Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhiereasca binecuvantare!
" Cercetatu-ne-a pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Rasaritul Rasariturilor si am aflat adevarul, ca din Fecioara S-a nascut Domnul". (Luminanda)
Iubitii mei fii duhovnicesti, Seara cea sfanta a Ajunului Craciunului cu sfintenia si farmecul ei, este fara seaman de frumoasa. Firea se imbraca in straie albe si neprihanite, amintindu-ne de albul de lumina al scutecelor Pruncului Iisus. Fulgii de zapada parca se scutura din aripile cetelor ingeresti care canta deasupra pesterii din Betleem: "Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14).
Glasurile curate ale copiilor, ca niste clopotei de argint, vestesc la ferestrele caselor si inimilor noastre stravechile colinde, mostenite de la bunii si strabunii nostri, care au pus in ele comori de credinta, de dragoste si de simtire crestineasca.
Nasterea Domnului Iisus Hristos vestita de proorocii Vechiului Testament cu multe secole inainte ca "Taina cea din veac ascunsa" (Efeseni 3, 9) sa se descopere oamenilor, felul in care "Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi" (Ioan 1, 14), intreaga atmosfera invaluita in smerenia ieslei din Betleem, toate sunt redate cu neintrecuta maiestrie prin glasurile colindatorilor. In aceste colinde, stramosii nostri au aflat un bogat izvor de bucurii si un reazem puternic in viata lor strans legata de legea si tarina stramoseasca. Din acelasi izvor nesfarsit sorbim si noi, atunci cand, cu inimile curate, cu credinta si cu dragoste, ne inaltam privirile sufletului pentru a vedea pe Pruncul Iisus stralucind in lumina cea neinserata si inconjurat de slava cereasca, raspandind in suflete pace si negraita bucurie.
Cuvantul lui Dumnezeu Cel vesnic s-a "desertat" pe Sine si s-a facut om asemenea noua, in afara de pacat. A luat chip de prunc, Cel ce tine lumea cu mana Sa, Cel necuprins de marginile lumii, sa lasat tinut in bratele Fecioarei si "s-a imbracat cu saracia, ca sa imbogateasca omenirea cea saracita". Cuvantul Tatalui, "nadejdea tuturor veacurilor, bucuria ingerilor, mantuirea neamurilor, scularea celor adormiti, izvorul milei, radacina vietii", a venit in lume "cu trup luat din trupul Fecioarei, iesit-a gol pentru ca sa ne imbrace pe noi; sarac ca sa ne imbogateasca, smerit ca sa ne inalte la cer; prunc ca sa ne faca pe noi desavarsiti si sa ne dea lumina vietii vesnice".
Lumina cea neinserata a Betleemului ne uneste pe toti in jurul sfintelor altare pentru a pleca genunchii in fata dumnezeiescului Prunc Iisus,spre a-l slavi si a ne inchina Lui. Intru aceasta ne cheama staruitor, asemenea bunei noastre mame, Sfanta Biserica printr-o cantare de mare adancime teologica: "Veniti, credinciosilor, sa ne inaltam dumnezeieste si sa vedem cu adevarat dumnezeiasca coborare in Betleem si curatindu-ne mintea prin viata sa aducem in loc de mir fapte bune; sa pregatim prin credinta intrarea sarbatorii Nasterii si din adancurile sufletelor sa strigam: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, Celui in Treime.ť
In Simbolul de credinta marturisim ca Fiul lui Dumnezeu "s-a facut om", coborand pe pamant "pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire". Nasterea Sa la Betleem din Sfanta Fecioara Maria este un fapt care s-a implinit dupa ce, ca "Lumina din Lumina si ca Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat", Fiul lui Dumnezeu s-a nascut din Tatal "mai inainte de toti vecii". Aceasta marturisire cuprinde in sine doua adevaruri de credinta: cel dintai adevar priveste existenta, fiinta si lucrarea Sa "mai inainte de a fi lumea" (Ioan 17, 5), adica de dincolo de timp, mai inainte de a se fi pus inceput tuturor "celor vazute si nevazute", asa cum lamurit ne arata Sfantul Apostol Pavel cand spune ca "prin El s-au facut veacurile" (Evrei 1, 2) si "intru El s-au zidit toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute... toate printr-Insul si pentru Dansul s-au facut; El este mai inainte de toate si toate prin El sunt asezate" (Coloseni 1, 16-17).
