Scrisoare Pastorala la Praznicul Nasterii Domnului la anul mantuirii 2010
† SILUAN Din mila lui Dumnezeu episcopul de-Dumnezeu-pazitei Episcopii Ortodoxe Romane a Italiei,
Preacuviosilor si Preacucernicilor Clerici, Preacuviosului Cin Monahal si poporului celui binecredincios din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei, Har voua si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhieresti si parintesti binecuvantari!
Preacuvioase Parinte, Preacucernice Parinte, Iubiti Credinciosi,
Iata-ne ajunsi din nou, din mila lui Dumnezeu, dupa perioada
pregatitoare a Postului, la slavitul Praznic al Nasterii dupa trup a
Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Daca odinioara Domnul se nastea in loc nepregatit si nepotrivit pentru
maretia si pentru Dumnezeirea Sa, intr-o pestera unde se adaposteau
animalele, El se naste astazi iarasi indeosebi pentru fiecare dintre cei
care L-am primit prin Sfantul Botez si i-am fagaduit credinta si
inchinare. El vine la fiecare dintre noi, ca un smerit slujitor,
imbracandu-Se in „haina trupului”, Dumnezeu fiind, pentru a ne innoi
„haina” cea cu care ne-a imbracat la Botez, asa cum ne aminteste una
dintre cantarile inaintepraznuirii:
„Hristos vine de bunavoie ca sa-i slujeasca lui Adam celui ce saracise,
cu al carui chip acum se imbraca Ziditorul cel bogat cu Dumnezeirea,
daruindu-i, ca un milostiv, innoire si nastere din nou”[1].
Iata adevarata bogatie si adevaratul dar pe care ni-l aduce Nasterea
Domnului! Bogatia dumnezeirii vine sa ni se dea in schimbul saraciei
noastre, innoind firea noastra cea atat de inclinata spre a cauta si a
dobandi bogatia cea pieritoare a lumii acesteia. De aceea, alta cantare a
inaintepraznuirii ne indeamna zicand:
„Suflete si inima, gatiti-va intrarea, cu bucurie si cu toata frica! Ca
acum vine la usa Imparatul cel fara-de-inceput, ca sa ia inceput ca un
om, sub ani, innoind firea cea cazuta din Eden, ca un Dumnezeu de oameni
iubitor”![2]
Dumnezeul nostru a randuit asadar, in intelepciunea si in iubirea Sa
pentru noi, ca fiecare dintre cei care „L-am primit si am crezut intru
numele Lui”[3] sa ne putem bucura, in bucata de timp cat ne este randuit
sa vietuim pe pamant, de acelasi „har peste har”[4] de care s-au
bucurat cei care au fost contemporani cu nasterea Sa. De aceea
astazi„neapropiatul Dumnezeu, apropiat facandu-Se mie, din milostivire,
vine de bunavoie sa Se nasca cu trup, ca un om, in cetatea Betleemului,
din tanara Fecioara...[5] De aceea se cuvine, ca raspuns la aceasta mare
bunavoire, sa ne pregatim launtric – nu numai facand curatenie in casa!
– si „sa ne grabim a-L intampina – pe Domnul - cu priviri senine si cu
fapte curate si sa ne pregatim cu duhul a primi acum pe Cel ce vine
intru ale Sale, precum a binevoit; pentru ca Cel ce se naste in Betleem,
sa ne readuca in Eden pe noi cei instrainati cu felul nostru de
viata”.[6]
Asadar Dumnezeu se intrupeaza, pogorandu-se din inaltimea imparatiei
Sale, pentru a ne reaseza intru cele pentru care l-a facut pe Om si
pentru a ne reda constiinta apartenentei la Rai de la care lumea in care
traim s-a indepartat atat de mult, reusind sa ne contamineze de aceasta
constiința si pe noi cei deveniti „fiii lui Dumnezeu”[7] prin Botez.
