Focul cel ceresc incalzeste inima si lumineaza mintea - Pastorala de Pasti 2010 a IPS Andrei al Alba Iuliei
† A N D R E I ,
Din harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Alba-Iuliei,
preacucernicului cler,
preacuviosului cin monahal si iubitilor credinciosi,
urarea ca Hristos Cel inviat din morti
sa va incalzeasca inimile si sa va lumineze mintile!
Iubiti frati si surori,
Plini de tristete, cu inima indurerata,
cu sufletul rece si cu mintea intunecata, Luca si Cleopa mergeau in ziua
de Pasti „la un sat care era departe de Ierusalim, ca la saizeci de
stadii, al carui nume era Emaus” (Luca 24,13).
Erau marcati si daramati de Patimile la care fusese supus Invatatorul
lor. Cel ce le sadise in suflet nadejdea in nemurire si intr-o Imparatie
Vesnica a fost rastignit ca marii facatori de rele si zacea in mormant
de trei zile.
Zvonurile aduse de niste femei pioase ca nu L-au gasit pe Domnul Hristos
in mormant, ca ingerii le-ar fi spus ca a inviat, nu i-au convins. Erau
mai dezorientati si mai tristi ca oricand. Pentru ca duhul intristarii
paralizeaza toate puterile sufletului. "Precum molia roade haina si
caria lemnul, asa intristarea distruge sufletul omului”.
Si iata ca „pe cale” li se alatura un calator. Era Hristos Cel inviat,
dar ei nu-L recunosteau. Calatorul cel Strain a intrat in vorba cu ei:
„«Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbati unul cu altul in drumul
vostru?» Iar ei s-au oprit, cuprinsi de intristare” (Luca 24, 17).
Intrigati ca Strainul nu stie tragedia ce s-a petrecut la Ierusalim,
I-au relatat cu lux de amanunte patimirea Domnului Iisus Hristos,
concluzionand: „Noi nadajduiam ca El este Cel Ce avea sa izbaveasca pe
Israel; si, cu toate acestea, astazi este a treia zi de cand s-au
petrecut acestea” (Luca 24, 21).
Strainul, cu rabdare, intemeindu-Se pe Scripturi, i-a incredintat ca
toate acestea trebuiau sa se intample. Si a incheiat dojenindu-i cu
bunatate: „O, nepriceputilor si zabavnici cu inima ca sa credeti toate
cate au spus proorocii! Nu trebuia, oare, ca Hristos sa patimeasca
acestea si sa intre in slava Sa?” (Luca 24, 25-26).
Intr-acestea au ajuns la Emaus. Strainul se facea ca vrea sa-si continue
drumul. Cei doi L-au rugat staruitor: „Ramai cu noi, ca este spre seara
si s-a plecat ziua” (Luca 24, 29). Asezandu-se la masa, dintr-o data,
Strainul a inceput Liturghia. "Luand El painea, a binecuvantat si
frangand, le-a dat lor. Si s-au deschis ochii lor si L-au cunoscut; si
El S-a facut nevazut de ei” (Luca 24, 30-31).
Pe cand se cuminecau, harul Duhului Sfant, focul cel ceresc, energia
dumnezeiasca cea necreata, le-a incalzit inima si le-a luminat mintea.
Ochii mintii s-au deschis, L-au recunoscut pe Hristos, si toata
tristetea si raceala ce-i cuprinsese au disparut. Erau fericiti ca
Hristos a inviat.
Iubiti credinciosi,
Traim intr-o lume incarcata de tristete.
Incercarile prin care trec oamenii ii fac insensibili la cele
spirituale, pentru ca ei se izbesc de multe necazuri materiale si de
boli, care le racesc inima. Pe deasupra, obsedati de rezolvarea
problemelor zilnice, li se intuneca mintea si nu mai au un orizont
duhovnicesc care sa le permita sa-L vada pe Hristos.
Miile de oameni ramasi fara loc de munca, cu venituri modeste care nu le
permit un trai decent si cresterea fireasca a copiilor, ne determina sa
ne intrebam daca nu mergem inspre prabusire?
Satele noastre, leaganul vietii spirituale si locul unde s-au plamadit
traditiile, imbatranesc si se prabusesc. Sporul demografic este negativ,
inmormantari multe, boteze si cununii putine si, meditand la aceasta
realitate, suntem cuprinsi de tristete.