Al doilea adevar de credinta se indreapta catre existenta, fiinta si lucrarea in lume a Fiului lui Dumnezeu si venirea Sa pe pamant "la plinirea vremii", luand trup omenesc din trupul neprihanit al Sfintei Fecioare Maria si astfel facandu-Se "Fiu al Fecioarei si Fiu al Omului", precum ne incredinteaza dumnezeiestile Scripturi. Pentru aceasta scopul coborarii pe pamant si al lucrarii Sale l-a aratat Insusi Hristos Domnul prin cuvintele: "Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El" (Ioan 3, 17).
Dreptmaritori crestini,
Daca este o mare bucurie intr-o familie cand se naste un copil, incat ziua aceea nu se uita niciodata de membrii familiei, atunci cu atat mai mare este bucuria tuturor crestinilor cand sarbatoresc Nasterea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Daca pruncul nou venit in familie aduce bucurie parintilor, bucuria intruparii Fiului lui Dumnezeu ne da certitudinea continuarii vietii 5 noastre in vesnicie, daca ne straduim sa urmam lui Hristos si sa implinim in viata noastra voia cea sfanta a lui Dumnezeu.
Venind in lume si implinind fagaduinta data la izgonirea stramosilor nostri din rai, Mantuitorul a innoit intreaga fire, a zidit toata faptura si ne-a slobozit din legaturile pacatului si ale mortii sadindu-ne in suflete simtamantul de fii ai Parintelui Ceresc. Laudele inchinate praznicului infatiseaza maretia Nasterii Domnului in graiuri ca acestea: "Auziti munti si dealuri si laturile cele dimprejur ca Hristos, ca un iubitor de oameni, vine sa mantuiasca pe cel zidit din El. Auzi cerule si asculta pamantule, ca iata Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal merge sa se nasca din Fecioara! Betleeme, bine te impodobeste, deschide-ti portile Edene, ca Cel ce este de-a pururea se face ceea ce nu a fost si Ziditorul a toata faptura cu strain chip se zideste".
Toata aceasta tresaltare de bucurie pe care o traim la intalnirea cu Hristos, nu numai noi, ci parca intreaga fire, primeste lumini si intelesuri noi: "El s-a aratat (ne invata Sfantul Apostol Petru) in anii cei mai de pe urma pentru noi" (I Petru 1, 20), slujindu-se in 6 3 Stihirea a 3-a de la Stihoavna, in Mineiul lunii decembrie, p. 414. acest scop de zidirea Sa reprezentata de Sfanta Fecioara Maria, care smerita s-a supus voii lui Dumnezeu, raspunzand bunei vestiri a arhanghelului Gavriil: "Fie mie dupa cuvantul Tau" (Luca 1, 38).
In urma caderii in pacat, asemanarea cu Dumnezeu s-a intunecat, "chipul cel dintai al omului s-a dat stricaciunii" si a pierdut frumusetea cu care era impodobit. Oamenii n-au mai putut sa cunoasca pe adevaratul Dumnezeu si "au ratacit in gandurile lor iar inima lor cea neintelegatoare s-a intunecat" (Romani 1, 21) si "s-au inchinat si au slujit fapturii in locul Facatorului" (Romani 1, 25).
