"Priveste iubitorule de intelepciune, Ce
lucreaza Domnul pentru tine, Se naste din Fecioara, mai presus de fire,
Spre a noastra, a tuturor innoire Ca alt mai mare lucru nou, faptura
n-a vazut, Ca Fecioara Maria pe Dumnezeu l-a nascut" (Proloage, vol. I,
Craiova, 1991, pag. 368-369)
Dreptmaritori crestini si crestine,
In ziua cea mai mare a omenirii, astazi,
cand praznuim Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos din Fecioara
Maria, se cuvine sa inaltam gandul fiecaruia dintre noi, la "Taina cea
din veac ascunsa si de ingeri nestiuta". Cat de mult ne bucuram sa vedem
deasupra noastra spatiul infinit, asa zisa bolta a cerului, care este
impodobita cu zeci si sute de miliarde de stele, noi pamantenii facand
parte din galaxia, numita Calea Lactee sau Calea Laptelui! Privind
cerul, in adanc de noapte, vedem stelele rasfirate ca intr-un pom urias.
Fara sa vrem, ne aducem aminte de Psalmul XVIII: "Cerurile spun slava
lui Dumnezeu si facerea mainilor Lui o vesteste taria. Ziua zilei spune
cuvant si noaptea noptii vesteste stiinta." (Psalmul 18, 1-2)
Cei dinaintea noastra n-au avut prilejul
sa aiba lumina electrica. Ei isi plecau capul spre odihna cand luna
aparea de dupa dealuri, dar nu inainte de a mai arunca o privire catre
bolta cerului cuprinsa de spuza de stele care licareau ca luminitele din
miliardele de candele din argint. Potrivit stiintei lui Dumnezeu, noi
pamantenii, avem marea bucurie si fericire de a vedea divina zidire la
fiecare pas, incepand cu firicelul de iarba sub adierea vantului, pana
la stelele lucitoare din inaltul cerului, de la pruncutul care se naste
in casuta noastra, pana la Paradisul, unde toti avem cate un loc
pregatit de Iisus Hristos, Fiul Omului si Fiul lui Dumnezeu, potrivit
Cuvantului Sau din Scripturile Sfinte: "In casa Tatalui Meu multe
locasuri sunt. Iar de nu, v-as fi spus. Ma duc sa va gatesc loc. Si daca
Ma voi duce si va voi gati loc, iarasi voi veni si va voi lua la Mine,
ca sa fiti si voi unde sunt Eu." (Ioan 14, 2-3).
In vremurile cele de demult, cu mii de
ani in urma, scriitorul si filosoful grec Sofocle, in cartea sa,
Antigona, scria: "In lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul
nu-s". Putem spune, pe drept cuvant, ca fiecare dintre noi este cea mai
mare minune din lume. Asa l-a inspirat pe filosoful grec Sofocle, in
scrierile sale, Duhul Sfant, Carele pretutindeni este si pe toate le
plineste. Cu sute de ani mai inainte, David proorocul, inspirat de Duhul
Sfant, graieste in Psalmul VIII: "Cand privesc cerurile, lucrul
mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic: "Ce
este omul de-ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el?"
(Psalmul 8, 4).
Dreptmaritori crestini,
Pentru zidirea cea draga inimii Sale,
omul, Dumnezeu are marea Sa grija de a-l ocroti si a-l salva de la
ispitirea diavolului, care "umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa
inghita.' (I Petru 5, 8). Cat de mangaietor este ca noi sa stim exact,
care este masura noastra in creatia binecuvantata de Dumnezeu. Cine
suntem noi, de altfel? Care este scara valorica pe care ne-a oranduit
Dumnezeu sa fim pe acest pamant, precum si in ceruri? Iata cum citim in
Biblie sau Sfanta Scriptura, despre demnitatea la care ne-a chemat
Insusi Dumnezeu, ca Parinte al Creatiei: "Micsoratu-l-ai pe dansul cu
putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat pe el"
(Psalmul 8, 5).
