Nasterea Domnului - Pastorala Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist
T E O C T I S T DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI, LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI SI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMANE
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL SI DREPTCREDINCIOSILOR CRESTINI, HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU-TATAL, IAR DE LA NOI,
ARHIEREASCA BINECUVANTARE
"Si Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intru noi; si noi am vazut slava Lui ca pe slava Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar". (Ioan 1, 14)
Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare, Dreptmaritori crestini,
Prin acest cuvant pastoral, inchinat Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Taina cea necuprinsa de minte si de cuvant si sarbatoarea imparateasca atat de iubita de poporul nostru, va adresam dintru inceput o seama de chemari, care ne-au mangaiat auzul in zilele postului pregatitor, spre bucuria innoirii si sfintirii legilor firii si a sufletelor dreptmaritorilor crestini. Sa le ascultam, cu emotie, inca o data: "Sa se veseleasca toata faptura, ca, iata, Ziditorul Cel mai inainte de veci Se naste in Betleem, Prunc vazut cu trup, si este infasat in scutece Cel Ce dezleaga, ca un iubitor de oameni, legaturile greselilor noastre". "Tineri, binecuvantati-L, preoti, laudati-L, popoare, preainaltati-L intru toti vecii".
De-a lungul acestui sfant post, pregatitor al bucuriei de sus date, a venirii Domnului "intru ale Sale" (Ioan 1,11), adica la noi, zidirea Lui, in sfintele noastre biserici au rasunat adeseori asemenea chemari si vestiri de bucurie. Prin acestea ni s-a revarsat in suflete bogatia iubirii lui Dumnezeu pentru milostivirea bunatatii Sale, pentru ca "durerile mortii" (Ps. 114, 3) sa fie in sfarsit sterse de bucuria primirii in Imparatia cerurilor si a luminii, a tuturor celor care raspund chemarii lui Dumnezeu. Inspirat de Duhul cel Sfant, Proorocul David vestea, cu multe veacuri inainte, roadele intruparii Domnului Hristos: "Si El i-a mantuit din nevoile lor; L-a trimis pe Cuvantul Sau si El i-a vindecat si i-a izbavit din stricaciunile lor" (Ps. 106, 19-20). Vrand sa lumineze intelegerea iubirii lui Dumnezeu pentru faptura Sa, Sfantul Simeon Noul Teolog talmaceste astfel acest adevar: "Cei intai creati (Adam si Eva), supunandu-se de bunavoie pentru intaia oara vrajmasului si calcand porunca lui Dumnezeu, nu numai ca au pierdut cea mai buna nadejde a lor, aceea de a fi insasi lumina neapusa, ci au fost destinati putrejunii si mortii; ei au cazut desavarsit in intuneric, devenind slujitorii stapanului intunericului...". De aceea, Dumnezeu, iubindu-ne, ne-a cinstit cu darul nepretuit al vietii celei fara de hotar, prin harul Sau, si nu a rabdat sa ne vada lipsiti de binele vietii vesnice, in necurmata umilinta in care ne tinea cel-rau.
Sarguindu-se sa patrunda taina prin care "Cuvantul trup S-a facut" (Ioan 1,14), Sfantul Chiril al Alexandriei ne invata ca aceasta s-a savarsit pentru ca noi sa vedem in acelasi timp "atat rana cat si leacul, pe cel ce boleste si pe Doctor, pe cel alunecat spre moarte si pe Cel ce-l ridica la viata, pe cel biruit de stricaciune si pe Cel ce alunga stricaciunea". Aceste cuvinte adanci, dar in acelasi timp atat de limpezi, vadesc uraciunea inmultirii pacatului si primejdia vietii omenesti fara de Dumnezeu si ne fac sa marturisim cu inima infranta: "Ranile omenirii sunt prea multe si prea mari pentru leacurile noastre. Ne este cu neputinta sa indreptam raul, avem nevoie de Tine ca sa-l indrepti".
Iata, iubitii mei fii duhovnicesti, cum implinirea mantuirii noastre, prin taina intruparii Cuvantului Celui vesnic stralucitor din Dumnezeu Tatal, a fost vestita "prin gura sfintilor Sai profeti din veac" (Luca 1, 70), cu o staruinta si cu o precizie in stare sa risipeasca indoielile oricarei minti luminate de onestitatea libertatii alegerii intre adevar si minciuna, libertate pe care Atotbunul Dumnezeu ne-a sadit-o pentru a sti ca numai adevarul ne va face vii. Sa traim deci implinind adevarul, deoarece Mantuitorul Hristos, nascut in ieslea Betleemului, este "Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 14, 6).