Insa Dumnezeu, care in atotbunatatea Lui, doreste ca "toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului" (I Timotei 2, 4), S-a descoperit pe Sine in repetate randuri, a grait prin prooroci aratand calea mantuirii, iar mai la urma, ca sa nu fie zadarnica credinta si nadejdea celor din veac, la "plinirea vremii" (Galateni 4, 4), a trimis in lume pe Fiul Sau "mititel, infasetel, in scutec de bumbacel", cum frumos talmaceste minunea, colinda noastra strabuna. Meditand la slavita Nastere a Domnului, renumitul profesor universitar Teodor M. Popescu afirma: "Mare si sfanta randuiala si taina! Pe cand lumea..., isi socotea numarul si puterea omeneasca, 7 pe cand se da socoteala imparatului de la Roma de multimea supusilor lui, atunci cand oamenii spuneau: Iata cine si cati suntem! " coboara intre ei, in chiar prilejul si in ziua recensamantului Dumnezeu ca: "Fiul Omului", in chipul unui prunc, nascut intr-un adapost de vite fara trambite, fara clopote, fara lumini, fara pompa, fara stralucire si putere omeneasca, un prunc pe cat de mare si sfant, pe atat de smerit, omul cel mai mare care a fost vreodata, un om cu totul nou, Dumnezeu - Omul".
Mergand in aceasta perioada de dinaintea urcand si noi pe Muntele cel sfant al Sinaiului "care fumega tot, caci Se pogorase Dumnezeu pe el cu foc¦si tot muntele se cutremura cu putere" (Iesire 19,18), unde Moise a primit poruncile divine, peregrinand apoi cu poporul prin pustie vreme de 40 de ani spre taramul fagaduintei5. Ne gandim acum, in prag de Craciun, la faptul ca Pruncul Sfant, abia nascut, a fost nevoit sa ia calea exilului - calea pribegiei noastre pe acest pamant unde nu avem cetate statatoare. "Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida. si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt. (Matei 2, 13-15).
Cat de frumoase cuvinte a ales dumnezeiescul Ioan Gura de Aur pentru a explica taina Nasterii Fiului lui Dumnezeu, care a luat chip de rob ca sa mantuiasca lumea! A luat chip de om, dar se naste ca un Dumnezeu. Se naste din Fecioara biruind legile firii. Se cuvenea "Ingerului de mare sfat - Sfetnic minunat", sa se zamisleasca printr-o nastere curata si sfanta, "caci El este Cel ce a plasmuit pe Adam. "Astazi Betleemul calca pe urmele cerului. In locul stelelor primeste pe ingeri cantand, in locul soarelui face loc Soarelui dreptatii... Cel nascut din Tatal mai presus de minte si de cuvant, pentru mine Se naste din Fecioara, tot mai presus de minte si de cuvant".
Iubiti credinciosi,
Nasterea Domnului, spune Sfantul Maxim Marturisitorul, imparte istoria omenirii in doua: pana la Hristos si dupa Hristos, iar Sfantul Ioan Damaschin arata ca desi Eclesiastul (1, 9-10) spusese ca nu-i "nimic nou sub soare", totusi, un eveniment nou a fost Intruparea Cuvantului, care "este Dumnezeu desavarsit si se face om desavarsit - cea mai mare noutate din toate noutatile, singurul sub Soare, prin care se arata puterea infinita a lui Dumnezeu. Caci ce poate fi mai mare decat ca Dumnezeu sa se faca om? si Cuvantul S-a facut fara schimbare trup (Ioan 1, 14) din Duhul cel Sfant si din Maria Sfanta pururi Fecioara, Nascatoare de Dumnezeu".
Importanta unica a Nasterii Domnului pentru umanitate consta in faptul ca, facandu-se Om, Fiul lui Dumnezeu afirma in modul cel mai desavarsit cu putinta valoarea omului. Dumnezeu nu se mai adreseaza omului numai in mod indirect. Se face El Insusi Om, fara a inceta sa fie Dumnezeu. Prapastia dintre Dumnezeu si om este astfel abolita, "Eul dumnezeiesc se face si Eu uman si se face experiat de oameni ca un Tu mijlocit. Dumnezeu afirma astfel cinstea nebanuita a umanitatii si destinul ei unic". A fost suprema cinstire si inaltare, "pe care a adus-o Dumnezeu omului, facandu-se El insusi om si frate cu omul".
