Nasterea Domnului, bucuria copiilor si a parintilor - PASTORALA DE CRACIUN, 2011
Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos este vestita de ingeri ca bucurie
mare pentru mantuirea oamenilor. Vestea Nasterii lui Hristos in
Betleemul Iudeii este adusa oamenilor de catre ingerii din ceruri,
pentru ca Cel ce Se naste intr-o iesle dintr-o pestera de sub pamant
este Acela prin Care si pentru Care au fost facute cerul si pamantul
(cf. Coloseni 1, 16), Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc.
Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca vestea Nasterii lui Hristos, adusa
pastorilor de la Betleem de ingerul Domnului, a fost insotita de slava
Domnului care a inconjurat pe pastori in timp ce ingerul a stat langa ei
(cf. Luca 2, 9). Asadar, vestea Nasterii Domnului se face deodata prin
cuvant ceresc si prin vedere cereasca, prin slove rostite si slava
privita, pentru ca Dumnezeu-Cuvantul Cel nevazut cu ochii trupesti,
necuprins cu mintea si cu privirea si neatins cu mana, Se face Om vazut
cu ochii, ascultat cu urechile, inteles cu mintea si atins cu mainile.
De ce? Pentru ca sa ne daruiasca noua oamenilor, limitati si trecatori,
slava Lui cea nemarginita si vesnica. Sa ne ridice la sfintenia Lui pe
noi cei cazuti in pacat. Sa ne daruiasca viata vesnica noua celor
muritori. Sa ne invete ascultarea smerita si recunostinta fata de
Dumnezeu pe noi cei neascultatori si nerecunoscatori. Stapanul lumii Cel
atotputernic si preaslavit de ingeri S-a facut om sarac si slujitor
smerit pentru ca pe noi sa ne elibereze din robia lacomiei dupa cele
materiale si din tirania orgoliului si a slavei desarte. Cel ce Se naste
vesnic din Dumnezeu-Tatal, fara mama, Se naste in timp din mama fara
tata, ca sa fie deodata Fiul unic al Tatalui ceresc si fiul unic al
Fecioarei. Fiul Cel vesnic al Tatalui ceresc a luat chip de Copil,
nascut din mama pamanteana, fara tata pamantean, pentru ca sa ne invete
pe noi pamantenii sa cautam neincetat si sa iubim pururea pe Tatal Cel
vesnic, Facatorul cerului si al pamantului. Hristos coboara din ceruri
pe pamant, ca pe noi pamantenii sa ne inalte la ceruri. Iubirea Lui
smerita este spatiul libertatii si inaltarii noastre prin iubire fata de
Dumnezeu si fata de semeni. Hristos Domnul S-a facut purtator de trup
pamantesc, ca pe noi sa ne faca purtatori de Duh Sfant ceresc. El S-a
facut Om, ca pe noi oamenii sa ne indumnezeiasca prin har. Fiul
preaslavit al lui Dumnezeu S-a facut Fiul smerit al Omului, ca pe noi
oamenii sa ne inalte la demnitatea si slava de fii duhovnicesti ai lui
Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, prin
cuvintele: "Si celor cati L-au primit, care cred in Numele Lui, le-a dat
putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din
pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au
nascut" (Ioan 1, 12 – 13). Hristos a coborat din ceruri si S-a nascut
intr-o pestera, in interiorul pamantului, ca pe noi oamenii sa ne inalte
in interiorul Imparatiei cerurilor.
Acesta este intelesul adanc al slavei Domnului aratata pastorilor de la
Betleem, cand ingerul Domnului le-a vestit Nasterea smerita a lui
Hristos – Mantuitorul. De ce a fost vestit El ca Mantuitor? Pentru ca
mantuirea inseamna unirea omului pacatos si muritor cu Dumnezeu Cel
sfant si vesnic viu. Hristos Se naste ca Mantuitor ca sa vindece oamenii
de pacat si de moarte si sa-i faca partasi vietii vesnice.