Nu vom sti niciodata, ce poate insemna
micsorarea omului mai putin ca a ingerului, pentru ca nu stim nici noi,
exact, marea cinste de care se bucura, cu adevarat, ingerul in fata lui
Dumnezeu. Totusi, avem clara descrierea vredniciei omului, vrednicie
sadita si binecuvantata de Dumnezeu, in sufletul si trupul omului. Sa
auzim, asadar, demnitatea la care a fost chemat de Dumnezeu: "Pusu-l-ai
pe dansul peste lucrurile mainilor Tale, toate le-ai supus sub
picioarele lui. Oile si boii, toate; inca si dobitoacele campului;
pasarile cerului si pestii marii, cele ce strabat cararile marilor"
(Psalmul 8, 6-8).
De atata cinste asezata peste firea
omului, ne-am bucurat noi toti de la zidirea lumii. Aceasta mare cinste
ne-a dus cu gandul, ca noi putem sa devenim mici dumnezei, sau chiar sa
dorim sa ne substituim lui Dumnezeu, asa cum a gandit Lucifer: "Cum ai
cazut tu din ceruri, stea stralucitoare, fecior al diminetii! Cum ai
fost aruncat la pamant, tu, biruitor, de neamuri! Tu care zicea in
cugetul tau: "Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele
Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu! In muntele cel sfant
voi pune salasul meu, in fundurile laturei celei de miazanoapte.
Sui-ma-voi deasupra norilor si asemenea cu Cel Preainalt voi fi. Si acum
te pogori in iad, in cele mai de jos ale adancului" (Isaia 14, 12-15).
Tot asa a cazut si omul, Adam, fiind
ispitit de cel ce a cazut la randul lui si nu suferea ca alta zidire sa
se bucure de iubirea parinteasca a Dumnezeului Celui Viu, de-a pururi!
Invatat de ispititorul diavol sa calce porunca, spunandu-i ca va fi mai
mare ca Dumnezeu, omul a cazut in pacat de moarte. Omul singur, cu ale
sale puteri n-a putut sa repare ruptura de comuniune si iubire cu
Parintele Luminilor. De aceea se astepta un Mantuitor, un Izbavitor din
pacatul mortii. Sfantul Apostol Pavel, cel calatorit in al treilea cer,
ne spune din tainele lui Dumnezeu: "Iar cand a venit plinirea vremii,
Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub lege, ca pe
cei de sub lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea" (Galateni, 4,
4-5). Iisus Hristos, Fiul Omului si Fiul lui Dumnezeu s-a oranduit in
sanul Sfintei Treimi, ca sa coboare pe Pamant, intre noi oamenii si sa
aduca jertfa de ispasire pentru pacate.
Iubiti credinciosi,
Craciun numim noi, in fiecare an,
Intruparea lui Iisus Hristos ca jertfa de rascumparare din robia
pacatului stramosesc. Adica Creatia din nou, repararea legaturilor
stricate si infierea, devenirea din nou a ceea ce am fost, adica fii:
"Si pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in
inimile noastre, care striga: Avva, Parinte" (Galateni, 4, 6).
De aceea, colindele noastre, pline de
credinta, nadejde si dragoste, pe care le rostim sau le cantam asa de
frumos si cu multa ravna, in vremea sarbatorilor Nasterii Domnului Iisus
Hristos, reprezinta marea sensibilitate a crestinilor ortodocsi romani.
Ei marturisesc, cu dinamism plin de sfintenie, marea taina a Intruparii
lui Iisus Hristos din Fecioara Maria, adica, Ziditorul a toate se
inzideste in zidirea Sa, atat de generos raspandita pe fata intregului
pamant. De aceea s-a spus, ca Intruparea lui Iisus Hristos este o mare
taina. "Dumnezeu S-a aratat in trup ? prin Iisus Hristos ? S-a indreptat
in Duhul, fiind adumbrita Fecioara Maria de catre Duhul Sfant, la
vestirea Zamislirii lui Iisus, a fost vazut de ingeri si de oameni, S-a
propovaduit si se propovaduieste intre neamuri, a fost si este crezut in
lume, a suferit moarte pe cruce ca sa spele pacatele omenirii cu sfant
Sangele Sau. S-a pogorat intru adancuri ca sa zdrobeasca portile iadului
si sa scoata la lumina pe cei inchisi intru intuneric. A Inviat a treia
zi ca sa adevereasca zdrobirea mortii si sa ne invete si pe noi
trecerea de la moarte la viata, dupa care S-a inaltat intru slava!" (I
Timotei, 3, 16).