Intruparea Mantuitorului constituie centrul istoriei; ea marcheaza sfarsitul unei epoci, "sfarsitul veacurilor" si inceputul unei alte epoci. Pentru Sfantul Apostol Pavel, dar si pentru gandirea crestina autentica, momentul venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu este centrul tuturor celorlalte evenimente istorice. Trecutul si viitorul primesc sens numai in lumina acestui eveniment unic si irepetabil.
Momentul in care se produce intruparea Fiului lui Dumnezeu in timp, spune parintele Staniloae, dupa pregatirea pentru acest eveniment, pentru ca sa-l faca pe om sa stie spre ce fel de sfarsit inainteaza, "ar putea fi socotit ca centru al timpului¦ Implinirea timpului consta deci, pe de o parte, in extrema coborare a lui Dumnezeu la creaturile Lui temporale, iar pe de alta, in extrema inaltare a creaturilor temporale la vesnicia divina, fara sa anuleze din ele, cat sunt pe pamant, temporalitatea traita".
De aici izvoraste aceasta plenitudine de bucurie, de slava si de inaltare, de partasie la tot ceea ce ne inconjoara, multumire pe care o traim in clipele cand ni se vesteste ca "Hristos se naste, mariti-L, Hristos din ceruri, intampinati-L!". Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare si frati crestini, Am parcurs urcusul duhovnicesc al postului Craciunului, care simbolizeaza perioada de dinainte de Hristos, cand se astepta venirea unui Mantuitor. Acum ne plecam cu inimi infiorate, pline de bucurie, in fata ieslei din Betleem, unde "s-a nascut Hristos-Mesia chip luminos", cum spun colindele noastre stramosesti. E mult de atunci.
Au trecut 2000 de ani, si totusi, icoana aceasta a Nasterii Domnului este mereu vie in sufletul si in viata noastra. De ce? Pentru ca Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu intrupat, este vesnic viu. El vine si astazi sa se salasluiasca nu intr-o iesle, ca odinioara, ci in noi, in fiinta noastra, ca sa ne umple de nevinovatia Lui, sa ne lumineze sufletele, sa ne incalzeasca inimile si sa ne ajute sa crestem tot mai mult in dragoste fata de El, de Biserica Lui cea sfanta, de tot ce este bun, ziditor si inaltator, de fratii si de tara noastra.
Pruncul Iisus ne-a lasat nu numai invatatura Sa cea sfanta, ci si pilda vietii Sale. In sfanta noastra Biserica, invatatura, viata si jertfa Mantuitorului au fost cunoscute si traite de-a lungul secolelor in toata frumusetea si maretia lor de mosii si stramosii nostri. Din roadele vietuirii lor crestine, din harnicia si virtutile lor pastrate in lacasurile de rugaciune incarcate de istorie sfanta, in arta si in cultura, din statornicia lor pe aceste meleaguri, din bunatatea si nobletea sufletului lor, intelegem cu prisosinta felul cum au pastrat ei dreapta credinta si marea porunca a iubirii crestine.
In acest sens, Craciunul reprezinta pentru noi o chemare la curatirea sufletului si la innoirea vietii noastre in Hristos. Sa-L primim pe Hristos in ieslea inimii noastre, curatindu-ne de tot ce este rau, prin Taina Sfintei Spovedanii si prin impacarea cu toti oamenii, ca astfel pregatiti sa primim - prin Sfanta Euharistie - pe Hristos in noi si sa crestem in El. Sa praznuim, asadar Nasterea Domnului intru "Omul cel nou", nu in "omul cel vechi". Sa nu reducem aceasta sarbatoare numai la imbracaminte frumoasa sau la mancaruri alese, ci sa ne impodobim cu platosa credintei, cu ancora nadejdii si scutul dragostei.
