloseni – trad. de Arhim. Teodosie Atanasiu, 1905, pag.29).
Vedeti d-voastra, cum din lipsa de credinta in viata viitoare, se nasc toate viciile care se dezlantuie in cele mai aprinse patimi omenesti. Iata originea crizei morale prin care trecem, iata obarsia dezechilibrului sufletesc al omenirii contemporane, care, negand responsabilitatea inaintea lui Dumnezeu din ceruri, a calcat in picioare normele vietii morale.
Crestini, intariti-va credinta in viata viitoare, asteptand cu frica judecata cea de pe urma, si sa avem curajul sa strigam satanei, care ne abate de la aceasta credinta "inapoia noastra satano”. Caci altfel, de nu vom crede intr-o rasplata dumnezeiasca, sa stiti ca ne asteapta nu numai suferintele crizei morale din aceasta viata, ci si pedeapsa vesnica din viata viitoare.
Poate ca inca nu voiti sa credeti in cele ce ni se vor intampla in viata viitoare!? Atunci priviti ce au suferit cei din trecut, care n-au dat crezare unei judecati si pedepse dumnezeiesti. Aduceti-va aminte cum radea lumea de Noe, care-si facea corabia si cum il luau in ras de pregatirea ce o facea pentru a scapa de pedeapsa divina, si cum toti au murit inecati de apele potopului, afara numai de Noe cu familia sa, care aveau o credinta puternica in judecata si pedeapa lui Dumnezeu. Si apoi, amintiti-va de cei din Sodoma si Gomora, care n-au crezut intr-o pedeapsa divina a faradelegilor lor, dar au fost mistuiti in flacari, iar cetatea lor prefacuta in Marea Moarta!
Fie ca noi sa fim urmatori Ninivitenilor, care au dat crezare cuvintelor profetului Iona, si s-au intors la calea cea adevarata si astfel au scapat de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu care i-ar fi nimicit.
Fie ca aceste exemple sa ne statorniceasca credinta neclintita intr-o viata viitoare, care urmeaza vietii pamantesti.
Frati crestini,
Noi abia dupa moarte intram in viata cea vesnica, unde la venirea cea de-a doua a lui Iisus Hristos, ne asteapta o judecata ?i o rasplata pentru tot ceea ce am facut in aceasta viata. Caci un crestin adevarat nu asteapta rasplata zilnica, dupa orice fapta crestineasca pe care o face. Nu. Noi vom primi rasplata in cer. Astfel, daca crestinul ar urmari ca imediat, dupa orice fapta buna sa primeasca si rasplata, ar fi sa ni se spuna si noua ceea ce a spus Mantuitorul fariseilor: "Adevarat va spun ca si-au luat plata lor”. Pe cand noi ne asteptam rasplata in Cer, "cand va veni Fiul Omului in slava Sa”, atunci e timpul rasplatirilor, dar nu astazi, nici la anul si nici in lumea aceasta, ci "cand va veni Imparatul in slava Sa”, atunci ne va binecuvanta ori pedepsi pentru faptele noastre. Cum va veni, ne-o spune Insusi Iisus Hristos, prin cele ce ati auzit ca s-a citit la Sf. Evanghelie de astazi: "va veni in Slava Sa”, "pe norii Slavei”, si va fi inconjurat de toti sfintii ingeri, si atunci va sta pe scaunul slavei Sale, si se vor aduna inaintea Lui toate popoarele, si ii va desparti pe unii de altii, cum desparte pastorul oile de capre. Si va zice Imparatul catre cei din dreapta Lui: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu, caci am flamanzit si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si M-ati adapat; strain am fost si M-ati primit; gol si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine”. "Veniti” e chemarea Mantuitorului. Veniti mai intai cu totii la invatatura Lui cea sfanta, la harul Lui cel divin, la viata cea adevarata crestineasca si atunci va asigur ca si noua ne va zice la judecata cea de pe urma: "Veniti binecuvantatii Tatalui Meu”.
Ce bucurie cand vom fi chemati la ospatul cel vesnic al rasplatii celei dumnezeiesti! Ce va fi, cand vom auzi rostindu-se "Veniti”, nu de buze omenesti, ci din Cer, de Dumnezeu. Veniti sa va binecuvanteze pe voi care ati crezut intr-o viata viitoare, intr-o judecata dumnezeiasca si pentru care v-ati pregatit implinind invatatura lui Hristos. Iar acelor ce n-au crezut in viata viitoare, si nici in judecata cea de apoi si "si-au nadejdea numai in viata aceasta”, cheltuind-o in destrabalari si faradelegi, le va spune Dreptul Judecator: "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui: ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu M-ati adapat; am fost strain si nu M-ati primit; gol am fost si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita am fost si nu M-ati cercetat”. Atunci ei vor zice: Doamne cand te-am vazut asa si nu Ti-am slujit? Atunci Imparatul le va zice: intrucat n-ati facut aceasta unuia dintru acesti frati mai mici, Mie nu mi le-ati facut.
Si se vor duce acestia in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica. (Mat. 25, 31-46).
Crestini, deschideti-va ochii asupra soartei voastre, ganditi-va ca voi aveti de sorbit paharul unei morti, aveti sa indurati o judecata si apoi sa traiti o vesnicie intr-o fericire fara de sfarsit, sau intr-o pedeapsa care nu se va termina niciodata. De aceea cat timp inca sunteti in viata, ascultati de invatatura lui Iisus Hristos, urmati-I povata, folositi-va de ajutorul Sf. Taine ale Sfintei noastre Biserici, pentru a va izbavi de la pieire. Cautati si va intoarceti la calea cea sfanta a vietii celei cu adevarat crestinesti, pentru a nu avea mai tarziu remuscarile amare ale celor ce sunt trimisi la pedeapsa cea vesnica. Urmati pe Iisus Hristos in aceasta lume, pentru a primi binecuvantarile Lui, in viata viitoare. Amin.
Protos. Dr. Vasile Vasilache
(din volumul "DUMNEZEU ESTE LUMINA” – Predici rostite la Ia?i intre anii 1935-1939)
