† A M B R O Z I E
E P I S C O P U L G I U R G I U L U I
NASTEREA DOMNULUI
IMPARTASIREA LUMINII DUMNEZEIESTI
PASTORALA LA NASTEREA DOMNULUI 2010 † A M B R O Z I E
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
EPISCOP AL GIURGIULUI
Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini,
har si pace de la Dumnezeu, iar de la Noi arhiereasca binecuvantare!
,,Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei...” (Troparul Praznicului) Iubitii mei fii duhovnicesti,
Prilej de mare bucurie si negraita veselie este pentru crestini
praznicul nasterii dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos, sarbatoare
la care ne-a ajutat bunul Dumnezeu sa ajungem si in acest an.
Cantarile noastre bisericesti si colindele strabune ne cheama ,,sa ne
bucuram si sa ne veselim” la acest dumnezeiesc praznic. Sa alungam toata
durerea si mahnirea, deoarece Hristos-Domnul a venit la noi sa ne
impace cu Dumnezeu, sa ridice povara pacatelor care apasa asupra noastra
si sa ne u-neasca cu El. ,,Toata faptura sa mareasca pe Domnul”, adica
toata firea si cea vazuta si cea nevazuta, ingerii si oamenii, sa
mareasca pe Dumnezeu pentru aceasta negraita coborare a Fiului Sau in
lume, ca sa o mantuiasca. Cuvantul lui Dumne-zeu Cel vesnic s-a
,,desertat” pe Sine si s-a facut om asemenea noua, afara de pacat. A
luat chip de prunc, Cel ce tine lumea cu mana Sa, Cel necuprins de
marginile lumii, s-a lasat tinut in bratele Fecioarei, ,,s-a imbracat cu
saracia, ca sa imboga-teasca omenirea cea saracita”.
Fiul lui Dumnezeu, ,,nadejdea tuturor veacurilor, bu-curia ingerilor,
mantuirea neamurilor, scularea celor din morti, izvorul milei, radacina
vietii”, a venit in lume ,,cu trup imbracat din trupul Fecioarei,
iesit-a gol pentru ca sa ne imbrace pe noi; sarac ca sa ne imbogateasca,
smerit ca sa ne inalte la cer, prunc ca sa ne faca pe noi desavarsiti
si sa ne dea lumina vietii vesnice”1.
De aceea, astazi, ,,in laude sa glasuim, in cantari sa cantam; ivitu-s-a
aratarea lui Hristos, proorociile s-au sfarsit... sa rasune muntii si
vaile sa se veseleasca. Toata faptura sa mareasca pe Domnul, Cel ce s-a
nascut” (Laude).
Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare si frati crestini,
Cei dintai care au vazut si s-au bucurat de Nasterea lui Hristos au fost
pastorii. Acesti oameni simpli si curati cu ini-ma, care fac din noapte
zi si vegheaza neincetat ca sa-si pa-zeasca turmele si sa le dea hrana
aleasa, au fost cei dintai in-vredniciti sa vada pe ,,Pastorul cel mare
si bun” (Ioan 10, 11) care este Hristos si sa i se inchine ca unui
Dumnezeu. Ei nu L-au aflat intamplator, ci au fost calauziti de inger
spre locul unde s-a nascut Hristos. Pe cand stateau, in miez de noapte
si pazeau turmele, cerul li s-a parut mai luminos, stelele stralu-ceau
pe bolta cerului mai aprins, noaptea pare ca se facuse zi ,,si slava
Domnului a stralucit imprejurul lor” (Luca 2, 9); un cantec necunoscut
se auzea in vazduh si ei au inceput sa se teama si sa se intrebe intre
ei. Atunci li s-a aratat un inger si le-a zis: ,,Nu va temeti, caci iata
va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi
s-a nascut azi Mantuitor, care este Hristos-Domnul, in cetatea lui
David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc, infasat si culcat in
iesle” (Luca 2, 10-12).
