Dam slava bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ajungem si anul acesta
in pace la marea sarbatoare a Nasterii Domnului! Ne bucuram astazi cu
crestinii de pretutindeni de evenimentul unic, „singurul nou sub soare",
cum il numesc Sfintii Parinti, al Intruparii lui Dumnezeu in Persoana
Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos si incercam sa-i patrundem
importanta si semnificatia. Stim ca Dumnezeu a venit in lume pentru ca
sa libereze lumea de sub stapanirea celui rau, adica de puterea
diavolului, care, prin viclenie si minciuna, ii desparte pe oameni de
Dumnezeu, ii invrajbeste si ii stapaneste prin tot felul de pacate si
rautati. Mai mult, Parintii Bisericii spun ca „Dumnezeu S-a facut om
pentru ca pe om sa-l indumnezeiasca”, adica sa-l ridice la asemanarea cu
Dumnezeu, scopul pentru care omul a fost creat, dar de la care s-a
indepartat prin caderea in pacat. „Sa facem pe om dupa chipul si
asemanarea noastra”, a zis Dumnezeu, inainte de a-l crea pe primul om.
Asadar destinul natural al omului este de a fi ca Dumnezeu, de a-l imita
pe Dumnezeu in bunatate si iubire. Experienta de totdeauna a omenirii
arata ca numai in masura in care omul se straduieste sa fie apropiat de
Dumnezeu, adica sa fie cat mai bun si mai bland, mai iertator si iubitor
fata de semenii sai, mai cinstit si corect in ceea ce face, se bucura
cu adevarat de viata si se simte liber si fericit. Si aceasta pentru ca
libertatea si fericirea omului vin numai de la Dumnezeu. Nu poti fi
liber si nici fericit daca traiesti in pacate, daca nu te straduiesti sa
fi bun, sa te liberezi de pacate si de deprinderile rele.
Desigur ca mai intai trebuie sa ne recunoastem pacatele in care traim,
ceea ce nu putem face decat cu ajutorul duhovnicului. Apoi ne trebuie
credinta tare si vointa puternica de a ne lupta cu pacatele care ne
stapanesc. Aceasta lupta duhovniceasca consta din rugaciune multa, acasa
si la biserica, din post si infranare de la placerile pacatoase si din
straduinta de a face intotdeauna bine semenilor nostri. Astfel ne
exersam in iubirea fata de Dumnezeu si fata de aproapele nostru,
incepand cu cei din familie, apoi cu vecinii, cu rudeniile, cu colegii
de serviciu si, mai ales, cu cei ce au nevoie de ajutorul nostru. Daca
toti am face cu orice pret numai bine in jurul nostru si ne-am feri de
orice pacat, pe pamant ar domni pacea si armonia si fiecare ar fi
fericit. Pentru ca fericirea vine tocmai de la binele facut in mod
dezinteresat semenilor nostri. „Mai fericit este a da decat a lua”, zice
Mantuitorul Iisus Hristos (Fapte 20, 35). Tocmai de aceea a venit
Mantuitorul in lume pentru ca oamenii sa invete de la El bunatatea,
iertarea, mila, dragostea pentru toti, inclusiv fata de vrajmasi. Numai
urmand exemplul Domnului ne vom bucura cu adevarat de viata si vom fi
fericiti, cu toate necazurile si dificultatile prin care trecem.
Cum arata insa lumea la mai bine de doua mii de ani de la Nasterea
Domnului! Urmeaza oamenii invatatura lui Iisus? Sunt ei fericiti? Cred
ca cei mai multi sunt nefericiti tocmai pentru ca nu mai cred in
fericirea care vine din urmarea invataturii si vietii Mantuitorului. De
fapt nu mai cred in nimic sau isi inchipuie doar ca cred, fara sa faca
insa nimic din cele ce tin de credinta. Astfel se implinesc sub ochii
nostri cuvintele Domnului: „Dar cand Fiul Omului va veni (a doua oara),
va gasi oare credinta pe pamant”? (Luca 18, 8).
Iubiti credinciosi,
Daca facem o retrospectiva a evenimentelor mari pe care le-a trait
omenirea in anul pe care il incheiem peste cateva zile, constatam cu
durere ca acestea au insemnat pentru oameni tot atatea incercari si
suferinte, incepand cu cutremurele din Haiti, din Chile si din alte
parti ale globului in care au murit sute de mii de oameni, continuand cu
cea mai mare catastrofa din istoria Statelor Unite: infectarea apelor
Golfului Mexic si ale Oceanului Pacific prin scurgerea a milioane de
tone de petrol, apoi cu marile inundatii din Pakistan, Polonia, Ungaria,
Romania si din alte tari, cu incendiile din Rusia care au devorat zeci
de mii de hectare de padure si incheind cu criza financiara si economica
ce s-a adancit pe tot parcursul anului in multe tari, cu deosebire in
tara noastra, si care este departe de a se incheia. Viata fiecaruia
dintre noi ca si viata lumii in general este tot mai dificila, cu
probleme si necazuri, cu suferinte si boli care se inmultesc pe zi ce
trece.