Ca sa intelegem aceasta Taina mare a
Crestinatatii, sau a dreptei credinte, cum spune Sfantul Apostol Pavel,
episcopului Timotei, ucenicul sau, trebuie sa avem multa stiinta de
carte. Vedem intruchiparea tainelor in minunile din fiecare zi, care se
savarsesc in viata noastra. A vedea Tainele lui Dumnezeu, presupune o
statura duhovniceasca si carturareasca deosebita, cultura cuprinzatoare
si observarea minunilor care ne inconjoara. Asa vom intelege mai bine,
ca preamilostivul Dumnezeu n-a mai putut suferi ca sa ne vada pe noi
cazuti. N-a uitat ca suntem fapturile mainilor Lui si ca "plecand
cerurile, S-a pogorat pentru cercetarea noastra. Si ce a facut? Domnul
nostru Iisus Hristos s-a ascuns intr-un trup de Prunc, in pantecele
Maicii Domnului, adica in trup omenesc. Asadar, Cel nevazut, ca
Dumnezeu, S-a facut vazut, ascuns in trup de om. Fiul lui Dumnezeu se
face Fiul Omului. Fara sa se schimbe ca Dumnezeu, Om cu trupul se face,
Dumnezeu si Om desavarsit. Inca si mai mult, trupul fiecaruia dintre noi
il face trup din Trupul Lui si os din oasele Lui. Imprumuta de la noi
trupul nostru omenesc si ne aduce, in schimb, impartasirea din viata
firii lui de Dumnezeu Cel Vesnic.
Binecuvantarea lui Dumnezeu s-a pogorat
peste noi pentru ca El a venit in cautarea noastra. Cum spun Sfintii
Parinti: la Craciun, Dumnezeu s-a facut prunc de om, ca pe om sa-l faca
Dumnezeu. Datori suntem, asadar, lui Dumnezeu Cel mult milostiv, sa-I
multumim mereu, cate zile vom mai avea, de atata mila si atata bunatate.
Cand pasim in pestera din Betleem, la locul unde S-a nascut Iisus
Hristos, sta scris: "Aici S-a nascut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a
facut Om pentru mantuirea lumii".
Iubiti frati si surori in Domnul nostru Iisus Hristos,
Cuvine-se cu adevarat, ca glasul inimii
noastre sa cante intru multumire si inchinare catre Dumnezeu pentru
venirea Lui la noi, in trup omenesc, venirea cea plina de daruri, pe
care o praznuim astazi: "Taina straina vad astazi si preamarita. Cer se
face pestera din Betleem, scaun de Heruvimi, Fecioara Maria, ieslea
salasluire intru care S-a culcat cel neincaput, Hristos Dumnezeu, pe
Care, laudandu-L Il marim". (Minei, Catavasiile de Craciun). La ceas de
taina, fiecare dintre noi putem zice: "Iti multumesc, Doamne, ca Te-ai
gandit si la mine si la mantuirea mea si a fiecaruia dintre noi, in ziua
cand Te-ai nascut prunc si Te-ai facut om, in pestera din Betleem".
Pierzania omenirii a incetat o data cu venirea lui Iisus la noi in
batatura. El ne cheama la bucuria Lui: "Bucurati-va dimpreuna cu Mine,
ca am aflat oaia cea pierduta". (Luca 15, 6).
Aceasta suprema dragoste a lui Dumnezeu
aratata noua, ne cheama si pe noi sa cinstim pogorarea Lui la noi si
prin pazirea poruncilor Lui, pentru ca poruncile Lui sunt cai trainice
de sfanta impartasire din viata cea dumnezeiasca si fara de moarte.
Asadar, cu dragoste, unul pe altul sa cinstim, precum Insusi Domnul a
scris in Legea Sa, asa sa facem, ca a poruncit: "Sa nu ucizi, sa nu
furi, sa nu fii desfranat, sa nu graiesti minciuni, sa cinstesti pe
tatal tau si pe mama ta, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti,
pe aproapele nu numai pe cel de bun neam cu tine, ci pe tot omul din
lume, pentru care a venit Dumnezeu la noi si S-a facut om, asemenea
noua, afara de pacat."