Dupa ce au ascultat corul ingerilor din vazduh, can-tand marirea lui
Dumnezeu, pastorii se sfatuira intre ei zicand unii catre altii: ,,Sa
mergem dar pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut si pe
care Domnul ni l-a facut cunoscut. Si, grabindu-se, au venit si au aflat
pe Maria si pe Iosif si pe Prunc, culcat in iesle. Si vazandu-L, s-au
inchinat si au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil” (Luca 2,
15-17).
Minunata priveliste! Cantari si cuvinte care nu s-au mai auzit pana
atunci. Ceea ce au auzit si au vazut pastorii in noaptea sfanta i-a
umplut de teama si de bucurie. Cum sa nu se minuneze, cand coliba in
care stateau s-a umplut de lumina ingereasca si marirea lui Dumnezeu era
cantata de ingeri! Cum sa nu se bucure, cand au auzit o veste asa de
mare, ca li s-a nascut un Mantuitor! ,,Va vestesc voua o bucurie mare”,
le-a spus ingerul. Voua care traiti in intuneric, voua care nu
cunoasteti ca Dumnezeu este dragoste. Voua celor ce traiti ,,in latura
si umbra mortii”. Cat de mare a devenit schimbarea lumii prin aceasta
veste, ca a rasarit in lume ,,Soarele dreptatii” si lu-mina unei mari
nadejdi a mantuirii! Dupa ce pastorii au vazut si au auzit toate
acestea, dupa ce s-au dus si au vazut pe dumne-zeiescul Prunc in bratele
Fecioarei, dupa toate acestea, spune Sfantul Evanghelist Luca, ,,s-au
intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cate au
vazut si au auzit” (Luca 2, 20).
Astfel, lumina divina, indiciu vizibil al coborarii haru-lui in lumea
creata, i-a invaluit pe pastori. Prezenta acestei lumini, prin care
Dumnezeu Se reveleaza oamenilor, marcheaza inceputul unei noi etape in
istoria spirituala a omenirii: aceea a patrunderii harului sfintitor in
universul creat, care fusese viciat prin cadere.
Hristos Insusi Se va numi ,,Lumina lumii”, iar Sfantul Evanghelist Ioan
va starui asupra identificarii dintre Mantui-torul si lumina cea
adevarata care ,,lumineaza in intuneric, dar intunericul nu a cuprins-o”
(Ioan 1, 5). Prin toata viata Sa, Hris-tos Se va manifesta ca lumina
coborata in lume spre a risipi intunericul in care aceasta era mentinuta
de fortele raului. Lumina de la nastere este, deci, si anticiparea
simbolica a acestei lucrari de luminare a lumii si a omului, pe care o
va realiza Hristos-Domnul2.
Dreptmaritori crestini,
Icoana Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos ne infa-tiseaza minunea
intruparii Domnului in doua privelisti, nedespartite una de alta. In ea
vede, pe de o parte, ceva ceresc, pe de alta parte, ceva pamantesc.
Evanghelia ne arata ca Mantuitorul vine ,,de sus”, de la Tatal, ca este
trimis in lume de Tatal ceresc. De aceea, la venirea Sa in lume au
aparut ingerii, care L-au vestit pastorilor, au cantat marirea lui
Dumnezeu, a aparut o stea pe bolta cerului, au venit din departari magii
si I s-au inchinat, aducandu-i daruri: aur, smirna si tamaie, ca unui
imparat. Toate acestea adeveresc ca Pruncul pe care Il vedem infasat in
scutece saracacioase este Dumnezeu, este Mantuitorul lumii.