Este firesc sa ne intrebam de ce oare suferim atat de mult, de ce se
abat asupra omenirii atatea catastrofe? Raspunsul nu-i decat unul si-l
stim cu totii, desi ne este greu sa ni-l insusim personal: indepartarea
noastra de Dumnezeu si atasarea exagerata de lucrurile acestei lumi,
egoismul si lacomia dupa bani si dupa placeri, inmultirea pacatelor si
racirea dragostei dintre oameni. Cu totii stim ca suferim pentru
pacatele noastre, dar cati dintre noi ne pocaim cu adevarat de tot ceea
ce gresim zi de zi, cati dintre noi incearca sa-si schimbe cu adevarat
viata renuntand la obiceiurile rele si angajandu-se in modul cel mai
serios pe calea credintei, adica pe calea Bisericii? Caci nu este
credinta fara Biserica! Mai degraba asteptam sa se schimbe ceilalti, dar
nu noi insine. Insa schimbarea lumii incepe cu schimbarea personala, a
fiecaruia. Daca ma schimb eu, se schimba si cei din jurul meu, se
schimba intreaga lume, pentru ca o vad cu alti ochi; daca nu ma schimb
eu, nu se schimba nimic in jurul meu si nici in lume.
Asadar evenimentele nefericite, criza economica si financiara prin care
trece lumea de azi, ca si toate crizele din familiile noastre si din
viata fiecaruia sunt generate de marea criza spirituala a omenirii
contemporane, pe care o provocam cu totii in masura in care il uitam pe
Dumnezeu si traim dupa voia noastra pervertita de pacat. Sanctitatea Sa
Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu spunea recent la
Bucuresti: „...criza din zilele noastre este o stare demonica, din care
nu ne poate scoate redresarea economica. Este necesara o restaurare
duhovniceasca! Este nevoie de multa rabdare! Este nevoie de cumpatare
ascetica! Este nevoie de spirit de jertfa! Este nevoie de cugetarea la
sensul crucii! Este nevoie de iubire! Adica este nevoie de Hristos! De
Iisus Hristos Cel ce S-a intrupat, a patimit, S-a rastignit pe Cruce si a
inviat si Care este viu in veci! El, Cuvantul cel mai inainte de veci
al Tatalui, da existentei ratiunea de a fi, da sens vietii, desfiinteaza
distantele prin care pacatul ne indeparteaza si ne instraineaza pe unii
de altii, uneste pe cele despartite, daruieste dreptate, desface
legaturile mortii, face ca asa-zisa „utopie” a dragostei sa devina
realitate!”.
Este asadar mare nevoie de Iisus Hristos fara de care nimic nu merge,
nici in viata personala, nici in familie, nici in societate, nicaieri.
„Fara de Mine nu puteti face nimic”, zice Domnul. Insa pe Iisus Hristos
nu-l putem intalni decat in Biserica, in Sfintele Taine: Botez,
Spovedanie, Cununie, Impartasanie …, iar daca ne unim cu El prin
Sfintele Taine, Il vom intalni pretutindeni in lume, in oameni, in
evenimentele din viata personala si a familiei, din viata lumii si din
toata creatia. Pentru ca toate depind de El, pe toate le conduce El.
Insa El vrea sa fim in toate colaboratorii Lui.
Iubiti credinciosi,
Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea
Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a dedicat anul 2011 Sfantului
Botez si Sfintei Cununii cu indrumarea ca in toate parohiile sa se
dezbata aceste doua Taine fundamentale ale vietii crestine in predici si
cateheze la care sa fie antrenati toti credinciosii. Stim noi ce
inseamna cu adevarat Botezul si ce inseamna Cununia? Stim noi cum sa ne
pregatim pentru Botez si pentru Cununia in fata Sfantului Altar? Stim
noi sa ne folosim toata viata de darurile Botezului si ale Cununiei care
stau ascunse in inima noastra? Despre toate aceste intrebari si despre
multe altele va veti intretine cu Precucernicii Parinti in anul 2011,
anul omagial al Sfantului Botez si al Sfintei Cununii.. Sa nu ezitati
deci sa apelati la Parintii Vostri duhovnicesti cu orice intrebare, cu
orice problema pe care o aveti.
