"Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea,
incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu
piara, ci sa aiba viata vesnica”
(Ioan 3, 16).
Preacucernici Parinti,
iubiti credinciosi,
Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ajungem cu pace si
sanatate la marele Praznic al Nasterii dupa trup a Fiului Sau,
Mantuitorul nostru Iisus Hristos. ii multumim pentru toate cate ne-a dat
sa traim si in anul acesta, pentru cele bune si pentru cele mai putin
bune sau chiar rele. ii multumim asadar pentru bucuriile si implinirile
de care am avut parte, ca si pentru incercarile si neimplinirile vietii.
stim cu toti ca viata omului pe pamant este impreunata cu bucurii si
impliniri, dar si cu necazuri si suferinte. Omul credincios stie sa puna
bucuriile pe seama lui Dumnezeu, iar necazurile si suferintele pe seama
pacatelor sale. Astfel el isi pastreaza intotdeauna echilibrul
sufletesc: bucuriile si reusitele vietii nu-l fac sa se mandreasca si sa
se indeparteze de Dumnezeu, dupa cum necazurile si incercarile
dureroase nu-l descurajeaza, ci mai degraba il apropie de Dumnezeu de la
Care primeste putere si curaj sa treaca peste ele.
Rugaciunile si cantarile Bisericii, ca si minunatele Colinde de Craciun
ne umplu astazi inima de bucurie, caci, iata, Dumnezeu, din iubire de
oameni, a trimis pe Fiul Sau in lume: "sa se nasca si sa creasca, sa ne
mantuiasca”. Prin Nasterea Domnului
in Betleem, Dumnezeu coboara pe pamant, se face om si ramane om pentru
vesnicie pentru ca sa ne mantuiasca nu de la distanta, din inaltimea
cerului, ci de pe pamant, prin impreuna petrecere cu oamenii, prin
invatatura si faptele Sale minunate si, mai ales, prin Moartea si
invierea Sa.
In Biserica, vorbim mereu de "mantuire” si ne rugam la fiecare slujba
"pentru mantuirea sufletelor noastre”. Dar ce intelegem cu adevarat prin
"mantuire”? "Mantuirea” inseamna eliberarea de puterea celui rau,
eliberarea de stapanirea pacatelor, eliberarea de osanda iadului si
dobandirea vietii celei vesnice in Rai sau in imparatia lui Dumnezeu.
Mantuirea inseamna, de asemenea, eliberarea de boli, de suferinte si de
necazuri care vin asupra omului datorita pacatelor lui. Dumnezeu ne
mantuieste sau ne libereaza de relele cate vin asupra noastra daca ne
intoarcem de la viata pacatoasa prin lacrimi de pocainta, daca ne
spovedim regulat si ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului, iar la
sfarsitul vietii ne primeste in Rai. Dumnezeu a venit pe pamant ca sa
fie aproape de noi, sa se faca una cu noi in rugaciune si in suferinta,
sa ne usureze de povara pacatelor, a necazurilor si a ispitelor si sa ne
dea libertatea launtrica si pacea inimii dupa care suspina tot omul.
Mantuitorul Iisus Hristos este si astazi tot atat de prezent in viata
omului credincios ca si acum 2000 de ani cand a trait pe pamant. Putini
au fost cei ce L-au recunoscut atunci ca Fiul lui Dumnezeu, putini sunt
si astazi cei care cred in El cu adevarat, care tin legatura stransa cu
Biserica intemeiata de El pentru a impartasi oamenilor harul Sau
mantuitor, putini sunt cei care se roaga, postesc si se straduiesc sa
duca o viata simpla si curata, vrednica de numele de crestin pe care-l
purtam toti.
