SFINTELE PASTI – TRECEREA OMULUI DE LA INTUNERIC LA LUMINA
Scrisoare pastorala la sarbatoarea Invierii Domnului
Iasi, anul mantuirii 2010
† TEOFAN
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL IASILOR SI MITROPOLIT AL MOLDOVEI SI BUCOVINEI
Iubitilor preoti din parohii, cuviosilor
vietuitori ai sfintelor manastiri si dreptcredinciosului popor al lui
Dumnezeu din Arhiepiscopia Iasilor: har, bucurie, iertare si ajutor de
la Dumnezeu Cel in Treime preaslavit – Tatal, Fiul si Duhul Sfant!
Eu pe toate le socotesc ca sunt paguba
fata de inaltimea cunoasterii lui Hristos Iisus (…)pentru Care m-am
lipsit de toate (…)ca pe Hristos sa dobandesc (…) ca sa-L cunosc pe El
si puterea invierii Lui si sa fiu primit partas la patimile Lui,
facandu-ma asemenea cu El in moartea Lui, ca doar sa pot ajunge la
invierea cea din morti. (Filipeni 3, 8-11)
Iubiti credinciosi,
HRISTOS A INVIAT!
Cu lumanarea de Pasti in mana si cu
lumina Invierii in suflet, ma adresez voua, celor adunati in fata
sfintelor biserici, cu salutarea pascala: HRISTOS A INVIAT! Raspunsul
dat acestei marturisiri nu intarzie sa apara: ADEVARAT A INVIAT! Este
glasul care rasuna din pieptul a milioane de oameni, crestini ai
Bisericii lui Hristos de pretutindeni.
De aproape doua milenii nu exista o alta buna vestire mai adanc rostita
decat HRISTOS A INVIAT! Nu exista, de asemenea, un raspuns mai
convingator decat ADEVARAT A INVIAT!
De ce, oare, crestinul este chemat sa
cunoasca, sa traiasca si sa marturiseasca cu atata intensitate adevarul
Invierii lui Hristos? De ce sunt atatea persoane in fata sfintelor
biserici in aceasta noapte de Pasti? De ce, oare, atata lumina, atata
bucurie, atata pace?
Raspunsul, iubiti credinciosi, este dat
de dorul omului dupa Dumnezeu, de setea omului dupa lumina, de foamea
omului dupa viata vesnica. Intr-adevar, dorul de Dumnezeu, setea de
inviere, foamea de eternitate sunt stari launtrice pe care, in mod real,
numai Invierea lui Hristos le poate implini.
Dreptslavitori crestini,
Va adresez chemare staruitoare ca in aceste zile de Pasti, mai ales in
aceasta noapte de Inviere, sa privim in noi insine pentru a recunoaste
starea inimii si a mintii, starea sufletului in care ne aflam. O privire
onesta si curajoasa a launtrului nostru ne duce la constatarea ca in
noi exista doruri multe neimplinite, o sete adanca neastamparata, o
foame imensa care nu-si primeste painea cea spre fiinta1.
De-a lungul timpului, framantarile
oamenilor au fost legate in special de lipsurile materiale, de lipsa
libertatii, de lipsa accesului la educatie si sanatate. In vremurile
noastre, nelinistea omului cuprinde mai degraba drame launtrice cu
impact puternic asupra vietii.
Semnul distinctiv al generatiei
secolului XXI este alcatuit dintr-un tablou in care de multe ori domina
nelinistea sufletului, disperarea tot mai des intalnita, orgoliile tot
mai mari, dorinta de a domina pe celalalt. Se constata o extindere a
pustiului launtric, a golului sufletesc, a abisului instrainarii omului
de om si de Dumnezeu.
Omul de azi este supus unei presiuni
uriase din partea mandriei luciferice, prin care puterile intunericului
si duhurile rautatii pun stapanire pe spatii tot mai extinse ale fiintei
lui. Caderea lui Adam cuprinde tot mai multe suflete in tragedia
propriei caderi. Aceasta se manifesta prin deznadejde si multimea
chinurilor care o insotesc, prin tristetea nesfarsita a singuratatii,
prin uscaciunea sufletului datorata pierderii sensului adevarat al
vietii. Neputinta de a se ruga, incapacitatea de a se cunoaste asa cum
este in realitate, adica asa cum este cunoscut de Dumnezeu, vadita lipsa
de preocupare pentru mantuire, absenta oricarui reper de normalitate
intregesc deruta omului zilelor noastre.
Scade nadejdea in adancul inimii (…) si
nu stii de unde vine chinul 2, constata inteleptul Solomon, cel care in
fata tragediei vietii exclama: Desertaciunea desertaciunilor, totul este
desertaciune3.