Milioane de romani, pentru a-si castiga painea cea de toate zilele si a
razbi asupra saraciei, au emigrat in tarile apusene. Golul lasat in
Romania este imens, iar vitalitatea neamului slabeste. Si aceasta
realitate n-ar fi asa de tragica daca, dupa ce isi vor realiza o
situatie, s-ar intoarce acasa. Dar oare se vor intoarce? Poate in parte.
Si peste toate incercarile a venit si aceasta prapadita criza economica
care a blocat timida redresare a tarii. Asa cum este, aceasta criza va
fi depasita, dar oare nu va lasa in urma ei si o criza spirituala ?
In contextul acestei realitati, cand doi crestini se intalnesc, precum
Luca si Cleopa, incep sa-si depene toate necazurile si sunt plini de
intristare.
Dreptmaritori crestini,
In mijlocul oamenilor tristi si
deznadajduiti apare El, Strainul inviat din morti, si le spune: „In lume
necazuri veti avea, dar indrazniti. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33).
Din nefericire, oamenii au ochii inchisi ca sa nu-L cunoasca.
Sfantul Apostol Petru, convins de dumnezeirea lui Hristos si de faptul
ca El ne va darui tuturor invierea din morti, ne zice: „Iubitilor, nu va
mirati de focul aprins intre voi spre ispitire, ca si cand vi s-ar
intampla ceva strain. Ci, intrucat sunteti partasi la suferintele lui
Hristos, bucurati-va, pentru ca si la aratarea slavei Lui sa va bucurati
cu bucurie mare” (1 Petru 4, 12-13).
O maxima din Pateric ne spune ca „stejarul de nu va fi clatinat de
vanturi, nici nu va creste, nici radacina nu va slobozi. Asa si
crestinul: de nu va patimi si nu va rabda, nu poate sa fie ostas al lui
Hristos.”
Citim in cartea „Urmarea lui Hristos” ca necazurile „sunt foarte
folositoare, desi sunt grele si chinuitoare, fiindca printr-insele omul
se smereste, se curata si se intareste.”
Este adevarat ca uneori necazurile sunt asa de mari incat omul nu le mai
poate duce. Puterile lui sufletesti si trupesti ajung la epuizare.
Frica de prabusire si de neant il duc la deznadejde. Nici o putere
omeneasca nu mai poate face fata luptei.
Intr-o asemenea situatie ajunsese, in veacul trecut, Sfantul Siluan
Athonitul. Era la capatul puterilor si, cu ultimele resurse, sezand
deznadajduit in chilie, a strigat: „Doamne, esti de neinduplecat!” A
simtit apoi cum se afunda in intunericul si zbuciumul iadului.
Cu ultimele puteri s-a dus la Vecernie si dintr-o data, in dreapta
usilor imparatesti, „Domnul i S-a aratat in chip de neinteles si
intreaga sa faptura, pana si trupul insusi i s-au umplut de focul
harului Sfantului Duh, acel foc pe care Domnul l-a pogorat pe pamant la
venirea Sa.” Trecea prin stari asemanatoare cu Luca si cu Cleopa.
Sfantul Siluan n-a fost in stare sa relateze starea de fericire in care
se gasea atunci. Domnul Hristos avea o privire atat de blanda si de
buna, revarsand atata iubire si bucurie, incat va ramane marcat de
aceasta pentru intreaga viata.
Iubiti frati si surori,
Adeseori si noi suntem tristi si
deznadajduiti, inima ne e sloi de gheata, iar mintea ni se intuneca. Din
noianul problemelor si necazurilor nu vedem nici o iesire. Cine ne
poate scoate din aceasta stare? Numai Hristos Cel inviat, cum a facut-o
cu Luca si Cleopa. El nu poate sa te stie prabusit si mort sufleteste,
mocnind intr-o viata intunecata si fara orizont, si sa nu intervina.
El doreste sa ne revigoreze, sa ne aprinda inima si sa ne lumineze
mintea, sa ne faca entuziasti in trairea noastra crestina. Acest
entuziasm crestin, si numai acesta, va mai putea reabilita omenirea. Din
pacate, ne-am obisnuit cu mediocritatea spirituala, ne-am obisnuit sa
traim chirciti si refuzam oferta Lui. Ne-am obisnuit sa trandavim, sa-L
respingem, sa-L rastignim.
Hristos ne plimba viata intre flacari de har, ca sa ne aprindem, iar
Biserica reazema drumurile pe troite ca sa ne molipsim viata de
sfintenia Lui si sa-L auzim graindu-ne de pe cruce: „In lume necazuri
veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea!” (Ioan 16,33).
