DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI
Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, binecuvantare, bucurie si pace de la Dumnezeu Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos
Cinstiti credinciosi si credincioase, Odata cu sarbatoarea Craciunului se afirma si vremea colindelor. Una dintre acestea chiar glasuieste asa: "Am ajuns ziua cea sfanta,/Cand colindele se canta”[1]. Acestea sunt cantece stravechi ale popoarelor, cu mentiunea ca la romani au primit o dezvoltare deosebita potrivita insusi caracterului poporului legat de virtutea omeniei, intelegand pe temeiul credintei si faptei bune. Ele privesc diferitele momente sau stari din viata oamenilor cu rosturile corespunzatoare si doririle de propasire personale sau colective din partea celor de aproape pentru cei ce le traiesc la nivelurile pretuirii adevarate. Astfel gasim colinde pentru sarbatori, nunti si decese, pentru gospodari, preoti, pastori, pescari, sau alte indeletniciri, de asemenea pentru toate varstele, copii, tineri si batrani, cu referiri la locul, timpul si modul unor lucrari, adica miscarea intr-un spatiu sacru, la soroc determinat, individual sau colectiv, dupa un tipic sau program anume pentru fiecare, menit sa intareasca apropierea dintre cei colindati prin mijlocirea colindatorilor spre impliniri mai mari pe viitor, dintr-o generatie in alta.[2] Puterea traditiei leaga tainic si trainic oamenii, dincolo de spatii si timpuri sau mijloace de exprimare. Cuprinsul sintetizeaza caracteristicile principale ale evenimentelor si doririle de implinire pentru participantii la faurirea lor, imbracand sau primind o pecete religioasa, de unde si improprierea de catre Biserica, extinzandu-se prin aceasta insasi aria misionara crestina.
Iubiti frati si surori in Hristos Domnul, Obisnuit colinda avand motivatie istorica si biblica reda invatatura de credinta cu aplicarea practica morala adaugand si o urare in rugaciune. Melosul popular, gaseste acordul sobru al celui bisericesc, datinile si obiceiurile substituindu-se insasi traditiei in intelesul plenar al Sfintei Biserici, ceea ce cu timpul si dupa locuri le-a facut sa se institutionalizeze, orice incercare profana aparand, cu unele exceptii, ca o improvizatie neavenita. Bunaoara, se disting destul de usor creatiile stravechi de cele noi, cu prelucrarile genului. Nota fundamentala este cea care doreste sa stabileasca o comuniune mai larga, practic faptuindu-se si prin ospatul, uneori redus la daruirea cuvenita pentru colindatori, ce imbogateste frumusetea spirituala a colindatului. Comuniunea reflecta modul in care poporul a inteles mesajul crestin mereu si pretutindeni, dar mai ales cel al Craciunului, legat de intruparea Fiului lui Dumnezeu insusi, in scopul inaltarii si indumnezeirii omului. Cantul ingeresc din noaptea sfanta l-a rezumat in cunoscutele cuvinte: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!”[3]. Drept aceea chiar daca oarecand colindatul se obisnuia si la alte dati, Craciunul le reprezinta pe toate, tocmai pentru mesajul sau.
Cel dintai capitol al Noului Testament il reda prin vestirea ingerului catre Iosif, ocrotitorul familiei sfinte, a profetiei Vechiului Testament: "Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emmanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu”[4]. Marea familie umana este incredintata deci, ca are chemarea sa incununeze creatia prin providenta divina. Este de la sine inteles ca larga cuprindere a invataturii de credinta pe care o au colindele intr-o modalitate usor de insusit de catre ascultatori, nu scapa din vedere Sfintele Taine ale Bisericii, dintre care Botezul si Cununia se impun prin legatura practica cu viata familiara. Ori aceasta este in permanenta atentie a intregii obstii. Astfel, referirea la sfantul Botez intervine adesea in colinde prin faptul ca in centru au pe Mantuitorul ca Prunc nou nascut. Amanuntul prezinta o importanta aparte pentru ceea ce inseamna marturia de totdeauna despre Botezul copiilor sau la varsta copilariei. Iar, dupa cum se stie, Botezul este cheia intrarii in crestinism si inceputul vietii spirituale intarita in legatura celorlalte Sfinte Taine.
