Voi toti sunteti astazi veseli si numai eu sunt trist. Intr-adevar, cand imi arunc ochii peste multimea aceasta duhovniceasca, cand vad aceasta bogatie nesfarsita a Bisericii si cand ma gandesc apoi ca o data cu trecerea sarbatorii va pleca in graba si multimea aceasta de aici, ma intristez, ma doare sufletul, ca Biserica, ea, care a dat nastere la atatia fii, nu poate sa se bucure de ei la fiecare Sfanta Liturghie, ci numai in sarbatori.
Cat de mare ar fi veselia duhovniceasca, cat de mare bucuria, cat de mare slava lui Dumnezeu, cat de mare folosul sufletelor, daca la fiecare Sfanta Liturghie as vedea tot atat de pline sanurile bisericii!
Corabierii si carmacii fac totul ca sa strabata si sa ajunga in port; noi, dimpotriva, necontenit ne straduim sa tulburam marea vietii noastre, ne cufundam mereu in furtunile grijilor lumesti, suntem prinsi de treburile din piete si de la tribunale, iar aici abia de ne vedem o data sau de doua ori pe an.
Sau nu stiti oare ca Dumnezeu a asezat bisericile in orase asa cum a asezat porturile in mari, pentru ca sa ne adapostim in ele de vartejul zgomotelor din lume si sa ne bucuram de cea mai mare liniste? In biserica nu aveti a va teme nici de furtuna valurilor, nici de navala hotilor, nici de atacul facatorilor de rele, nici de furia vanturilor si nici de vatamarea fiarelor, caci biserica este liman lipsit de toate acestea, liman duhovnicesc al sufletelor. Voi insiva sunteti martorii spuselor mele.
Descarcati-va acum sufletul, si veti dobandi aici mai multa liniste. Aici, in biserica, mania nu te necajeste, pofta nu te arde, invidia nu te roade, deznadejdea nu te bantuie, dragostea de slava desarta nu-ti strica sufletul. Biserica potoleste toate aceste fiare. Cuvintele Dumnezeiestilor Scripturi intra ca niste descantece dumnezeiesti in suflet prin urechi si adorm toate aceste patimi necugetate.
Cat de nefericiti sunt, dar, oamenii ca pot sa aiba parte de o atat de mare filosofic dar nu vin des la mama obsteasca a tuturor, la Biserica! Poti, oare, sa-mi spui, care indeletnicire e de mai mare trebuinta decat asta? Care intalnire e mai folositoare?
Dar ce piedica te face sa nu vii la biserica? Imi vei spune negresit ca saracia te impiedica sa vii la aceasta frumoasa adunare. Dar scuza asta nu-i binecuvantata. Saptamana are sapte zile; pe aceste sapte zile Dumnezeu le-a impartit cu noi si n-a luat El mai multe, iar noua ne-a dat mai putine, sau, mai bine spus, nici nu le-a impartit pe jumatate, n-a luat El trei si noua ne-a dat trei, ci tie ti-a dat sase, iar Lui I-a ramas una. Dar nici in aceasta singura zi nu vrei sa te desparti de grijle cele lumesti. Deci si tu, cu aceasta zi faci ceea ce fac jefuitorii de lucruri sfinte: ii furi aceasta zi sfanta, randuita pentru ascultarea cuvintelor duhovnicesti, si o petreci in griji lumesti.
Dar pentru ce vorbesc de ziua intreaga? Fa si tu cu ceasurile acestei zile ce a facut vaduva aceea cu milostenia. A aruncat doi banuti in cutia templului si a atras asupra ei bunavointa lui Dumnezeu. Fa si tu tot asa! Da-i lui Dumnezeu doua ceasuri din zi si vei aduna in casa ta castigul a mii de zile. Iar daca nu vrei, ia aminte, sa nu pierzi cumva ostenelile unor ani intregi, pentru ca n-ai voit sa te desparti o mica parte din zi de castigurile cele lumesti.
Dumnezeu obisnuieste, cand e dispretuit, sa risipeasca averile adunate, asa precum spunea si iudeilor, amenintandu-i cand nu aveau grija de templu: "Le-ati adus pe acestea in casele voastre si le-am suflat, zice Domnul".