Prin urmare Dumnezeu nu asteapta de la noi si din ale noastre puteri
„innoirea” vietii si revenirea la obarsia vietii celei adevarate la care
ne-a altoit prin Botez, ci El Insusi a venit si vine la noi, aducand
„pre pamant pace si intru oameni bunavoire”[8] si aratandu-ne calea pe
care sa mergem pentru a ne face impreuna-mostenitori cu El. Aceasta este
porunca iubirii, fata de El si fata de aproapele, asa cum si El ne-a
iubit si ne iubeste pe noi[9]. De aceea ne indeamna cantarea, zicand:
„De legea dragostei tinandu-ne, duhul iubirii de frati sa-l primim; unul
cu altul pace avand si una impreuna-cugetand; ca Stapanul pacii,
Hristos, vine sa impace toate”...[10]
Iata un altul dintre darurile pe care Nasterea Domnului ni le aduce! De
aceea bun si cuvenit lucru este ca si noi, la randu-ne, sa ne intoarcem,
fie si putin, de la grijile si de la preocuparile noastre lumesti si sa
ne indreptam gandul catre Cel care vine la noi, Prunc fara de prihana
si smerit si, din inima noastra, sa-I aducem dar de gand si de cugetare
sincera, urmand indemnului de la slujba din ajun:
„Sa mergem toti unde Se naste Hristos, avand in minte steaua credintei;
si mergand acolo cu gandul, sa-L intampinam; ca in Betleemul Iudeii Il
vom vedea pe Dansul nascandu-Se; si sa-I aducem Lui cu vrednicie daruri
faptele cele bune”![11]
Vremurile de incercare si de lipsuri prin care trecem constituie un
prilej foarte potrivit pentru a redescoperi bucuria si folosul unei
fapte bune. Si Domnul Hristos ne asigura ca El Insusi primeste tot ce
facem fata de cel de langa noi, zicand: „tot ce ati facut unuia dintre
acestia mai mici ai Mei, Mie Mi-ati facut”.[12]
Va indemnam asadar sa nu pierdeti aceasta binecuvantata ocazie si sa
bucurati pe unul dintre acestia „mai mici” ai Domnului si care este
lipsit, punand si in mana copiilor dumneavoastra darul pe care il
faceti, pentru a-i invata de pe acum marinimia si milostivirea!
Bucuria acestui Praznic este sporita si de faptul ca, prin jertfelnicia
si darnicia dumneavoastra, Episcopia noastra a putut face astfel incat
peste 120 de copii si tineri din Romania sa se bucure astazi, impreuna
cu familiile lor, de un dar de Craciun si sa poata avea un sprijin lunar
pe toata perioada anului scolar in curs. Sa fim deplin incredintati ca
Insusi Domnul Hristos Cel nascut in iesle si Maica Sa Preacurata se
bucura de aceasta, primind in cer marinimia si iubirea frateasca a celor
care jertfiti din ceea ce dobanditi prin sudoarea fruntii, pentru mai
binele celor lipsiti. Doar in felul acesta, implinind dragostea
evanghelica, putem duce la buna indeplinirea fagaduintele date in numele
nostru, de nasi, la Botez.
Biserica noastra, sesizand importanta vitala a constientizarii darurilor
primite la Botez si a indatoririlor crestinesti care le corespund,
precum si rolul pe care familia crestina il are in insusirea, in
trairea, in pastrarea si in transmiterea lor mai departe, a decis, prin
hotararea Sfantului Sinod, sa declare anul 2011 ca An Omagial al
Sfantului Botez si al Sfintei Cununii.
De aceea, in aceasta zi de Praznic Luminos, va indemnam la a lua aminte
la minunatul Dar al credintei in Cel care S-a pogorat din sanul Sfintei
Treimi pentru a ne imbogati pe noi cei saraci in Duh si a ne imbraca, pe
noi cei dezgoliti de Har, cu insesi dumnezeirea Lui, Dar pentru care
inaintasii nostri au patimit uneori pana la sange si fata de care avem
marea responsabilitate de a-l preda miilor de prunci care se boteaza an
de an in parohiile noastre din Italia.
In sfarsit, sa ne largim cu totii inima la acest Praznic binecuvantat,
pentru a primi in ea, spre neobosita mijlocire inaintea lui Dumnezeu, pe
toti fratii si surorile noastre, tineri sau varstnici, parinti sau
copii, de aproape sau de departe care sunt bantuiti de necredinta si pe
toti cei aflati in neputinte si in boli trupesti sau sufletesti; pe cei
aflati in inchisori, sau care sunt in amara robie a omului sau a
patimilor; pe cei insingurati sau parasiti, pe cei pribegi prin Italia
si prin lumea intreaga si care sufera de foame, de sete sau de frig, sau
sunt descurajati sau deznadajduiti; pe cei aflati in certuri sau in
judecati sau care sunt dezbinati; pe cei pe care i-am ranit cu voie sau
fara de voie sau care s-au smintit de noi, si pe Tot Omul care, asemenea
fiecaruia dintre noi, se straduieste sa lupte lupta cea buna
crestineasca, cazand si iarasi ridicandu-se, cu rabdatoare nadejde in
biruinta impotriva inselaciunii veacului acestuia si in mantuire, prin
harul Celui de sus.
