Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhieresti binecuvantari!
Iubitii mei fii duhovnicesti,
Ne-a invrednicit si anul acesta Prea Bunul Dumnezeu sa ajungem binecuvantatul praznic al Nasterii Domnului cu pace si bucurie, multumind lui Dumnezeu pentru toate darurile Sale cele bogate revarsate asupra noastra. Craciunul este praznicul bucuriei, e sarbatoarea "implinirii celor fagaduite", caci, ceea ce patriarhii cu mare dor au asteptat si proorocii au profetit si dreptii au dorit sa vada, astazi s-a implinit: Dumnezeu S-a aratat pe pamant si a locuit intre oameni. Este taina cea mare a crestinismului, este misterul de necuprins al iubirii lui Dumnezeu, este realitatea noua, unica si mantuitoare in care am intrat odata cu venirea la noi a Creatorului nostru.
Prin cantarile acestei sarbatori, prin frumoasele colinde care rasuna in aceste zile, Biserica vrea sa ne prezinte sintetic si poetic intreaga iconomie a mantuirii, implinita de Mantuitorul Iisus Hristos. Ceea ce textul cultic vesteste este explicat si comentat in scrierile sfintilor parinti.
Toti marii Parinti ai Bisericii vorbesc despre misterul negrait al iubirii lui Dumnezeu aratat in istoria mantuirii neamului omenesc si impartasit credinciosilor la fiecare sarbatoare a anului bisericesc.
Din iubire Dumnezeu l-a facut pe om dupa chipul Sau, spune Sfantul Vasile cel Mare, pentru a impartasi acestei fiinte rationale si libere iubirea Sa, pentru ca prin asemanare sa cunoasca pe Cel asemenea, adica pe Creatorul sau si sa raspunda acestei iubiri pentru ca astfel chipul sa ajunga la asemanare[1].
Dragostea aceasta negraita a lui Dumnezeu s-a exprimat dintru inceput in starea fericita pe care a gustat-o omul in rai, in acel "bine foarte" prin care Creatorul le-a facut pe toate. Caci, nu pe om l-a facut primul, pentru a nu fi sarac, spune acelasi sfant parinte, ci a facut mai intai cerul, pamantul si toate plantele si animalele peste care l-a pus stapan, alegand un loc special din tot pamantul unde l-a asezat pe om, "un locas deosebit, in propria-I podoaba, in rai avand astfel tot ce ii era necesar pentru a se indulci si a gusta din dragostea dumnezeiasca".[2]
Scurta a fost aceasta stare primordiala de fericire, caci din invidia diavolului si din neascultare de porunca dumnezeiasca omul pierde aceasta bucurie de "a fi impreuna" cu Dumnezeu, pentru ca, ne explica acelasi mare ierarh din Cezareea Capadociei, "Adam, care era sub paza lui Dumnezeu si se desfata cu bunatatile Lui, iute s-a saturat de toate aceste bunatati si ocarand oarecum satiul, a preferat frumusetii spirituale ceea ce parea placut ochilor trupului si a pretuit mai mult saturarea pantecelui decat desfatarile cele duhovnicesti. De aceea indata a si fost izgonit din rai, a pierdut acea vietuire fericita si a ajuns rau, nu din constrangere, ci din nesocotinta. De aceea a si pacatuit pentru ca a intrebuintat rau libera vointa si a murit din pricina pacatului, "ca plata pacatului este moartea". Cu cat se departa de viata, pe atat se apropia de moarte. Ca Dumnezeu este viata, iar lipsa vietii, moarte."[3]
Cunoastem cu totii drama caderii si consecintele ei. La originea raului in lume se afla neascultarea de porunca dumnezeiasca, din ispita si lucrarea diavolului. "El, ispititorul, este urator de oameni, spune Sfantul Vasile, pentru ca este luptator impotriva lui Dumnezeu. De la inceput a urat si s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu cel Atotputernic, l-a dispretuit pe Stapanul, s-a instrainat de Dumnezeu. Vazand insa pe om dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si neputand calca impotriva lui Dumnezeu, toata rautatea lui a varsat-o impotriva chipului lui Dumnezeu..."