Bunaoara, impreuna cu Botezul este atestata si practicarea Mirungerii sau Taina Sfantului Mir, precum si Sfanta impartasanie pentru cel intrat in comuniunea Bisericii. Sunt ilustrative urmatoarele versuri: "Astazi s-a nascut Hristos, / Mesia, chip luminos, / Mititel, infasetel, / in scutec de bumbacel./ Vantul bate, nu-L razbate, / Neaua ninge, nu-L atinge”[5] sau altele ca "Pica noua picaturi:/Trei de vin si trei de mir / Trei de apa limpejoara / Sa-I faca de-o baisoara. / Dar in ea cine se scalda? / Scalda bunul Dumnezeu / Se scalda, se iordaneste,/ Cu apa se limpezeste / Cu sfant Mir se miruieste / Cu vinul se-mpartaseste”[6]. Este accentuat aci adevarul ca Pruncul de la Betleem este insusi Mesia, Fiul lui Dumnezeu intrupat, Dumnezeu si Om adevarat botezat in Iordan, moment al inceputului misiunii Sale mantuitoare.
La colindat se pot gasi referiri directe sau indirecte si la celelalte Sfinte Taine, ca de exemplu privind spovedania, preotia si maslul prin stihurile: "Preotul iar se ruga, / Pentru toata lumea asta, / Sa le ierte din pacate, / Din pacate jumatate, / Din greseale a treia parte”[7]. Urmand o cale mai obisnuita a intelegerii, de luat aminte la faptul ca omul, barbat si femeie deopotriva, a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu spre a tinde la asemanarea cu El. Daca pe aceasta cale a alunecat din neascultarea de Creator, acum prin supunere incearca a redobandi starea initiala. Ori, pentru aceasta se cere mai intai stergerea pacatului protoparintilor Adam si Eva prin Botez si continuarea lucrarii in comun. in acest sens diversitatea rosturilor se conjuga cu afirmarea deplina a respectului ce trebuie sa caracterizeze legaturile de familie.
Se afla aci capacitatea sotilor de a se reflecta pe sine unul in celalalt, ca intr-o oglinda ce contureaza chipul lui Dumnezeu prezent in fiecare.[8] Colindele privesc cu precadere deci familia, casa la care aduc pe Dumnezeu, cum spun versurile: "Ca va vin colindatori, / Noaptea pe la cantatori. / si v-aduc pe Dumnezeu,/Sa va mantuie de rau”[9]. Cele aratate isi gasesc ecoul in urmatoarea colinda: ”Adam daca a gresit / Domnul din rai l-a gonit / Din raiul cel din Eden/ Osandit cu greu blestem / Osandit si lepadat/ Si din rai afara dat / Iar Adam dac-a vazut / Ca in greseal-a cazut /A sezut jos intr-un loc / Plangand cu lacrimi de foc / Cu jale la rai privind / si catre Eva graind: / Amar, Eva, ce-ai facut/ Unde vom merge acum? / Caci de tine ascultai/ Si din acest pom mancai / Fie, Doamne, mila Ta / Cauta spre zidirea Ta”[10] sau alta "Raiul cel inchis, /Azi iar s-a deschis, / sarpelui cumplit / Capul s-a zdrobit, / Ca stramosii iara, / Prin Sfanta Fecioara/ Iar s-au innoit”[11]. De asemenea, subliniind taina ca binecuvantare a lui Hristos Domnul, colinda "La nunta ce s-a-ntamplat / in Cana Galileii / Fost-a si Iisus chemat/ … Vazand ca nu-I vin de-ajuns / Apa-n sase vase au pus / Hristos cruce a facut/ Apa-n vin a prefacut / Atunci toti au cunoscut/ Ca Mesia S-a nascut”[12]. Minunea aceasta este asadar dovada a mesianitatii Domnului. Legatura se realizeaza mereu prin apropierea celor doua momente si locuri, a nasterii si nuntii. Sfintele Taine sunt asadar vestite de colindatori deodata cu "taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta” marita de imnografia Bisericii[13]. Stihurile colindei confirma: "O, mai vino, Doamne, iara, / Vino cu Sfanta Fecioara, / Ca-n Vifleimul Iudeii / si in Cana Galileii.”[14]
