† LUCIAN, din mila lui Dumnezeu, Episcop al Caransebesului
Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, binecuvantare,
bucurie si pace de la Dumnezeu-Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos.
Iubiti frati si surori in Hristos Domnul,
Astazi praznuim „venirea lui Dumnezeu la
oameni”, caci a venit in lume Fiul si Cuvantul Tatalui ca pe noi cei
cazuti si intunecati sa ne readuca la Sine si lepadand pe omul cel
vechi, in cel nou sa ne imbracam. Bucuria acestei sarbatori este
nespusa, deoarece la Praznicul Nasterii Domnului crestinii de
pretutindeni Il simt si Il vad duhovniceste pe Cel ce a creat cerul si
pamantul – Tatal nostru care este in ceruri, cum vine iarasi la oameni
ca sa-L daruiasca pe Unicul Sau Fiu si Acesta sa ramana pururea cu noi.
Pentru aceasta a luat firea noastra si S-a facut asemenea noua, afara de
pacat, ca noi cei pamantesti si muritori sa devenim ceresti si
nemuritori. De aceea troparele si alcatuirile acestui praznic ne
indeamna la cantare si inaltare zicand: „Hristos pe pamant, inaltati-va!
Cantati Domnului tot pamantul, si cu veselie laudati-L popoare, ca S-a
preaslavit.” Cerul si pamantul astazi in cantari rasuna, ingerii si
oamenii colinda impreuna, caci se risipeste intunericul necunostintei si
se arata Lumina, se pedepseste Egiptul acestei lumi cu intuneric, iar
Noul Israel in stalp de foc este luminat, caci „cele vechi au trecut si
toate s-au facut noi.”
Iubiti credinciosi si credincioase,
Aceste realitati ale existentei si
mantuirii noastre descoperite de Insusi Dumnezeu trebuie intelese de
fiecare dintre noi, in sens spiritual, caci Darul facut oamenilor de
catre Dumnezeu Tatal, este unicul sau Fiu cel Preaiubit intru care a
binevoit, Singurul care ne poate ajuta si ridica din intunecata criza
morala care iarasi a tulburat mintea si inima omenirii. Din cauza
inmultirii pacatelor, din cauza exceselor de tot felul, suntem
dezorientati si ratacim, ca odinioara vechiul popor al lui Israel, in
pustiul lumii postmoderne. Credem ca o revenire in sine, o viata
cumpatata, o societate care sa aiba ca si virtute de capatai Dreapta
Socoteala, o viata dusa in Hristos si pentru Evanghelia Lui, ar putea,
pana nu este prea tarziu, sa ne ridice din aceasta indiferenta
duhovniceasca. Hristos se naste in ieslea sufletului nostru si in loc
sa-L slavim la Betleemul inimii, „plecam de acasa”, ne parasim cu buna
stiinta propria camara a inimii unde l-am fi putut primi in taina pe
Pruncul Iisus si preferam „calatoriile desfatarilor” agonisindu-ne tot
felul de lucruri pamantesti mai mult decat este necesar, in timp ce
altii, facuti si ei dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu” sunt
flamanzi, insetati, goi, bolnavi si au atatea trebuinte.
Si in acest an la Praznicul Craciunului,
ingerii si copiii vin sa colinde, cand „boierii veacului acestuia” nu
sunt si nu mai vor sa fie acasa. Mesajul colindului sfant si bun este
perceput in ziua de astazi, de majoritatea celor care formeaza poporul
crestin de pretutindeni, ca unul pamantesc, legat de traditii straine,
mesaj infestat si amestecat cu tot felul de provocari si indemnuri la
mancare, bautura, desfatare si necumpatare. Prezentarea „Mosului” si
identificarea „Craciunului” cu venirea unui batran din Laponia
Scandinaviei, deturnarea sensului autentic al Praznicului Venirii si
Nasterii Domnului, amestecarea aurului curat al rugaciunii si cantarii
sfinte cu praful si noroiul cuvintelor si cantecelor desarte, ne dau
impresia, din ce in ce mai mult, ca se doreste instalarea si inlocuirea
Adevaratului praznic al mantuirii noastre, cu o sarbatoare a
consumismului si neopaganismului. Si pentru ca Sfantul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2009 ca an omagial al
Sfintilor Capadocieni, il vom lasa sa vorbeasca in cele ce urmeaza pe
Sfantul Grigorie Teologul care intr-un cuvant la Nasterea cea dupa trup a
Mantuitorului Iisus Hristos spune: „Asadar, sa sarbatorim nu ca pe un
praznic lumesc, firesc, ci in mod mai presus de lume, dumnezeiesc; nu pe
ale noastre sa le praznuim, ci pe ale Celui devenit al nostru, adica
ale Stapanului Hristos; nu pe cel ale neputintei, ci pe cele ale
vindecarii; nu pe cele ale facerii, ci pe cele ale innoirii noastre.
Si cum va fi aceasta? Sa nu impodobim cu
cununi stalpii portilor, sa nu intindem jocuri, sa nu impodobim
drumurile, sa nu ne desfatam ochii, nici auzul cu cantece, nici sa ne
ametim de mirosurile cele femeiesti, nici sa ne desfranam gustul nostru;
sa nu dam placere pipaitului sau atingerilor necuviincioase; sa fim cu
luare-aminte la aceste cai usoare, care duc la rautate si prin care
intra pacatul.