Pe de alta parte, icoana Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos Il arata
pe Iisus ca un Prunc ,,mititel, infasatel”, care a venit in lume ca cel
mai umil dintre oameni, pentru care nu s-a gasit la nastere un salas
omenesc cat de mdest si a trebuit sa se nasca intr-un staul saracacios
si friguros. Aici trebuie sa vedem chipul minunat al smereniei pe care a
ales-o Dumne-zeu, pentru mantuirea neamului omenesc. Cuvantul lui
Dum-nezeu s-a intrupat, El a venit in lume ca cel mai sarac dintre
oameni, precum ne spune Scriptura: ,,Fiul Omului nu are unde sa-si plece
capul” (Matei 8, 20). El este, insa, Dumnezeu, venit la noi ca sa ne
dea dreptul si sa ne ajute sa ne intoarcem acasa la Tatal ceresc, sa
primim cetatenia vietii vesnice pe care o pierdusem prin pacat. In
aceasta intalnire dintre Dumnezeu si om este taina si vestea buna a
Craciunului.
Aceasta legatura intre Dumnezeu si oameni au vestit-o pastorii si
ingerii in Noaptea Sfanta, o vesteste si o marturi-seste neincetat
Biserica in Simbolul Credintei, cand spunem: ,,Care pentru noi, oamenii,
si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de
la Duhul Sfant si din Maria Fecioara si s-a facut om”.
Episodul nasterii, asa cum este relatat de Evanghelistul Luca (1, 73-76)
– Matei il mentioneaza in treacat, iar Marcu si Ioan nici nu-l pomenesc
–, ofera o imagine antinomica, fiind invaluit simultan intr-o lumina
suprafireasca si intr-o umbra plina de taina. La aceasta contribuie atat
caracterul sumar al detaliilor date de Luca – tacerea celorlalti
evanghelisti este semnificativa din acest punct de vedere –, cat si
lumina divina care scalda toate scenele narate de evanghelist. El Greco,
pictorul vizionar, a redat admirabil in tabloul sau ,,Adoratia
pastorilor” sensul bipolar al acestui mister. Pe un fundal intunecos
straluceste lumina suprafireasca ce invaluie pe Prunc si pe Sfanta Sa
Maica, lumina ce se concentreaza deasupra capului lui Hristos. In
Betleemul Iudeii, orasel incarcat de bogatia unor amintiri sacre, la
periferia Imperiului Roman, stapan al lumii civilizate, vine o fecioara
necunoscuta, insotita de un batran evlavios. Negasind niciun loc in
casele de oaspeti, ei sunt siliti sa se adaposteasca peste noapte intr-o
pestera, unde Fecioara da nastere Pruncului fagaduit ei de inger.
Totul se petrece in taina. Cel mai de seama eveniment de la zidirea
lumii are loc in tacere, nestiut si necunoscut de nimeni. Conducatorii
spirituali ai evreilor, fariseii, carturarii, nici nu banuiesc ca in
acea clipa unica se naste Mesia, pe care toata traditia lor Il astepta
si Il pregatea. Istoricii s-au straduit sa gaseasca, in diferitele
documente ale vremii, vreo mentiune privitoare la nasterea lui Hristos.
Incercare zadarnica! Nasterea Fiului trebuia sa fie ignorata de
puternicii si invatatii acestei lumi. Si totusi, in noaptea aceea sfanta
s-au deschis cerurile si, pentru o clipa, lumea puterilor netrupesti a
patruns in universul nostru material. Eveniment ascuns pentru
contemporani, nasterea Pruncului sfant apare, totusi, inconjurata de un
nimb stralucitor. Minunea, mai presus de fire, are loc sub cele mai
smerite aparente. Aceste trasaturi, care dau evenimentului un caracter
paradoxal, se explica prin intentia Providentei de a pastra ascunsa,
pana la o anumita vreme, intruparea Fiului3.
Evanghelistul nu precizeaza locul in care Fecioara L-a nascut pe Iisus;
el spune doar ca, negasind loc la o casa de oaspeti, au culcat pruncul
in iesle. Origen a mentionat primul pestera, intemeindu-se, desigur, pe o
veche traditie. Un lucru este cert: Dumnezeu, coborat printre oameni,
nu a aflat acoperamant in nicio locuinta zidita de maini omenesti, El,
Cel care a zidit lumea!