Tocmai de aceea astazi foarte multi crestini sunt indiferenti fata de
propria lor mantuire, iar noi care pastram totusi legatura cu Biserica
suntem adesea "caldicei” in credinta, adica nici fierbinti, nici reci cu
totul (Apocalipsa 3, 15). Aceasta inseamna ca nu suntem aprinsi de
iubirea lui Dumnezeu, adica de iubirea curata, dezinteresata, gratuita,
de iubirea care accepta suferinta si rabda indelung. Caci iubirea se
probeaza si se caleste prin focul suferintei pentru cel iubit. Daca nu
stii sa suferi, daca nu ai rabdare in suferinta inseamna ca nu iubesti
cu adevarat. Iubirea lui Dumnezeu este impreunata cu jertfa, cu
suferinta care insa duce la biruinta. Nu ni-L putem imagina pe
Mantuitorul nascandu-Se intr-un palat, cu servitori in jurul Sau, traind
o viata imbelsugata sau cautand placerea proprie, fugind de greutatile
vietii sau ocolindu-i pe oamenii saraci, bolnavi sau stapaniti de duhuri
necurate. Dimpotriva, Dumnezeu S-a nascut intr-o iesle, a trait in cea
mai mare simplitate - adesea nu avea unde Sa-si plece capul - a
cutreierat orasele si satele Palestinei, invatandu-i pe oameni voia lui
Dumnezeu, le-a venit in ajutor, i-a mangaiat si vindecat, iar in cele
din urma a acceptat de buna voie moartea pe cruce prin care a mantuit
lumea. Toate le-a facut Domnul din iubire nesfarsita fata de noi
oamenii. "Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca viata lui sa
si-o puna pentru semenii sai” (Ioan 15, 13).
Spre deosebire de iubirea jertfelnica a Mantuitorului, iubirea noastra
este adesea o iubire patimasa, egoista, care fuge de suferinta si
urmareste doar placerea si binele personal, nu si binele semenilor; o
iubire deci indreptata mai mult spre lucrurile lumii acesteia decat spre
Dumnezeu. O astfel de iubire este cu atat mai mult impreunata cu
suferinta, drept consecinta a pacatelor. Oricat ne-am stradui sa fugim
de suferinta, mai devreme sau mai tarziu, dam peste ea si nu avem ce
face decat s-o acceptam si s-o punem pe seama pacatelor noastre. Dar
daca suferinta nu poate fi evitata, ea poate fi totusi transfigurata
prin credinta si rabdare. si, mai cu seama, prin schimbarea vietii, daca
vrem ca suferinta sa fie mantuitoare, adica sa ne conduca, incetul cu
incetul, la eliberarea de eul nostru egoist pentru a ne lasa cu totul in
mainile lui Dumnezeu. Altfel suferim in zadar.
"Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut
L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.
Iubiti credinciosi,
Sfintii Parinti ai Bisericii ne spun ca venirea lui Dumnezeu in lume
prin intruparea Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, inseamna
innoirea creatiei sau a doua creatie a lumii. Dumnezeu recreeaza lumea
prin aceea ca devine El insusi om, i-a asupra Sa pacatele oamenilor si
le ispaseste in locul lor prin Patimile, Moartea si invierea Sa. Astfel
El ii elibereaza pe oameni de osanda mortii vesnice si le deschide
portile raiului din care au fost alungati primii oameni dupa caderea in
pacat. Acest adevar este exprimat de colinda care spune: "Raiul cel
inchis, azi iar s-a deschis / si stramosii iara prin Sfanta Fecioara /
iar s-au innoit”. Prin Nasterea Sa, Dumnezeu ne cheama pe toti sa ne
innoim viata prin credinta si prin dragoste jertfelnica. Sfantul Apostol
Pavel ne spune: "…daca este cineva in Hristos, este faptura noua; cele
vechi au trecut, iata toate s-au facut noi” (2 Cor 5, 17). Nu putem sa
fim crestini, adica ucenici ai lui Hristos, daca traim ca si necrestinii
sau, in multe privinte, mai rau chiar decat acestia. Mantuitorul ne
avertizeaza, zicand: "Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni…nu
puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona” (cf. Mt 6, 24). Mamona
insemnand aici goana dupa bani si dupa bunurile acestei lumi, cautarea
placerilor senzuale, inchiderea in orizontul acestei lumi si uitarea
destinului nostru vesnic pentru care am fost creati de Dumnezeu. Trebuie
sa ne aducem mereu aminte ca Dumnezeu ne-a creat pentru vesnicie, nu
doar pentru viata aceasta atat de scurta si inselatoare. Iar daca uitam
de Dumnezeu si de Biserica Sa, o sa suferim tocmai pentru ca nu traim
dupa cum a randuit Dumnezeu sa traiasca omul, adica cu credinta si cu
dragoste, cu rugaciune si infranare, urmarind in toate cresterea sa
duhovniceasca si sfintirea vietii. Sfantul Apostol Pavel se ruga pentru
credinciosii din Tesalonic ca: "Dumnezeul pacii sa va sfinteasca pe voi
desavarsit si duhul vostru si sufletul si trupul pazeasca-se intru
intregime, fara prihana, intru venirea Domnului nostru Iisus Hristos” (1
Tes 5, 23).
