Thursday, 2020-08-06, 10:16 AM
Logged in asGuest | Group "Guests"WelcomeGuest| RSS


Arhiva ortodoxa

Home » Articles » Pastorale

PASTORALA LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2011(Dr. Timotei Seviciu)
† TIMOTEI

ARHIEPISCOP AL ARADULUI

ÎNNOIRE ŞI ÎNCUNUNARE

 

PASTORALĂ LA ÎNVIEREA DOMNULUI

2011

† TIMOTEI

DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL EPARHIEI ARADULUI

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos

HRISTOS A ÎNVIAT!

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

Răspunsul la vestirea praznicului îl dă cu adevărat fiecare creştin nu doar în virtutea datinii, ci din convingerea lăuntrică hrănită mereu cu smerită cugetare, rugăciune şi lucrare duhovnicească prin post însoţit de fapte bune sau întregul şir al virtuţilor. După cum ştim răstimpul Paresimilor este cel mai potrivit ca durată şi intensitate de trăire duhovnicească pentru a înlesni răspunsul amintit, care este de fapt cel al vieţii noastre înălţată prin învierea Mântuitorului. În chip obişnuit vremea de postire a rămas în rânduiala bisericească ca una pentru deprinderea învăţăturii şi trăirii conformă Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii. Cu osebire se stăruie asupra celor privitoare la Sfintele Taine ale Bisericii în număr de şapte; dintre care doar Botezul ca poartă de intrare la celelalte este menţionat în Crezul nostru ortodox. Desigur că fiecare dintre ele îşi are propria însemnătate pentru câte o lucrare a Bisericii în unitate cu celelalte, şi anume întărire în starea de har dobândită prin miruire, iertare şi desăvârşire prin mărturisire, comuniune cu Mântuitorul prin Sfânta Împărtăşanie, însănătoşire trupească şi sufletească prin Sfântul Maslu, continuă înălţare a vieţii familiale prin Cununie sau consacrare totală pentru cele sfinte prin Taina Preoţiei, toate  săvârşindu-se în legătura Sfintei Liturghii, centrul însuşi al trăirii noastre în Hristos. Iar dacă Botezul reprezintă începutul acestei trăiri, Sfânta Taină a Nunţii este chezăşie pentru viaţa unitară de familie în Biserică. Această realitate a avut-o în vedere conducerea Bisericii noastre, când a proclamat anul acesta pe întreaga Patriarhie Română ca omagial pentru Taina Sfântului Botez şi a Sfintei Cununii. Aceasta înseamnă o adâncire în înţelegerea sau simţirea noastră cu minte şi inimă, a celor ce Biserica lucrează prin aceste două Sfinte Taine pentru slava ei, deosebi în lumina praznicului Învierii Domnului.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

