Si in acest an al mantuirii a rasunat chemarea sfanta a Bisericii lui Hristos, in noaptea celui mai mare Praznic al crestinatatii, chemarea de a primi lumina din lumina Invierii. Hristos cel mort si inviat este Fiul lui Dumnezeu, cel „nascut”, iar „nu facut”, este „Lumina” din „Lumina Tatalui”, „Dumnezeu Adevarat din Dumnezeu Adevarat” si El ne-a vorbit zicandu-ne atat de lamurit: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8, 12).
Cu emotie sfanta, fiecare preot si credincios al Bisericii lui Hristos, in noaptea Sfintelor Pasti, s-a apropiat sa primeasca lumina. Fiecare, mai mult ca altadata, a dorit sa-si aprinda lumanarea pregatita, ca sa poata intampina cu candela aprinsa Invierea Domnului care este si ramane pana la sfarsitul veacurilor si invierea noastra. Lumanarea aprinsa asociaza intotdeauna materia si spiritul, trupul si sufletul omului. Ceara, care arde si se pierde, simbolizeaza materia sau trupul omenesc care, dupa ce isi implineste misiunea pe acest pamant, se descompune in pamantul din care a fost luat. Flacara, insa, care se inalta spre cer, simbolizeaza sufletul omului, care arde pentru dragostea dumnezeiasca si tinde sa ajunga acolo de unde fiinta si-a luat, deoarece simtim ca sufletul nostru este nelinistit pana ce se va odihni in iubirea lui Dumnezeu (cf. Fericitului Augustin – "Confessiones”).
Pe de alta parte lumanarea, adica ceara care se arde si flacara care se inalta, exprima natura divina si cea umana a Mantuitorului Hristos. Iisus Domnul si Mantuitorul nostru este Dumnezeu adevarat si Om adevarat, asemenea noua afara de pacat si El ne-a spus: „Atat cat sunt in lume, Lumina a lumii sunt” (Ioan 9, 5). De aceea crestinii dreptmaritori folosesc atat in cultul divin public, cat si in timpul rugaciunilor particulare, candela sau lumanarea aprinsa. Asociate rugaciunii, lumanarile insotesc, prin miscarea verticala a flacarii, ascensiunea solicitarii sau a cererii formulate. Atunci cand ne rugam si avem lumanarea aprinsa, ne amintim in primul rand de Persoana Divino-Umana a Mantuitorului Hristos, dar si de fiinta umana care este dihotomica, adica trup si suflet. Dreptmaritori crestini si crestine,
Suntem incredintati ca Hristos cel Inviat a adus "Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume” (Ioan 1, 9). De aceasta lumina dumnezeiasca, necreata, primordiala, avea nevoie omenirea care a cazut in pacatul neascultarii, ademenita fiind de cel care a fost slujitor al Luminii, dar cazand a ajuns in intunericul cel mai dinafara.
La inceputul lumii Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina! si a fost lumina si a despartit Dumnezeu lumina de intuneric” (Facere 1, 3-4). Lumina creata de Dumnezeu a fost desavarsita prin intruparea, rastignirea, moartea si mai ales invierea Fiului Sau, numit in Prologul Evangheliei dupa Ioan „Lumina oamenilor”, Lumina care lumineaza in intuneric si intunericul acestui veac nu a cuprins-o (Ioan 1, 4-5).
„Lumina lui Hristos care lumineaza tuturor” nu poate fi cuprinsa de intunericul necunostintei si al nerecunostintei, intrucat poporul lui Dumnezeu care statea in intuneric a dorit de multa vreme sa vada „lumina mare”, iar celor ce sedeau in latura si in umbra mortii, Lumina Invierii le-a rasarit (cf. Matei 4, 16). De aceea, in ziua invierii, popoarele sunt chemate sa se lumineze cum ne invata Biserica prin cantarile Canonului Sfintelor Pasti: „Ziua Invierii, popoare, sa ne luminam!” si „sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind, cu neapropiata lumina a Invierii”, caci „acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si si cele de dedesubt”, Hristos fiind „intru lumina cea pururea fiitoare”.
