TAINA MINUNATA. Pastorala IPS Timotei Arhiepiscopul Aradului la Nasterea Domnului, Anul Mantuirii 2009
† TIMOTEI
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI
Iubitului cler, cinului monahal si
dreptcredinciosilor crestini, binecuvantare, bucurie si pace de la
Dumnezeu – Tatal si de la Domnului nostru Iisus Hristos.
CINSTITI CREDINCIOSI SI CREDINCIOASE
In masurarea timpului, unitatile lui, pe
langa valoarea duratei, primesc si pe cea a incarcaturii spirituale si
materiale, multiplicata dupa planurile activitatii generale umane, care
se intretaie creind prin diferitele evenimente istoria in care fiecare
ins sau obste isi gaseste locul. Viata insasi devine astfel o suita de
valori, care in mod obisnuit se exprima numeric, sintetizand
caracteristicile acestora. Craciunul 2009 reaminteste faptul ca, pe
langa numarul anilor sarbatoriti, potrivit traditiei, de fiecare data
insumeaza o multime de particularitati nerepetabile. In felul acesta, e
limpede ca nu numarul este determinantul faptelor, ci lucrarea oamenilor
dupa voia lui Dumnezeu, ii adauga spor de frumusete sarbatoreasca. Ori
aceasta valoare vine cu precadere dintr-o zestre agonisita prin multa
grija de generatiile precedente. De aceea, mai ales la aceasta
sarbatoare, retraim o istorie biblica, anul curent in felul sau punand
in lumina ceea ce ii este propriu, in aceasta privinta, indicativa
ramanand desigur cifra unitatii, intrucat reprezinta perioada actuala.
Totul se adauga intregului deceniu, ce curand il incununam, deoarece am
oprit pentru descifrarea sensului numarului ce fiecare an l-a avut in
constiinta noastra. Daca deceniul nostru se incheie printr-o noua
valenta a primei cifre, adica zece, noua reprezinta mai putin, sfarsind
insa grupa unitatilor, oarecum tintind spre desavarsire. Este de ajuns a
aminti ca rezulta din multiplul numarului sfant trei. Inmultit cu el
insusi da egalul optzeci si unu, care cifra luata in componentele
adunate totalizeaza iarasi numarul de baza, adica noua. Ar fi de
remarcat si aceea ca alfabetele vechi prevedeau pentru litere si
valorile cifrice, in care cadru noua roman (IX) ar putea reprezenta si
monograma Mantuitorului Iisus Hristos, iar cel grec (theta) ar trimite
la numele lui Dumnezeu.
Numirea insasi poate aminti ceea ce este
nou, innoitor, pentru ca deschide un alt sir al numerelor spre infinit.
Cu alte cuvinte, designeaza si sfarsitul unei perioade de creatie, ce
angajeaza o lucrare in continuare. Din vechime inca, numarul noua si-a
gasit un sens aparte, de exemplu: cel al cerurilor, armoniei cosmice,
perfectiunii sau deplinatatii iar pentru lumea crestina, cel al cetelor
ceresti, al Fericirilor rostite de Mantuitorul, legate de viata
desavarsita, precum si al poruncilor bisericesti drept calauza si al
ceasurilor de slujba privind rugaciunea neincetata, impletita cu
lucrarea binelui. De mentionat ca luna lui Noiembrie, adica a noua dupa
calendarul roman, este corespondenta pomenirii puterilor ceresti, iar
intre sarbatoarea Buneivestiri si a Nasterii Domnului, 25 martie si 25
decembrie, sunt noua luni. Literatura populara, adesea prelucrata prin
cea culta, reia motivul celor noua vieti sau noua mari si tari si altele
pentru a arata maretia timpului si spatiului. Sub unghiul celor
aratate, incercam sa percepem si mesajul sarbatorii de azi dupa slujbele
si datinile, citirile, rugaciunile, imnele Bisericii si colindele care
reactualizeaza momentele religioase. Sunt cele de cuprindere a tainei
nasterii dumnezeiesti, din veci si in timp.