Sa nu uitam, de asemenea, ca pe cei care
sunt flamanzi sa-i hranim, pe cei straini sa-i primim, pe cei goi sa-i
imbracam, pe slujitorii lui Dumnezeu, in cinste sa-i avem, de Biserica
sa nu ne instrainam si acolo sa ne curatim de pacate si sa ne trezim din
lenevia trupului si a sufletului. Sa avem grija de spovedania curata
catre Dumnezeu si sa implinim poruncile duhovnicilor, apropiindune de
dumnezeiasca impartasanie cu Trupul si Sangele lui Hristos, drept
garantie a sfintirii vietii noastre si a innoirii mereu proaspete,
chemare pe care ne-o face Iisus Hristos, Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu
adevarat si Om adevarat.
Iubiti credinciosi,
Ca o adevarata incununare a vietii
noastre, grija de capetenie a fiecaruia dintre noi este sa lucram asupra
inimii noastre. Curatia inimii, sau curatenia in casa inimii, ne va
aduce bucuria mare de a auzi mereu fericirea rostita de Iisus Hristos:
"Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5,
8). Iar o fericire, asemenea acesteia este: "Fericiti facatorii de pace,
ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema" (Matei, 5, 9).
Aceste doua celebre fericiri, ne ajuta
sa lucram, cu mare atentie asupra vietii noastre. Nu vom putea ajunge
fiii lui Dumnezeu daca nu zidim in noi insine si in jurul nostru pacea
cea adevarata, care nu poate rasari decat dintr-o inima, cu adevarat
curata. Sa nu asteptam, ca doar cei din jurul nostru sa-si curete si
sa-si are in gradina inimii si a sufletului. Fiecare sa ne maturam in
casa inimii si a sufletului. Asa vom putea avea gatita casa inimii
pentru a primi, ca oaspete drag, pe Iisus Hristos Domnul si Mantuitorul
nostru: ?Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va
deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine.?
(Apocalipsa 3, 20).
Dreptmaritori crestini si crestine,
Gandul si inima noastra se ridica la
Sfanta Treime, pentru a-I multumi din adancul inimii pentru darurile
facute noua, argesenilor si muscelenilor. Tot acum, doresc sa multumesc,
tuturor preotilor si crestinilor, pentru inima curata si bucuria
duhovniceasca aratata zilei unice, din 26 septembrie 2009, cand, prin
darul lui Dumnezeu, la Curtea de Arges din Eparhia Argesului si
Muscelului, s-au proclamat trei sfinti: Iachint mitropolitul, Neagoe
Voda Basarab si Ioanichie cel Nou de la Muscel. De asemenea s-a facut si
ridicarea la treapta de arhiepiscopie a acestui tinut eclesiastic plin
de istorie si traire duhovniceasca in Mitropolia Tarii Romanesti, care a
implinit varsta de 650 de ani.
Aratam pretuire deosebita Parintelui
Patriarh Daniel si intregului Sfant Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane,
care ne-au bucurat cu aprobarile si prezenta iubitoare la marele si
unicul moment din 26 septembrie 2009, ziua de praznuire a Sfantului
Neagoe Voda Basarab, care ne-a chemat la bucuria cinstirii Sale. Sa ne
indreptam bucuria inimii catre Praznicul Nasterii Domnului nostru Iisus
Hristos si sa-i cantam din prea plinul inimii: Hristos se naste,
mariti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant,
inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul! Va intampinam, pe toti, Cler
si Popor iubit de Sfanta Treime, Tatal, Fiu si Duhul Sfant, cu dorirea
de a ne bucura de mangaierea adusa prin Nasterea lui Iisus Hristos
Domnul si Mantuitorul nostru. De ziua Nasterii lui Iisus, sa ne bucuram
si sa fim veseli in Duhul Sfant cum cantam in colinda.
Cu pace si bucurie in Duhul Sfant,
Va imbratiseaza,
IPS Calinic, Arhiepiscop al Argesului si Muscelului
|