La aceasta dumnezeiasca sarbatoare a mantuitoarei pogorari la noi a "Fiului Celui Preainalt" (Luca 1, 32), Cel Care, dupa cuvantul Psalmistului, a auzit "suspinul celor ferecati" si a venit "sa-i dezlege pe fiii celor omorati" de pacat (Ps. 101, 20), Sfanta noastra Biserica tresalta, chemandu-ne astfel la marea bucurie de obste, a Cerului si a pamantului deopotriva: "Veniti sa ne bucuram intru Domnul, povestind taina ce este de fata. Zidul cel despartitor acum cade; sabia cea de foc se indeparteaza; heruvimul nu mai pazeste pomul vietii; iar eu ma impartasesc din dulceata din rai, de la care m-am indepartat prin neascultare". "Veniti sa ne bucuram", ne cheama Biserica, fiindca de acum, Hristos, Soarele dreptatii, rasarind, chinul intunericului din noi ia sfarsit. De aceea, nu trebuie sa ramanem acoperiti de intunericul nestiintei si al necunoasterii poruncilor lui Dumnezeu, dupa cuvantul Sfantului Ioan Casian: "Daca judecata noastra rataceste in noaptea nestiintei, atunci si gandurile, si faptele noastre, carora le lipseste cantarul dreptei judecati, sunt invaluite in marele intuneric al pacatelor".
Prea cucernici parinti, frati crestini si surori in Domnul,
Inca din pruncia noastra am auzit an de an, cu aceeasi bucurie, la acest maret praznic imparatesc, Troparul Nasterii Domnului, imn bisericesc in care Fiul lui Dumnezeu este numit "Soarele dreptatii", asa cum fusese El aratat mai inainte prin marturia proorocilor. Sfantul Maxim Marturisitorul ne talcuieste aceasta denumire a Mantuitorului nostru, pentru "a fi inteleasa intr-o explicatie mai inalta": "Soare al dreptatii a fost numit Domnul ca facator si desavarsitor al veacurilor, ca inceput si ca sfarsit al tuturor, ca proniator al celor proniate, ca Cel Care umple toate de lumina vesnica, prin nelipsitele trimiteri ale bunatatii Sale".
Luminand, asadar, sufletele noastre prin iubire, "Soarele dreptatii" ne invata sa vietuim in dumnezeiasca dragoste, chemandu-ne sa devenim noi insine lumina, in si pentru lume, purtatori si vestitori ai bunatatii si milostivirii Lui fata de toti si fata de toate. Dar dobandirea acestei inalte stari spirituale - telul vietii fiecarui crestin, rostul fiintarii noastre - nu se face fara voia libera a noastra, fiindca ne spune Sf. Scriptura: "pentru voi, cei ce va temeti de numele Meu, va rasari Soarele dreptatii, si vindecare fi-va in aripile Lui" (Maleahi 4, 2). Iata rodul temerii de Dumnezeu, care ne ajuta sa ajungem la izvorul vindecarii noastre, intru aripile Soarelui dreptatii; intrucat "temere" inseamna si infiorare sfanta, dreapta credinta, evlavie neprefacuta, recunostinta, ascultare si iubire, adeverindu-se cuvantul Sfintei Scripturi ca "celor ce-L iubesc pe Dumnezeu toate li se lucreaza spre bine" (Rom. 8, 28).
Iubiti fii duhovnicesti,
La aceasta sarbatoare, numita din vechime "a luminilor", cand praznuim ivirea in lume a "luminii cunostintei", este dator fiecare dintre noi, crestinii, sa se intrebe cata impartasire are cu aceasta lumina. Fiindca, ne spune Domnul ca acela care umbla in intuneric, adica in pacat, "se impiedica, pentru ca lumina nu este intru el" (Ioan 11,10). Este adevarat, in zilele acestea vedem peste tot sclipind feeric multime de lumini si preocuparea pentru alegerea si oferirea de daruri a inceput demult. S-a dorit ca toate cele din jurul nostru sa fie acum cat mai stralucitor impodobite. Dar toate acestea devin simple desfatari lumesti daca nu reusesc sa ne indrepte mintea si sufletul catre nevoia noastra de luminare launtrica, de curatire de patimi si impodobire cu virtuti si binefaceri, pe care sa le aducem ca smerite daruri Celui pe Care Tatal L-a daruit lumii spre a o mantui. Cel ce se desfata intr-un chip exterior si superficial a pierdut intelesul si folosul cel dainuitor al praznuirii celei mai mari taine: inomenirea lui Dumnezeu pentru noi; a pierdut harul sarbatorii care ii putea aduce pacea dinauntru si dinafara, cu Dumnezeu si cu semenii, si bucuria nefatarnicei iubiri de frati (I Petru 1, 22).