IUBITI FRATI SI SURORI IN HRISTOS DOMNUL
Contempland evenimentul intruparii
Fiului lui Dumnezeu, Sfantul Apostol Pavel exprima cu entuziasm: "Cu
adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup,
S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, s-a propovaduit intre
neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava”. Fiecare
afirmatie corespunde unuia dintre momentele evenimentului, intarita
mereu de altele din viata Mantuitorului si istoria bisericeasca. Unul
dintre parintii capadocieni, pe care ii cinstim deosebit pe tot
parcursul acestui an, Sfantul Grigorie de Nyssa, in contextul celor
prezentate spune urmatoarele: "Vorbesc despre marea taina a dreptei
credinte, prin care Dumnezeu S-a aratat in trup; despre Cel ce era in
chipul lui Dumnezeu si a petrecut intre oameni in trup, cu fata de rob;
despre Cel care, dupa ce Si-a insusit ca parga firea pieritoare a
trupului, pe care a luat-o asupra Sa prin fecioria nestricata, sfinteste
impreuna cu ea, intru nestricaciune, firea comuna, prin cei ce se unesc
cu El, prin impartasirea de taina, hranind trupul Sau, adica Biserica,
si articuland in chip cuvenit madularele ce odraslesc prin credinta in
trupul comun…Intemeierea Bisericii e creatiunea lumii din nou: in ea,
dupa cuvantul proorocului se creeaza cerul nou care este taria credintei
in Hristos, precum zice Pavel ("Stalp si temelie a adevarului”); se
intemeiaza un pamant nou, care soarbe ploaia ce vine asupra lui; se
plasmuieste un alt om, care se innoieste prin nasterea de sus, dupa
chipului Celui ce l-a zidit pe el…” In acord cu fratele sau citat,
marele capadocian, Sfantul Vasile zice cele ce urmeaza: "Evlavios lucru
si fara de satiu este pentru un suflet iubitor de Dumnezeu sa-si aduca
aminte necontenit de Dumnezeu; dar indraznet lucru este a vorbi de cele
despre Dumnezeu, pentru ca mintea nu se poate urca pana la masura
vredniciei Lui, iar cuvantul, la randul sau exprima slab cele pe care
mintea le concepe. Daca, deci, mintea noastra este mai prejos de
intelegerea maretiei lui Dumnezeu, iar cuvantul este mai prejos decat
mintea, nu este, oare, neaparata trebuinta de tacere, ca nu cumva prin
slabiciunea cuvintelor sa punem in primejdie minunea vorbirii despre
Dumnezeu ?...Nimeni nu e asa de orbit ca sa se insele pe el insusi atat
de mult, incat sa considere ca s-a urcat pe cel mai inalt pisc al
intelegerii lui Dumnezeu, ci, cu atat va parea ca propaseste in
cunoasterea lui Dumnezeu, cu atat mai mult va simti neputinta lui…
Voi vorbi, dar despre Dumnezeu nu atat
cat este si ce este Dumnezeu, ci cat ne este noua cu putinta. Nu
renuntam sa ne uitam la cer si sa-l privim atat cat putem, desi nu putem
strabate cu ochii locul cuprins intre pamant si cer ! Tot asa si acum,
prin slabe cuvinte, sa implinim credinta iar in tot cuvantul nostru sa
lasam sa biruiasca maretia firii dumnezeiesti. Ca nici limbile
ingerilor, oricum ar fi ele, nici ale arhanghelilor, unite cu toata
firea cea cuvantatoare, nu o vor putea ajunge decat in mica parte, necum
sa o egaleze intru totul”. Apeland tot la un capadocian si prieten
apropiat cu cei amintiti deja, Sfantul Grigorie de Nazianz, ascultam
urmatoarea invatatura: "Nu ar mai fii nasterea Lui, daca ar fii cuprinsa
de mintea ta, care nu cunosti nici propria-ti nastere…mult te-ai obosit
mai inainte ca sa gasesti explicatiile coagularii germenilor
existentei, ale formarii, ale aparitiei, ale legaturii sufletului cu
corpul, ale mintii cu sufletul, ale cuvantului cu mintea, miscarea
corpului, cresterea lui, asimilarea hranei, simtirea, memoria, amintirea
si celelalte din cate esti alcatuit; si cum unele din acestea apartin
celor doua parti ale omului, sufletului si corpului, iar altele sunt
impartite intre suflet si corp si pe altele le ia unul de la celalalt.