Cu aceste ganduri, doresc sa va fac tuturor cele mai calduroase urari de
pace, de sanatate si de bucurie alaturi de intreaga familie si de toti
cei dragi, iar Anul Nou care vine, sa va aduca spor in credinta si in
nadejdea de mai bine si sa va randuiasca toate cele de trebuinta,
umplandu-va casele „cu grau, cu vin si cu unt-de-lemn”, pentru a putea
darui si celor lipsiti! Al vostru, inaintea lui Dumnezeu, parinte si mijlocitor si de tot binele cel spre mantuire doritor,
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei
Data in Resedinta noastra de la Roma, la Praznicul Nasterii Domnului, astazi 25 Decembrie, la anul mantuirii 2010 ________________________________________ [1] Cantarea 1, Pavecernita, 20 dec.
[2] Luminanda, Utrenie, 22 dec.
[3] Cf. Ioan 1, 12
[4] Cf. Ioan, 1, 16
[5] Sedealna, Utrenie, 21 dec.
[6] Stihira, Vecernie, 22 dec.
[7] Cf. Ioan, 1, 12
[8] Cf. Luca 2, 14
[9] Cf Ioan 13, 34 [10] Cantarea a 8-a, Canon Pavecernita, 22 dec. [11] Stihira, Laude, Utrenie, 24 dec.
[12] Cf. Matei 25, 40
despre dreapta credinta ortodoxa
, yoga , vrajitorie , secte , reincarnare
, parapsihologie , moarte , suflet , biserica, ortodoxa ,romana, calendar, crestin, ortodox,
parintele, Cleopa ,vietile, sfintilor, icoane,
biblia, evanghelia, Dumnezeu , vocea
evangheliei ,masonerie, casatorie ,nunta, tantra, ,reincarnare,
eros ,tantrice ,yoghin, yogaesoteric,
, alchimia ,astrologie, horoscop, korosi , evanghelica
,sfarsitul lumii , taina cununuei ,curatirea de patimi, crestin ortodox, paginiortodoxe, viata, sfantul, sf., despre,
Romania ,predici ,crestine, romaneste
,textul ,sfanta ,scriptura, online, download
,biblice ,spre, cer
radio ,crestinism ortodox,
biserici, mp3 ,muzica ,bizantina ,slujbe,
curatirea, patimi ,crestinism, ministru,
stefan cel mare, manastirea putna, sihastria, sambata, manastiri,
parintele staniloae, arsenie boca, papacioc, cleopa, ioanichie, sofian,Despre
dreapta credintaortodoxa ,
yoga , vrajitorie , secte , reincarnare
, parapsihologie , moarte , Intamplari de necrezut, Calatoria sufletului dupa moarte. Despre puterea mistica a muzicii, Sfaturi ortodoxe, Predici ale Parintelui Cleopa, muzica
bisericeasca gratuit , download colinde , arsenie boca ,
acatistul sfantului ciprian dezlegare farmece
blesteme ,cantece bisericesti romanesti , muzica psaltica , acatist audio
, icoane ,
acatiste
mp3 , predici la inmormantare , muzica
religioasa greceasca , pricesne ortodoxe , rugaciunea braul maicii domnului
, sf stefan
, prohodul domnului mp3 , download muzica
bisericeasca ortodoxa , cantari bisericesti mp3 , mp3 , manastiri
moldova , mihail si gavril , download muzica
psaltica , cantece bisericesti , acatistul sfantului ciprian
, crezul ,
manastiri ,
predici ortodoxe in format mp3 , sfaturi ortodoxe
, moliftele sfantului vasile cel mare , calendar
ortodox 2007 , adrese manastiri , acatiste , sfantul dumitru , poze mormant
boca , acatistul sf ciprian , rugaciuni pt sporul
casei , filme
religioase , byzantion grup de muzica psaltica , viata sf fanurie
, colinde download stefan hrusca , rugaciuni
audio , 15 aprilie 2007 pastele ortodox , manastirea radu
voda , liturghie mp3 , bibliografie stefan cel
mare , manastirea prislop , modele de cruci
ortodoxe , maica domnului , intrarea maicii
domnului in biserica , sfantul mina,
|