În cugetarea de acum despre Sfintele Taine arătate pricina legării lor laolaltă am găsi-o şi în faptul că Botezul înseamnă ştergerea păcatului strămoşesc de odinioară făcut de Adam şi Eva în Rai, care au reprezentat şi prima familie cu binecuvântarea lui Dumnezeu. De menţionat că prin mândrie, omul ieşit din mâinile Creatorului, în cele două alcătuiri bărbat şi femeie, a călcat porunca ascultării de Dumnezeu. Ori, atât Botezul, cât şi Cununia reprezintă un semn al vieţii, purificării, reînnoirii şi propăşirii spirituale, al împăcării şi comuniunii cu Dumnezeu. Încă dintru început, circumciziunea din Legea Veche, ca prefigurare a Botezului creştin, a însemnat consacrarea noului născut slujirii lui Dumnezeu, iar căsătoria devenea un simbol al unirii între Dumnezeu şi poporul Său[1]. Cei botezaţi, primind şi Taina Cununiei, mărturisesc fidelitatea până la jertfa unuia pentru celălalt, istoria însăşi găsind în acest cadru exemple dintre cele mai înălţătoare. Prin Botez omul este pus într-o relaţie directă cu Hristos şi numai indirect într-o relaţie de slujire şi cu ceilalţi oameni, pe când prin Taina Nunţii omul e pus în primul rând într-o legătură strânsă cu aproapele său. Căsătoria impune realizarea virtuţilor ca roade ale conlucrării lor cu harul, sau ca forme ale sfinţirii lor într-o relaţie neîntreruptă şi intensă de o înălţime care determină în sensul bun celelalte legături ale omului în societate. Se vădeşte aci faptul că persoana se realizează în comuniune, ea şi comuniunea fiind doi poli inseparabili[2]. Completându-se reciproc, Adam şi Eva reprezintă omul deplin, o unitate completă, chip al lui Dumnezeu. Crearea Evei din Adam înseamnă că ea a fost cuprinsă virtual în cel dintâi om şi înainte de aducerea ei distinctă la existenţă. Ea a fost în Adam nu ca ceva identic cu el, nefiind deci rezultatul unei simple dezvoltări a lui... Mântuitorul, la nunta de la Cana Galileii, săvârşind cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire, vrea să arate că începe înălţarea vieţii omeneşti în ordinea harului, de la întărirea şi înălţarea căsătoriei[3]. În modul acesta Taina unirii indisolubile între un bărbat şi o femeie, care se spiritualizează într-o tot mai mare comuniune este Taină în Hristos. Unirea lor în Hristos este o Biserică mică, sau o parte a Bisericii, un chip tainic al Bisericii, după cum arată Sfântul Ioan Gură de Aur. Căci şi Sfântul Apostol Pavel spune: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi în Biserică”[4]. În legătură cu aceasta un mare teolog subliniază că persoana poate fi însemnată numai într-o absolut valoroasă comuniune, deşi nu se poate spune că persoana precede comuniunii, sau comuniunea, persoanei[5]. Raportul dintre ele reiese mai lămurit din învăţătura despre Sfintele Taine, îndeosebi a Botezului şi a Cununiei. Adică, se poate vedea că forma de existenţă personală este una de fiinţare în comuniune, în care fiecare creşte, pe măsură ce se dăruieşte şi potrivit darului primit. În continuarea celor menţionate, acelaşi teolog invocat subliniază că „ridicarea din moarte a omului vechi, a celui ce se botează, la starea de viaţă adevărată, a omului nou, în relaţie personală de răspundere cu Hristos, e o ridicare la activarea concretă a acestei răspunderi în raporturile cu ceilalţi oameni şi, în mod deosebit, faţă de comunitatea celor care constituie Biserica, Trupul comunitar al Domnului”[6]. Mântuitorul a instituit Botezul ca Taină înainte de Înălţarea Sa la cer, pentru că îşi trăgea harul şi puterea iertătoare din Sângele Jertfei Lui de pe cruce.  De aceea, abia după Învierea Sa, dă poruncă apostolilor, „mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, precizând că „cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi”[7]. El se săvârşeşte prin afundarea de trei ori în apă, în numele Sfintei Treimi, însemnând moartea noastră pentru păcat, apoi îngroparea împreună cu Hristos în moarte, prin Botez, şi învierea împreună cu El la o viaţă nouă[8]. Prin el adeverim cuvintele apostolului neamurilor: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”[9]. Cu privire la Cununie pe lângă sensul propriu al înţelesului  e potrivit a afla şi cel figurat, în care Noul Testament vorbeşte de Nunta fiului de împărat, a Mirelui sau a Mielului, cu Mireasa pregătită Lui, adică Biserica şi la care participă şi se bucură îngerii şi sfinţii[10]. Tot metaforic Sfânta Evanghelie vorbeşte despre „casa nunţii”, „fiii nunţii” sau „prietenii Mirelui”, care se referă la ucenicii Domnului, iar în sens mai larg la toţi invitaţii sau nuntaşii, participanţi la unirea tainică dintre Mirele-Hristos şi Biserica-Mireasă, ce cuprinde spiritual pe cei ce sunt readuşi în situaţia de fii ai lui Dumnezeu, prin Botezul în moartea şi învierea Fiului Său[11]. Sfântul Ioan Gură de Aur, referindu-se la acestea se întreabă: „pentru ce Hristos a vorbit aici de nuntă? Răspunsul fiind: ca să cunoşti câtă grijă are Dumnezeu de noi, cât de mult ne doreşte; câtă strălucire au cele din împărăţia Sa; că acolo nimic nu este trist, nimic dureros, ci toate sunt pline de bucurie duhovnicească. De aceea şi Ioan Botezătorul îl numeşte pe Hristos Mire, de aceea şi Pavel spune: ”că v-am logodit unui singur bărbat”... Hristos a vorbit şi de învierea Sa, că mai înainte vorbise de moartea Sa, şi arată că după moartea Sa este nunta şi atunci este Mire”[12]. Şi imnografia  glăsuieşte în acelaşi sens, ca de pildă întrebarea Maicii Domnului pe drumul Crucii: „Unde mergi, Fiule? Pentru ce faci această călătorie grabnică? Au doară este iarăşi altă nuntă în Cana şi într-acolo Te grăbeşti acum ca să le mai faci lor vin din apă?...”[13] sau vestirea Învierii: „Veseleşte-te, saltă şi te bucură, Ierusalime,  pe Împăratul-Hristos văzându-L ca pe un Mire ieşind din mormânt”[14]. Încă în întâmpinarea sărbătorii se face apel la trezirea conştiinţei prin cântarea: „Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednic este iarăşi cea pe care o va afla lenevindu-se”[15]. Şir de suflete alese au răspuns de milenii mesajului nunţii tainice din parabola celor zece fecioare prin cuvinte ca acestea: „Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine...”[16] În ceea ce priveşte iconografia Praznicului, aşa cum se ştie, pune într-un prim-plan coborârea la iad a Mântuitorului, eliberând pe Adam şi Eva şi ceata drepţilor.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Am oprit asupra celor două Sfinte Taine a căror lucrare prin înnoire şi încununare se leagă într-un mod fericit de două momente de seamă ale vieţii omeneşti: naşterea şi căsătoria, privind deci persoana şi societatea. Poporul nostru a cultivat continuu cu prilejurile menţionate obiceiurile străvechi, iar prin sfintele sărbători a dat acestora o semnificaţie aleasă, mai ales pentru tineret şi familie. Anul acesta, prin apropierea datei de sărbătorire a Sfintelor Paşti şi a Sfântului Mucenic Gheorghe, ocrotitor spiritual al tinerilor, familiilor şi ţărilor, în numele Crucii Domnului Înviat, faptul reiese cu prisosinţă. Drept aceea, ţinând întocmai obiceiul pământului şi rânduiala Bisericii şi dorind unul altuia toată îndestularea darurilor Praznicului, fiecare trebuie să înnoiască şi să încununeze prin virtuţi făgăduinţele de la Sfintele Taine, pecetluite în numele Sfintei Treimi, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Al vostru de tot binele doritor,