Spune-mi, te rog, ce vom putea sa invatam, din cele de trebuinta, daca tu vii la biserica o data sau de doua ori pe an? Ce vom putea sa te invatam despre suflet, despre trup, despre nemurire, despre imparatia cerurilor, despre pedeapsa, despre iad, despre indelunga-rabdare a lui Dumnezeu, despre iertare, despre pocainta, despre botez, despre iertarea pacatelor, despre lumea cea de sus, despre lumea cea de jos, despre firea omeneasca, despre ingeri, despre rautatea dracilor, despre uneltirile diavolului, despre purtarea in viata, despre dogme, despre dreapta credinta, despre ereziile cele stricatoare de suflet? Pe acestea, si mai mult decat acestea, trebuie sa le stie crestinul ca sa poata da raspuns celor ce-l intreaba.
Dar voi nu puteti sti nici cea mai mica parte din aceste invataturi, pentru ca, daca veniti la biserica o data pe an, si atunci fara luare-aminte, veniti pentru obiceiul sarbatorii, si nu pentru evlavia sufletului.
Ce bine ar fi daca ati invata temeinic toate aceste invataturi numai dintr-o singura venire la biserica! Dar asta nu-i cu putinta! Sa va explic. Multi dintre cei de fata aveti slugi si fii; cand voiti sa-i dati sa invete carte sau o meserie pe care le-o alegeti, dintr-o data nu le mai dati voie sa vina acasa; le dati asternut, hrana si toate cele de trebuinta si-i trimiteti sa locuiasca in casa dascalului, si nu-i mai lasati sa va calce pragul casei, pentru ca traiul neintrerupt alaturi de dascal sa le dea putinta sa invete mai bine, nefiind stanjeniti la invatatura de nici o grija.
Aici, in biserica, insa nu e vorba sa invatati o meserie sau o stiinta oarecare, ci pe cea mai mare decat toate, anume cum trebuie sa placi lui Dumnezeu si sa dobandesti cele ceresti. Si socotiti oare ca puteti invata aceasta stiinta trandavindu-va? Ce mare nebunie este sa gandesti asa! Ca invatatul este un lucru care are nevoie de multa luare-aminte, asculta ce spune Domnul: "Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima", iar Proorocul zice: "Veniti, Fiilor, ascultati-ma, va voi invata frica Domnului", si iarasi: "Indeletniciti-va si cunoasteti ca Eu sunt Dumnezeu". Prin urmare, cel ce vrea sa dobandeasca aceasta filosofie dumnezeiasca, trebuie sa studieze mult.
II
Dar, ca sa nu cheltuim tot timpul cu invinuiri aduse celor ce nu vin la biserica, haide sa vorbim despre sarbatoarea de azi, multumindu-ne, pentru indreptarea trandaviei acelora, cu cele ce am spus.
Multi tin sarbatorile, stiu numele lor, dar nu stiu cauzele pentru care se serbeaza. Toata lumea stie ca sarbatoarea de astazi se numeste Epifanie, Aratare. Dar care este aceasta aratare, daca este una sau sunt doua, asta nu se stie. Si e mare rusine si mare batjocura ca praznuim aceasta sarbatoare in fiecare an, dar nu cunoastem cauza ei.
Mai intai trebuie sa spun dragostei voastre ca nu este o singura Aratare a Domnului, ci doua. Una, aceasta de acum, care s-a sfarsit, iar a doua, aceea ce va sa vina, care se va face cu slava la sfarsitul lumii. Si despre amandoua aceste aratari l-ati auzit astazi pe Pavel vorbindu-i lui Tit. Despre aratarea cea dintai, pe care o praznuim azi, graieste asa: "Harul cel mantuitor al lui Dumnezeu s-a aratat tuturor oamenilor invatandu-ne sa lepadam faradelegea si poftele lumesti si sa vietuim in veacul de acum in curatie, cu dreptate si cu cucernicie"; despre aratarea ce va sa vina graieste asa: "Asteptand fericita nadejde si aratarea slavei marelui Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos". Iar Proorocul Ioil spunea despre cea de a doua aratare asa: "Soarele se va preface in intuneric si luna in sange inainte de a veni ziua Domnului, cea mare si aratata".