In contextul actual al societatii romanesti, de profunda criza spirituala si economica, observam ca o buna parte a crestinatatii nu mai urmeaza calea descoperita prin Nasterea dupa trup a Fiului lui Dumnezeu, lasandu-se, in numele progresului si al modernitatii, ademenita si condusa de alte conceptii decat cele ale Sfintei Evanghelii. Familia este lovita in insasi fiinta ei, promovandu-se si incurajandu-se legaturile conjugale nelegiuite sau chiar nefiresti intre membrii familiei, in timp ce mamele si tatii isi abandoneaza propriile roduri sau le suprima viata inca din pantece.
Exista inca fenomenul ingrijorator al parintilor care pleaca sa munceasca in strainatate pe o perioada indelungata lasandu-si copiii acasa in seama rudelor ca si al celor care se intorc in tara fara slujbe si fara alte posibilitati materiale. De aici atatea acte de violenta care rabufnesc in societate. Lacomia, dorinta de imbogatire rapida ca si neincrederea, au stins in foarte multi dintre confratii nostri sentimentul de dragoste si ajutorare a aproapelui aflat in dificultate. ži natura inconjuratoare sufera de asemenea, experimente asemanatoare celui de la Geneva, modificari genetice sau clonari, asteptand izbavirea "cu suspinuri negraite".
Faptele necontrolate ale omului si potrivnice voii lui Dumnezeu oprima si omoara creatia: apele si marile se transforma in mod progresiv in cimitire lipsite de orice forma de viata, padurile si vegetatia mor, desertificarea inainteaza, iar cerul este impiedicat sa-si mai dea ploaia la buna vreme sau produce efectul invers al dezlantuirii apelor, asa cum s-a intamplat anul acesta in Moldova si in Maramures, cand multor semeni de-ai nostri le-au fost distruse locuintele si agoniseala lor de-o viata.
Suferinta a devenit o realitate de zi cu zi, printre noi, fiind multi oameni care vietuiesc in saracie, si din ce in ce mai multi disponibilizati, fara locuri de munca si cu datorii financiare ori case ipotecate. Intelegem foarte bine suferinta aceasta pentru ca noi insine am fost in astfel de situatii. De aceea, am hotarat sa nu mai existe fondul Episcopiei, pentru ca acesti bani de la parohii sa se indrepte, cu precadere, catre activitatile filantropice si de intr-ajutoare. Nu se poate ca un om cu inima de crestin sa treaca pe langa cel aflat in nevoi, fara sa-l ajute.
Sunt momente in viata cand oamenii pot lua chipul ingerilor, in sensul ca prin ei se faptuieste lucrarea lui Dumnezeu si ajutorarea oamenilor, asa cum s-a facut pentru noi prin doamna Doina Elena Dascalu pe care o consideram ca si ctitor in Eparhia noastra. Poate nu suntem bogati, poate avem noi insine multe probleme si nu intotdeauna gasim timp si avem disponibilitate dar sa spunem un cuvant bun, sa oferim un sfat mangaietor, sa daruim cateva clipe celui in durere, acest lucru si cel mai sarac dintre noi poate sa faca!
De aceea, mesajul Craciunului si lumina cunostintei lui Hristos sunt mai necesare ca oricand. Numai in aceasta Lumina se poate pune frau multor pacate grele care pandesc viata omului si mai cu seama sufletul curat al tinerilor, fata de care suntem datori sa ne ingrijim pentru buna lor crestere sufleteasca si trupeasca, asociindu-i la viata si rugaciunea Bisericii, invatandu-i sa respecte valorile fundamentale, fara a se intra in conflict cu normele vietii comunitare.
Nimic nu infrumuseteaza si insenineaza viata familiei, a societatii si a Bisericii, ca prezenta copiilor. Acolo unde sunt ei, acolo este viata, este bucuria, iubirea curata, nevinovatia si toate darurile cu care Dumnezeu a inzestrat pe om de la inceputul creatiei. Iar unde lipsesc copiii, lipseste viata cu entuziasmul, cu bucuria si puritatea ei. Nu ne putem imagina o lume fara copii, caci ea ar fi o lume trista si fara de farmec, o lume care n-ar conduce decat la suferinta.