La Nasterea lui Hristos, cerul se uneste cu pamantul, iar ingerii se
bucura impreuna cu pastorii, pentru a ne arata noua taina mantuirii
oamenilor in Biserica lui Hristos, in care Liturghia savarsita pe pamant
de pastorii sufletesti ai turmei cuvantatoare se uneste cu Liturghia
cereasca savarsita necontenit de catre ingeri in ceruri, dupa cum se
spune chiar in rugaciunile Sfintei Liturghii (Rugaciunea dinainte de
inceperea Sfintei Liturghii si rugaciunea dinainte de intrarea cu Sfanta
Evanghelie prin Usile imparatesti). In acest sens, Sfantul Evanghelist
Luca ne spune ca, la Nasterea Domnului, impreuna cu ingerul binevestitor
s-a mai aratat pastorilor si "multime de oaste cereasca laudand pe
Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant
pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2, 13-14). De ce ingerul Domnului a
binevestit pastorilor de la Betleem Nasterea Domnului Hristos in timpul
noptii? Pentru ca pastorii erau in stare de veghe sau de priveghere. In
acest inteles Evanghelia ne spune ca pastorii "faceau de straja noaptea
imprejurul turmei lor" (Luca 2, 8). Intrucat pastorii erau obisnuiti cu
veghea de noapte pentru a pazi oile, ei priveau mai mult decat alti
oameni inaltimea si intinderea cerului si pretuiau taina luminii care
risipeste intunericul. Pastorii de pe camp, nefiind robiti de grijile si
de petrecerile lumesti din cetate, intelegeau mai bine legatura dintre
cer si pamant, dintre darurile cerului si viata pamantenilor. De aceea,
cand Se naste Hristos – Lumina lumii, "Pastorul si Pazitorul sufletelor
noastre" (I Petru 2, 25), pastorii, cu ochi veghetori, cu minte si inima
treaza, primesc cei dintai vestea Nasterii Mantuitorului lumii. Dupa
plecarea ingerilor, pastorii de pe camp au mers la Betleem si dupa ce au
vazut cu ochii lor Pruncul nascut in iesle (cf. Luca 2, 16), asa dupa
cum le-a vestit lor mai inainte ingerul Domnului (cf. Luca 2, 12), ei au
devenit, la randul lor, vestitori ai bucuriei Nasterii Domnului
Hristos. Evanghelia spune: "Si grabindu-se, (pastorii) au venit si au
aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc culcat in iesle. Si vazandu-L, au
vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se
mirau de cele spuse lor de catre pastori (...) Si s-au intors pastorii
slavind si laudand pe Dumnezeu pentru toate cate auzisera si vazusera
precum li se spusese" (Luca 2, 16–18 si 20).
Dupa cum odinioara ingerii si pastorii turmelor de oi de la Betleem au
vestit Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos "cu bucurie mare", ca
fiind o minunata lucrare cereasca implinita pentru mantuirea oamenilor,
asa si astazi, in Biserica Ortodoxa, copiii si tinerii, asemenea
ingerilor, si preotii pastori ai comunitatilor de crestini, asemenea
pastorilor de la Betleem, vestesc in Ajunul Craciunului Nasterea
Domnului, cantand troparul praznicului si aratand icoana slavei Nasterii
Domnului, din casa in casa, iar apoi se intorc la Casa Domnului, in
biserica, sa slaveasca si sa laude impreuna, cu mare bucurie, taina
Nasterii Domnului, iubirea milostiva si minunata a lui Hristos pentru
oameni.
Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos a fost vestita de ingeri ca
fiind bucurie mare pentru tot poporul, pentru ca ea este bucuria
mantuirii. Iar pentru ca vestea aceasta a mantuirii adusa de ingeri
oamenilor a fost primita cu credinta, ea a rodit atunci bucurie mare in
sufletele credinciosilor si rodeste si acum bucurie din an in an. Iata
de ce Sarbatoarea Nasterii Domnului este o sarbatoare a bucuriei pe care
ne-o daruieste noua Dumnezeu-Tatal in Fiul Sau, Hristos-Mantuitorul,
prin lucrarea Sfantului Duh, in Biserica si in sufletele credinciosilor.
Intrucat Hristos Domnul este izvorul bucuriei depline si netrecatoare
(cf. Ioan 17, 13), legatura vie cu El, prin credinta puternica,
rugaciune fierbinte si fapte bune, aduce bucurie in viata Bisericii si
in sufletele credinciosilor. Aceasta bucurie a credintei in Hristos si a
iubirii statornice fata de El este numita de catre Sfantul Apostol
Pavel "bucurie in Domnul" (cf. Filipeni 4, 4). Ea este roada a Duhului
Sfant in sufletul omului credincios si iubitor de Hristos si de semeni
(cf. Galateni 5, 22) si arvuna a bucuriei vesnice din Imparatia lui
Dumnezeu (cf. Romani 14, 17). Aceasta bucurie, ca prezenta a harului lui
Hristos in sufletul omului luptator cu pacatul si cu greutatile vietii,
nu piere nici in vreme de incercare (cf. II Corinteni 6, 10; 7, 4; I
Tesaloniceni 1, 6; 2, 19), ci, dimpotriva, creste cand cel credincios
sufera pentru Hristos si pentru Biserica (cf. Coloseni 1, 24; Evrei 10,
34; 12, 2; Iacov 1, 2; 1 Petru 4, 13). Bucuria credintei se intensifica
si se statorniceste prin rugaciune fierbinte, prin pocainta si iertare
de pacate, prin eliberarea de patimi, prin cuvantul bun si prin fapta
cea buna, prin viata curata si iubire sfanta. Ea devine bucurie deplina a
celor ce inainteaza pe calea sfinteniei. Cand Sfanta Biserica a lui
Hristos cheama pe toti oamenii la mantuire, ea ii cheama la aceasta
bucurie deplina in Hristos - Izvorul bucuriei vesnice. Cand
Hristos-Domnul vine in lume, Prunc nascut in multa smerenie, ingerii
vestesc pastorilor bucurie mare. Cand Hristos -Domnul Cel rastignit
inviaza din morti, El insusi intampina pe cale femeile mironosite cu
salutarea: Bucurati-va! Cand Hristos Cel inviat din morti Se inalta
intru slava la ceruri, El fagaduieste ca va fi cu cei ce cred in El, in
toate zilele, pana la sfarsitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), iar
ucenicii traiesc cu "bucurie mare" (Luca 24, 52) adevarul fagaduintei
lui Hristos si al prezentei Lui in ei, prin lucrarea Duhului Sfant,
Mangaietorul (cf. Ioan 15, 26; 16, 13-14).