Nasterea in pestera poate fi o dovada de smerenie, dar se explica,
desigur, si prin atmosfera de taina in care trebuia sa aiba loc
coborarea Domnului printre oameni. Pare ca pamantul se straduia sa-L
ascunda pe Ziditorul sau, in timp ce cerul, prin stea, Il va descoperi
inteleptilor. Hristos nu Se va naste in casa zidita si pardosita, ci
aproape de lumea pe care a venit sa o rascumpere. El va fi culcat in
iesle si incalzit, asa cum ni-L infatiseaza iconografia medievala, de
rasuflarea calda a vitelor adapostite peste noapte in pestera, deoarece,
prin El, toata faptura care fusese robita stricaciunii si suspina dupa
mantuire (Romani 8, 21-22), va fi izbavita de suferinta si reunificata
intru Domnul4.
Iubitii mei fii duhovnicesti,
Venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu a fost socotita, inca de la
inceputurile crestinismului, ca o ,,taina mare si negraita” pe care
mintea omeneasca nu o poate cuprinde, o taina pe care graiul omenesc nu o
poate exprima.
Cu toate ca venirea lui Mesia a fost prezisa de prooroci, asteptata de
dreptii din Legea Veche, desi asteptarea unui mantuitor era universala
chiar in randul popoarelor pagane si omenirea era oarecum pregatita
pentru ,,plinirea vremii”, totusi chipul neasteptat in care s-a petrecut
aceasta Revelatie divina a uimit pe oameni si le-a umplut inimile de o
negraita bucurie.
Sfantul Evanghelist Ioan, cel ce a pus capul pe pieptul Mantuitorului la
Cina cea de taina, se inalta cu gandul ca un vultur si descrie, la
inceputul Evangheliei, aceasta taina cu astfel de cuvinte: ,,Si Cuvantul
trup s-a facut si s-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava
ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar” (Ioan 1, 14).
Lucrare minunata, mai presus de fire, a socotit Fecioara Maria vestea
adusa de ingerul Ga-vriil, ca va naste si va aduce in lume pe Fiul lui
Dumnezeu. ,,Ce fel de inchinaciune poate fi aceasta? Si ingerul i-a zis:
,,Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata, vei lua in
pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi
mare si Fiul Celui Preainalt se va chema si Domnul-Dumnezeu ii va da Lui
tronul lui David, parintele Sau” (Luca 1, 29-32).
Fire interiorizata, Sf. Fecioara Maria suferea, fara indoiala, ca nu
putea descoperi evenimentul nici celor mai apropiati; nimic din ceea ce
experiase nu putea fi, insa, exprimat in cuvinte si, mai ales, nu putea
fi cunoscut de altii. De aceea, Maria tacea si astepta ca Dumnezeu sa o
invete ce trebuie sa faca. Iosif, om drept, dupa cum il caracterizeaza
evanghelistul, dar tulburat de cele ce se petreceau cu logodnica sa, se
hotarase sa o paraseasca, dar fara sa dea in vileag presupusul ei pacat.
Pe cand cugeta astfel, un inger i se arata in vis si ii spuse:
,,Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce
s-a zamislit intr-insa este din Duhul Sfant” (Matei 1, 20). Iosif era
urmas al lui David si folosirea de catre inger a acestui titlu marcheaza
filiatia davidica si legatura cu mesianismul Vechiului Testament. Este,
insa, characteristic faptul ca el nu se bucura de o angelofanie
propriu-zisa, ci doar de un vis, in care un trimis ceresc ii dezvaluie
taina zamislirii dumnezeiesti. De altfel, acest fapt este in perfecta
con-cordanta cu dreptul Iosif, asa cum apare el din paginile
Evangheliei. Iosif este omul misterului si al tacerii. Cineva spu-nea
despre el ca ,,celui tacut i-a fost incredintat Cuvantul”. Evangheliile
nu mentioneaza niciun cuvant rostit de batranul caruia i-a fost harazita
o sublima misiune: aceea de a sluji drept tata pamantesc Fiului lui
Dumnezeu si de a ocroti copilaria Sa neprihanita, figura lui urmand sa
apara mereu in umbra Maicii Domnului, care detine rolul central in
iconomia mantuirii. Ea se bucura de prezenta directa a ingerului, al
carui nume este cunoscut si caruia ii raspunde lucid si constient5.