Varsta propice pentru educatia religioasa este cea a copilariei, cand sufletul copilului simte in mod firesc nevoia de sprijin. De aici necesitatea predarii Religiei in scoala. si cat de actuale sunt in aceasta privinta cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, care aseamana sufletul copilului cu un margaritar, spunand: "acestea (margaritarele), indata ce sunt prinse, sunt sub forma lichida. Pescarii de margaritare le pun in podul palmei si, frecandu-le intre maini, le rotunjesc. Dupa ce le-au dat forma dorita nu mai este cu putinta a le da alta. Tot asa si copilul. Cand este fraged, poate primi orice pentru ca nu are constitutia sa proprie inca fixata; de aceea este cu usurinta atras spre toate. Dar cand este intarit, primind invartosarea ca o dispozitie, nu se indeparteaza cu usurinta de ea si nici nu se schimba in alta dispozitie".
Iata, asadar, misiunea pe care o avem cu totii, clericii si credinciosii, consilierii si epitropii ca si dascalii Eparhiei Giurgiului, aceea de educare, de modelare si de pregatire pentru viata a tinerilor, de a sadi in sufletele lor curate si nevinovate invataturile sfinte. De aceea, reactivarea catehezei parohiale reprezinta pentru noi un imperativ deosebit de actual si, in acest context, programul catehetic "Hristos impartasit copiilor", aprobat de Sfantul Sinod al Bisericii noastre, cu binecuvantarea Parintelui Patriarh Daniel, oferit in dar vrednicilor nostri preoti, este un mod complementar de lucru, de care avem nevoie pentru a transmite copiilor, inca de la cele mai fragede varste, invataturile biblice, ajutandu-i astfel sa ajunga maturitatea in credinta. Aceasta lucrare reprezinta, asa cum ne spune Preafericitul Parinte, "o necesitate educativmisionara, lucrarea Bisericii de transmitere a credintei noii generatii, fiind o nevoie constanta si o datorie permanenta; o necesitate pastorala si o investitie spirituala pe termen lung".
Iubiti fii duhovnicesti,
Cu ajutorul lui Dumnezeu ne apropiem de sfarsitul acestui an. El va trece de la noi, dar se si adauga fiecaruia dintre noi. Sa multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a dat un an care ne-a prilejuit evocarea unor momente de mare insemnatate din istoria Bisericii si a tarii noastre. Astfel, patrunsi de dragoste si recunostinta sfanta, am aniversat implinirea unui an de cand, prin voia lui Dumnezeu, in ziua de duminica, 30 septembrie 2007, Preafericitul Parinte Daniel a fost intronizat in Catedrala Patriarhala din Bucuresti ca Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, Loctiitor al Tronului Cezareei Capadociei si cel de-al saselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Vazand nenumaratele realizari ale Bisericii noastre pe parcursul unui an, marturisim cu nespusa bucurie ca Preafericirea Sa a desfasurat o rodnica si bogata activitate in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor care reflecta dinamismul si dragostea plina de ravna sfanta a Intaistatatorului nostru de la momentul intronizarii si pana in prezent, activitate concretizata in impliniri deosebite pe plan pastoralliturgic, cultural-misionar si social-filantropic. Tot in acest an, Biserica noastra a aniversat implinirea a 350 de ani de la sfintirea Catedralei patriarhale in anul 1658, prin resfintirea ei, la care am participat toti ierarhii, membrii ai Sfantului Sinod al Bisericii Autocefale Romane.
De asemenea, anul 2008 a fost declarat de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane "Anul Jubiliar al Sfintei Scripturi si al Sfintei Liturghii", avand in vedere evocarea mai multor evenimente de seama pentru Biserica si cultura poporului nostru, intre care se evidentiaza implinirea a 320 de ani de la tiparirea Bibliei de la Bucuresti (1688), prima editie integrala a Sfintei Scripturi in limba romana precum si aniversarea a 500 de ani de la aparitia Liturghierului lui Macarie (1508), primul Liturghier tiparit in spatiul ortodox universal, in amintirea caruia, fiecare cleric din Eparhia noastra a primit in dar cate un Liturghier Jubiliar si o Sfanta Scriptura.