[4]. Si asa omul a ajuns sa cada in pacat, asa a intrat in lume moartea si stricaciunea firii omenesti. Dar, Dumnezeu "nu l-a trecut pe om cu vederea, ne explica acelasi mare ierarh capadocian, ci mai intai lege i-a dat spre ajutor, ingeri i-a randuit spre paza si ingrijire, prooroci a trimis ca sa mustre rautatea si sa invete virtutea, a pus stavila pornirilor spre rautate prin amenintari, prin fagaduinte a trezit dorinta spre cele bune. Caci bunatatea Domnului nu ne-a parasit si iubirea Lui fata de noi n-am putut sa o impiedicam"[5]. Am fost rechemati din moarte si am obtinut iarasi viata prin Insusi Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit pe pamant si "S-a nascut din femeie pentru ca sa-i renasca pe toti cei nascuti si S-a rastignit de bunavoie, pentru a-i milui pe cei ce nu s-au rastignit de bunavoie..."[6]
Adancul tainei iubirii lui Dumnezeu s-a aratat deplin la venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu, Care a venit pe pamant "nu prin foc si in sunete de trambite si pe un munte fumegand sau printr-un nor intunecos si prin furtuni care inspaimanta sufletele celor care il asculta, dupa cum afirma Sfantul Vasile cel Mare, ci acum este Dumnezeu in trup, Care vorbeste cu blandete si cu bunatate cu cei care au aceeasi natura umana ca si El. Dumnezeu in trup: [El] nu lucreaza asupra noastra din departari, asa cum lucra prin profeti, ci chiar prin trupul Lui Insusi, cel de o rudenie cu al nostru, pentru a readuce la Sine tot neamul omenesc."[7]
Din toate aceste pasaje patristice este evident faptul ca opera de mantuire implinita de Dumnezeu-Omul este taina divino-umana a iubirii divine intrupate, este realitatea noua, mantuitoare adusa in lume de intruparea Cuvantului lui Dumnezeu. Daca la inceputul lumii Creatorul a sadit chipul Sau in om, la venirea Sa in lume, la re-crearea lumii, bogatia infinita a bunatatii si iubirii lui Dumnezeu a luat forma virtutilor umane, s-a aratat prin smeritul chip omenesc pentru ca pe toti oamenii sa-i atraga la Sine. Doar prin aceasta unire negraita si tainica natura umana a putut fi izbavita de pacat, de moarte si de tirania diavolului. Pacatul l-a departat pe om de Dumnezeu si numai Dumnezeu putea sa il readuca pe om la comuniunea cu Sine. Astfel, Fiul lui Dumnezeu se coboara la om, se imbraca cu trup omenesc din preacurata Fecioara Maria, pentru ca omul sa se intoarca la Dumnezeu, sa se umple de Dumnezeu. Sfantul Atanasie cel Mare spune ca firea umana a fost data Fiului lui Dumnezeu ca unui doctor iscusit pentru a o izbavi de muscatura cea inveninata a sarpelui, pentru a o curati si a o invia si a-i darui nemurirea[8]. Iar acest doctor plin de bunatate, spune acelasi sfant parinte, S-a facut El Insusi medicamentul firii noastre, pentru ca toti sa ne izbavim de pacat, de diavol si de moarte gustand din Prea Curat Trupul Lui, impartasindu-ne de viata care izvoraste din El.[9]
Intrupandu-Se, Dumnezeu-Cuvantul a adus pe pamant toate bogatiile ceresti, tot adevarul dumnezeiesc, toata fericirea raiului pierduta prin neascultare si, de aceea, spune Sfantul Grigorie Teologul, prin Betleem oamenii au intrat iarasi in paradis, caci Cel Care imbogateste S-a saracit de bunavoie, pentru ca omul sa se imbogateasca cu Dumnezeirea Lui; si Cel plin S-a golit pentru putin timp de slava Sa, ca omul sa se impartaseasca de plinatatea Sa.[10]
"Cand Fiul lui Dumnezeu a vazut ca pacatul, intinand sufletul a distrus si in trup tot ce El a pus ceresc in el si ca sarpele cel viclean stapanea peste oameni, atunci El nu a trimis alt remediu impotriva bolii decat pe Sine, caci un alt medicament ar fi fost insuficient pentru o astfel de mare suferinta, si, dupa ce S-a desertat de slava pe care o avea ca Fiu nascut din Tatal fara de mama, El cel nemuritor S-a facut muritor intrupandu-Se in trupul unei Fecioare, iesind din el atat Dumnezeu cat si om, atat nemuritor cat si muritor, unind in Sine cele doua firi, una ascunsa, iar alta vazuta... In aceste doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, Hristos S-a aratat ca Noul Adam pentru ca pe Adam cel dintai sa il mantuiasca. Dar El a aparut cu totul acoperit sub acoperamantul trupului luat din Fecioara, pentru ca altfel nu ar fi fost posibil sa se apropie de slabiciunile oamenilor si pentru ca era necesar ca sarpele, care se crede intelept, sa se apropie din nou de acest Adam si sa Il intalneasca pe Dumnezeu..."[11]