Cunoscand acestea, ne-am putea gandi ca nimeni n-ar fi atat de nepasator cu sine incat sa nu-si doreasca agonisirea "bucuriei celei mari" (Luca 2, 10), vestite de inger in noaptea Nasterii Domnului si impartasite apoi, celor ce cred, de insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat. Si totusi, in jurul nostru observam ca, treptat, parca este uitata bucuria curata - semnul vietii ce palpita in orizontul nemuririi -, fiind inlocuita cu o zgomotoasa si desantata veselie, dimpreuna cu o injositoare cautare a placerilor vremelnice, semne si adieri ale mortii spirituale. Egoismul si bucuria sunt, este adevarat, de neimpacat. Caci cel dintai se hraneste din seva patimilor omului care nu mai vrea sa stie decat de el insusi, in timp ce bucuria se naste din iubirea care, altoita pe iubirea lui Hristos, vrea sa stie de Dumnezeu si de aproapele, care trebuie ajutat atat material cat si spiritual. Cel ce biruieste egoismul isi intoarce privirea spre Iisus si spre aproapele sau. Astfel, viata sa nu va mai fi umbrita de tristete, descurajare sau lipsa de iubire, el va fi intr-o necontenita cautare a oricarui prilej prin care sa fie adusa, intru bucurie, lauda Mantuitorului sau si, totodata, sa fie inlesnita mantuirea celorlalti prin impreuna-purtarea sarcinilor lor (Gal. 6, 2).
Iubiti fii si iubite fiice in Domnul,
Praznuim astazi Nasterea Mantuitorului Hristos, intr-o perioada de cumpana, in care poporul nostru scrie o noua pagina din istoria sa atat de framantata. Acum, cand suntem chemati sa devenim membrii unei Europe unite, din care am facut parte intotdeauna din punct de vedere cultural, social si spiritual, trebuie sa constientizam rolul nostru de purtatori si vestitori ai luminii lui Hristos - "Soarele dreptatii". Suntem datori sa pastram si sa transmitem tuturor, cu bucurie, valorile noastre fiintiale si traditionale, care au stat la temelia plamadirii si cresterii noastre in cultura, unitate si ospitalitate si fata de alti semeni, de alta credinta religioasa. Din pacate, acest amplu proces de integrare, la care participam, este inteles uneori gresit, in sensul unei uniformizari impuse in mod artificial. Iata de ce ne mahnesc unele initiative, straine de testamentul sfant al inaintasilor nostri, cum ar fi cea a indepartarii icoanelor si a simbolurilor religioase din locasurile de invatamant. Intr-o perioada de atat de profunda transformare, copiii si tinerii Romaniei trebuie sa aiba aproape adevaratele noastre modele, pildele vrednice de urmat, care ii pot calauzi in viata, inspirandu-le pretuirea si dragostea fata de nepieritoarele valori ale credintei in Dumnezeu, binelui si frumosului moral, si astfel ii pot indrepta spre lumina cea neinserata. Sa ramanem, iubitii mei, ancorati in valorile care au ajutat acest popor sa dainuie, traversand momente istorice de grea incercare si, mai mult, sa le oferim cu bucurie unui continent insetat si de innoirea vietii lui spirituale.
Multumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, va pun la inima aceste ganduri si cu parinteasca dragoste si binecuvantare va adresez de aici, din Resedinta Sfintei noastre Patriarhii, cuvant de iubire, rugaciune si traditionala urare ca Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou 2007 si Bobotezei sa le petreceti cu pace si sfinte bucurii intru multi si fericiti ani. Iar Noi, dupa cuvantul Marelui Apostol Pavel, neincetat va pomenim, rugandu-ne "ca Dumnezeul nostru sa va faca vrednici de chemarea Sa si cu putere sa-mplineasca toata bunavrerea voastra de a face binele si toata lucrarea credintei voastre, ca numele Domnului nostru Iisus Hristos sa se preamareasca-ntru voi si voi intru El, dupa harul Dumnezeului nostru si al Domnului Iisus Hristos" (2 Tes. 1, 11-12).
Al vostru parinte duhovnicesc, pururea catre Preasfanta Treime rugator,
T E O C T I S T
Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei, LOCTIITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
