Cu sufletele si inimile pline de bucurie praznuim astazi Invierea Domnului, cea mai mare sarbatoare din calendarul bisericesc, care inseamna pentru noi crestinii "omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice" (Canonul Invierii, Oda 7). Bucuria aprinsa in sufletele noastre odata cu lumina adusa de preot de pe masa sfantului altar, simbolul mormantului Domnului, si amplificata de cantarile Invierii din aceasta noapte sfanta, va ramane in noi pana la Inaltarea Domnului, timp in care ne salutam unii pe altii cu salutul sfant: "Hristos a inviat" - "Adevarat a inviat" si cantam neincetat imnul biruintei: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le". Bucuria Pastilor o retraim in fiecare duminica daca participam cu evlavie la Sf. Liturghie si ne impartasim cu Sfintele Taine. Caci fiecare duminica este un Pasti, o celebrare a Invierii, adica a biruintei asupra pacatului si a urmarilor pe care pacatul le are in viata noastra: suferinte si incercari de tot felul care culmina in cele din urma cu moartea. Intr-adevar, pentru omul credincios Pastile ca si toate duminicile si sarbatorile de peste an sunt momente de innoire sufleteasca, de intarire cu putere dumnezeiasca in lupta cu ispitele si greutatile vietii. Astfel ca atitudinea fundamentala a credinciosului care se roaga, posteste si se impartaseste des cu Sfintele Taine este bucuria, curajul, increderea nezdruncinata ca Dumnezeu il izbaveste de orice rau, oricat de mare si oricat de persistent ar fi, iar la sfarsitul vietii il va izbavi si de moartea cea vesnica. Moartea trupeasca devine pentru cel credincios Pasti, adica pasaj sau trecere la viata cea vesnica.
Crestinul trist, crestinul care nu raspandeste in jurul sau bucuria vietii si curajul in confruntarea cu greutatile de zi cu zi contrazice credinta pe care o marturiseste. Caci credinta crestina inseamna puterea lui Dumnezeu in noi, biruinta lumii, bucuria vietii. Sf. Apostol si Evanghelist Ioan spune ca "oricine este nascut din Dumnezeu (prin botez) biruieste lumea, si aceasta este biruinta care a biruit lumea: credinta noastra" (I In. 5, 4).
Iubiti credinciosi,
Desigur noi toti am vrea sa avem numai bucurie in sufletele noastre, sa fim curajosi si optimisti, sa credem cu tarie in biruinta oricarui rau care vine asupra noastra. Si totusi in viata de zi cu zi suntem adeseori abatuti, chiar tristi, ca nu reusim sa implinim ceea ce dorim sau pentru ca suntem bolnavi. De multe ori ne pierdem rabdarea si poate si credinta pentru ca viata ni se pare grea, ca oamenii nu ne inteleg si nu ne ajuta, ca avem dusmani, ca suntem parasiti de toti, pana si de Dumnezeu. De astfel de momente nimeni nu este scutit; ele sunt chiar necesare pentru cresterea noastra duhovniceasca.
Caci din lupta cu greutatile vietii in care invingem, dar suntem uneori si invinsi invatam mai mult decat se poate invata in cele mai inalte scoli: invatam sa ne smerim, sa ne cunoastem slabiciunile proprii si sa acceptam mai usor slabiciunile celorlalti, invatam chiar sa ne sacrificam pentru semenii nostri precum Hristos s-a jertfit pentru noi. Cunoastem, de asemenea, din experienta, ajutorul lui Dumnezeu care este mai aproape de noi cand suferim si care stie si poate sa prefaca tot raul in bine, daca nu ne pierdem nadejdea.
"Credinta crestina, spune un teolog, dovedeste ca suferinta are un rost, ca este cea mai inalta "scoala" de cunoastere. Fara suferinta, omul poate evita toata existenta si poate face abstractie de semeni. Suferinta este imperativul care il preseaza pe fiecare om sa ia act de existenta semenilor sai, sa-i accepte, sa se deschida si de fapt sa se sacrifice pentru ei. Suferinta este modul total, modul suprem de recunoastere, cel mai bun si cel mai pedagogic mijloc de formare si de implinire a omului pe pamant. Ea este pedagogia divina a maturizarii si implinirii, nu in absenta, ci in prezenta si asistenta lui Dumnezeu".