Iubiti credinciosi,
Precum intr-o familie venirea in lume a unui copil e asteptata cu ardoare, in aceeasi fel Biserica, marea familie crestina, odata cu apropierea Craciunului se umple de bucuria venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu. E bucuria coborarii lui Dumnezeu la om, e fericirea vederii, auzirii, pipairii Lui, pe care Biserica o pastreaza in imnele acestei sarbatori. De ce este atat de actuala si inepuizabila aceasta bucurie an de an? Pentru ce crestinismul nu inceteaza a sarbatori in fiecare an pe 25 decembrie venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu? Este oare Craciunul doar o simpla amintire, o re-punere in scena a unor evenimente si fapte trecute din istoria mantuirii? Este Craciunul un simplu eveniment istoric, comemorat si repetat la infinit asemenea unei zile nationale? Care este taina bucuriei perpetue pe care ne-o daruieste Dumnezeu an de an?
Raspunsul la toate aceste intrebari ni-l ofera semnificatia tainica a cultului Bisericii, in cadrul caruia omul se intalneste cu Hristos, cu Hristos cel rastignit si inviat, cu Hristos in Care sunt concentrate toate evenimente iconomiei mantuirii. Intalnirea cu Hristos prin Duhul Sfant este taina bucuriei fiecarei sarbatori. Noi, acum, nu doar cugetam la Hristos si la tot ce a facut El pentru noi, ci intram in legatura cu El prin cantari si rugaciuni, ne impartasim de El prin Jertfa Euharistica, prin Sfintele Taine. Aceasta maxima apropiere a lui Hristos de noi ne aduce in inimi bucuria fiecarui eveniment al vietii Lui pamantesti pe care prin harul Sfantului Duh il traim ca mereu actual, mereu nou si innoitor pentru viata noastra. In Biserica putem astfel reitera intreaga viata a lui Hristos prin Sfintele Taine, dupa cum spune Sfantul Nicolae Cabasila, iar aceasta impreuna calatorie a lui Hristos cu noi prin intreg cultul Bisericii este o tainica realitate care aduce in inimile noastre bucuria fiecarui praznic imparatesc.
Cantarile Craciunului folosesc prezentul continuu tocmai pentru a exprima actualitatea bucuriei acestei intalniri perpetue cu Hristos, prin cult. Astfel, in prima catavasie a praznicului, preluata din Cuvantarea la Aratarea Domnului a Sfantului Grigore Teologul, noi cantam:
"Hristos se naste, mariti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si cu veselie laudati-L, popoare, ca S-a preamarit".
Dreptmaritori crestini,
Dumnezeu a vrut sa mantuiasca neamul omenesc nu de la distanta, ci Si-a asumat firea omului cea cazuta, facandu-Se ipostas al ei, acoperindu-Si slava Sa pentru a putea intra in comuniune cu omul, devenind un Subiect pe masura naturii omenesti. Aceasta coborare a lui Dumnezeu la om arata iubirea, libertatea si atotputernicia lui Dumnezeu, fiind maxima manifestare a puterii si iubirii Lui. Parintii Bisericii au vazut metaforic aceasta coborare a lui Dumnezeu la fapturile Sale, aceasta chenoza drept "un joc" al dragostei dumnezeiesti in care Creatorul vine si Se coboara ca un parinte la nivelul copilului bolnav, pentru a-l vindeca si a-l atrage la dragostea si bucuria comuniunii Sale, fara a pierde insa nimic din inaltimea si atotputernicia Sa: "Cuvantul Cel preainalt se joaca in tot felul de moduri, unind (cu Sine), dupa cum a binevoit, lumea intreaga de pretutindeni" spune Sfantul Grigorie Teologul in unul din poemele sale[12], aratand ca manifestarea iubirii Ziditorului a toate, a Celui preainalt, a Celui necuprins, este o coborare negraita, vazuta metaforic ca un joc dumnezeiesc in care dragostea divina ia chip omenesc, daruindu-se tainic fapturii pentru a o atrage astfel cu totul la sine.