Dar pentru care pricina se numeste Epifanie, Aratare, ziua in care S-a botezat Domnul, si nu ziua in care S-a nascut? Caci ziua de azi este ziua in care S-a botezat, in care a sfintit firea apelor. De aceea in sarbatoarea aceasta, la miezul noptii, toti iau apa si o duc acasa si o pastreaza tot anul, caci astazi au fost sfintite toate apele; si minunea e vadita: apa aceasta nu se strica cu trecerea timpului, apa aceasta scoasa astazi ramane limpede si proaspata un an, doi si adeseori chiar trei ani si dupa atata vreme se ia la intrecere cu apa adusa acum de la izvor. Deci, pentru care motiv se numeste ziua aceasta a Botezului Domnului, Aratare, si nu ziua Masterii Sale?
Pentru ca Domnul n-a ajuns cunoscut tuturor cand S-a nascut, ci cand S-a botezat. Ca multimea nu-L cunostea si nu stia cine este, asculta-l pe loan Botezatorul, care spune: "In mijlocul vostru sta acela pe Care voi nu-L stiti". Dar de ce sa ne minunam ca altii nu-L cunosteau, cand insusi loan Botezatorul nu L-a cunoscut decat in ziua in care L-a botezat? "Caci si eu, spune el, nu-L cunosteam; dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a spus: Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-Se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant".
Este deci lamurit din cele spuse mai sus ca sunt doua aratari ale Domnului. Dar e de neaparata trebuinta sa spun pentru care motiv S-a botezat Hristos si cu ce botez S-a botezat. Ca trebuie sa stim si una, si alta. Mai intai am sa arat dragostei voastre cu ce fel de botez S-a botezat Hristos. De vom sti asta, vom sti si pentru care motiv S-a botezat.
Era un botez, botezul iudaic. Acesta curatea murdariile trupesti, nu pacatele sufletesti. Nu-l izbavea pe om de pacate, nici daca curvea, nici daca fura, nici daca savarsea vreun alt pacat de felul acestora.
Dar daca omul se atingea de oase de mort, daca gusta vreo mancare oprita de Lege, daca venea de la vreo stricaciune, daca se apropia de vreun lepros atunci se spala; era necurat pana seara, apoi era curat. "Sa se spele trupul lui cu apa curata, spune Scriptura, si va Fi necurat pana seara si se va curati". De fapt acestea nu erau nici pacate, nici necuratii. Dar Dumnezeu a randuit asta, ca prin astfel de curatiri cu apa sa-i faca pe iudeii cei nedesavarsiti mai cucernici si sa-i faca de la inceput mai atenti pentru pazirea poruncilor celor mai mari.
III
Botezul iudaic deci nu curata pacatele, ci numai murdariile trupesti. Botezul nostru nu-i asa; e cu mult mai mare si plin de mult har. Izbaveste de pacate, curata sufletul, da harul Duhului.
Botezul lui Ioan era mult mai mare decat botezul iudaic, dar mai smerit decat al nostru, era ca un fel de pod intre cele doua botezuri, care ducea de la botezul iudaic la cel crestin. loan nu indemna pe oameni sa tina seama de necuratiile trupesti, ci-i indemna si-i sfatuia sa se indeparteze de acelea, sa se intoarca de la viciu la virtute, sa aiba nadejdile de mantuire in savarsirea faptelor bune, nu in tot felul de botezuri si curatiri cu apa. Ioan Botezatorul nu spunea: "Spala-ti hainele tale si spala-ti trupul tau Si vei fi curat".
- Dar ce spunea?
- "Faceti rod vrednic de pocainta".
Deci, botezul lui Ioan era mai mare decat botezul iudaic, dar mai smerit decat al nostru, pentru ca botezul lui Ioan nu dadea nici Duhul Sfant, nici iertarea prin har. Poruncea pocainta, dar nu avea puterea sa ierte pacatele. De asta si spunea Ioan: "Eu va botez cu apa, dar Acela va va boteza cu Duh Sfant si cu foc". Se vede, dar, ca Ioan nu boteza cu Duh Sfant.
- Dar ce inseamna: "Cu Duh Sfant si cu foc"?