† TIMOTEI

A R H I E P I S C O P  ÎNSEMNARE: Această Pastorală cu nr. 700 / 2011, având titlul „Înnoire şi încununare” se va citi în fiecare biserică parohială sau mănăstirească la Sfânta Liturghie din prima zi, iar în filii a doua zi de Paşti

[1] Adrian Agachi, Căsătoria în Legea Veche; Precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra, în „Lumina” V (2011), seria II, nr. 62 (1866),  p. 11 şi  nr. 74 (1878), p. 11; Pr. Victor Aga, Simbolica biblică şi creştină, Timişoara, 1935, pp. 39, 66, 85; Marguerite Chevalier, Bapteme, Alexandre Volguines, Circoncision, Pierre Grison, Mariage, în Dictionnaire des Symboles, Paris, 1969, pp. 92, 492, 211.

[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Bucureşti, 1978, vol. III, p. 176-177, 180;

[3] Idem, pp. 179, 183;

[4] Idem, p. 188, cf. P.G. 62, 387; Efeseni 5, 32;

[5] Idem, p.193;

[6] Ibidem, p. 56 – 59;

[7] Matei 28, 19 şi Marcu 16, 16; cf. Pr. Dr. Ioan Mircea, Dicţionar al Noului Testament, Bucureşti, 1984, p. 64;

[8] Idem, cf. Romani 6, 3 – 10;

[9] Galateni 3, 27;

[10] Pr. Dr. Ioan Mircea, o.c., p. 339, cf. Matei 25, 1-10; Efeseni 5, 25 – 27; Apocalipsa 19, 1 – 10;

[11] Ibidem, cf. Matei 22, 10; 9, 15; Luca 5, 34; Marcu 2, 19;

[12] Omilia LXIX, în Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a III-a, Omilii la Matei, în Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, vol. 23, trad. Pr. D. Fecioru, Bucureşti, 1994, I, p. 792;

[13] Slujba Sfintelor Patimi, Denia din Joia Mare, Icosul;

[14] Slujba Învierii, Stihira Paştilor II;

[15] Troparul Deniei Duminicii Floriilor;

[16] Troparul la o Sfântă Muceniţă;

Ultima actualizare (Joi, 14 Aprilie 2011 08:52)
Category: Pastorale | Added by: teologie (2011-05-22)
Views: 234 | Tags: pasti Timotei Seviciu 2011, pastorala Timotei Seviciu 2011, pasti 2011, pastorala 2011, timotei seviciu | Rating: 0.0/0
Total comments: 0
Only registered users can add comments.
[ Sign Up | Log In ]
Site menu
Log In
Search
Site friends
Link exchange

Scheme electronice

Statistics

Total online: 1
Guests: 1
Users: 0
Copyright MyCorp © 2020