Aceasta este taina cea mare a sarbatorii de astazi: iubirea lui Dumnezeu vine la noi sub chipul smerit al unui prunc nascut in saracie si simplitate pentru a-l intalni pe omul care isi pierduse prin pacat nevinovatia prunciei, pentru a-i darui blandetea, smerenia, simplitatea, nerautatea si frumusetea originara.
Pruncul nascut in Betleemul Iudeii, Mantuitorul lumii, a venit in lume pentru a intoarce inimile parintilor spre copii, a celor framantati de ganduri, a celor dezbinati, a celor pacatosi, a celor insingurati spre cei curati, spre cei simpli, spre cei smeriti, spre cei lipsiti de rautate, si ne avertizeaza ca "daca nu vom intoarce si nu vom fi ca si copiii, nu vom intra in imparatia cerurilor" (Mat 18,3).
Iubiti credinciosi,
Imperativul Evangheliei este clar: Sa ne facem cu totii copii la inima pentru a intelege acest "joc al iubirii lui Dumnezeu", aceasta daruire de dragoste care asteapta raspunsul nostru. Sa lasam orgoliile personale, egoismul si toate celelalte patimi, sa ne golim de noi insine, sa coboram in Betleemul inimii si acolo sa Il intalnim pe pruncul Hristos, salasluit prin Taina Sfantului Botez in inimile noastre cu toata frumusetea, curatia, blandetea si smerenia Lui, asteptand raspunsul si dragostea noastra. Hristos Cel smerit, Hristos pruncul a venit in lume, S-a intrupat, S-a rastignit si a inviat, iar apoi prin harul Sfantului Duh S-a salasluit in inimile noastre, vrand sa gaseasca suflete care sa intre in dialog cu El, care sa redescopere astfel frumusetea originara a copilariei neamului omenesc, adica starea de fericire din rai.
Sa ne aratam toti copii ai lui Dumnezeu, frati ai lui Hristos, prin gustarea din viata Lui in Sfintele Taine, pentru ca astfel sa traim de acum o viata cereasca, o viata noua, renascuta de Sus, prin pocainta si paza sfintelor Sale porunci. Apostolul neamurilor ne invata ca a trai aceasta viata noua in Hristos inseamna a renunta la patimile egoiste, inseamna a omori "madularele .. cele pamantesti: desfranarea, necuratia, patima, pofta cea rea si lacomia, care este inchinare la idoli...", a lepada mania, defaimarea, cuvintele de rusine, "pentru care vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii ..." (Col. 3, 5-8).
Suntem indemnati sa nu iubim lumea si cele din lume, adica pofta ochiului, pofta trupului si trufia vietii (cf. 1 In 2, 16), pentru ca astfel sa ne aratam asemenea pruncului Hristos, Fratele nostru mai mare, venit in lume nu doar sa ne invete, dar si sa ne ajute sa dobandim viata fericirii vesnice.
Avem datoria sfanta sa pazim curatia neamului romanesc atat de amenintata in acest ultim deceniu. Sa nu uitam ca aceasta curatie a copiilor este principalul gaj pentru care Dumnezeu mai tine lumea. Oare putem ramane indiferenti de ceea ce se intampla in scolile noastre, in societatea noastra? Oare putem trece cu vederea faptul ca prin toate mijloacele mass-media, prin jocurile pe calculator, prin imaginile din presa sau de pe internet se atenteaza la sufletul curat al copiilor si sfintenia familiei? Oare ce pot invata cei mici pusi in fata televizorului? Cine este oare raspunzator ca noi lasam fiii neamului nostru sa evadeze in fiecare zi intr-o lume a violentei, a desfraului, a adulterului, a pornografiei propusa prin televiziunea comerciala? Oare nu ne dam seama de ce probleme ne vom lovi peste cativa ani cand copiii nostri vor creste?