- Ca sa intelegeti aceste cuvinte, aduceti-va aminte de ziua aceea in care s-au aratat apostolilor limbi impartite ca de foc si au stat pe fiecare din ei. Ca botezul lui Ioan era nedesavarsit, ca nu avea nici harul Domnului si nici nu dadea iertare de pacate se mai vede si din urmatorul fapt: Pavel a gasit niste ucenici si i-a intrebat: "Ati primit Duhul Sfant dupa ce ati crezut? Iar ei i-au raspuns: Dar nici n-am auzit daca este Duh Sfant. Atunci Pavel le-a spus: Deci in ce v-ati botezat? Iar ei au raspuns: Cu botezul lui Ioan. Si a spus Pavel: Ioan a botezat cu botezul pocaintei". Al pocaintei, deci, nu al iertarii.
- Dar pentru care pricina a botezat Ioan?
- Pricina o spune tot Apostolul: "Ioan a spus poporului sa creada in Cel ce vine dupa el, adica in Domnul Iisus. Si auzind ei, s-au botezat in numele Domnului Iisus. Si punandu-si Pavel mainile peste ei a venit Duhul cel Sfant asupra lor".
Ai vazut ca botezul lui Ioan era nedesavarsit? Daca ar fi fost desavarsit, Pavel nu i-ar fi botezat din nou, nici nu si-ar fi pus mainile peste ei. Dar asa, pentru ca a facut si una si alta, a aratat superioritatea botezului apostolic si a aratat totodata ca botezul lui Ioan este cu mult mai prejos de botezul crestin.
Am aflat, deci, din cele spuse mai sus deosebirea dintre botezuri. Acum trebuie sa spun pentru care pricina S-a botezat Hristos si cu ce botez S-a botezat, nu S-a botezat nici cu botezul iudaic, cel de mai inainte, nici cu botezul nostru cel de mai tarziu, pentru ca nu avea nevoie de iertarea pacatelor. Cum ar fi avut oare nevoie de iertarea pacatelor Cel ce nu are nici un pacat? Ca spune Scriptura: "Pacat n-a facut, nici viclenie nu s-a gasit in gura Lui". Si iarasi: "Cine dintre voi Ma vadeste de pacat?, nici trupul Domnului nu era lipsit de Duhul. Cum ar fi fost lipsit de Duhul, cand trupul Lui dintru inceput a fost facut de Duhul?
- Atunci pentru ce S-a botezat Hristos, daca trupul Lui nu era lipsit de Duhul Sfant si nici nu avea pacate?
- Raspunsul la aceasta intrebare il veti cunoaste dupa ce veti afla mai intai cu ce botez S-a botezat Hristos.
- Dar cu ce botez S-a botezat?
- Nu S-a botezat nici cu botezul iudaic, nici cu botezul nostru, ci cu botezul lui Ioan.
- De ce?
- Ca sa afli, chiar din natura acestui botez, ca Hristos nu S-a botezat nici pentru iertarea pacatelor, nici pentru ca avea nevoie de harul Duhului. Botezul lui Ioan, dupa cum am aratat mai sus, nu putea savarsi nici una, nici alta. Deci se vede din acestea ca Hristos n-a venit la Iordan pentru iertarea pacatelor si nici pentru harul Duhului.
Dar pentru ca sa nu socotesti cumva ca a venit pentru pocainta, precum ceilalti oameni, Ioan a indreptat o astfel de parere gresita. Si asculta cum, celorlalti oameni le spunea: "Faceti rod vrednic de pocainta"; lui Hristos, insa, asculta ce-I spune: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?".
A grait aceste cuvinte ca sa arate ca Hristos nu a venit la el manat de aceeasi nevoie precum ceilalti oameni, ca sa arate ca el este cu totul nevrednic sa-L boteze, ca sa arate ca Hristos este cu mult mai mare decat el, Botezatorul, si neasemuit mai curat.
- Pentru care motiv, dar, S-a botezat Hristos, daca n-a facut asta nici pentru pocainta, nici pentru iertarea pacatelor, nici pentru harul Duhului?
- Pentru doua motive. Pe unul il spune ucenicul, iar pe celalalt il spune lui Ioan insusi Domnul.
- Care este, dar, motivul botezului lui Hristos dupa spusa lui Ioan?
- Ca sa-L faca cunoscut multimilor. Asa cum spunea si Pavel, ca "Ioan a botezat cu botezul pocaintei, ca sa creada in Cel ce vine dupa el". Asta s-a savarsit prin botezul lui Hristos.