Spre minunea intruparii Fiului lui Dumnezeu isi vor indrepta gandurile
si viata credinciosii din toate timpurile, dar vesmantul ei de taina va
ramane mereu mai presus de minte si nu va putea fi talmacit indeajuns.
Ea ramane mereu ca o chemare si ca o dovada a legaturii noastre cu
Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel, incercand sa ne apropie de intelegerea
tainei crestinatatii, a scris: ,,Cu adevarat, mare este taina
crestinatatii. Dumnezeu s-a aratat in trup, s-a indreptat in Duhul, a
fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in
lume, s-a inaltat intru slava” (I Tim. 3, 16).
Aceste cuvinte au format de la inceputul crestinismului unul din
imnurile cele mai frumoase si mai cuprinzatoare prin care s-a facut
cunoscuta intreaga iconomie a mantuirii nea-mului omenesc prin Iisus
Hristos. Ele ne arata marea iubire a lui Dumnezeu care a venit la noi sa
ne mantuiasca. Aratarea lui Dumnezeu in trup nu este o idee abstracta,
mantuirea nu este doar o declaratie divina, ci este o fapta de jertfa a
Fiului lui Dumnezeu venit in lume in chip de om, este un izvor de har pe
care l-a deschis Dumnezeu oamenilor, prin Iisus Hristos.
Intruparea Cuvantului este semnul dragostei lui Dum-nezeu si dovada ca,
dupa ce a creat lumea, nu a parasit-o si nu a lasat-o la voia
intamplarii, ci ii poarta de grija si il cauta pe om ca sa-l mantuiasca.
In cuvintele sale, Apostolul Pavel mar-turiseste ca Hristos este
Dumnezeu si Om. El a venit in lume, a fost vazut si auzit de ingeri si
de pastori. Prin viata, invatatura si jertfa Lui a intemeiat o legatura
vesnica intre cer si pamant, intre Dumnezeu si oameni. Si dupa inaltarea
intru slava, Iisus nu a parasit lumea si pe oameni. Inainte de moartea
Sa pe cruce, le-a spus Apostolilor si prin ei, noua: ,,Nu va voi lasa
orfani” (Ioan 14, 18). Cand s-a despartit trupeste de ei pe Muntele
Maslinilor, le-a zis: ,,Iata Eu cu voi sunt pana la sfarsitul
veacurilor” (Matei 28, 20). El este cu noi prin invatatura Sa
dumnezeiasca, prin faptele Sale minunate, prin pilda vietii Lui fara
prihana. Dar, este mai ales cu noi, prin Trupul si Sangele Sau cu care
ne impartasim, iar prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului se
desavarseste unirea noastra cu Hristos.
De la Nasterea lui Hristos, au aflat crestinii ca ,,Dum-nezeu este
iubire”. Aici este marea bucurie a Craciunului. Dumnezeu este cu noi, nu
suntem singuri. Deschideti larg portile sufletului ca sa intre Hristos!
Veniti la El si invatati ca este ,,bland si smerit cu inima”!