Caci insusirile a caror desavarsire se face mai in urma, isi au legile
lor puse deodata cu nasterea. Si nici atunci sa nu filosofezi despre
nasterea lui Dumnezeu, ca nu este lucru in afara de pericol. Caci daca
cunosti nasterea ta, nu o cunosti neaparat si pe a lui Dumnezeu; iar
daca nu o cunosti nici pe a ta, cum poti sa o cunosti pe a lui Dumnezeu ?
Caci cu cat este mai greu de inchipuit
Dumnezeu decat omul, cu atat este mai greu de inteles cu mintea si
nasterea de sus decat nasterea ta. Iar daca pentru ca nu este cu putinta
de inteles de mintea ta, din aceasta pricina crezi ca nici nu s-a
nascut, atunci este vremea sa stergi multe dintre lucrurile existente pe
care nu le-ai inteles cu mintea si mai inainte de toate pe Dumnezeu
insusi; caci nu vei putea sa spui ce este El, oricat de indraznet si
oricat de plin de suflet, ai fi tu cand este vorba de lucruri de
prisos”. Desigur ca, referinta facuta este legata de nasterea din veci a
Fiului lui Dumnezeu din Tatal, dar cu aceeiasi grija trebuie privita si
cea in timp, din Sfanta Fecioara. Sintetizand gandirea Sfintilor
Parinti in acest cadru, unul dintre teologii romani conchide
urmatoarele: "Iubirea maxima a lui Dumnezeu fata de om se arata in
dialogul in care intra si ramane in veci cu orice om care voieste, prin
asumarea umanitatii de catre Fiul Sau Cel Unul nascut. Caci Acesta luand
in ipostasul Sau umanitatea noastra, se face si ca purtator al ei, Fiul
Tatalui. Si aflandu-se in legatura cu noi prin firea omeneasca comuna
ne face si pe noi impreuna Fii cu Sine ai Tatalui tinand numai de noi sa
actualizam aceasta calitate data noua, sau iubirea lui Dumnezeu ca Tata
fata de noi si a noastra fata de Dumnezeu ca Tata. Astfel, a impacat
Iisus pe Dumnezeu cu oamenii la un nivel suprem, la nivelul relatiei
intre Tata si fii, sau de Frate si frati… Fiul lui Dumnezeu se face si
se naste ca om cu amandoua laturile, pentru ca Se concepe dintr-o
Fecioara, dar ia umanitatea adevarata dintr-o faptura omeneasca
adevarata. Fiind facut, e fara pacat ca Adam dinainte de cadere; fiind
si nascut are totusi si stricaciunea din Adam de dupa cadere. Le uneste
pe amandoua pentru ca se naste din Fecioara. Numai asa poate mantui pe
om, murind pentru el, dar si inviind… Umanitatea Mantuitorului era
ridicata la starea la care aspira firea noastra autentica.
Nu s-ar fi putut concepe din Fecioara,
daca nu era umanitatea Cuvantului lui Dumnezeu si n-ar fi fost fara de
pacat, daca nu s-ar fi conceput din Fecioara. Iar fiind fara de pacat si
asumata de Cuvantul lui Dumnezeu, umanitatea a putut fi mediul al
intregii comunicabilitati a Cuvantului, cu toate consecintele ei”. Gasim
o corespondenta pe intelesul general in imnografia bisericeasca mai
accesibila credinciosilor si anume: "Taina cea din veac ascunsa, si de
ingeri nestiuta, prin tine, Nascatoare de Dumnezeu, celor de pe pamant
s-a aratat. Dumnezeu intrupandu-se intru unire neamestecata, si crucea
de bunavoie pentru noi primind, prin care inviind pe cel intai zidit, a
mantuit din moarte sufletele noastre”. Inca mai lamurit si specific
praznicului: "Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera,
scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, intru care S-a culcat Cel
neincaput, Hristos Dumnezeu, pe Care laudandu-L Il slavim”. Ancorand in
lumea colindelor strabune, avem si urmatoarea marturie: " Noua azi ne-a
rasarit // Mesia cel mult dorit // Din Fecioara S-a nascut // Si cu
lapte S-a crescut // Si cu scutec S-a-nfasat // Si in brate S-a purtat
// Si ca robul S-a smerit // Si pe noi ne-a mantuit // Domnul Iisus
Hristos.” Potrivit celor aratate la inceput, in legatura cu Craciunul
acestui an, ne amintim si colindul: "In varful a noua meri, // Arde noua