Dreptmaritori crestini si crestine, Nu s-ar putea uita ca sarbatoarea Craciunului avertizeaza si pe latura profana asupra sfarsitului si inceputului de an, ca marcand succesiunile unor etape in viata ce indeamna la o cugetare mai adanca si la intocmirea bilantului lucrarii omenesti. Calea colindelor este una ce duce la rememorarea trecutului, reflectat in prezent pentru proiectare spre cele viitoare; intelegand si cele dincolo de timp si spatiu, ceurmaresc scopul vietii si rasplatirea implinirilor in comuniunea cu Dumnezeu. Chiar pentru cei care obisnuiesc intr-un limbaj comun sa se refere de preferinta la sarbatorile de iarna, natura inconjuratoare infrumusetata cu haina alba a zapezii, insufla starea de nevinovatie, in care s-ar putea reflecta mobilizator la o lucrare in rugaciune si practicare a virtutii. Mai mult ca oricand se retraieste nu doar trecutul apropiat si propriu, ci cel foarte departat, ce ii aseaza pe inaintasi pe piedestalul unor idealuri vrednice de realizat si pentru cei de azi, intrucat intra in planul divin pronietor a toate. Dobandim deodata cu stradania lucrarii spre desavarsire si harul de a o ajunge. si aceasta angajand toate puterile sufletesti in atmosfera sarbatorii. in acest fel colindatul aduce o nespusa mangaiere peste nostalgia nevinovatiei inceputurilor fiintarii si totodata maturizarii puterilor sufletesti ce se cer innoite si inmultite pe masura cutreierarii spatiilor si timpurilor, cum arata si psalmistul: "innoi-se-vor ca ale vulturului tineretele tale”[15], vadind un optimism sanatos, hranit de nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.
Rasplatirea colindatorului cu darurile Craciunului este chezasia milei lui Dumnezeu fata de toti, cum intoneaza si versurile: "Si de-acum pana-n vecie / Mila Domnului sa fie”[16]. in acest cadru, incheind si curgerea anului, reamintim si doua momente insemnate din cronica Bisericii noastre si totodata a eparhiei. Unul este cel al canonizarii marilor ierarhi ardeleni Andrei saguna si Simion stefan, in legatura cu acestia mentionand si tiparirea in limba romana a Noului Testament de la Balgrad si a Bibliei de la Sibiu, intr-o vreme de afirmare a culturii si spiritualitatii neamului, pentru a ne da seama de avantul spre castigarea valorilor continentului si a intregii lumi. Altul este al tarnosirii noii si monumentalei biserici a Manastirii Arad Gai, implinit de insusi Preafericitul Parinte Patriarh Daniel intre doua momente semnificative, sarbatorirea a sase decenii de viata a Preafericirii Sale si in pragul celui de-al cincilea an de slujire ca intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane. Fie ca in emotia clipelor inaltatoare petrecute, cu urarile in sfanta rugaciune, ce ni le impartasim, sa primim cereasca binecuvantare prin darurile nenumarate din darul desavarsit venit de la Dumnezeu, Tatal și Fiul si Sfantul Duh, Caruia sa-I fie slava in veci. Amin.
Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor,
† T I M O T E I
INSEMNARE: Aceasta Pastorala cu nr. 2600/ 2011, avand titlul "COLIND DE TAINA” se va citi in fiecare biserica parohiala sau manastireasca la Sfanta Liturghie din prima zi, iar in filii a doua zi de Craciun.
[1] Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj Napoca, 1980, p. 107, (Colindita); [2] Cf Petru Caraman, Colindatul la romani, slavi si alte popoare, Bucuresti, 1983, pp. 3, 33 si urm. [3] Luca 2,14 [4] Matei, 1,23 [5] Prof. I. Brie, o.c., p. 42 (Astazi s-a nascut Hristos) [6] Idem, o.c., p. 101 (in varful la noua meri) [7] P. Caraman, o.c., p. 105 [8] Cf. Pr. Dr. Constantin Preda, Taina lui Hristos si a Bisericii in viata de familie, in Lumina de Duminica, VII, (2011), nr. 20, p. 8; [9] Prof. I. Brie, o.c., p. 87 (Ia sculati voi gazde mari) [10] Idem, o.c., p. 102 (Adam daca a gresit) [11] Idem, o.c., p. 43 (Praznic luminos); [12] Idem, o.c., p. 109 (Nunta din Cana Galileii); Cantari religioase si colinde, Arad, 2004, p. 327 [13]Laudele Buneivestiri, Slava… si acum…, si stihirile arhanghelului, 2; [14] I. Brie, o.c., p. 25; (Viflaime); Cantari…, p. 353 (Viflaime) [15] Psalm 102, 5; [16] Prof. Ioan Brie, o.c., p. 107 (Astazi s-a nascut Hristos)