La fel, sa nu aratam slabiciune fata de
haina moale si fina, care aluneca pe corp, dar care de fapt nu-i de nici
o trebuinta; nu cu pietre stralucitoare sau aur scanteietor sa ne
incarcam; sa nu folosim vopsele mestesugite, care ne amagesc sau ne mint
frumusetea noastra cea fireasca si care au fost nascocite impotriva
chipului nostru. Sa nu ne dedam la petreceri si betii care, stiu, sunt
insotite cu desfrau, dupa cum se zice: de la dascalii rai, rele sunt si
invataturile sau, mai bine, de la seminte rele, rele sunt si roadele. Sa
nu ne pregatim asternuturi inalte, in care sa ne cufundam apoi
pantecele in desfrau; sa nu gustam vinuri cu gusturi si arome
imbatatoare de flori, nici bucate mestesugite ale bucatarilor; sa nu
mirosim parfumuri luxoase si scumpe. Nici pamantul si nici marea sa nu
ne faca noua daruri gunoiul lor cel pretuit de noi, caci asa socotesc eu
a fi desfatarea, un gunoi.
Pe acestea sa le lasam paganilor,
manifestarilor marete si sarbatorilor celor paganesti. Acestia numesc
dumnezei pe cei care se desfata din mirosul celor jertfite, pentru ca
apoi sa-i adore pe acesti dumnezei cu desfatarea pantecelui lor,
devenind ei insisi plasmuitori vicleni, slujitori si adoratori rai ai
viclenilor diavoli. Dar noi, cei care ne inchinam Cuvantului, chiar daca
ar trebui sa ne desfatam de ceva, sa ne desfatam in cuvinte, si in
legea cea dumnezeiasca, si in povestiri sfinte despre alte lucruri sau
in cele despre ale sarbatorii de fata; aceasta pentru ca desfatarea sa
fie mai potrivita si sa nu se departeze de Cel Care ne-a chemat impreuna
sa praznuim.”
Drept maritori crestini si crestine,
L-am ascultat cu mare atentie pe
Teologul Capadociei si fratele duhovnicesc al Sfantului Vasile cel Mare,
pe Grigorie care intr-adevar este numit de Biserica „Cuvantatorul de
Dumnezeu” si care ne-a invatat si pe noi astazi cum trebuie sa praznuim
Nasterea Domnului, sau cum sa asteptam Venirea lui Dumnezeu la noi. Nu
putem trai la modul cel mai plenar Sarbatoarea Craciunului, fara a
constientiza actualitatea si importanta Venirii lui Dumnezeu in lume.
„Prin nastere, Dumnezeu S-a aratat oamenilor; El exista si exista pururi
din Cel ce exista de-a pururi, … acum insa – la acest praznic – El S-a
nascut pentru noi, ca sa ne daruiasca noua existenta cea fericita, El,
Care ne-a dat viata, sau, mai bine spus, sa ne readuca prin intruparea
Sa la existenta cea fericita, din care am alunecat din cauza rautatii
noastre”. Asadar Dumnezeu Tatal, „Creatorul Cerului si al Pamantului, al
tuturor celor vazute si nevazute”- Adevaratul, Inconfundabilul,
Vesnicul si Omniprezentul Mos Craciun a Venit si acum, ca si in fiecare
an, de peste 2000 de ani, sa ni-l daruiasca pe iubitul Sau Fiu, pe Care
„din pantece mai inainte de luceafar L-a nascut”, si care „astazi” se
naste iarasi pentru a noastra mantuire si pentru ca noi „sa crestem”
duhovniceste in fiecare an si sa ajungem la „varsta barbatului
desavarsit”, la varsta plinatatii in Hristos. Avand aceasta varsta si
maturitate, provocarile, deturnarile si ispitele „veacului acestuia”,
cuprins si invaluit de criza spirituala, nu ar mai putea sa ne clatine
si sa ne schimbe, deoarece sufletul si inima noastra s-au facut
„Pestera” si „Iesle” adica salas primitor Pruncului Mantuitor.
Iubiti fii duhovnicesti,
Multumindu-va pentru dragostea si jertfa
de care ati dat dovada, raspunzand chemarii noastre de a face din nou
un efort financiar pentru continuarea si finalizarea lucrarilor la noua
Catedrala Episcopala din Caransebes, edificiu pe care il dorim sfintit
in Duminica Tomii – 11 aprilie 2010, Va incredintam pe toti de dragostea
si binecuvantarea noastra, la acest Slavit Praznic al Nasterii Domnului
din anul mantuirii 2009. In duhul acestei sarbatori vreau sa cred,
iubiti fii duhovnicesti ai Episcopiei Caransebesului, ca nemuritoarele
cuvinte ale psalmistului rasuna acum mai cu putere ca niciodata in
mintea si inima iubitului cler, cinului monahal si a bunilor credinciosi
din aceasta eparhie: „Nu voi intra in locasul casei mele, nu ma voi sui
pe patul meu de odihna, nu voi da somn ochilor mei si genelor mele
dormitare si odihna tamplelor mele, pana ce nu voi afla loc Domnului,
locas Dumnezeului nostru”. Amin.
Al vostru, de tot binele doritor,
† LUCIAN,
Episcopul Caransebesului
|