Marturia lui Ioan ar fi fost pusa la indoiala si i-ar fi fost greu sa mearga la casa fiecaruia cu Hristos de mana, sa se apropie de usa, sa-i cheme afara si sa le spuna, aratandu-L pe Hristos: "Acesta este Fiul lui Dumnezeu". La fel de indoielnica ar fi fost marturia lui daca L-ar fi luat si L-ar fi dus in sinagoga sa-L arate. Dar cand popoare intregi, din fiecare oras, erau revarsate la Iordan si stateau pe malurile raului, a venit si Iisus sa Se boteze si sa primeasca intarire si adeverire de sus prin glasul Tatalui si prin pogorarea Duhului in chip de porumbel, atunci marturia lui Ioan despre El nu mai putea fi pusa la indoiala.
Pentru aceea cuvintele lui Ioan: "Si eu nu-L cunosteam" fac marturia lui vrednica de crezare. Ioan era ruda, dupa trup, cu Hristos "Caci, iata, Elisabeta, rudenia ta a zamislit un Fiu", spune Mariei ingerul despre mama lui Ioan, iar daca mamele sunt rude, atunci negresit si copiii.
Deci, Ioan era ruda dupa trup cu Hristos, si ca sa nu para ca Ioan da marturia despre Hristos din pricina inrudirii, harul Duhului a randuit ca Ioan sa-si petreaca in pustie varsta lui cea de la inceput, ca sa nu se creada ca face astfel de marturisire de dragul prieteniei sau pentru cine stie ce scop ascuns, ci ca L-a vestit asa cum a aflat de la Dumnezeu. Pentru aceea Ioan a spus: "Si eu nu-L cunosteam".
- Daca nu-L cunosteai, de unde ai aflat-o, Ioane?
- "Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, raspunde Ioan, Acela mi-a spus".
- Ce ti-a spus?
- "Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-Se ca un porumbel si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant".
Vezi, dar, ca Duhul cel Sfant n-a venit sa Se pogoare atunci pentru intaia oara peste Hristos, ci ca sa arate pe Cel propovaduit, sa-L faca cunoscut tuturor prin zborul Sau ca si cum L-ar arata cu degetul. Pentru aceasta, deci, a venit Hristos la botez.
A mai venit insa si pentru alta pricina, pe care insusi o spune:
- Care-i aceasta?
- Cand Ioan a spus: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine, si Tu vii la mine?", Hristos i-a raspuns, zicand: "Lasa acum, caci asa se cuvine sa plinim toata dreptatea". Ai vazut intelepciunea slugii? Ai vazut smerenia Stapanului?
- Ce inseamna "Sa plinim toata dreptatea"?
- Dreptatea inseamna implinirea tuturor poruncilor, de pilda ca atunci cand spune: "Erau amandoi drepti, umbland fara prihana in poruncile Domnului". Asadar, pentru ca toti oamenii trebuiau sa implineasca aceasta dreptate, si pentru ca nici unul n-a implinit-o desavarsit si nici n-a indeplinit-o, de aceea a venit Hristos si a implinit aceasta dreptate.
IV
Dar poate ca va intreba cineva:
- Ce dreptate a implinit Hristos prin botezul Lui?
- S-a supus Proorocului, iar aceasta era o fapta de dreptate. Asa precum s-a taiat imprejur, a adus jertfa, a pazit sambetele, a tinut sarbatorile iudaice, tot astfel a adaugat si ceea ce lipsea: s-a supus Proorocului care boteza.
Ca era vointa lui Dumnezeu ca toti sa se boteze atunci, asculta ce spune Ioan: "Cel ce m-a trimis sa botez cu apa"; dar asculta ce spune si Hristos: "Vamesii si poporul au implinit dreptatea lui Dumnezeu, botezandu-se cu botezul lui Ioan; dar fariseii si carturarii au lepadat vointa lui Dumnezeu, pentru ca nu s-au botezat de el".
Prin urmare, daca dreptatea sta in a te supune lui Dumnezeu, iar daca Dumnezeu a trimis pe Ioan ca sa boteze poporul, atunci Hristos a implinit-o si pe aceasta impreuna cu toate celelalte porunci.