Acest chin care macina zi si noapte, in
diferite forme, pe cei mai multi dintre contemporanii nostri se
datoreaza pierderii constiintei ca Dumnezeu este Creatorul, ca El este
totul in toate, ca o lume fara Hristos este un nonsens. In aceasta lume
Hristos a fost respins…, spune un teolog din zilele noastre. Noi putem
continua, zice el, sa producem lucruri materiale noi si mai bune. Putem
construi o societate mai umana, care ne-ar putea feri sa ne nimicim unii
pe altii. Dar atunci cand Hristos, adevarata viata a lumii, a fost
respins, acesta a fost inceputul sfarsitului.4
Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
Starea de deruta si confuzie, nelinistea si agitatia omului contemporan
se datoreaza unui singur fapt: noi traim ca si cum Dumnezeu n-ar fi
coborat pe pamant pentru a ne arata calea spre vesnicie. Trebuie sa
recunoastem ca viata noastra zilnica se desfasoara ca si cum Hristos
n-ar fi murit pentru noi, n-ar fi inviat pentru noi, n-ar fi coborat la
iad pentru noi. Traim ca si cum Invierea lui Hristos nu ar avea nici o
semnificatie pentru noi, nici un impact asupra vietii noastre.
Rostind cu putere in aceasta noapte ca
HRISTOS A INVIAT!, ca El cu ADEVARAT A INVIAT, noi, crestinii,
marturisim de fapt ca Invierea lui Hristos este raspunsul la toate
problemele care ne framanta sufletul. Noaptea de Pasti este o chemare la
desteptare, la intelegerea adevarului ca Invierea lui Hristos ofera
putere omului sa depaseasca starea de moarte, de intuneric, de
deznadejde in care se afla. In fata omului chinuit si zdrobit
sufleteste, Hristos Dumnezeu nu inceteaza a rosti cuvant de trezire,
cuvant de imbarbatare, cuvant de Pasti: Pentru tine Eu, Dumnezeul tau,
M-am facut fiu al tau. Pentru tine Eu, Stapanul, am luat chipul tau, al
robului. Pentru tine Eu, Cel ce sunt mai presus de ceruri, am venit pe
pamant si dedesubtul pamantului. Pentru tine, omul, M-am facut ca un
mort neajutorat intre cei morti slobod. Deci scoala, sa mergem de aici!
Vrajmasul te-a scos pe tine din pamantul raiului, Eu te voi aseza, nu
tot in rai, ci pe scaunul ceresc. Te-am oprit pe tine de la lemnul ce
inchipuia viata, iata acum Eu insumi, Viata, M-am unit cu tine. Pentru
aceea scoala! Sa mergem de aici, din moarte, la viata, din stricaciune
la nestricaciune, de la intuneric la lumina vesnica, de la chinuire la
veselie, de la robie la slobozenie, de la temnita la Ierusalimul cel de
sus, de la legaturi la rasuflare si odihna, de la opreala la desfatarea
raiului, de la pamant la cer5.
Aceasta este semnificatia Invierii:
constientizarea omului ca Sfintele Pasti sunt mult mai mult decat
aducerea aminte despre un eveniment trecut. Invierea lui Hristos nu este
numai ceva petrecut in istorie; este ceva actual si esential ce se
petrece cu noi, in situatia noastra concreta, Hristos este incepatura
invierii noastre6 din moartea tristetii, a singuratatii, a confuziei
launtrice. Cel patruns de taina Invierii in fibra cea mai adanca a
sufletului nu poate fi nici trist, nici singur, nici cuprins de
deznadejde. Acum toate s-au umplut de lumina, rostim in noaptea de
Pasti, si cerul, si pamantul, si cele de dedesubt.7 In sufletul omului
cuprins de lumina Invierii lui Hristos are loc omorarea mortii,
sfaramarea iadului si incepatura unei alte vieti, vesnice8. Este viata
cea noua, care cu aproape doua mii de ani in urma a rasarit din mormant,
ne-a fost daruita noua, tuturor celor ce credem in Hristos9.
Viata lui Hristos Cel mort si inviat
curge prin venele crestinului altoit pe trupul Bisericii. Chiar daca
traieste in lume, fiind adesea cuprins de nelinistea care defineste
lumea, crestinul nu se lasa doborat. El il are pe Hristos in Care
traieste, se misca si exista10. Cand vad ca Hristos a biruit moartea,
spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu ma mai tem, nu-mi mai este frica de
razboi, nu mai privesc catre neputinta mea, ci iau in minte nebiruita
putere a Celui ce-mi va ajuta.11
Iubitii mei,
Cuvantul „Pasti”, tradus in limba romana, inseamna „trecere”; trecere de
la intuneric la lumina, trecere de la moarte la viata, trecere de la
singuratate la comuniune, trecere de la tristete la bucurie, trecere de
la deznadajduire la nadejdea cea mantuitoare, trecere de la razboiul si
nelinistea launtrica la pacea si odihna sufleteasca. Pastile, adica
trecerea noastra de la moartea prezenta in sufletele noastre sub
diferite chipuri la viata in Hristos, este cel mai greu, cel mai necesar
si cel mai frumos lucru sub soare. Da, este greu, dar, cum spune
Sfantul Pavel toate le pot intru Hristos, Cel care ma intareste12.