Sa ne trezim, iubiti credinciosi, sa ne luptam pentru pazirea curatei noastre sufletesti, dar si a copiilor nostri. Sa le dam celor mici hrana sufleteasca de care au nevoie, sa veghem cresterea lor, sa ii deprindem de mici cu paza sfintelor porunci, cu mersul la biserica, sa ne straduim sa ii scoatem cu ajutorul rugaciunii, a Sfintei Spovedanii si a Sfintei Euharistii din toate capcanele si cursele celui rau, oferindu-le ca alternative la seductiile modernismului, o viata cat mai aproape de Dumnezeu si de natura, precum si o viata de adevarata comuniune de iubire in familie. Doar asa copiii nostri vor deprinde cei sapte ani de acasa, vor invata care sunt valorile si virtutile specifice neamului nostru.
Biserica noastra, prin noul sau intaistatator, Prea Fericitul Parinte Patriarh Daniel, ne-a oferit tuturor fiilor ei trei daruri alese: Radioul Trinitas, Postul de Televiziune si cotidianul Lumina, care sunt nu doar alternative la cele lumesti, ci adevarate lucrari de educatie duhovniceasca, prin rugaciune si cateheza, de aparare a credintei si a spiritualitatii ortodoxe, de sustinere a propriei sale lucrari misionare si filantropice.
Iubiti credinciosi,
Nasterea Domnului este pentru noi sarbatoarea coborarii lui Dumnezeu, a locuirii Lui in si printre oameni. Biserica ne indeamna sa ne bucuram nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumeste, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stapanului, nu cu cele ale slabiciunii, ci cu cele ale tamaduirii, nu in ospete si necumpatari, ci in bucuria Duhului Sfant, pentru ca Pruncul tanar nascut in ieslea Betleemului sa Se nasca si sa creasca in inimile noastre prin impartasirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin vietuire curata si bineplacuta lui Dumnezeu. Sa devenim copii, sa ne intoarcem in noi insine, sa descoperim pe Hristos Pruncul din inimile noastre, sa ne curatam de patimi, sa vietuim asa cum ne-a invatat Pruncul dumnezeiesc si asa cu un glas toti sa intonam cantarea dulce a Bisericii noastre:
"Ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Ca pentru noi, Dumnezeu este intre oameni; pentru firea cea stricata, Cuvantul trup S-a facut si S-a salasluit intre noi; pentru cei nemultumitori, Facatorul de bine; pentru cei robiti, Slobozitorul; pentru cei ce sedeau intru intuneric, Soarele dreptatii; pe cruce, Cel fara patima; in iad, Lumina; in moarte, Viata; Invierea pentru cei cazuti. Catre Acesta sa strigam: Dumnezeul nostru, slava Tie!".
Sarbatori fericite!
An Nou binecuvantat!
Intru multi si fericiti ani!
Al Vostru arhipastor si rugator fierbinte catre Dumnezeu,
+Dr. Laurentiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului
[1]Sfantul Vasile cel Mare, Omilia la Psalmul 48, PG 29, 449C, in: Scrieri. Partea intaia: Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii si Cuvantari, traducere, introducere si note de Pr. D. Fecioru, (PSB 17), Bucuresti, 1986, p. 319.
[2]Sfantul Vasile cel Mare, Omilie rostita in Lacizis 8, PG 31, 1453A.
[3]PG 31, 344D-345A, Fecioru, p. 443.
[4]PG 31, 1456C.
[5]PG 31, 913BD.
[6]PG 31, 1496A.
[7]PG 31, 1460B.
[8]Sfantul Atanasie cel Mare, Despre Intruparea Cuvantului 54, PG 25, 192BC.
[9]Ibidem, 61, PG 25, 277AB.
[10]Sfantul Grigorie Teologul, Omilia 44, PG 36, 612B si Cuvant la Aratarea Domnului 13, PG 36, 325AD.
[11]Sfantul Grigorie Teologul, Poeme dogmatice, Despre Testamente si despre venirea lui Hristos, PG 37, 459-462.