Apostolul Pavel ne spune, mai departe, ca Mantuitorul ,,a fost vestit
intre neamuri”. Aceste cuvinte au intelesul unei profetii. Nasterea
Domnului a fost vestita in lume de pastori. Ei au spus cele ce au auzit
si au vazut in noaptea sfanta. Ea a fost vestita de ingeri care au
cantat imnul: ,,Marire intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace,
intre oameni bunainvoire” (Luca 2, 14). Acesta este, de fapt, marele dar
al Craciunului: marirea lui Dumnezeu si pacea pe pamant. Vestea a fost
dusa mai departe de magi si de sfintii apostoli. Veacuri de-a randul,
Biserica propovaduieste aceasta veste a mantuirii prin Hristos. In ea se
afla insasi iconomia mantuirii neamului omenesc. Aceasta veste a fost
crezuta si primita de oameni. Ei i-au slujit nenumarati crestini, urmasi
si marturisitori ai lui Hristos in lume. Ea a fost primita de mosii si
stramosii nostri, inca de la inceputul formarii neamului romanesc.
Venirea in lume a Domnului nostru Iisus Hristos a mangaiat pe cei
intristati, a luminat pe cei din intuneric, a slobozit pe cei robiti, a
intarit pe cei slabi, a indreptat pe cei rataciti, a impacat pe oameni
cu Dumnezeu si a deschis por-tile Imparatiei celei vesnice.
Dreptmaritori crestini,
Sfintii Apostoli au propovaduit la toata faptura vestea cea buna a
mantuirii prin intruparea Mantuitorului. Astfel, prin purtarea de grija a
lui Dumnezeu, au ajuns si pe pamantul tarii noastre, mai intai in
tinutul dintre Dunare si Mare, Dobrogea de astazi, Sfintii Apostoli
Andrei si Filip, fiind primii vestitori ai Evangheliei lui Hristos. De
atunci, Biserica a prins radacini puternice in pamantul Neamului
romanesc si a crescut asemenea grauntelui de mustar, ajungand sa fie
roade datatoare de mantuire.
Realizarile ei in plan spiritual si administrativ nu se puteau implini
decat prin legatura clerici-credinciosi, drept pentru care, in mare
masura, istoria Bisericii este insasi istoria poporului nostru. Astfel,
evenimentele mai importante ale Bisericii stramosesti sunt legate de
momentele de rascruce ale istoriei romanilor. Doua dintre acestea au
fost aniversate in acest an inchinat in chip deosebit Crezului Ortodox.
In primul rand, dobandirea Autocefaliei in 1885 – care a urmat, firesc,
deplinei recunoasteri a Independentei de stat a Romaniei in 1877-1878
si, apoi, ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie in 1925, ca
urmare a constituirii statului unitar roman in decembrie 1918. In acest
sens, putem afirma ca statornicia in credinta orto-doxa a stramosilor
nostri, precum si nenumaratele binefaceri savarsite de poporul roman, au
adus Autocefalia Bisericii noastre stramosesti, iar evlavia si
vrednicia slujitorilor si fiilor ei duhovnicesti i-au asezat pe frunte
coroana cea mai de pret in Ortodoxie – rangul de Patriarhie. Cele doua
momente de referinta din istoria Bisericii noastre, aniversate de
curand, s-au ingemanat anul acesta, in chip cu totul fericit, cu
implinirea a doua decenii de slujire arhiereasca rodnica a
Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, din care trei ani plini de
bogate infaptuiri ca Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Romane. Suntem
datori Preafericirii Sale, cu rugaciunile noastre, pentru neuitata si
istorica vizita canonica efectuata in Eparhia noastra, cu prilejul
resfintirii Catedralei Episcopale, cand au fost aduse si asezate aici,
spre inchinarea credinciosilor, moastele Sf. M. Mc. Gheorghe,
ocrotitorul Episcopiei Giurgiului, rugandu-L pe Hristos, Cel nascut in
ieslea Betleemului, sa-i daruiasca indelungare in zile, cu sanatate
deplina si rodnice impliniri in ogorul Ortodoxiei romanesti.
Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dreptmaritori crestini,
Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la sfarsitul unui an. Cel dintai si
cel mai puternic sentiment care ne stapaneste in aceste zile este acela
de multumire adusa lui Dumnezeu pentru ca ne-a ajutat sa ne implinim,
atat cat ne sta in putinta ca oameni, rostul pe care il avem in lume.
Anul pe care il incheiem a fost si pentru noi, romanii, si pentru lumea
intreaga, un an de mari incercari. Un an in care am putut, insa, vedea
atat de limpede cat de strans ne este legata existenta de milostivirea
lui Dumnezeu. Si din bucurii, dar si din necazuri si suferinte se
cuvine, asadar, sa invatam a deslusi si implini voia lui Dumnezeu in
viata noastra. Caci in-cercarile ce vin asupra omului nu au alt scop
decat de a-l re-chema si reintoarce pe acesta, prin cainta, la bucuria
partasiei de pace si iubire cu Dumnezeu. Sfintele Scripturi ne invata ca
Hristos-Domnul Cel nascut in pestera Betleemului ramane pururea cu noi
si El ni se arata prin orice semen, pe care noi, de cele mai multe ori,
il vedem doar ca pe un simplu strain.
Asa cum S-a descoperit pastorilor la nasterea Sa, tot asa El ni se
descopera prin orice strain pe care il intalnim neincetat, mai ales
atunci cand aratam cat de reala si de vie ne este credinta si iubirea
fata de El, fata de Biserica Lui si de semeni. Iar ,,strainul” care
apare langa noi este Domnul, este fiecare faptura omeneasca pe care
imprejurarile vietii o aduc in apro-pierea noastra sau chiar o fac sa
aiba vitala nevoie de impreuna-patimirea si grija noastra binevoitoare.
Privind pe semenii din jurul nostru, precum si pe cei de maine, se
cuvine sa ne gandim ca noua si tuturor crestinilor ne revine sfanta
indatorire de a raspandi in aceasta perioada de criza spirituala si
materiala – precum sfintii nostri inaintasi din primele veacuri –
aluatul iubirii, al generozitatii si al nobletei evanghelice, pentru ca
lumea aceasta sa nu ajunga o colectivitate in care oamenii sa se vada si
sa se priveasca nepasatori, ca niste straini si concurenti in abuzuri,
lacomie si nedreptati aducatoare de dureri tuturor.
Imputinarea iubirii celei sfinte aduce prabusirea omu-lui in cel mai
nemilos egoism si in cele mai pustiitoare patimi si distrugeri fara
intoarcere, denaturand sensul vietii si primejduind intreaga creatie.
Egoismul si lacomia inseamna desfigurarea spirituala a omului, stagnare
si inchidere paca-toasa in sine, refuzul de a parcurge prin iubire de
Dumnezeu si de semeni calea catre mantuire, calea catre semen.
Patriar-hii Vechiului Testament, incepand cu Dreptul Avraam, au fost
toti niste calatori care, pentru dobandirea patriei ceresti, a celor
netrecatoare, le-au parasit pe cele in care contemporanii lor isi gaseau
placerea si siguranta, inaintand neincetat spre cele neschimbatoare,
prin ascultarea chemarii dumnezeiesti si implinirea poruncilor de Sus. A
trai cu adevarat inseamna a calatori si a urca neintrerupt spre
piscurile inundate de lumina si bucuria Nasterii Domnului.
In acest sens, dand urmare chemarii acestui dumne-zeiesc praznic, aceea
de a ne innoi sufletele, de a le imprima trasaturi noi care sa le ridice
deasupra egoismului pierzator de suflete, sa ne straduim a deveni fii
dupa har ai lui Hristos, slujind cu credinciosie la altarul Bisericii si
al Neamului nostru romanesc, stiind ca numai astfel facem voia Celui
care S-a nascut in pestera din Betleem.
In noaptea de 31 decembrie 2010 spre 1 ianuarie 2011 si in ziua de Anul
Nou sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru
binefacerile primite de la El in anul 2010 si sa-I cerem ajutorul in
toata lucrarea cea buna si folositoare pe care o vom savarsi in anul nou
2011.