Sa nu uitam ca toate bolile, in primul rand cele psihice, au un substrat
spiritual, toate isi au radacina in lipsa de armonie a puterilor
noastre launtrice care se concentreaza in inima. Numai rugaciunea curata
si dragostea jertfelnica pot tine in armonie puterile noastre
launtrice. Daca neglijam rugaciunea sau ne rugam superficial, numai cu
buzele nu si cu inima, daca ne imprastiem prea mult in lucrurile lumii
acesteia, daca avem prea multe pretentii si dorinte, daca nu avem
dragoste curata si rabdare, daca traim in pacate, fara sa ne spovedim si
fara sa ne pocaim, toate acestea ne duc treptat la o stare de
nemultumire care ne distruge personalitatea launtrica. De aici incep
toate bolile, pe care nu le vom putea depasi decat in masura in care ne
angajam cu credinta si cu multa rabdare sa ne corectam felul de a trai,
sub povatuirea unui duhovnic.
Iubiti credinciosi,
Desi viata noastra nu este deloc usoara, chiar si a acelora care par
fericiti pentru ca au de toate, totusi ca si crestini nu trebuie sa ne
pierdem niciodata dragostea de viata si curajul de a lupta impotriva
greutatilor, bolilor si ispitelor cate pot veni asupra noastra.
Mantuitorul Iisus Hristos ne incurajeaza zicand: "in lume necazuri veti
avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). Ceea ce este
foarte important in viata noastra de zi cu zi este ca fiecare necaz si
fiecare problema cu care ne confruntam sa le punem mai intai in fata lui
Dumnezeu - asa precum copilul la durere fuge in bratele mamei - si sa-L
rugam, cu inima infranta si smerita, sa le ia El asupra Sa si sa le
rezolve precum stie El ca este bine pentru noi. Iar Dumnezeu, Care
"toate le lucreaza spre binele celor ce-L iubesc pe El” ( Rom 8, 28), nu
va intarzia sa ne dea putere si curaj sa trecem peste toate. Un singur
lucru cere Dumnezeu de la noi: sa nu ne tulburam oricat de greu ar fi
necazul si sa avem nadejde si rabdare. Caci prin rabdare si nadejde
toate le biruim.
Ma bucur sa va impartasesc tuturor
bucuria credinciosilor din Mannheim care si-au terminat de construit
biserica, urmand ca sa fie dotata cu iconostas si amenajata ca sa se
poata sluji in ea. De asemenea bucuria credinciosilor din Berlin care au
ajuns cu constructia bisericii la turnul central. Atat la Mannheim, cat
si la Berlin a fost nevoie de un credit substantial din banca (340.000,
respectiv 200.000 de Euro) pentru a se putea realiza lucrarile de pana
acum. La München, dupa punerea pietrei de temelie pentru viitoarea
biserica si manastire de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel,
urmeaza sa fie achitat in intregime terenul si sa se inceapa efectiv
lucrarile de constructie. Va pun tuturor la inima sa ajutati dupa
putinta la realizarea acestor locasuri sfinte in care se va preaslavi
Dumnezeu si se vor inalta rugaciuni la fiecare Sfanta Liturghie pentru
ctitorii lor. Toti putem fi ctitori cu putinul nostru ajutor!
Ma rog Bunului Dumnezeu, "de la Care
vine toata darea cea buna si tot darul desavarsit” (Iac 1, 17), sa va
binecuvanteze pe toti, sa va daruiasca inima buna, sanatate, dragoste si
intelegere in familie, dragoste si armonie in parohiile de care tineti
fiecare, sa va izbaveasca de vrajmasii vazuti si nevazuti si sa va
indestuleze cu toate cate va sunt de folos ca sa puteti ajuta si pe
altii.
Sarbatori fericite si La multi ani!
Al vostru de tot binele doritor si rugator catre Domnul Cel nascut in Pestera Betleemului,
+ Serafim
Arhiepiscop si Mitropolit
|