Hristos este „foc” si „lumina”. Atunci cand sufletul ne este inghetat de
ispitele celui rau si de necazurile vietii, iar mintea intunecata de
ganduri, El poate topi gheata si poate lumina mintea. Important este sa
ne apropiem de El si El va revarsa in noi focul Duhului Sfant.
„Adevarata tinta a vietii crestinesti, spune Sfantul Serafim de Sarov,
consta in a primi Duhul Sfant. Rugaciunea, postul, privegherea,
milosteniile si toate celelalte fapte bune facute in numele lui Hristos,
nu sunt decat mijloace pentru a primi Duh Sfant”.
Iubiti credinciosi,
Cel mai important mijloc, insa, pentru a
primi Duh Sfant este participarea la Sfanta Liturghie. Domnul Hristos
si-a exprimat limpede scopul de a-i scoate pe oameni din amortire si
mediocritate: „Foc am venit sa arunc pe pamant si cat as vrea sa fie
acum aprins!” (Luca 12, 49). Abia la Sfanta Liturghie Luca si Cleopa
L-au recunoscut pe Hristos Cel inviat. Aici li s-a incalzit inima, li
s-a luminat mintea si li s-au deschis ochii ca sa-L vada pe Hristos. De
fapt, El le-a topit gheata din suflet si le-a deschis ochii cu ajutorul
harului Sfantului Duh.
Cand ne pregatim pentru Sfanta Liturghie si citim canonul pentru
Impartasanie, zicem: „Foc si lumina sa-mi fie mie primirea preacuratelor
si de viata facatoarelor Tale Taine, Mantuitorule, arzand neghina
pacatelor si luminandu-ma peste tot, spre cuvantarea lui Dumnezeu cea
adevarata.” Iar, mai apoi, repetam: „Ca focul si ca lumina sa-mi fie mie
Trupul si Sangele Tau cel scump, Mantuitorul meu, arzand materia
pacatului si mistuind spinii patimilor si luminandu-ma tot pe mine, cel
ce ma inchin Dumnezeirii Tale. ”
Sfantul Simeon Noul Teolog, care a avut experienta focului celui sfant,
in „Imnele iubirii dumnezeiesti” este coplesit de bunatatea lui Dumnezeu
si exclama: „Cum esti izvor de foc, / Cum esti si apa racoritoare, /
Cum si arzi si indulcesti, / ...Cum faci dumnezei pe oameni, / Cum faci
intunericul lumina, / Cum ridici pe cei din iad, / Cum faci pe muritori
nestricaciosi?”
Celui pregatit pentru Sfanta Liturghie Hristos ii aprinde inima si-i
lumineaza mintea, facandu-l partas dumnezeiestii firi. Inainte „cu
aproape 80 de ani, Parintele Ignatie Duhovnicul, de la Schitul «Sfanta
Ana», slujea protos intre ceilalti preoti slujitori, la o Sfanta
Liturghie. Ceilalti preoti au observat chipul Parintelui Ignatie
schimbat, stralucitor si scaldat de harul dumnezeiesc, ca fata unui
inger. S-a apropiat momentul infricosator al prefacerii si toti
slujitorii si calugarii din acea bisericuta a pustiului au trait langa
luminatul parinte Ignatie minunea Sfintei Liturghii.”
Sfantul Nicolae Cabasila ne spune si cum lucreaza in noi Sfanta
Cuminecatura: „Painea vietii schimba, preface si umple de viata pe cel
ce se impartaseste, pentru ca, intrand pana in creieri si in inima, prin
aceasta Paine ne miscam si vietuim, ca una care singura are viata intru
sine. Ca sa ne arate ca El nu ne face partasi la o viata de saturare
trupeasca, ci ne da din insasi fiinta Sa, intocmai dupa cum si inima si
capul trimit din ele insele viata madularelor, de aceea S-a numit pe
Sine Mantuitorul «Painea ce vie» si zice ca «Cel ce mananca trupul Meu
si bea sangele Meu are viata vesnica». ”
Este de neinteles cum, la Liturghia celei mai mari sarbatori crestine,
Sarbatoarea Pastilor, exista parohii in care nu se impartaseste nimeni.
Postul le-a oferit crestinilor posibilitatea de a se pregati, iar la
Pasti il aud pe Sfantul Ioan Gura de Aur zicandu-le: "Masa este plina,
ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati
toti din ospatul credintei. ”
Dorindu-va Sarbatorile Pastilor cu multa bucurie, "Ospatul Credintei” cu
tihna, va imbratiseaza cu dragoste sfanta si va zice: "Hristos a
inviat! ”
† A N D R E I,
|