Sa ne inchipuim ca poruncile Legii sunt doua sute de dinari. Datoria aceasta trebuia platita de neamul nostru. N-a platit-o. Moartea ne stapanea, pentru ca eram vinovati. A venit Hristos si ne-a gasit stapaniti de moarte. A platit datoria, a implinit ce trebuia si ne-a scos pe noi, care nu aveam cu ce plati. Din pricina asta Hristos n-a spus: "Se cuvine sa facem cutare si cutare, ci: Sa plinim toata dreptatea. Mie ca Stapan, ca Unul ce am, spune Hristos, Mi se cuvine sa dau pentru cei ce nu au".
Pentru asta S-a botezat Hristos, ca sa arate ca implineste toata Legea. Aceasta pricina si aceea spusa mai inainte sunt motivele botezului Domnului. De asta si Duhul S-a pogorat in chip de porumbel. Caci acolo unde-i impacarea cu Dumnezeu, acolo-i si porumbelul.
La corabia lui Noe a venit o porumbita cu o ramura de maslin, semn al iubirii de oameni a lui Dumnezeu si al scaparii de potop; aici, la botez vine Duhul, in chip de porumbel, nu in trup de porumbel - trebuie stiut bine lucrul acesta - ca sa vesteasca lumii mila lui Dumnezeu, dar in acelasi timp sa arate ca un om duhovnicesc trebuie sa fie fara viclenie, fara rautate si curat.
Asa cum spune si Hristos: "De nu va veti intoarce si nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor". Corabia aceea a lui Noe, dupa ce s-a terminat potopul, a ramas pe pamant; corabia aceasta, dupa ce s-a sfarsit mania lui Dumnezeu, a fost rapita in cer si Trupul acela neintinat si neprihanit este acum la dreapta Tatalui.
Dar pentru ca am pomenit de Trupul Domnului, este de neaparata trebuinta ca, la sfarsitul cuvantului, sa va vorbesc putin si de Trupul Domnului. Stiu ca multi dintre noi ne apropiem acum de aceasta Sfanta Masa, pentru ca este obiceiul ca la aceasta sarbatoare sa ne impartasim.
Ar trebui insa, asa precum v-am spus de multe ori si mai inainte, sa nu tinem seama de sarbatoare cand avem sa ne impartasim, ci sa ne curatim cugetul, si atunci sa ne apropiem de Sfanta Jertfa. Cel pangarit si necurat nici in sarbatori nu are dreptul sa se impartaseasca cu acest Trup sfant si infricosator; cel curat insa, cel care si-a sters bine, prin pocainta, pacatele, acela are dreptul, si in sarbatori, si oricand, sa se impartaseasca cu Dumnezeiestile Taine, acela merita sa se bucure de darurile lui Dumnezeu.
Dar nu stiu cum se face ca unii nu tin seama de lucrul acesta, si multi crestini, plini de mii si mii de pacate, cand vad ca vine sarbatoarea, ca si cum ar fi impinsi chiar de sarbatoare, se apropie de Sfintele Taine pe care niste oameni ca acestia nici n-au dreptul sa le vada; pe cei care-i cunoastem ii oprim, iar pe cei pe care nu-i cunoastem ii lasam in seama lui Dumnezeu, Cel ce stie ascunzisurile inimii fiecaruia. Astazi insa voi cauta sa indrept un pacat savarsit de toti in vazul tuturor.
- Care este acest pacat?
- Pacatul acesta este ca nu ne apropiem cu frica de Sfintele Taine, ci batand din picioare, lovind, plini de manie, strigand, ocarand, impingand pe vecini plini de tulburare. De multe ori am spus lucrul acesta si nu voi inceta sa-l spun.
Mu vedeti cata ordine este la jocurile olimpice cand agonote-tul merge prin piata cu cununa pe cap, cu haina ridicata, cu toiagul in mana si cand crainicul striga sa fie liniste cu buna randuiala? Mu este oare o nebunie ca acolo unde trece diavolul cu alai sa fie atata liniste, iar aici, unde Hristos ne cheama la El, sa fie atata tulburare? In piata liniste, si in biserica strigat? Pe mare, vreme senina, iar in port, valuri?
Spune-mi, omule, pentru ce faci zgomot? Pentru ce te grabesti?