Dar suferinta, unita cu credinta si cu rabdarea, ne conduce treptat nu numai la maturitate duhovniceasca ci si la curatia si sfintirea vietii. Nici un alt mijloc, nici chiar rugaciunea, nu-l sfinteste pe om mai mult ca suferinta ingaduita de Dumnezeu. Exista insa si un alt fel de suferinta pe care si-o impune fiecare crestin care se angajeaza in mod constient in lupta pentru despatimire si curatie a sufletului sau. Deja, postul, rugaciunea, frecventarea bisericii, facerea de bine presupun un efort care poate fi resimtit ca o suferinta, pana cand ajungem sa le implinim pe toate cu bucurie, ca tinand de insasi natura noastra. Caci Dumnezeu ne-a chemat dintru inceput la infranare si la ascultare. Cu atat mai mult trebuie sa ne luptam cu noi insine si sa ne impunem o disciplina ascetica severa cand vrem sa scapam de diferite patimi cum sunt: egoismul, mandria, ambitia, lacomia, desfranarea, betia sau chiar fumatul. Aceste patimi si altele asemenea lor, sunt pacate repetate, cu stiinta sau cu nestiinta, pana cand au devenit obisnuinta, intrand in firea noastra si pervertindu-o. Lupta cu patimile poate fi foarte grea si de lunga durata. Pentru a o duce la bun sfarsit avem nevoie de un duhovnic care sa ne calauzeasca pas cu pas in taina spovedaniei. Caci dupa cum bolile au nevoie de remedii diferite asa si patimile, care sunt boli sufletesti, cu atat mai grave cu cat ele distrug nu numai sufletul ci si trupul. Intr-adevar daca nu ne angajam in lupta impotriva patimilor pentru a le scoate din sufletul nostru, ele ne vor distruge cu timpul atat sufletul cat si trupul, ducandu-ne la moartea vesnica. Dumnezeu este insa alaturi de noi in tot ceea ce facem pentru ca sa ne despatimim si sa ne curatim sufletul de tot pacatul. Dupa cum El este prezent in orice suferinta, in orice incercare a vietii acceptate cu credinta si purtate cu rabdare. Tocmai de aceea, atat bolile si necazurile ingaduite de Dumnezeu pentru indreptarea si sfintirea noastra cat si ostenelile vietii ascetice in lupta cu patimile devin treptat izvor de nadejde si de bucurie. Iata deci paradoxul: din suferinta, din lupta cu patimile se naste bucuria! Tot asa a fost si in viata Mantuitorului care desi ca om n-a savarsit nici un pacat, luand asupra Sa pacatele lumii intregi, a suferit ocari si batjocuri din partea oamenilor iar in cele din urma si moartea. Totusi "ocarat fiind nu raspundea cu ocara, dat la chinuri nu ameninta, ci se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate" (I Petru 2, 23). Desi a suferit ca nimeni altul, Mantuitorul si-a pastrat intotdeauna seninatatea, blandetea, bucuria in Duhul Sfant, iertand pe toti si rugandu-se pana si pentru cei ce-L rastigneau. Exemplul Domnului a fost urmat de toti sfintii a caror viata este marturia credintei si curajului cu care s-au luptat pentru sfintirea vietii lor, prin rabdarea a nenumarate chinuri si ispite transfigurate insa de Dumnezeu in bucurie. Sa amintim doar pe Sf. Serafim de Sarov (+ 1833) care a dus o viata extrem de severa, de post si de rugaciune si care a fost ispitit ca putini altii de diavolul, in pustie si schingiuit in batai de oameni rai incat a ramas suferind toata viata. Cu toate acestea Sf. Serafim iradia lumina si bucurie. El saluta in tot timpul anului pe cei ce-l vizitau in pustie si apoi in Manastirea Sarovului cu cuvintele: "Bucuria mea, Hristos a inviat!"