lumanari, // Pica noua picaturi // Trei de vin si trei de mir, // Trei
de apa limpejoara // Sa-i faca de-o baisoara. // Dar in ea cine se
scalda, // Scalda Bunul Dumnezeu // Se scalda de Iordaneste // Cu apa se
limpezeste // Cu sfant mir se miruieste // Cu vinul se-mpartaseste //
Da-i Domnului Doamne”. Admiram aici modul expresiv in care intelepciunea
poporului a perceput taina mantuirii, referindu-se la starea
paradisiaca, in care, dupa traditia populara, locul pomului cunostintei
binelui si a raului il ocupa marul prin insusirile-i tainice la care se
refera adesea refrenul unor colinde, anume "Florile dalbe, flori de
mar”, apoi lumina constiintei si materiile tainelor principale ale
Bisericii, Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie, prin care firea
omeneasca e inaltata la statura lui Hristos Domnul. Adaugam si colinda:
"Ia sculati romani plugari // Ca va vin colindatori // Noaptea pe la
cantatori // Si nu vin cu nici un rau // Ci-l aduc pe Dumnezeu // Sa va
mantuie de rau // Dumnezeu adevarat // Cu lumina luminat // Florile
dalbe, flori de mar”. Ilustrand acum cele aratate, aducem lauda Sfintei
Treimi, cugetand la nasterea din veci a Fiului din Tatal, la starea cea
dintai a primului om, a carui cadere a cerut spre ridicare trimiterea de
catre Dumnezeu Tatal a Insusi Fiului Sau in lume prin nasterea din
Preacurata Fecioara la restabilirea starii harice prin tainele Bisericii
si la inaltarea insasi a vietii duhovnicesti in Iisus Mantuitorul.
DREPTMARITORI CRESTINI SI CRESTINE,
Caracterul tainic al lucrarilor sfinte
se impune vietii duhovnicesti fiind nepatruns cu ratiunea dar primit cu
simtirea sanatoasa. Spre ajungerea la cele dumnezeiesti e necesar un
efort pe masura cuvenita. Drept aceea, in rugaciunile Bisericii, gasim
mereu indemnul de a fi la inaltimea tainei ce se descopera prin insasi
vointa celui ce o lucreaza, cerand la randul sau comuniunea. In acest
inteles, avem pilda chiar in imnele sarbatorii, astfel: "Uimitoare taina
se savarseste astazi: firea se innoieste si Dumnezeu Se face om,
ramanand ceea ce era si ceea ce nu era a luat, nesuferind nici
amestecare, nici despartire” sau "Intelepciunea, Cuvantul si Puterea,
Fiul si stralucirea Tatalui, Hristos Dumnezeu, tainuindu-Se de puterile
cele cu mult mai presus de lume si de cele ce sunt pe pamant si
intrupandu-Se ne-a inoit pe noi, ca S-a preaslavit!”. De asemenea, si
textul urmator: "Maica te-ai facut bunavointei Tatalui, purtand in brate
pe Dumnezeu-Cuvantul intrupat. Taina nu sufera cercetare; numai cu
credinta toti o slavim, graind cu tine si zicand: Netalcuitule Doamne,
slava Tie!” Intelegem asadar taina "straina”, cum o numeste o veche
talmacire, prin comuniunea spirituala cu Dumnezeu si cu oamenii. De
fapt, aceasta partasie in vremea din urma si ca intampinare a sfintelor
sarbatori de acum, am simtit-o prin evenimente de mare insemnatate
pentru istoria Bisericii noastre. Asa cum, de altfel, am luat la
cunostinta, Patriarhia Romana si Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Romane a hotarat ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a unor eparhii cu o
vechime de peste trei veacuri. Intre acestea se numara si eparhia din
care facem parte, si care, anul acesta a implinit 303 ani. Ziua de 28
noiembrie a marcat local ceremonia proclamarii prin tomos patriarhal a
acestei hotarari si, de asemenea, de investitura a Chiriarhului cu
insemnele titlului de arhiepiscop. Festivitatea a avut loc in Catedrala
"Sfanta Treime” din Arad, dupa Sfanta Liturghie, savarsita de catre
insusi Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Romane, inconjurat de un marit sobor de ierarhi, in prezenta
autoritatilor de stat, a reprezentantilor cultelor religioase, a
preotilor si credinciosilor.