In legatura cu intrebarile puse mai sus, sa spunem doar ca Botezul
inseamna nastere din nou prin lucrarea Sfantului Duh care ne face
membrii ai Imparatiei lui Dumnezeu. Daca prin nasterea trupeasca devenim
cetateni ai acestei lumi, prin Botez devenim cetateni ai Imparatiei lui
Dumnezeu care pe pamant este prefigurata de Biserica lui Hristos. Lumea
acesta trece, insa Imparatia lui Dumnezeu ramane in veac. La Sfantul
Botez primim toate darurile Duhului Sfant pentru ca sa crestem pe
parcursul intregii vieti in Hristos, sa devenim una cu El, desigur cu
efortul nostru care consta din incadrarea in viata Bisericii, prin
participarea regulata la Sfintele Slujbe, din rugaciune si post, din
fapte bune ca si din straduinta de a ne feri de pacate si a implini
poruncile lui Dumnezeu.
Cununia, la randul ei, este tot o nastere din nou: prin unirea dintre
barbat si femeie in fata Sfantului Altar, acestia devin „un singur trup”
, o familie unita pentru vesnicie. Dupa Sfanta Taina a Cununiei, cei
doi nu mai sunt doi indivizi sau doua persoane oarecare, ci un cuplu
indivizibil, o noua realitate in Biserica si in societate. Stim insa ca
harul Sfintelor Taine nu lucreaza in mod automat. Pentru a primi o
Sfanta Taina, credinciosul trebuie sa se pregateasca cu rugaciune si cu
post, cu marturisirea pacatelor, prin impacarea cu semenii sai… Astfel
sufletul se deschide spre primirea harului, iar acesta coboara tocmai
pentru ca este asteptat. In vechime, Botezul ca si Cununia erau
evenimente prin excelenta comunitare. Toti credinciosii se pregateau cu
post si rugaciune pentru cei ce primeau aceste Sfinte Taine.
Din pacate, astazi, pregatirea pentru Sfantul Botez sau pentru Sfanta
Cununie se reduce la pregatirea petrecerii care urmeaza. Ceea ce
inseamna secularizare, adica mutarea accentului de pe evenimentul
religios, unic in viata unui om si cu valoare vesnica, pe un eveniment
lumesc, care nu are decat o importanta trecatoare.
Daca viata crestina a fiecaruia dintre noi este o actualizare zilnica a
propriului nostru botez, tot astfel si viata de familie este o
actualizare a darurilor primite la Sfanta Taina a Cununiei: darul
dragostei care face din cei doi una, darul paternitatii sau al nasterii
de prunci, ca rod al dragostei pe care copiii o desavarsesc neincetat,
darul ajutorarii reciproce etc. Aici trebuie sa deplangem starea
familiei de astazi, care ignora darurile Cununiei. Cate familii s-au
destramat sau traiesc in cearta si scandal pentru ca nu si-au asumat
pana la capat dragostea pecetluita prin Cununie! Pentru ca dragostea,
care inseamna jertfa si renuntarea la sine pentru celalalt, se cere
mereu innoita si asumata. Trebuie sa te silesti in fiecare zi sa iubesti
pe cei din familie ca si pe toti oamenii asa cum sunt ei, nu asa cum am
vrea noi sa fie. De asemenea, cate familii refuza darul nasterii de
prunci, oprindu-se la nasterea unui copil sau a doi copii, si acestia
programati de parinti dupa voia lor si nu dupa voia lui Dumnezeu, iar pe
ceilalti sau ii omoara prin medicamente asa zise anticonceptionale, sau
le impiedica conceptia prin mijloace condamnate de Sfanta Scriptura
(Geneza 38, 9-10). Toate aceste pacate au repercursiuni deosebit de
grave asupra intregii familii. Viata crestina este o viata exigenta. Ea
presupune constientizarea darurilor pe care le-am primit prin Sfintele
Taine si trairea zilnica dupa voia lui Dumnezeu.
Ma rog Mantuitorului Iisus Hristos, nascut astazi in Pestera
Betleemului, sa Va binecuvanteze pe toti si sa Va ajute sa impliniti
mereu voia Lui cea sfanta pentru ca sa va puteti bucura cu adevarat de
viata, de copii si de toti cei dragi.
Va urez din tot sufletul: Sarbatori fericite si La multi ani!
Al vostru Parinte duhovnicesc, rugator si mijlocitor inaintea lui Dumnezeu,