Te cheama oare nevoia afacerilor? Stii oare ca ai afaceri in ceasul acela? Ti-aduci aminte ca esti pe pamant? Mai socotesti oare ca esti cu oamenii cand vii sa te imparatesti? Nu inseamna, oare, ca ai o inima de piatra cand socotesti ca, in vremea Sfintei Impartasiri, mai stai cu oamenii si nu dantuiesti cu ingerii, impreuna cu care ai inaltat acel cantec tainic, impreuna cu care ai adus lui Dumnezeu cantarea de biruinta?
De aceea ne-a si numit Hristos vulturi, zicand: "Unde va fi starvul acolo se vor aduna si vulturii", ca sa ne urcam la cer, pentru ca, usurandu-ne, sa zburam sus, sus de tot, pe aripile Duhului. Noi insa ne taram pe jos ca serpii si mancam pamant.
Vreti sa va spun de unde vin zgomotul si strigatul? Ca nu stau usile bisericii totdeauna inchise, ca va ingaduim sa va duceti acasa inainte de cea din urma rugaciune de multumire dupa Sfanta Impartasanie. Iar fapta este un mare dispret aruncat Domnului.
Ce faci, omule? Pleci din biserica, te duci cand Hristos este de fata, cand ingerii stau alaturi de El, cand este pusa inainte aceasta Masa infricosatoare, cand fratii tai inca se impartasesc? De esti poftit la un ospat, nu indraznesti sa te scoli de la masa si sa pleci inainte de prietenii tai, care stau inca la masa, chiar daca te-ai saturat, iar aici, unde se savarsesc Tainele lui Hristos cele infricosatoare, cand inca se savarseste sfanta slujba, tu parasesti slujba la jumatatea ei si pleci?
Mai este vrednica de iertare o astfel de fapta? Mai are vreun cuvant de aparare? Vreti sa va spun ce fapta savarsesc cei ce pleaca inainte de terminarea slujbei si nu canta la sfarsitul Cinei cantarile cele de multumire?
Poate este greu de purtat ceea ce am sa va spun, totusi trebuie sa o spun neaparat din pricina trandaviei multora. Iuda a luat parte la cea din urma Cina, aceea din cea din urma noapte, dar s-a sculat si a plecat in timp ce ceilalti stateau inca la masa. Ei bine, pe Iuda il imita aceia care pleaca din biserica inainte de cea din urma rugaciune de multumire. Daca Iuda n-ar fi iesit, n-ar fi ajuns vanzator; daca n-ar fi parasit pe ceilalti ucenici, nu ar fi pierit; daca nu s-ar fi dezlipit de turma, nu l-ar fi gasit lupul singur si nu l-ar fi mancat ; daca nu s-ar fi despartit de Pastor, nu l-ar fi rapit fiara salbatica.
De asta Iuda era cu iudeii, iar ucenicii au iesit cantand impreuna cu Stapanul. Vezi dar ca cea din urma rugaciune dupa Sfanta Jertfa se face asa cum s-a facut rugaciune dupa Cina cea de Taina?
Si acum, iubitilor, sa ne gandim la cele spuse, la acestea sa cugetam, temandu-ne de pedeapsa ce ne asteapta pentru un pacat ca acesta. Hristos iti da Trupul Lui, iar tu nu-L rasplatesti nici cu cuvantul, nici nu-I multumesti pentru cele ce ai primit. Cand mananci mancarea cea de toate zilele, indata dupa ce mananci te inchini si multumesti, dar cand te impartasesti (tu, om si cu o fire sarmana) cu hrana aceasta duhovniceasca, ce depaseste toata firea vazuta si nevazuta, pentru ce nu ramai sa multumesti si cu cuvantul, si cu fapta? Nu este oare vrednica o astfel de fapta de cea mai mare pedeapsa?
Nu spun aceste lucruri ca sa ma laudati, ca sa ma aplaudati, ca sa strigati, ci ca sa va aduceti aminte la timp de aceste cuvinte si sa aratati randuiala cuvenita. Sfanta Jertfa se numeste Taina si este Taina. Iar acolo unde este taina, trebuie multa tacere.
Asadar, cu multa tacere, cu multa ordine, cu evlavie cuvenita sa ne apropiem de aceasta sfintita Jertfa, ca sa atragem mai mult bunavointa lui Dumnezeu, ca sa ne curatim sufletul si sa avem parte de bunatatile cele vesnice, pe care sa dea Dumnezeu sa le dobandim noi toti, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatalui, impreuna cu Sfantul Duh, slava si puterea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