A doua zi, Duminica, 29 noiembrie 2009,
in biserica "Sfantul Nicolae” din Deva, tot dupa Sfanta Liturghie,
savarsita de Intaistatatorul Bisericii noastre, cu soborul de ierarhi,
preoti si diaconi si cu prezenta deja aratata s-a procedat potrivit
hotararii acelorasi inalte foruri bisericesti amintite la proclamarea,
iarasi prin tomos patriarhal, a nou infiintatei Episcopii a Devei si
Hunedoarei si a inscaunarii, cu gramata mitropolitana, a Preasfintitului
Parinte Gurie, ca titular. Aceasta dupa sase zeci de ani de impreuna
lucrare bisericeasca a celor doua judete, Arad si Hunedoara, in cadrul
aceleiasi eparhii. Momentele alese pentru implinirea actelor mentionate
au fost tocmai in ajunul praznicului Sfantului Apostol Andrei,
Ocrotitorul Romaniei, precum si a Zilei Nationale a Romaniei, ca
marturie a unitatii celor doua eparhii sufragane ale Mitropoliei
Banatului si garantie a conlucrarii lor fratesti pe mai departe. La
sfarsit de an, multumim bunului Dumnezeu pentru toate cele plinite in
acest rastimp, rugandu-L cu osardie sa ne faca partasi mereu darurilor
Sale ceresti, iar atmosfera inmiresmata a Sfintelor Sarbatori sa se
pastreze intocmai intre noi, cei ce ne-am transmis si urarile
traditionale si mereu actuale. Anul ce incheie deceniul nostru, sa aduca
Bisericii, tarii si lumii incununarea lucrarii dorite prin mesajul
ceresc si tainic al Nasterii Domnului: "Slava intru cei de sus lui
Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Amin”.
Al vostru, de tot binele doritor,
† TIMOTEI
Arhiepiscop al Aradului
INSEMNARE: Aceasta pastorala cu nr.
3700/2009, avand titlul "Taina minunata” se va citi in fiecare biserica
parohiala sau manastireasca la Sfanta Liturghie din prima zi, iar in
filii a doua zi de Craciun.
+ Timotei, Episcop al Aradului, Pastorala la Nasterea Domnului, pe anii 2001-2008;
Pr. Victor Aga, Simbolica biblica si crestina, Timisoara, 1935, p. 222;
Pierre Grison, Alain Gheerbrant, Neuf, in Dictionnaire des symboles,
Paris, 1969, pp. 532 – 533;
Ibidem;
Lazar Saineanu, Basmele romane, Bucuresti, 1978, p. 206;
1 Timotei, 3,16;
conf. Isaia, 65, 17 , I Timotei 3,15; Talcuire la Cantarea Cantarilor,
Omilia XIII, in Sfantul Grigorie de Nyssa, Scrieri, Partea intai, in
Parinti si Scriitori Bisericesti, trad. Pr. Prof. D. Staniloae si Pr. I.
Buga, vol. 29, Bucuresti, 1982, pp. 290 – 292;
Omilia XV, in Sfantul Vasile cel Mare, Scrieri, partea I, in Parinti si
Scriitori Bisericesti, trad. Pr. D. Fecioru, vol. 17, Bucuresti, 1986,
pp. 509 – 510;
Cuvantarea a III-a 8, in Sfantul Grigorie de Nazianz, Cele cinci
Cuvantari despre Dumnezeu, trad. Pr. Gh. Tilea, N.I. Barbu, Bucuresti,
1947, pp. 39 – 40;
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucuresti, 1987, pp. 162 – 163, 165 – 166;
Troparul Nascatoarei de Dumnezeu, glas IV;
Canonul Craciunului, 9, Irmosul;
Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 45;
Idem, p. 101;
Pr. V. Aga, o. c., p. 201;
Prof. Ioan Brie, o. c., p. 90;
Si acum…, Stihira Vecerniei din 26 Decembrie;
Canonul Craciunului, I, 1,4;
Laudele, 3 din 26 Decembrie;
Luca, 2,14.
|