Intelegem deci ca numai bucuria care vine din suferinta, din rabdarea necazurilor este bucurie adevarata, bucurie in Duhul Sfant. Cu alte cuvinte, ne bucuram numai in masura in care ne sacrificam, ne jertfim pentru Dumnezeu si pentru semenii nostri.
Iubiti credinciosi,
Asa cum v-am anuntat si in Pastorala de Craciun, duminica 14 mai, deci peste trei saptamani, vom avea sfintirea bisericii mitropolitane si a Centrului eparhial din Nürnberg.
Slujba sfintirii si in continuare Sf. Liturghie vor fi savarsite de un mare sobor de ierarhi, preoti si diaconi in frunte cu Prea Fericitul Parinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane. Sfintirea Catedralei noastre incununeaza 12 ani de osteneala si jertfa a preotilor si credinciosilor Mitropoliei, care au contribuit fiecare dupa credinta si dupa puterea sa pentru atingerea acestui ideal sfant.
Nu exista eveniment mai mare si mai sfant in viata unei comunitati crestine ca acela al sfintirii bisericii pe care acea comunitate si-a zidit-o cu rugaciune si cu jertfa spre slava lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, dupa sfintirea bisericii toti credinciosii, barbati, femei si copii intra pe rand in Sfantul Altar si saruta Sf. Evanghelie, Sf. Cruce si Sf. Masa in care au fost depuse moaste de sfinti mucenici si primeste binecuvantarea episcopului. Va chemam deci pe toti cu multa dragoste sa participati la aceasta mare sarbatoare a Mitropoliei noastre si sa va impartasiti de darul lui Dumnezeu care se revarsa in mod deosebit cu acest prilej prin rugaciunea atator ierarhi, preoti si credinciosi. Pentru a usura trecerea tuturor credinciosilor prin Sfantul Altar dupa sfintirea bisericii, Sf. Liturghie se va face in curtea Mitropoliei. Va urma o frumoasa agapa pentru care va rugam sa va anuntati din vreme.
Ma bucur de asemenea sa va pot spune ca duminica 7 mai 2006, Postul National de Televiziune ZDF ne face cinstea de a transmite in direct Sf. Liturghie din Catedrala noastra (incepand cu orele 10).
Cu aceeasi bucurie va aduc la cunostinta alte trei mari evenimente din viata Mitropoliei:
Sambata, 13 mai 2006, va avea loc la Berlin (paroh: Pr.Dr. Constantin Mihoc) punerea pietrei de temelie pentru o viitoare biserica romaneasca (Heerstr. 63, 14055 Berlin - Charlottenburg). Slujba va fi oficiata de P.F. Parinte Patriarh Teoctist, impreuna cu toti episcopii romani din America si Europa Occidentala inconjurati de un sobor de preoti si diaconi.
Duminica 28 mai a.c. se va sfinti noua biserica cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena din Stuttgart (paroh: Pr.Dr. Mihaita Bratu). La sfintire va fi prezent si I.P.S. Nicolae al Arhiepiscopiei Romane din America.
De Sfintele Rusalii, duminica, 11 iunie, se va sfinti biserica din Landshut (paroh: Pr.Drd. Adrian Vasilache). La sfintire va participa si P.S. Episcop Damaschin al Sloboziei si Calarasilor.
La toate aceste evenimente sunt invitati nu numai credinciosii din parohiile respective, ci toti cei ce au dragoste si se pot deplasa la locurile respective.
Dorindu-va tuturor sa petreceti Sfintele Sarbatori ale Invierii Domnului cu pace si cu sanatate, ma rog Mantuitorului Iisus Hristos, Biruitorul mortii, sa va binecuvinteze pe toti, sa va daruiasca putere si curaj in purtarea crucii de fiecare zi si sa reverse in sufletele voastre bucuria Invierii Sale.
Hristos a inviat!
Al vostru de tot binele doritor si rugator fierbinte catre Domnul,
Mitropolitul Serafim
Data in Resedinta nostra mitropolitana din Nürnberg la Marele Praznic al Invierii Domnului din anul mantuirii 2006.