In aceste zile de praznic, de bucurie si de biruinta a Luminii asupra intunericului, suntem asteptati „sa ne apropiem”, noi, „purtatorii de lumina, de Hristos, Cel ce a iesit din mormant”, care cu moartea pe moarte calcand, ne-a daruit Viata Vesnica. In aceste zile, Hristos care este Lumina lumii, doreste sa ne impartaseasca din Lumina Sa, din Lumina Invierii Sale, ca sa devenim si noi luminatori sau purtatori de lumina, asemenea Sfantului Ioan Botezatorul (cf. Ioan 5, 35), a Sfintilor Apostoli (cf. Matei 5, 14) si a tuturor sfintilor care, luminati de Duhul Sfant, au facut lumina in inima si mintea multor oameni, atat prin viata lor curata cat si prin invatatura dreptei credinte si a cuvantului rostit cu putere multa.
In anul 2010, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Autocefale, a hotarat sa meditam mai mult la invataturile dreptei credinte, sa ne luminam citind si cercetand Sfintele Scripturi, in care trebuie sa cautam adevarul, pentru ca oamenii trec, dar „Adevarul Domnului ramane in veac” (Psalmul 116, 2). Crezul ortodox in acest an jubiliar trebuie explicat mai mult de catre preoti si inteles mai bine de credinciosi. Pentru aceasta trebuie sa facem mai multa lectura din operele Sfintilor Parinti, care s-au inspirat din Sfanta Scriptura si care, la o cuvenita „plinire a vremii” – veacul al patrulea –, au sistematizat si au definitivat invatatura crestina, lasandu-ne un „Testament”, o „Marturisire de credinta”, ceea ce numim noi astazi "Simbolul Niceo – Constantinopolitan.”
Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ai Bisericii au scris si au predicat „cu timp si fara de timp” despre Lumina Invierii lui Hristos. In centrul vietii noastre duhovnicesti se afla „Praznicul praznicelor” – Invierea Domnului –, caci asa cum spune ApostolulNeamurilor, „Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra” (I Corinteni 15, 14). Sa ramanem aproape de „Noul Ierusalim” care este Biserica Crestina Dreptmaritoare si sa nu ne indepartam de ea, pentru ca avem nevoie in fiecare zi si mai ales la sarbatori, sa ne imbracam cu putere de sus si sa strigam cu multa convingere si consecventa: „Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalime, ca slava Domnului peste Tine a rasarit…” Iubiti fii duhovnicesti,
Intr-o societate aflata in criza morala, spirituala si materiala, crestinul autentic este dator „sa umble in caile Domnului”, sa risipeasca intunericul si sa „lumineze tuturor celor din casa” si din lume, astfel incat sa vada toti faptele cele bune ale crestinilor activi si dinamici si sa slavesca pe Tatal Nostru Cel din ceruri (cf. Matei 5, 16).
„Nimeni nu aprinde o faclie si o pune sub obroc, ci in sfesnic” (cf. Matei 5, 15), ne spune Insusi Mantuitorul; de aceea datori suntem si noi sa marturisim dreapta credinta, care are in centrul ei Invierea din morti a Fiului lui Dumnezeu, sa impartasim lumina din lumina pe care am primit-o la botez, din lumina pe care o primim cand ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului si pe care am primit-o iarasi in aceasta noapte sfanta, in care dumnezeiescul Ioan Gura de Aur ne indeamna prin cuvantul sau de invatatura: „De este cineva binecredincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest praznic frumos si luminat”. Asadar, cat avem Lumina sa credem in Lumina, ca sa fim, sa devenim, sau sa redevenim fii ai Luminii (cf. Ioan 12, 36), „caci cel ce umbla in intuneric nu stie unde merge” (Ioan 12, 35). Crestinii, adevarati traitori, sunt ei insisi „fii ai luminii” si „lumina in lume”, luminand nu prin propovaduire, ci „fara cuvant”, prin viata lor exemplara in Hristos si prin faptele lor bune, care atrag la slavirea lui Dumnezeu, umbland mereu in lumina si avand putere de la cel Preainalt „ca sa se faca fii ai lui Dumnzeu” dupa har (Ioan 1, 12). Ramanand in atmosfera bucuriei „din ziua a opta”, luptand pe mai departe lupta cea buna si pazind credinta cea sfanta si dreapta, sa avem pana la sfarsitul vietii puterea de a marturisi „Un Domn, O Credinta si Un Botez” (Efeseni 4, 5) si de a ne impartasi cu Hristos care inviaza intru noi la fiecare Liturghie si, plini de Duh Sfant, sa zicem cu luare aminte: „Am vazut Lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne, ca aceasta ne-a mantuit pe noi”. AMIN
Al vostru al tuturor de tot binele voitor si catre Domnul pururea rugator,