Puterea Invierii lui Hristos13 este
calea prin care omul dobandeste raspuns la toate nelinistile sale.
Cunoscandu-L pe Hristos, dobandindu-L pe Hristos, facandu-se asemenea
lui Hristos14, omul devine, dupa cuvantul Sfantului Macarie Egipteanul,
tot lumina, tot ochi, tot duh, tot odihna, tot veselie, tot milostivire,
tot bunatate, tot blandete15.
Toate acestea, adica descoperirea
sensului vietii, odihna sufleteasca, bucuria launtrica, constituie
adevarata comoara dupa care omul tanjeste cu toata puterea fiintei sale.
Ea nu poate fi gasita decat in Biserica, unde omul afla ca adevarata
realitate a lumii este in Hristos Cel Inviat. In Biserica, omul
descopera rabdarea si mangaierea care vin din Scripturi16, iar prin
Liturghie, isi regaseste echilibrul launtric si linistea necesara.
Credinta cea adevarata, pentru a carei marturisire si aparare crestinii
vremurilor de pe urma vor fi mai slaviti decat cei ce invie mortii17,
este suportul oricarei vieti implinite, profunde, adevarate. Rugaciunea
pentru ca lumea sa-L cunoasca pe Hristos in Duhul Sfant constituie izvor
inepuizabil de bucurie, pace si bogatie nesfarsita de har. Smerenia, ca
singura cale prin care omul devine cu adevarat puternic18, si iubirea
vrajmasilor, ca dovada a aflarii in adevar19, deschid omului usa catre
echilibrul sufletesc si linistirea launtrica. Toate se implinesc prin
dragostea cea atotcuprinzatoare. Caci dragostea indelung rabda;
dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se
trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu
se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se
bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le
nadajduieste, toate le rabda. Dragostea nu cade niciodata20.
In ambianta celui mai frumos poem
dedicat vreodata dragostei, va imbratisez pe toti in Hristos Domnul, in
aceasta sfanta noapte de Pasti.
Rog pe Hristos, Stapanul vietii si al
mortii, sa va aiba pe fiecare in ocrotirea harului, iertarii si iubirii
Sale. Sa aveti cu totii parte de lumina tamaduitoare a Invierii.
Biruinta lui Hristos asupra mortii sa fie biruinta tuturor asupra
intunericului din suflete, asupra nelinistilor launtrice, asupra
greutatilor care impovareaza sarmana fiinta umana.
Bucuria Invierii sa va cuprinda sufletele si cu aceasta bucurie, intens traita, sa vestiti tuturor ca
HRISTOS A INVIAT!
Al vostru parinte si frate in Hristos Cel Inviat,
† Teofan
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
Note bibliografice
1. Matei 6, 11.
2. Cartea Intelepciunii lui Solomon 17, 12.
3. Ecclesiastul 1, 2.
4. Alexander Schmemann, Pentru viata lumii. Sacramentele si Ortodoxia,
Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
Bucuresti, 2001, p. 22.
5. Sf. Epifanie al Salaminei, „Cuvant la Marea Sambata”, in Sfintii
Parinti despre moartea si Invierea Domnului, Editura Sophia, Bucuresti,
2008, p. 307.
6. 1 Corinteni 15, 20.
7. „Canonul Invierii”, in Penticostar, Editura Institutului Biblic si de
Misi¬une al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1999, p. 16.
8. Ibidem, p. 20.
9. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Editura Univers enciclopedic, Bucuresti, 1995, p. 11.
10. Faptele Apostolilor 17, 28.
11. Sf. Ioan Gura de Aur, „Cuvant la Marea duminica a Pastilor”, in
Sfintii Parinti despre moartea si Invierea Domnului, Editura Sophia,
Bucuresti, 2008, p. 333.
12. Filipeni 4, 13.
13. Filipeni 3, 10.
14. Ibidem.
15. Sfantul Macarie Egipteanul, „Omilia XVIII, 10”, in Scrieri,
traducere de pr. prof. dr. Constantin Cornitescu, Editura Institutului
Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1992, p.
186.
16. 1 Corinteni 15, 4.
17. Avva Ishiron, Patericul, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2003, p. 127.
18. Sfantul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul
smereniei, traducere de diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,
20014, p. 193.
19. Arhim. Zaharia Zaharou, Largiti si voi inimile voastre (2 Corinteni
6, 13). Largirea inimii in teologia Sfantului Siluan Athonitul si a
Staretului Sofronie de la Essex, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 2009,
p. 20.
20. 1 Corinteni 13, 4-8.
|