Pasind pragul Noului An 2009, la trairile luminoase din aceste zile, adaugam si implinirile noastre eparhiale, ajutorul dat sfintelor noastre biserici si manastiri de catre statul roman la solicitarile autoritatilor judetului si, in special, ale domnului Ing. Lucian Iliescu, realizari care vin sa intregeasca bucuria sarbatorilor din aceste zile sfinte. De aceea, suntem recunoscatori Bunului
Dumnezeu ca am avut o seama de infaptuiri: sfintirea Manastirii din "Padurea cea Mare de la Bolintin", infiintarea Manastirii Sf. Ioan Rusul in padurea de la Slobozia, reactivarea Schitului Barbu Belu de la Gostinari, infiintarea Caminului de batrani "Sf. Arhangheli" de la Slobozia, deschiderea Asezamantului "Gradina Maicii Domnului" de la Letca Noua in prezenta celor mai inalte autoritati si a domnului Calin Popescu Tariceanu, organizarea Cantinei Sociale "Sf. Nicolae cel Milostiv" din incinta Schitului, inaugurarea Centrului Cultural-Pastoral "Meletie Arhimandritul" din incinta Manastirii Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, infiintarea Editurii Eparhiale precum si punerea pietrei de temelie pentru mai multe biserici din Giurgiu si sfintirea celor noi, amenajarea Muzeului Episcopiei precum si alte activitati liturgice, pastorale, culturale si social-filantropice de la fiecare parohie.
Iata numai cateva aspecte ale lucrarii noastre, pe care am dorit sa vi le pun la inima in aceste zile sfinte. Pentru toate cate s-au realizat pe parcursul acestui an in viata Bisericii ca si a Eparhiei noastre, prin osteneala clerului si a Dumneavoastra, a bunilor nostri credinciosi, trebuie sa multumim lui Dumnezeu si tuturor celor care ne-au ajutat si ne ajuta in lucrarea si slujirea noastra. In aceasta misiune atat de nobila si responsabila dar deloc usoara suntem sprijiniti de mijloacele de comunicare ale Bisericii noastre: Trustul de presa Basilica, Ziarul Lumina, Radioul si Televiziunea Trinitas ale Patriarhiei, pe care la randul nostru, trebuie sa le sprijinim.
Ca slujitori ai Bisericii, in contextul european, se cuvine sa pasim cu mai mult curaj in mijlocul problemelor care framanta societatea romaneasca de astazi. Credinciosii nu ne asteapta numai la biserica si numai la altar ca liturghisitori, ci si ca slujitori ai culturii si implinitori ai lipsurilor, asa cum erau odinioara inaintasii nostri, vrednici ierarhi si preoti intre care in chip de lumina ni se infatiseaza vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist. Va cer ca prezenta Voastra sa fie mai activa in scoli, spitale, azile, orfelinate si penitenciare pentru a da tuturor un ajutor, chiar daca uneori este mic. Toti acesti frati ai nostri nu trebuie lasati in uitare, in parasire sau deznadejde, pacate ale vremurilor noastre moderne.
Cu aceste ganduri si povete duhovnicesti, Va imbratisez in dragostea lui Hristos si Va doresc tuturor sa praznuiti Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului, ale Taierii Imprejur si Bobotezei cu pace, sanatate si alese bucurii alaturi de familie precum de cei dragi si apropiati, in Sfanta Biserica. Impartasindu-Va parinteasca binecuvantare, rog pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vietii si al pacii, sa Va daruiasca toate cele de folos, bucurandu-Va de aceste sarbatori intru multi si fericiti ani!
Al Vostru parinte duhovnicesc, de tot binele doritor si pururea catre Domnul fierbinte rugator,