Bucuria credintei sau bucuria crestinilor in Hristos -Domnul este
vestita de Sfantul Apostol Petru, ca bucurie a mantuirii, plina de har
si lumina: "pe El (pe Hristos), fara sa-L fi vazut, Il iubiti; intru El,
desi acum nu-L vedeti, voi credeti si va bucurati cu bucurie negraita
si preaslavita, dobandind rasplata credintei voastre, mantuirea
sufletelor" (1 Petru 1, 8-9).
Bucuria credintei ca bucurie a mantuirii oamenilor si ca bucurie a
vietii vesnice in Hristos a fost prevestita de profetii Vechiului
Testament, mai ales de profetul Isaia (Isaia 9, 2; 35, 1; 44, 23; 49,
13; 61, 7, 10; 65, 14; 66, 10). Ea este traita ca bucurie sfanta a
vietii crestine de Sfintii Apostoli si de Biserica lui Hristos de-a
lungul veacurilor si se daruieste deplin celor mantuiti, dreptilor si
sfintilor in Imparatia lui Dumnezeu, dupa cum se spune in cartea
Apocalipsei (18, 20; 19, 7). Bucuria credintei, ca bucurie a prezentei
lui Hristos -Domnul in sufletele oamenilor care cred in El si Il iubesc
pe El, creste pe masura tariei credintei noastre, a rugaciunii noastre, a
dorintei de sfintenie si a faptelor bune pe care le savarsim. Bucuria
credintei s-a facut roditoare de-a lungul veacurilor in predica
Sfintilor Apostoli, in marturisirea jertfelnica a sfintilor mucenici, in
lupta pentru apararea dreptei credinte a Sfintilor Parinti ai
Bisericii, in zelul pastoral al preotilor de parohie si in rugaciunea
necontenita a monahilor si monahiilor din manastiri, in cresterea
copiilor si a tinerilor in dreapta credinta, in multimea bisericilor si a
catedralelor, in multimea asezamintelor filantropice infiintate de
crestini, in multimea operelor de arta crestina, dar mai ales in
frumusetea sarbatorilor si a cantarilor bisericesti ortodoxe, precum si
in frumusetea colindelor si a datinilor populare romanesti, inspirate de
credinta crestina. Toate acestea sunt strabatute si luminate de bucuria
iubirii milostive si a slavei neinserate a Domnului nostru Iisus
Hristos, Mantuitorul lumii.
Toate slujbele Bisericii ca lucrari de marturisire si de preaslavire a
lui Hristos, ca raspuns al iubirii noastre la iubirea Lui milostiva si
mantuitoare, sunt izvor de bucurie si vesminte ale bucuriei. De
asemenea, rugaciunile zilnice pe care le savarsim cu credinta si evlavie
acasa sau la locul de munca sunt izvor de bucurie. Toate cuvintele bune
pe care le rostim si faptele bune pe care le savarsim cu dragoste si
smerenie spre folosul semenilor nostri in familie, in Biserica si in
societate sunt izvor de bucurie, pentru ca ele sunt semne luminoase ale
credintei noastre in Hristos si ale iubirii Lui sfinte lucratoare in noi
prin harul Sfantului Duh.
In viata noastra de fiecare zi, dar mai
ales in aceste zile de sarbatoare, sa oferim celor din jurul nostru
daruri si semne ale bucuriei. Sa aducem bucurie in casele si in
sufletele in care se afla tristete si singuratate, boala si saracie,
suferinta si instrainare. Sa raspundem iubirii nemarginite a lui Hristos
pentru mantuirea oamenilor cu fapte ale iubirii noastre fratesti,
stiind ca adevarata credinta este "credinta lucratoare prin iubire"
(Galateni 5, 6). Sa nu uitam in rugaciunile noastre si in semnele
iubirii noastre fratesti de Craciun si de Anul Nou nici pe fratii nostri
romani care se afla departe de tara si de casa.
In noaptea de 31 decembrie 2011 spre 1 ianuarie 2012 si in ziua de Anul
Nou sa inaltam rugaciuni de multumire lui Dumnezeu (Te-Deum) pentru
binefacerile primite de la El in anul care a trecut si sa-I cerem
ajutorul in toata lucrarea cea buna si folositoare din anul nou in care
intram.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti!
Al vostru catre Hristos -Domnul rugator,
† D A N I E L
ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI
SI DOBROGEI,
LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI SI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
|