Impartasindu-Va aceste parintesti indemnuri la marea sarbatoare a
Nasterii Domnului – izvorul celorlalte mari praznice –, cand se
descopera marea taina a crestinatatii, in atmosfera bucuriei
duhovnicesti pe care ne-o inspira lumina Betleemului si colindele
noastre stramosesti, Va adresam tuturor calde si parintesti doriri de
pace si sanatate, fericire si ajutor mult de la Dumnezeu in tot lucrul
bun si folositor, dimpreuna cu traditionala urare:
La multi si binecuvantati ani!
Al vostru catre Hristos-Domnul rugator,
† AMBROZIE
Episcopul Giurgiului
Note:
1 Sfantul Ierarh Antim Ivireanul, Predici, Editura Academiei Romane, Bucuresti,1962, p. 264.
2 Natalia Manoilescu Dinu, Nasterea Domnului - revărsarea luminii dumnezeiesti, Bucuresti, 2010.
3 Ibidem.
4 Ibidem.
5 Ibidem.
 despre dreapta credinta ortodoxa
, yoga , vrajitorie , secte , reincarnare
, parapsihologie , moarte , suflet , biserica, ortodoxa ,romana, calendar, crestin, ortodox,
parintele, Cleopa ,vietile, sfintilor, icoane,
biblia, evanghelia, Dumnezeu , vocea
evangheliei ,masonerie, casatorie ,nunta, tantra, ,reincarnare,
eros ,tantrice ,yoghin, yogaesoteric,
, alchimia ,astrologie, horoscop, korosi , evanghelica
,sfarsitul lumii , taina cununuei ,curatirea de patimi, crestin ortodox, paginiortodoxe, viata, sfantul, sf., despre,
Romania ,predici ,crestine, romaneste
,textul ,sfanta ,scriptura, online, download
,biblice ,spre, cer
radio ,crestinism ortodox,
biserici, mp3 ,muzica ,bizantina ,slujbe,
curatirea, patimi ,crestinism, ministru,
stefan cel mare, manastirea putna, sihastria, sambata, manastiri,
parintele staniloae, arsenie boca, papacioc, cleopa, ioanichie, sofian,Despre
dreapta credintaortodoxa ,
yoga , vrajitorie , secte , reincarnare
, parapsihologie , moarte , Intamplari de necrezut, Calatoria sufletului dupa moarte. Despre puterea mistica a muzicii, Sfaturi ortodoxe, Predici ale Parintelui Cleopa, muzica
bisericeasca gratuit , download colinde , arsenie boca ,
acatistul sfantului ciprian dezlegare farmece
blesteme ,cantece bisericesti romanesti , muzica psaltica , acatist audio
, icoane ,
acatiste
mp3 , predici la inmormantare , muzica
religioasa greceasca , pricesne ortodoxe , rugaciunea braul maicii domnului
, sf stefan
, prohodul domnului mp3 , download muzica
bisericeasca ortodoxa , cantari bisericesti mp3 , mp3 , manastiri
moldova , mihail si gavril , download muzica
psaltica , cantece bisericesti , acatistul sfantului ciprian
, crezul ,
manastiri ,
predici ortodoxe in format mp3 , sfaturi ortodoxe
, moliftele sfantului vasile cel mare , calendar
ortodox 2007 , adrese manastiri , acatiste , sfantul dumitru , poze mormant
boca , acatistul sf ciprian , rugaciuni pt sporul
casei , filme
religioase , byzantion grup de muzica psaltica , viata sf fanurie
, colinde download stefan hrusca , rugaciuni
audio , 15 aprilie 2007 pastele ortodox , manastirea radu
voda , liturghie mp3 , bibliografie stefan cel
mare , manastirea prislop , modele de cruci
ortodoxe , maica domnului , intrarea maicii
domnului in biserica , sfantul mina, |
